ICCJ. Decizia nr. 1196/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1196/2011
Dosar nr. 2704/54/2010
Şedinţa publică din 1 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 537 din 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova a fost respinsă excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul M.A.M. în contradictoriu cu pârâţii B.A.M., T.M., S.I., J.G.S., D.G.F.P. Dolj şi A.F.P. a Municipiului Craiova.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate pentru următoarele considerente de fapt şi de drept:
În cauză, obiectul excepţiei de nelegalitate îl reprezintă Decizia de atragere a răspunderii solidare a contribuabililor M.A.M., B.A.M., T.M., S.I., J.G.S. nr. 30037 din 22 martie 2007 a D.G.F.P. Dolj, în baza căreia a fost emis Titlul executoriu nr. 30037 din 29 martie 2007 al A.F.P.M. Craiova, în temeiul căruia a fost pornită executarea silită.
Instanţa a reţinut că excepţia de nelegalitate a fost invocată în cadrul unei contestaţii la executare ce face obiectul Dosarului nr. 15187/215/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Craiova.
Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este invocată de instanţa de fond ca fiind constantă în interpretarea dispoziţiilor legii contenciosului administrativ, reţinându-se că Înalta Curte a arătat că prevederile art. 4 şi art. 5, coroborate, din Legea nr. 554/2004, sunt interpretate în sensul că actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea acţiunii directe sunt exceptate şi de la controlul pe calea excepţiei de nelegalitate.
Instanţa a reţinut că potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede o altă procedură judiciară, ceea ce duce la concluzia că, într-adevăr, calea excepţiei de nelegalitate nu a fost reglementată de legiuitor pentru a crea o cale de evitare a unei proceduri judiciare speciale.
Potrivit art. 28 alin. 6 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală titlul de creanţă comunicat potrivit alin. (5) (Decizia de atragere a răspunderii solidare) poate fi atacat în condiţiile legii.
Astfel, s-a reţinut că Decizia de atragere a răspunderii solidare a contribuabililor poate fi atacată în condiţiile art. 205 şi urm. C. proCod Fiscal, pe calea unei contestaţii fiscale, la organul fiscal competent şi doar Decizia de soluţionare a contestaţiei poate fi atacată în faţa instanţei de contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal
Instanţa a concluzionat astfel că nu poate fi atrasă competenţa instanţei de contencios administrativ, de a verifica pe calea excepţiei legalitatea unui act administrativ, prin invocarea art. 4 din Legea nr. 554/204, atunci când este vorba de un act administrativ pentru modificarea sau desfiinţarea căruia legea specială prevede o procedură judiciară specială.
S-a constatat că reclamantul a formulat contestaţie împotriva Deciziei de atragere a răspunderii solidare a contribuabililor M.A.M., B.A.M., T.M., S.I., J.G.S. nr. 30037 din 22 martie 2007 a D.G.F.P. Dolj în temeiul art. 205 şi următoarele din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ce a fost soluţionată prin Decizia nr. 51229 din 20 iunie 2009 a D.G.F.P. Dolj, ce nu face obiectul excepţiei de nelegalitate formulată de reclamant.
Astfel fiind, având în vedere că legalitatea unei decizii de atragere a răspunderii solidare a contribuabililor, emisă în temeiul dispoziţiilor art. 28 alin. (2) şi (3) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, nu poate fi pusă în discuţie în faţa instanţei de contencios administrativ pe calea unei acţiuni directe, ea nu va putea fi contestată nici pe calea excepţiei de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, care trebuie interpretat şi prin prisma dispoziţiilor art. 5 din aceeaşi lege.
