ICCJ. Decizia nr. 1152/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1152/2011
Dosar nr. 4222/2/2009
Şedinţa publică din 25 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, anularea Deciziei nr. 311 din 23 aprilie 2009 emisă de către Preşedintele A.N.P.M., prin care au încetat raporturile de serviciu ale reclamantului, precum şi suspendarea executării actelor contestate, până la soluţionarea irevocabilă a cauzelor.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 910 din 5 noiembrie 2007 a Preşedintelui A.N.P.M. a fost numit în funcţia publică de director executiv al A.P.M. Bucureşti.
Reclamantul a criticat OUG nr. 37/2009, în baza căreia a fost emisă Decizia privind eliberarea sa din funcţia deţinută, pentru încălcarea art. 11, art. 20, art. 44, art. 54 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (6), art. 120 alin. (1) din Constituţia României, arătând, de asemenea, că actul normativ menţionat conţine dispoziţii contradictorii Legii nr. 188/1999, iar actul administrativ emis în aplicarea acestei ordonanţe încalcă drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale reclamantului.
În cauză a formulat cerere de intervenţie accesorie M.A.I., iar la termenul din 3 noiembrie 2009 reclamantul a formulat cerere modificatoare, solicitând introducerea în cauză a A.N.P.M., în calitate de emitent al actului administrativ a cărui anulare se cere, arătând că renunţă la capătul de cerere privind anularea OUG nr. 37/2009 şi solicitând reintegrarea sa în funcţia publică ocupată anterior, cu obligarea pârâtei A.N.P.M. la plata drepturilor salariale cuvenite.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 594 din data de 2 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de către reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâta A.N.P.M. şi intervenientul M.A.I., a dispus anularea Deciziei nr. 311 din 23 aprilie 2009 emisă de către Preşedintele A.N.P.M., reintegrarea reclamantului în funcţia publică ocupată anterior emiterii deciziei cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite şi la efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă.
Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, respingând, pentru acest considerent, acţiunea formulată faţă de acest pârât, şi respingând şi cererea de intervenţie accesorie formulată de către M.A.I.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul are calitatea de funcţionar public, fiind numit prin Decizia nr. 910 din 5 noiembrie 2007 a Preşedintelui A.N.P.M. în funcţia publică de director executiv al A.P.M.B., iar prin Decizia nr. 311 din 23 aprilie 2009, emisă de către Preşedintele A.N.P.M., reclamantul a fost eliberat din funcţie şi i-au încetat raporturile de serviciu, în temeiul art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009, art. 99 alin. (1) lit. b) şi alin. (3), (4), (5), (6) şi (7) din Legea nr. 188/1999.
A mai reţinut Curtea că OUG nr. 37/2009 a fost declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională, sesizată în condiţiile art. 15 din Legea nr. 47/1992, prin Decizia 1257 din 7 octombrie 2009, şi, reluând considerentele instanţei constituţionale cu privire la efectele OUG nr. 37/2009, a concluzionat că în speţă au fost vătămate drepturile reclamantului legate de exercitarea funcţiei publice, în calitatea sa de director al A.N.P.M. Bucureşti, că eliberarea unilaterală din funcţie a reclamantului, în aceste condiţii, încalcă principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei publice, dreptul la muncă şi la un trai decent, consfinţite de art. 41 şi 47 alin. (1) din Constituţia României.
Instanţa de fond a respins excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de către pârâta A.N.P.M., cu motivarea că în speţă reclamantul a înţeles să urmeze procedura prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004, în speţă fiind astfel incidente dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României a fost admisă în contextul cererii precizatoare a reclamantului şi a solicitării acestuia de admitere a excepţiei menţionate.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâta A.N.P.M. şi intervenientul M.A.I., solicitând modificarea acesteia.
a. Recursul A.N.P.M.
În motivarea căii de atac, A.N.P.M. a susţinut că a acţionat în aplicarea OUG nr. 37/2009, în vigoare la momentul respectiv, că, în urma opţiunii reclamantului, acesta a fost numit, la 21 mai 2009, în funcţia publică de conducere şef Serviciu Laborator al A.P.M. Bucureşti, că prin Ordinul M.M. nr. 625 din 2 iunie 2009 s-a probat desfiinţarea în mod real a postului ce fusese ocupat de către reclamant, situaţie ce a fost menţinută în urma intrării în vigoare a OUG nr. 105/2009.
