ICCJ. Decizia nr. 1303/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1303/2011
Dosar nr. 968/39/2010
Şedinţa publică de la 3 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 noiembrie 2010 pe rolul Curţii de Apel Suceava, reclamantele: R.G., G.C., G.V., C.D. şi Ţ.A., în contradictoriu cu pârâţii: Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti, Casa Judeţeană de Pensii Suceava şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării Bucureşti, au solicitat:
- anularea H.G. nr. 737/2010 privind Metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi
- suspendarea executării actului administrativ contestat, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamantele au relevat aspectele ce vizează nelegalitatea actului administrativ sus-menţionat, iar cu privire la cererea de suspendare a executării acestui act, au făcut trimitere la incidenţa dispoziţiilor art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004, sens în care au arătat că din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică şi evidentă cu privire la prezumţia de legalitate a actului administrativ, iar faptul că pensiile lunare ce urmează a fi încasate vor fi substanţial micşorate, le pune pe reclamante în situaţii financiare dificile sub aspectul achitării cu conştiinciozitate a ratelor bancare, a cheltuielilor aferente locuinţelor, etc.
În întâmpinare, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a invocat, în principal, excepţia netimbrării acţiunii în raport de prevederile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată şi respectiv Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, iar pe fond, a arătat că motivarea reclamantelor nu se circumscrie exigenţelor prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare, a invocat excepţiile privind: lipsa calităţii procesuale active a reclamantelor, motivat de faptul că prin argumentele arătate nu au făcut dovada că au calitatea de beneficiari ai categoriilor ele pensii vizate de H.G. nr. 737/2010, pe de altă parte, nu precizează în mod clar care este dreptul pretins vătămat pentru a se putea verifica legătura de cauzalitate cerută de lege între actul administrativ şi vătămarea invocată; lipsa interesului legitim, personal, născut şi actual, raportat la faptul că actul administrativ contestat a fost executat; lipsa plângerii administrative prealabile impusă de prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cererii de suspendare au arătat că motivele invocate nu fac dovada îndeplinirii cumulative a cerinţelor impuse de prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
2. Sentinţa Curţii de apel
Soluţionând capătul al doilea de cerere din acţiunea introductivă, prin sentinţa nr. 280 din 08 decembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondate excepţiile invocate de pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti şi Guvernul României şi a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 privind Metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, formulată de reclamante.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă, analizând excepţiile invocate de către pârâţi a constatat că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Reclamantele au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru cu chitanţa din 29 noiembrie 2010 şi respectiv timbrul judiciar aferent, astfel încât, au fost respectate dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
În ceea ce priveşte excepţia privind lipsa plângerii prealabile, prima instanţă a avut în vedere adresa din 08 noiembrie 2010, potrivit cu care Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului şi-a exprimat poziţia în raport de criticile reclamantelor evocate în procedura prealabilă, aşa încât, a apreciat ca fiind respectate dispoziţiile imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor a fost, de asemenea, înlăturată, prima instanţă constatând, după o verificare sumară a apărărilor drepturilor invocate, faptul că reclamantele au făcut parte din serviciul auxiliar din justiţie, aşa încât au fost beneficiarele unei pensii speciale calculate şi acordate în conformitate cu Legea nr. 567/2004, iar prin intrarea în vigoare a H.G. nr. 737/2010 au fost anulate pensiile de serviciu şi s-a procedat la o recalculare, cu începere din luna septembrie 2010, cu consecinţa diminuării cuantumului lunar al acestor prestaţii, în contradicţie cu prevederile art. 15 din Constituţia României şi respectiv ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Actul administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, respectiv, H.G. nr. 737/2010 are ca obiect de reglementare, declarat în mod expres în art. 1 -”stabilirea metodologiei de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prev. la art. 1 lit. c)-h din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”.
În conformitate cu prevederile art. 8 din acest act normativ, procesul de recalculare a acestor categorii de pensii de serviciu se finalizează prin emiterea unei decizii de recalculare de către casele teritoriale de pensii în evidenţa cărora se află beneficiarii pensiilor de serviciu, iar cuantumul pensiei astfel rezultat în urma recalculării urmează a fi plătit beneficiarului.
În speţă, judecătorul de la prima instanţă a constatat că H.G. nr. 737/2010 şi-a produs efectele prin emiterea, pe numele reclamantelor, a deciziilor de recalculare a pensiilor de către Casa Judeţeană de Pensii Suceava şi prin plata efectivă începând cu luna septembrie 2010 a pensiilor astfel recalculate.
În atare situaţie, cum actul administrativ şi-a produs efectele, solicitarea reclamantelor privind suspendarea executării lui apare ca fiind nejustificată.