Deci, sintetizând, cu alte cuvinte, actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea acţiunii directe vor fi exceptate şi de la controlul de legalitate pe calea excepţiei de nelegalitate reglementată prin art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Instanţa a reţinut că apărarea reclamantului, formulată prin răspunsul la întâmpinare din data de 18 noiembrie 2010, în sensul că exprimarea legiuitorului cuprinsă în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de strictă interpretare şi priveşte doar acele acte administrative care nu sunt supuse deloc jurisdicţiei instanţelor de contencios administrativ, nu poate fi reţinută având în vedere că o astfel de distincţie nu este cuprinsă în textul legal menţionat, neputându-se adăuga la ipoteza legală, care condiţionează admisibilitatea excepţiei de nelegalitate de inexistenţa unei proceduri judiciare, indiferent de natura acesteia (civilă, de contencios administrativ, constituţională, etc.).
Nici apărarea reclamantului, în sensul că procedura contestaţiei împotriva titlului de creanţă reprezintă o procedură prin care este atacat actul administrativ fiscal în întregime, similar cu procedura de soluţionare a cererilor din întreg capitolul 2 din legea contenciosului administrativ, unde sunt stabilite reguli privind procedura prealabilă, obiectul acţiunii judiciare, texte care sunt comparabile cu dispoziţiile art. 206 alin. (2) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, procedurile de contestare a actelor administrativ fiscale completându-se cu dispoziţiile legii contenciosului administrativ, în ceea ce priveşte celelalte mijloace de contestare, nu a fost reţinută de instanţă, având în vedere că dispoziţiile art. 28 alin. (5) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală condiţionează admisibilitatea atacării titlului de creanţă (Decizia de atragere a răspunderii solidare) de parcurgerea procedurii judiciare de atacare a decizie de soluţionare a contestaţiei, în timp ce dispoziţiile Legii nr. 554/2004 nu condiţionează admisibilitatea acţiunii în anularea actului administrativ de o altă procedură de contestare a unui alt act, ci doar de efectuarea formalităţii plângerii prealabile.
Pe de altă parte, excepţia de nelegalitate este inadmisibilă şi prin prisma faptului că reclamantul a formulat, anterior invocării prezentei excepţii, o acţiune în anularea actelor administrativ - fiscale, care a fost soluţionată definitiv şi irevocabil de instanţa de contencios prin Sentinţa nr. 217 din 5 iunie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1460/54/2007 al Curţii de Apel Craiova şi Decizia nr. 1746 din 30 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Faţă de faptul că reclamantul a ales prima dată calea cererii de anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 218 alin. (3) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală coroborate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, este incident în cauză principiul electa una via, potrivit cu care odată aleasă calea procedurală, partea nu mai poate reveni asupra ei.
În consecinţă, instanţa a reţinut că examinarea actului administrativ pe calea directă exclude controlul judecătoresc şi pe calea indirectă a excepţiei de nelegalitate la cererea aceleiaşi persoane interesate, mai cu seamă că prin dispoziţiile sale, OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul a suprimat practic posibilitatea recurgeri la dreptul comun în cazul actelor administrativ fiscale, şi, fără să diminueze accesul la justiţie, a adus perfecţionări sistemului de control al legalităţii actelor administrativ fiscale prin norme de procedură cu caracter special.
Numai persoanele exceptate de la procedura de contestare prevăzută de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care din motive independente de voinţa lor nu au putut în termenele legale să utilizeze această procedură, au deschisă calea excepţiei de nelegalitate reglementată de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Existenţa unor proceduri speciale în care contribuabilul îşi poate valorifica dreptul de contestare a actelor administrativ fiscale care-l vatămă, precum şi stabilirea unor termene în acest scop, şi excluderea altor mijloace de apărare, nu constituie prin ele însele o încălcare a art. 21 alin. (2) din Constituţie şi a art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., atâta timp cât asemenea restricţii sunt rezonabile şi determinate de necesitatea clarificării, în termen scurt a unor situaţii litigioase şi pe această cale asigurării securităţii juridice a circuitului civil.
Adoptarea unor reglementări speciale derogatorii de la dreptul comun, cu consecinţa imposibilităţii utilizării unei reglementări de drept comun, nu încalcă art. 6 din Convenţie, în situaţia în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus judecăţii este efectivă şi asigură plenitudinea de jurisdicţie.
