ICCJ. Decizia nr. 1326/2011. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1326/2011
Dosar nr. 260/33/2010
Şedinţa publică de la 4 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta F.M. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti, SC C. SA Câmpia Turzii, SC J.I.E. SA şi SC R.C. SRL Cluj-Napoca, solicitând constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberat la data de 25 februarie 1995 de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în favoarea pârâtei SC C. SA Câmpia Turzii, pentru suprafaţa de 2.300 m.p.; a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, numai în situaţia în care se vor opune admiterii acţiunii.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin hotărârea nr. 422 din 22 mai 2008 emisă de Comisia judeţeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj s-a admis contestaţia formulată de reclamantă împotriva modului de soluţionare de către Comisia de aplicare a Legii nr. 247/2005 Câmpia Turzii a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulate în temeiul Legii nr. 247/2005 şi, în consecinţă, Comisia locală de fond funciar a fost obligată să-i reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2.300 m.p., înscris în C.F. 78 P. (corect 76 P.), cu nr. top.1006-1007.
A mai arătat reclamanta că aşa cum rezultă din copia în extenso a C.F. nr. 76 P., imobilul prevăzut cu nr. top. 1006-1007, fostă proprietate tabulară a antecesoarei reclamantei F.A., a fost abnotat din această foaie funciară şi transcris în C.F. nr. 4818 C.T., în favoarea pârâtei SC C. SA Câmpia Turzii, cu titlu de drept lege, drept de proprietate intabulat în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 25 februarie 1995 de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.
Ulterior acest imobil a trecut în proprietatea mai multor societăţi comerciale, în baza unor acte autentice evidenţiate în cartea funciară, iar începând cu data de 13 mai 2005, este proprietatea tabulară a pârâtei SC J.I.E. SA, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 11 mai 2005 de B.N.P. T.M.D.
Reclamanta F.M. a formulat precizare de acţiune, precizând pârâţii faţă de care este formulată acţiunea, denumirea şi sediul acestora, respectiv Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, SC J.I.E. SA şi SC R.C. SRL.
În motivarea precizării de acţiune, reclamanta a arătat că prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 25 februarie 1995 de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în favoarea SC C. SA Câmpia Turzii, a fost atestat dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 561.411 m.p., respectiv 56 ha şi 1.411 m.p.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (fost Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale) a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, solicitând în principal respingerea acesteia ca fiind inadmisibilă, precum şi excepţia tardivităţii acţiunii raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, solicitând în subsidiar respingerea acţiunii ca fiind tardivă, iar pe fond ca neîntemeiată.
Pârâtul a arătat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate atacat este un act administrativ unilateral, cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ, respectiv faptul că actul atacat a fost emis de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în anul 1995, cu 15 ani înaintea introducerii acţiunii în anulare.
Faţă de aceste aspecte, pârâtul a apreciat că termenul de 1 an reglementat de art. 11 alin. (2) (termen de decădere ce-şi găseşte raţiunea în considerente ce ţin de respectarea principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice) din Legea nr. 554/2004 este împlinit.
Prin întâmpinare, pârâta SC J.I.E. SA a invocat: excepţia lipsei procedurii prealabile, în raport de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, solicitând respingerea acţiunii ca fiind prematur introdusă; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC J.I.E. SA, solicitând respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate.
Pe fondul cauzei, pârâta a asolicitat respingerea acţiunii formulată de reclamanta F.M. în Dosarul nr. 260/33/2010, având ca obiect anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate, ca neîntemeiată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta SC R.C. SRL. Cluj-Napoca a invocat în principal excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi excepţia tardivităţii cererii în anulare; în subsidiar, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca nefondate.
Prin sentinţa civilă nr. 242/2010 din 25 mai 2010 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a r espins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor SC J.I.E. SA. şi SC R.C. SRL; a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile; a respins ca tardivă acţiunea formulată de reclamanta F.M. împotriva pârâţilor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, SC J.I.E. SA şi SC R.C. SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor SC J.I.E. SA şi SC R.C. SRL este neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.
