ICCJ. Decizia nr. 1159/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1159/2011
Dosar nr. 61/36/2010
Şedinţa publică din 25 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., anularea Ordinului nr. 2275 din 9 octombrie 2009 emis de pârât, reintegrarea sa în funcţia de director coordonator al Direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală Constanţa, plata drepturilor salariale şi/sau a prestaţiilor de asigurări sociale cuvenite, indexate, majorate şi reactualizate, de la momentul eliberării din funcţie până la data reintegrării, suspendarea executării actului contestat în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a ocupat funcţia de director coordonator al Direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare Constanţa începând cu 28 mai 2009, urmare a emiterii de către M.A.P.D.R. a Ordinului 1407 din 28 mai 2009 de numire a sa în funcţia menţionată, cu încheierea contractului de management din 28 mai 2009, iar prin Ordinul nr. 2275/2009, emis de către pârât, s-a dispus acordarea unui preaviz de 15 zile de la expirarea căruia încetează aplicabilitatea Ordinului nr. 1407/2009 şi a contractului de management, fără a se menţiona un motiv de fapt al măsurilor dispuse.
Reclamantul a criticat ordinul contestat pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că la data luării măsurii se afla în incapacitate temporară de muncă, că ordinul a fost emis fără să existe un motiv de fapt care să justifice încetarea contractului de management, cu atât mai mult cu cât în conţinutul actului contestat nu se indică motivul de fapt al măsurii dispuse de M.A.P.D.R., că desfiinţarea postului ocupat de reclamant nu a avut loc în realitate, mai mult, OUG nr. 105/2009, în baza căreia a fost emis ordinul, a fost declarată neconstituţională.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 162/ CA din data de 3 mai 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de către reclamantul P.B. şi, în consecinţă, a dispus anularea Ordinului nr. 2275 din 9 octombrie 2009 emis de către pârât, a obligat pârâtul către reclamant la plata drepturilor salariale pentru perioada 12 octombrie 2009 – 22 decembrie 2009 indexate la data plăţii, a luat act de faptul că reclamantul renunţat la capătul de cerere privind reintegrarea în funcţia de director, a respins capătul de cerere privind suspendarea executării Ordinului 2275/2009 şi capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată ca nedovedit.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că Ordinul nr. 2275 din 9 octombrie 2009 a fost emis în considerarea art. IV şi XIV din OUG 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea 53/2003 şi art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de management, art. 1 pct. 1-5 şi 26, art. III, IV, V şi VIII, declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1629/2009, astfel că Ordinul nr. 2275/2009, întemeiat pe aceste dispoziţii, nu mai are fundament juridic, fiind, de asemenea, emis şi fără respectarea dispoziţiilor art. 9 din contractul de management.
A mai reţinut instanţa de fond că din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că funcţia deţinută de reclamant a fost efectiv desfiinţată.
În ceea ce priveşte suspendarea executării actului administrativ, prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, respectiv reclamantul nu mai este prejudiciat de ordinul contestat, acesta fiind anulat prin prezenta hotărâre, iar pe de altă parte, prin hotărârea nr. 569/2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. 1451/36/2009 (filele 54 - 55) s-a dispus deja suspendarea executării ordinului contestat.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.A.D.R., solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii reclamantului ca lipsită de obiect şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că acţiunea reclamantului a rămas fără obiect în urma declarării ca neconstituţionale a OUG nr. 105/2009, că cererea privind reintegrarea a rămas lipsită de obiect ca efect al D.C.C. nr. 414 din 14 aprilie 2010, că reclamantul nu putea avea calitatea de persoană vătămată câtă vreme numirea sa fusese făcută în baza OUG nr. 37/2009, declarată, la rândul său, neconstituţională, că actul contestat a fost emis în aplicarea OUG nr. 105/2009, în vigoare la momentul respectiv.
În concluziile scrise depuse în cauză, recurentul a reiterat imposibilitatea punerii în executare a reintegrării reclamantului - intimat în funcţia de director coordonator, funcţie ce nu mai există.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de către recurentă şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În primul rând, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a dispus, prin sentinţa recurată, reintegrarea reclamantului-intimat în funcţia de director coordonator al Direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală Constanţa, criticile recurentului sub acest aspect fiind lipsite de fundament.
De altfel, în lumina considerentelor Deciziilor nr. 413/2010 şi nr. 414/2010 ale Curţii Constituţionale care, exercitând controlul de constituţionalitate asupra legii de modificare şi completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reţinut că începând cu data de 28 februarie 2010, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin OUG nr. 37/2009 şi prin OUG nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale a celor două ordonanţe de urgenţă menţionate, reintegrarea reclamantului-intimat nu ar mai fi fost admisibilă.
În ceea ce priveşte legalitatea Ordinului nr. 2275 din 9 octombrie 2009, emis de către recurent, acesta a fost emis, în esenţă, în temeiul art. IV şi XIV din OUG nr. 105/2009, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009.
Viciul de constituţionalitate constatat cu privire la OUG nr. 105/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza şi pentru executarea unor dispoziţii neconstituţionale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal şi nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziţii neconstituţionale.
Actele şi măsurile adoptate în baza acestei Ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al acestui act normativ şi, în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond
Menţinerea actelor administrative emise în baza acestui act normativ ar lipsi de finalitate controlul de constituţionalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituţiei, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.
Susţinerile recurentului privind lipsa de obiect a acţiunii, respectiv lipsa interesului intimatului-reclamant, sunt nefondate.
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public."
În speţă, reclamantul avea calitatea de funcţionar public, drepturile sale fiind prevăzute specific de Legea nr. 188/1999.
Recurentul nu se poate prevala de viciul deciziei de numire, emisă chiar de către recurent, viciu derivat din neconstituţionalitatea actului normativ în aplicarea căreia a fost emisă, pentru a pretinde că intimatul nu avea nici un drept la protecţia aşteptărilor şi intereselor sale legitime, a drepturilor prevăzute de Legea nr. 188/1999, derivate din ocuparea unei funcţii publice pe criterii obiective, neputându-i fi imputată reglementarea legală defectuoasă referitoare la postul pe care a fost încadrat în contextul principiului protecţiei cetăţeanului împotriva arbitrariului autorităţilor publice.
Pe de altă parte, nu se poate susţine că efectele neconstituţionalităţii OUG nr. 105/2007 lipsesc automat de obiect acţiunile vizând anularea actelor emise în baza acesteia, un asemenea argument fiind contrar raţiunii şi dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de M.A.D.R. împotriva sentinţei civile nr. 162/ CA din data de 3 mai 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1152/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1160/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
