ICCJ. Decizia nr. 1324/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1324/2011
Dosar nr. 1127/85/2009
Şedinţa publică de la 4 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii C.D., B.M., G.S., M.M.D., G.I.L., M.D.A., S.S.G., N.D.J., M.D.G., T.C.R., B.D.M., B.E.M., P.I., F.F.A., M.I.T., T.O.V., L.M.D., V.A.D., Ş.W., G.M. şi M.N.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, reprezentat prin Direcţia Generală Reglementări Juridice şi Contencios şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă:
- obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a majorărilor salariale de 5% începând cu data de 01 ianuarie 2007, în raport cu nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01 aprilie 2007, în raport de nivelul din luna martie 2007 şi cu 11% începând cu data de 01 octombbrie 2007, în raport de nivelul din luna septembrie 2007,
- obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a dobânzilor legale conform disp. O.G. nr. 9/2000 începând cu luna ianuarie 2007 până la efectuarea plăţii,
- obligarea pârâţilor la indexarea sumelor datorate (prin aplicarea coeficienţilor de inflaţie) începând cu momentul naşterii dreptului reclamanţilor la despăgubire – 01 ianuarie 2007 şi până la momentul efectuării plăţii drepturilor salariale.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au calitatea de funcţionari publici cu statut special - poliţişti, conform prevederilor Legii nr. 360/2002 şi că în anul 2007 Guvernul României a emis un număr de trei ordonanţe, prin care a dispus majorarea drepturilor salariale ale funcţionarilor publici, respectiv O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, O.G. nr. 20/2007 privind creşterile salariale ce se acordă în anul 2007 personalului bugetar salarizat şi O.G. nr. 16/2007 privind creşterile salariale pentru anul 2007 ale personalului salarizat.
S-a mai arătat că, deşi prin O.U.G. nr. 6/2007 la art. 1 s-a prevăzut în mod concret că respectiva ordonanţă reglementează drepturile salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici numiţi în temeiul Legii nr. 188/1999, nu s-a procedat la astfel de creşteri salariale şi în ce priveşte pe reclamanţi funcţionari publici cu statut special de poliţişti.
Pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Pârâta Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din O.U.G. nr. 30/2007, potrivit cu care este o structură specializată a Ministerului Administraţiei şi Internelor, fără personalitate juridică şi care desfăşoară activităţi de informaţii, contrainformaţii, securitate, în vederea asigurării ordinei publice, prevenirii şi combaterii ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.
Prin sentinţa civilă nr. 2083 din 05 mai 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâţi şi a respins acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâţi, instanţa le-a apreciat ca fiind neîntemeiate.
Astfel, din conţinutul adresei din 19 iunie 2009 instanţa a constatat că în perioada 2007-martie 2009 toţi reclamanţii au avut calitatea de funcţionari publici cu statut special, aceştia fiind angajaţi la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, direcţie subordonată Ministerului Administraţiei şi Internelor, astfel încât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ambilor pârâţi a fost respinsă ca neîntemeiată.
S-a reţinut că reclamanţii au făcut dovada că au calitatea de funcţionari publici cu statut special, respectiv poliţişti în cadrul acestei direcţii, astfel încât ambii pârâţi au calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor instanţa a apreciat, de asemenea, că este neîntemeiată, reţinând că faptul că reclamanţii au solicitat acordarea unor drepturi băneşti ca urmare a creşterilor salariale prevăzute pentru anumite categorii de salariaţi bugetari din care aceştia nu fac parte, nu poate face ca acţiunea să fie apreciată ca inadmisibilă.
Instanţa de fond a constatat însă că acţiunea formulată de reclamanţi este nefondată, fiind respinsă ca atare, reţinând că funcţionarii publici cu statut special, respectiv poliţiştii, cum este cazul reclamanţilor, sunt salarizaţi potrivit O.G. nr. 38/2003 cu modificările şi completările ulterioare, potrivit funcţiilor, studiilor şi coeficienţilor de ierarhizare pentru funcţiile îndeplinite, că actele normative la care fac referire reclamanţii, respectiv O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 10/2007 şi O.G. nr. 16/2007 privind unele măsuri salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, vizează personalul contractual din sistemul bugetar şi persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, nu şi pe poliţişti.
Instanţa a apreciat că nu poate fi vorba despre un tratament discriminatoriu faţă de reclamanţi, aşa cum susţin aceştia, deoarece prin actele normative menţionate s-au stabilit anumite drepturi băneşti şi indexări salariale pentru funcţionari publici, alţii decât poliţiştii.