Astfel, instanţa a reţinut că certificatul de atestare al dreptului de proprietate a cărui anulare se solicită a fost emis pe numele SC C. SA, care, potrivit evidenţelor de la Oficiul Registrului Comerţului a fost radiată, reclamanta, prin reprezentant, arătând că nu-şi mai susţine cererea faţă de această pârâtă.
S-a arătat că terenul obiect al certificatului de atestare a dreptului de proprietate a fost înstrăinat către pârâtele SC R.C. SRL şi SC J.I.E. SA, o parte din el fiind intabulat şi pe numele acestor societăţi, faţă de aceste societăţi putându-se realiza interesul persoanei care a promovat acţiunea în cazul în care demersul juridic al acesteia va fi satisfăcut.
Referitor la excepţia lipsei plângerii prealabile, instanţa a considerat-o nefondată, reţinând că, odată intrate în circuitul civil, autoritatea administrativă eminentă nu mai putea revoca actele administrative emise, context în care nu există un interes legitim şi actual al reclamantei pentru iniţierea procedurii prealabile.
Instanţa a apreciat că, în ceea ce priveşte obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile, faţă de considerentele de fapt ale speţei, recursul administrativ nu trebuia exercitat.
Din această perspectivă, instanţa a reţinut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate, a cărui anulare s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, este act administrativ unilateral cu caracter individual de autoritate emis de un organ al administraţiei publice centrale în scopul de a produce efecte juridice proprii, iar natura lui juridică se păstrează şi după ce acesta a intrat în circuitul civil.
Instanţa a apreciat că excepţia tardivităţii acţiunii este fondată, reţinând că în cauză se atacă un certificat de atestare a dreptului de proprietate emis în urmă cu 15 ani în temeiul H.G. nr. 834/1991, că potrivit prevederilor pct. 5 alin. (1) din hotărâre, certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor sunt supuse regimului de publicitate imobiliară, adică Legii nr. 7/1996 privind cadastrul funciar şi publicitate imobiliară, care la art. 25 alin. (1) prevede că înscrierile în cartea funciară vor produce efecte de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererii.
S-a mai arătat că reclamanta avea cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate pe care l-a atacat de la data înscrierii acestuia în cartea funciară (08 mai 1996) sau cel târziu odată cu promovarea acţiunii ce a făcut obiectul Dosarului nr. 4895/328/2008 a Judecătoriei Turda în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 209 din 15 februarie 2009 în care Comisia locală de fond funciar Câmpia Turzii a chemat în judecată şi pe F.M., solicitând anularea hotărârii nr. 422 din 22 mai 2008 a Comisiei judeţene de fond funciar Cluj, deci cel târziu în anul 2008. S-a apreciat că raportând această dată la data de 15 februarie 2010 când a fost înregistrată acţiunea reclamantei din prezentul dosar, aceasta este tardivă.
S-a arătat în considerentele hotărârii atacate că reclamanta putea să prevadă în mod rezonabil că, dacă nu acţiona în termenul de un an de la data la care a luat cunoştinţă de actul pretins vătămător, i se va respinge acţiunea ca tardiv introdusă, reţinându-se depăşirea termenului legal.
Instanţa a considerat astfel că efectele decăderii din dreptul de a îndeplini un act de procedură, atunci când partea putea să prevadă în mod rezonabil că pasivitatea sa va duce la o astfel de sancţiune, nu pot fi eludate prin alegerea unei alte proceduri reglementată ulterior, mai generoasă din perspectiva termenului în cadrul căruia se poate pune în discuţie dreptul alegat.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, întemeiat pe dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca tardivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta F.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii acţiunii pornind de la o simplă presupunere nesusţinută de niciun act de la dosar şi fără a face o minimă verificare a celor avute în vedere, apreciind că atâta timp cât în litigiul ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 4895/328/2008 al Judecătoriei Turda recurenta a fost parte, iar Comisia locală Câmpia Turzii a indicat faptul că terenul solicitat se afla în proprietatea SC C. SA, acela este momentul în care a luat cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat.
Recurenta arată că instanţa de fond, anterior soluţionării excepţiei tardivităţii, era obligată să verifice în mod cert dacă în dosarul înregistrat în temeiul Legii nr. 247/2005 la Primăria Câmpia Turzii, sau în dosarul civil nr. 4895/328/2008 al Judecătoriei Turda, exista o dovadă a faptului ca aceasta a cunoscut de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat şi nu să admită această excepţie, cu consecinţe extrem de grave pe baza unei simple prezumţii.