În plus, faţă de împrejurarea ce vizează întinderea puterii judecătoreşti în judecarea unei astfel de cereri, în care nu este admisibilă prejudecarea fondului litigiului, instanţa de fond a constatat faptul că nu au fost invocate împrejurările cauzei care, prin natura lor, creează o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat.
În altă ordine de idei, prima instanţă a mai constatat că motivele de nelegalitate evocate în susţinerea capătului de cerere având ca obiect anularea H.G. nr. 737/2010 impun o analiză a fondului litigiului, astfel încât, aceste motive nu pot fi preluate şi analizate de instanţă cu ocazia soluţionării prezentei cereri, ceea ce ar contraveni şi caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative.
A subliniat judecătorul fondului faptul că jurisprudenţa şi doctrina sunt unanime în a considera că cererea privind anularea unui act administrativ pentru motive ce ţin de nelegalitate nu reprezintă prin ea însăşi „caz bine justificat” în sensul art. 2 lit. t)din Legea nr. 554/2004.
Nici argumentul reclamantelor ce vizează încasarea unor pensii lunare substanţial diminuate nu se circumscrie termenului de „pagubă iminentă” în sensul art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Concluzionând, prima instanţă a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele restrictiv-imperative ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a fi admisă cererea privind suspendarea executării actului administrativ contestat.
3. Recursul declarat de către reclamante
Împotriva sentinţei Curţii de apel au formulat recurs în termen legal reclamantele R.G., G.C., G.V., C.D. şi Ţ.A., invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Recurentele şi-au structurat motivele de recurs după cum urmează:
3.1. Instanţa a încălcat dreptul la apărare al reclamantelor
La acest punct, recurentele afirmă că excepţiile invocate de pârâţi privind netimbrarea, lipsa procedurii prealabile şi lipsa calităţii lor procesual active au fost soluţionate de Curtea de apel fără a fi fost puse în discuţia părţilor, punându-le în situaţia de a nu-şi fi exprimat punctul de vedere. Totuşi, recurentele se declară de acord cu soluţia pronunţată asupra acestora, arătând că este corectă.
3.2. S-au aplicat greşit dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004
În cuprinsul acestui motiv recurentele dezvoltă criticile referitoare la fondul cererii de suspendare, insistând asupra îndeplinirii ambelor cerinţe impuse de norma amintită.
Astfel, în privinţa „cazului bine justificat” indică efectul retroactiv al H.G. nr. 737/2010, arătând că actul administrativ afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare, contravenind prevederilor art. 15 din Constituţia României, cât şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Şi condiţia „pagubei iminente” este îndeplinită, câtă vreme pensiile recurentelor s-au diminuat cu mai mult de 70% punându-le practic în situaţia de a nu-şi mai putea achita obligaţiile asumate anterior, cheltuielile comune etc.
4. Apărările formulate de intimaţi
În cauză au formulat întâmpinări numai intimaţii Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale şi Guvernul României.
4.1. Întâmpinarea Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale
Acest intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, susţinând că reclamantele nu au demonstrat îndeplinirea ambelor condiţii impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aşa încât nu există motive pentru schimbarea soluţiei Curţii de Apel Suceava.
4.2. Întâmpinarea Guvernului României
Şi Guvernul României solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând punctual motivele de recurs, intimatul arată că prima instanţă a procedat în mod legal atunci când s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiilor invocate de pârâţi, cererea de suspendare neputând fi examinată dacă, în prealabil, nu s-ar fi verificat îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate specifice acţiunilor de contencios administrativ.
În privinţa modului în care s-a soluţionat cererea de suspendare, intimatul insistă asupra legalităţii considerentului referitor la epuizarea efectelor actului administrativ şi, implicit, asupra faptului că H.G. nr. 737/2010 nu este susceptibilă de suspendare a executării.
Pe fondul cererii de suspendare, intimatul arată că nu s-au dovedit împrejurări care să creeze o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, în contextul în care actul administrativ a fost emis în executarea Legii nr. 119/2010, fără a excede acestui cadru normativ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, cât şi, potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentele-reclamante au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, invocând, în drept, dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Ca urmare a aplicării metodologiei aprobate de Guvernul României prin actul administrativ normativ a cărui suspendare se solicită, recurentelor-reclamante, care se circumscriu sferei de adresabilitate a art. 1 lit. c) ce vizează „pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea”, li s-au diminuat substanţial drepturile de pensie stabilite anterior intrării în vigoare a cadrului normativ menţionat.
Examinând aspectele invocate de autoarele cererii de suspendare, prima instanţă a ajuns la concluzia că nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiei „cazului bine justificat”, respectiv că nu au fost identificate „împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ” după cum indică art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Această concluzie este împărtăşită şi de instanţa de recurs.