Faţă de aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea a constatat întemeiată excepţia inadmisibilităţii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., invocându-se faptul că sentinţa atacată prin care s-a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată cuprinde motive contradictorii şi este dată cu aplicarea greşită a legii.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul arată că sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii pentru justificarea soluţiei de respingere a cauzei pe excepţia de inadmisibilitate.
Aceasta deoarece s-au reţinut argumente care se exclud reciproc, susţinându-se atât că nu putea fi formulată o acţiune în anularea Deciziei de atragere a răspunderii solidare cât şi că odată formulată o astfel de acţiune, excepţia de nelegalitate este inadmisibilă, conform principiului electa una via.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 recurentul arată că sentinţa atacată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la dispoziţiile art. 205 şi următoarele C. proCod Fiscal
Aceasta deoarece în cauză excepţia de nelegalitate, invocată în dosarul având ca obiect contestarea executării silite având ca obiect Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 30037 din 22 martie 2007 a recurentului alături de alţi contribuabili, nu este inadmisibilă pentru următoarele motive:
Nu este încălcat principiul electa una via deoarece acţiunea directă şi excepţia de nelegalitate au regimuri juridice şi consecinţe juridice diferite aplicându-se distinct dispoziţiile art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal şi dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În al doilea rând se arată că în cauză nu este încălcat principiul autorităţii de lucru judecat deoarece acţiunea în anulare, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1460/54/2007 al Curţii de Apel Craiova, a fost soluţionată pe excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile administrative, soluţie rămasă irevocabilă prin respingerea recursului. Pe cale de consecinţă se apreciază ca admisibilă excepţia de nelegalitate invocată şi se solicită de recurent admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate cu trimiterea spre rejudecare instanţei de fond, Curtea de Apel Craiova.
La dosar, intimata-pârâtă D.G.F.P. a judeţului Dolj a depus întâmpinare şi concluzii scrise în care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Sentinţa atacată prin care a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Deciziei de atragere a răspunderi solidare nr. 30037 din 22 martie 2007 emisă de intimata D.G.F.P. Dolj este legală şi temeinică în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondat. Nu pot fi reţinute existenţa unor motive contradictorii în ceea ce priveşte considerentele sentinţei atacate, în sensul că din unele ar rezulta admisibilitatea excepţiei de nelegalitate invocată şi din altele ar rezulta inadmisibilitatea.
Motivele avute în vedere de instanţa de fond justifică soluţionarea cauzei pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii având ca obiect excepţia de nelegalitate invocată ţinând cont că s-a apreciat în mod corect că obiectul acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 218 alin. (2) C. proc. civ., îl poate forma Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei, iar Decizia de atragere a răspunderii solidare contestată în cadrul acţiunii directe conform dispoziţiilor Codului de procedură fiscală nu mai poate forma obiectul excepţiei de nelegalitate invocată ulterior în cadrul unei alte acţiuni.
Este inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ – Decizia de atragere a răspunderii solidare, cu privire la care anterior a fost respinsă acţiunea în anulare prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, pronunţată într-un litigiu având aceleaşi părţi.
Această interpretare a realizat-o instanţa de fond care a aplicat corect legea, respectiv dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ corelativ cu principiul electa una via.
Sentinţa atacată este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate fiind inadmisibil a fi invocată cu privire la un act administrativ pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege specială o altă procedură judiciară.
În prezenta cauză Decizia de atragere a răspunderii solidare care formează obiectul excepţiei de nelegalitate a fost contestată conform dispoziţiilor art. 205 şi 218 alin. (2) C. proCod Fiscal, care se aplică cu prioritate şi care exclude aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Iar faptul că acţiunea principală a fost soluţionată pe excepţie nu poate determina admisibilitatea excepţiei de nelegalitate şi reinvestirea ulterioară a instanţei de judecată cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, excepţia fiind corect calificată ca inadmisibilă şi respinsă ca atare.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.M. împotriva Sentinţei nr. 537 din 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1176/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1206/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