Se mai arată în motivele de recurs că recurentei i s-a adus la cunoştinţă faptul că terenul nu poate fi reconstituit pe vechiul amplasament întrucât este proprietatea tabulară a pârâtei SC J.I.E. SA Bucureşti, prin adresa din 10 noiembrie 2009. comunicată la data de 11 noiembrie 2010, fără a indica actul în baza căruia este proprietar, deşi a solicitat expres acest lucru prin cererea înregistrată, precum şi faptul că în urma demersurilor la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Turda, la data de 14 ianuarie 2010, i s-au eliberat copiile fidele ale cărţilor funciare depuse la dosar, la aceasta data recurenta aflând ca în favoarea SC C. SA Câmpia Turzii a fost eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 25 februarie 1995 de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, a cărei nulitate absolută parţială a solicitat a se constata.
Recurenta apreciază că atâta timp cât este cert faptul că doar la data de 14 ianuarie 2010 a aflat de existența actului administrativ atacat, formulând acţiune în instanţă la data de 15 februarie 2010, în mod greşit instanţa de fond a reţinut anul 2008 ca an în care putea lua la cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat şi, în temeiul art. 11 din Legea nr. 554/2004, a respins ca tardivă acţiunea.
Întrucât instanţa de fond a soluţionat cauza pe excepţie, fără a intra în cercetarea fondului cauzei, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare în favoarea instanţei de fond, Curtea de Apel Cluj.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prima instanţă a făcut, prin sentinţa atacată, o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, constatând că, prin raportare la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (25 februarie 1995), la data intabulării acestuia în cartea funciară (08 mai 1996) şi la data introducerii cererii de chemare în judecată (15 februarie 2010), acţiunea în contencios administrativ prin care reclamanta a solicitat anularea actului administrativ individual este tardiv formulată.
Astfel, având în vedere că reclamanta este terţ faţă de actul atacat, termenul de la care începe să curgă dreptul de a introduce acţiune este data înscrierii în cartea funciară, deoarece efectul înscrierii în cărţile funciare este opozabilitatea faţă de terţi, nefiind necesar ca terţa persoană să fi intrat în posesia actului, ci doar ca aceasta să fi luat la cunoştinţă despre existenţa actului, dar nu mai târziu de 1 an de la data luării la cunoştinţă, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai promova acţiunea.
În speţă c ertificatul de proprietate a fost emis în temeiul H.G. nr. 834/1991, iar, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din această hotărâre, certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor sunt supuse regimului de publicitate imobiliară, adică Legii nr. 7/1996 privind cadastrul funciar şi publicitatea imobiliară, care la art. 25 alin. (1) prevede că înscrierile în cartea funciară îşi vor produce efectele de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererii.
Raportat la actele dosarului, se constată că în cauză condiţia luării la cunoştinţă despre existenţa actului a fost îndeplinită de la data înscrierii în cartea funciară, respectiv 0 8 mai 1996 , iar termenul de 1 an reglementat de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost împlinit înainte de data introducerii acţiunii.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că reclamanta putea să prevadă în termen rezonabil că, dacă nu acţiona în termenul de 1 an de la data la care a luat cunoştinţă de actul pretins vătămător, i se putea respinge acţiunea ca tardiv introdusă, reţinându-se depăşirea termenului legal, având în vedere că aceasta a luat cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate cel mai târziu în anul 2008, odată cu promovarea acţiunii ce a făcut obiectul Dosarului nr. 4895/328/2008 al Judecătoriei Turda, dosar în care aceasta a fost parte.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat în mod întemeiat, în baza dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. , la examinarea cu prioritate a excepţiilor invocate în cauză, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor SC J.I.E. SA şi SC R.C. SRL şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, pe care le-a respins, precum şi excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe care a admis-o, cu consecinţa respingerii acţiunii ca tardiv introdusă, nemaifiind necesară luarea în discuţie şi analizarea aspectelor referitoare la nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de F.M. împotriva sentinţei civile nr. 242/2010 din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1324/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1392/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