1.1. Referitor la modul în care s-au aplicat dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Verificând, mai întâi, dacă H.G. nr. 737/2010 mai era susceptibilă de executare la data pronunţării sentinţei, respectiv dacă efectele sale erau în curs, Înalta Curte consideră, contrar celor reţinute de prima instanţă şi reiterate în recurs de către intimatul Guvernul României, că acest act normativ nu îşi epuizase efectele, iar demersul judiciar al recurentelor-reclamante întemeiat pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 este justificat tocmai de împrejurarea că, lună de lună, pe baza metodologiei aprobate, li se plătesc drepturi de pensie diminuate.
Potrivit acestui text de lege : „ În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate. ”
Prin urmare, pentru a se putea dispune măsura suspendării executării unui act administrativ, măsură excepţională în contextul în care acesta beneficiază de prezumţia de legalitate, trebuie dovedită, într-o situaţie concretă, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii „cazul bine justificat”şi „paguba iminentă”.
În cauza de faţă, Înalta Curte constată că recurentele-reclamante au dovedit numai îndeplinirea celei de-a doua condiţii, întrucât, într-adevăr, ca efect al recalculării pensiilor, drepturile stabilite sunt cu aproximativ 70% mai mici decât cele anterioare.
Această situaţie nu este însă de natură a conduce la o altă soluţie, întrucât, cum s-a arătat deja, Înalta Curte, la fel ca şi prima instanţă, nu a decelat elemente de nelegalitate evidentă a actului administrativ normativ, care să poată fi valorificate în procedura sumară cu care este învestită.
Într-adevăr, H.G. nr. 737/2010, publicată în M. Of. al României nr. 528 din 29 iulie 2010, a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţie şi al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pe baza unei ample note de fundamentare, având avizul favorabil al Consiliului Legislativ, aşa încât nu pot fi identificate elemente de nelegalitate aparentă în operaţiunea elaborării şi adoptării sale.
De asemenea, verificând sumar concordanţa actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza şi în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate de recurente, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplineşte numai o funcţie tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forţă juridică superioară , în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.
În realitate, prevederile legale care le nemulţumesc pe recurentele-reclamante au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din chiar Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1) „ Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare” şi art. 7 alin. (1) „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare”.
Cât priveşte susţinerea recurentelor că art. 2 şi 4 din Normele metodologice ar încălca principiul constituţional al neretroactivităţii legii, Înalta Curte observă, de asemenea, că actul care califică pensiile speciale ca pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 este tot Legea nr. 119/2010, care, la art. 1 alin. (1) prevede: „Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare”.
Curtea Constituţională a statuat, de altfel, în această privinţă în Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003 că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”, menţinându-se pe aceeaşi poziţie şi în Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Aşa fiind, în limitele procedurii de faţă, Înalta Curte reţine că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 ar fi depăşit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010.
În fine, referitor la jurisprudenţa instanţelor în materia examinată, Înalta Curte observă că la nivelul instanţei supreme ea s-a orientat către aceeaşi soluţie ca cea pronunţată în prezenta cauză, după cum rezultă, de exemplu, din Deciziile nr. 645 din 03 februarie 2010 şi nr. 1297 din 3 martie 2010.
De asemenea, împrejurarea că pe parcursul soluţionării cauzei de faţă, s-a pronunţat sentinţa nr. 491 din 16 decembrie 2010 de către Curtea de Apel Cluj prin care s-a anulat H.G. nr. 737/2010 nu este aptă, prin ea însăşi, să conducă la o altă soluţie .
În speţă, nu ne regăsim în ipoteza reglementată de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, iar sentinţa menţionată nu este irevocabilă, aşa încât analiza recursului de faţă nu poate excede aspectelor anterior reţinute.
1.2. Referitor la modul în care au fost soluţionate excepţiile invocate de pârâţi
Acest motiv de recurs, încadrat de recurente în dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este vădit nefondat.
Presupusele neregularităţi procedurale ar fi putut fi invocate de recurente în condiţiile motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care trimite la dispoziţiile de principiu ale art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dar numai dacă, prin soluţia pronunţată în privinţa excepţiilor, ar fi suferit vreo vătămare.
Or, în cauza de faţă, toate excepţiile invocate de către pârâţi, privind: netimbrarea cererii, lipsa procedurii prealabile şi lipsa calităţii procesuale active au fost respinse de către Curtea de apel.
În atare context, recurentele nu pot justifica nici o vătămare, instanţa păşind la judecarea fondului cererii lor de suspendare a executării actului administrativ.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse în decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.G., G.C., G.V., C.D. şi Ţ.A. împotriva sentinţei nr. 280 din 08 decembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1302/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1308/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