A solicitat recurenta modificarea sentinţei instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată, şi, în subsidiar, modificarea în sensul obligării pârâtei A.N.P.M. la plata doar a diferenţei dintre drepturile salariale aferente funcţiei de director executiv al A.P.M. Bucureşti şi cea de şef serviciu laborator al A.P.M. Bucureşti, pe care reclamantul a ocupat-o în toată această perioadă.
b. Recursul M.A.I.
Acest recurent a criticat faptul că instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului şi în contradictoriu cu intervenientul M.A.I., în condiţiile în care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, respingând, pentru acest considerent, acţiunea formulată faţă de acest pârât, şi respingând şi cererea de intervenţie accesorie formulată de către M.A.I.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de către recurenţi şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
a. Recursul A.N.P.M.
Intimatul - reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 311 din 23 aprilie 2009, emisă de către Preşedintele A.N.P.M., prin care reclamantul a fost eliberat din funcţie şi i-au încetat raporturile de serviciu, în temeiul art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009, art. 99 alin. (1) lit. b) şi alin. (3), (4), (5), (6) şi (7) din Legea nr. 188/1999.
Ordinul contestat a fost emis, în esenţă, în baza OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Astfel, Decizia contestată a fost lipsită de orice fundament legal ca urmare a Deciziei nr. 1257/2009, prin care, în cadrul controlului a priori realizat pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate a legii de aprobare a acestei ordonanţe de urgenţă, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea OUG nr. 37/2009.
Viciul de constituţionalitate constatat cu privire la OUG nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza şi pentru executarea unor dispoziţii neconstituţionale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal şi nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziţii neconstituţionale.
Actele şi măsurile adoptate în baza acestei Ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al acestui act normativ şi, în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
Menţinerea actelor administrative emise în baza acestui act normativ ar lipsi de finalitate controlul de constituţionalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituţiei, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.
Pe de altă parte, examinând înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată că intimatul deţinea, în baza Deciziei nr. 910 din 5 noiembrie 2007 a Preşedintelui A.N.P.M., funcţia publică de director executiv al A.P.M. Bucureşti, funcţie pe care a pierdut-o în urma aplicării OUG nr. 37/2009 şi emiterii Deciziei nr. 311 din 23 aprilie 2009.
În lumina considerentelor Deciziilor nr. 413/2010 şi nr. 414/2010 ale Curţii Constituţionale care, exercitând controlul de constituţionalitate asupra legii de modificare şi completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reţinut că începând cu data de 28 februarie 2010, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin OUG nr. 37/2009 şi prin OUG nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale a celor două ordonanţe de urgenţă menţionate, faţă de situaţia de fapt descrisă anterior, măsura reintegrării intimatului în funcţia publică corespunzătoare apare justă şi legală.
Faptul că reclamantul a fost obligat să opteze, ulterior eliberării sale din funcţia publică deţinută, pentru o funcţie de nivel inferior, nu poate avea efecte asupra reintegrării acestuia în funcţia din care a fost nelegal îndepărtat.
În ceea ce priveşte criticile recurentei referitor la cuantumul drepturilor salariale, Înalta Curte constată că instanţa de fond a obligat pârâta A.N.P.M. la plata „drepturilor salariale cuvenite şi la efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă", rămânând ca pârâta să calculeze şi să efectueze plata acestor drepturi raportat la elementele de fapt în speţă, care să asigure că reclamantul va beneficia de drepturile salariale la nivelul la care ar fi fost îndreptăţit să beneficieze dacă nu ar fi fost îndepărtat din funcţia publică deţinută.
b. Recursul M.A.I.
Examinând dispozitivul sentinţei recurate, Înalta Curte constată că menţionarea acestui intervenient în paragraful 4 al dispozitivului nu este de natură a constitui obligaţii sau a reţine vreo culpă în sarcina acestuia, în contradicţie cu cele dispuse în paragraful 7, nefiind astfel produsă nici o vătămare pentru a cărei înlăturare s-ar impune modificarea sentinţei instanţei de fond.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de A.N.P.M. şi M.A.I. împotriva Sentinţei civile nr. 594 din data de 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1138/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1159/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