În consecinţă, instanţa a constatat că actele normative invocate de reclamanţi nu le sunt aplicabile poliţiştilor şi vizează creşteri salariale pentru personalul contractual bugetar stabilite potrivit O.U.G. nr. 24/2000, aprobată prin Legea nr. 383/2001 cu modificările şi completările ulterioare şi vizează indemnizaţiile personalului care ocupă funcţii de demnitate publică.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanţii C.D., B.M., G.S., M.M.D., G.I.L., M.D.A., S.S.G., N.D.J., M.D.G., T.C.R., B.D.M., B.E.M., P.I., F.F.A., M.I.T., T.O.V., L.M.D., V.A.D., Ş.W., G.M. şi M.N.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că recurenţii au calitatea de funcţionari publici cu statut special - poliţişti, conform prevederilor Legii nr. 360/2002, iar în virtutea acestei calităţi au solicitat a fi obligaţi intimaţii la plata drepturilor salariale aferente unor majorări salariale care s-au aplicat începând cu anul 2007 şi de la care au fost excluşi.
Se mai arată că la baza formulării acţiunii au stat prevederile art. 43 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi nu dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, deci în mod eronat instanţa de fond a reţinut că ar exista o situaţie de discriminare invocată de către recurenţi ca temei al acţiunii.
Recurenţii mai arată că începând cu luna ianuarie a anului 2007 au fost emise un număr de trei ordonanţe prin care s-a dispus majorarea drepturilor salariale ale funcţionarilor publici, respectiv O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, O.G. nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se acordă în anul 2007 personalului bugetar salarizat şi O.G. nr. 16/2007 privind creşterile salariale pentru anul 2007 ale personalului salarizat şi, deşi prin O.G. 6/2007, la art. 1 s-a prevăzut în mod concret că „prezenta ordonanţă reglementează drepturile salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici”, nu s-a procedat la astfel de creşteri salariale şi în ceea ce îi priveşte pe aceştia.
Se mai arată în motivarea recursului că exceptarea recurenţilor de la creşterile salariale intervenite pe parcursul anului 2007 contravine prevederilor Directivei 2000/78/CE, care defineşte discriminarea directă ca fiind tratamentul diferenţiat prin prisma unor persoane aflate în situaţii comparabile şi nu în situaţii similare.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanţă reţinând în mod corect situaţia de fapt, având în vedere materialul probator administrat în cauză şi realizând o încadrare juridică adecvată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 10/2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit O.U.G. nr. 24/2000 aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi indemnizaţiile personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit Anexelor nr. 2 şi 3 la Legea nr. 154/1998, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit O.G. nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, s-au majorat în trei etape.
O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007 prevede la art. 2 că „prezenta ordonanţă se aplică funcţionarilor publici numiţi în temeiul Legii nr. 188/1999, republicată”.
Faţă de aceste prevederi şi având în vedere şi faptul că recurenţii sunt funcţionari publici cu statut special, a căror salarizare este reglementată de O.G. nr. 38/2003, Înalta Curte a constatat că instanţa de fond în mod corect a reţinut că în actele normative care reglementează creşterile salariale pentru anul 2007 nu sunt prevăzuţi şi poliţiştii ca beneficiari ai majorărilor salariale acordate pentru anul 2007.
Pentru poliţişti s-au prevăzut creşteri salariale începând cu data de 01 ianuarie 2007, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea O.G. nr. 57/2006 pentru modificarea O.G. nr. 38/2003, ca urmare a majorării coeficienţilor de ierarhizare pentru funcţiile deţinute.
Prin urmare, instanţa de fond în mod corect a reţinut că actele normative invocate de reclamanţi nu le sunt aplicabile poliţiştilor şi vizează creşteri salariale pentru personalul contractul bugetar.
Neacordarea de către legiuitor a majorărilor salariale şi poliţiştilor nu contravine principiului egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie şi nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriilor de persoane aflate în aceeaşi situaţie.
Făcând o interpretare nuanţată a prevederilor Convenţiei, organele acesteia au concluzionat că a distinge nu înseamnă a discrimina, observând existenţa unor situaţii ale căror particularităţi impun a fi tratate diferenţiat.
Diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, numai atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
Or, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, la domeniul şi instituţiile reglementate prin normele legale în discuţie, având în vedere şi argumentele anterior arătate, o discriminare a recurenţilor, în raport cu alte categorii de salariaţi din sistemul bugetar la care fac referire în motivele de recurs în sensul art. 14 din Convenţie, nu poate fi reţinută.
În plan naţional, în sensul dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată, de asemenea, numai în raport de anumite situaţii identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, faţă de care se aplică un tratament diferenţiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim şi fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate şi necesare.
Prin actul normativ menţionat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate şi nediscriminare stabilite de Constituţia României, precum şi de către documentele internaţionale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziţie prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii şi repararea prejudiciului cauzat.
Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în concordanţă cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune identitatea de soluţii numai pentru situaţii identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluţii diferite pentru persoanele aflate în situaţii distincte, cum este cazul de faţă.
În acest sens, Curtea Constituţională a statuat, prin decizii repetate, că instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a anula o dispoziţie legală considerând că este discriminatorie şi de a aplica dispoziţii prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care a formulat acţiunea se consideră discriminată.
Instanţa de fond a reţinut în mod justificat că reclamanţilor, funcţionari publici cu statut special în cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, li se aplică în materie de salarizare normele cuprinse în O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, care nu prevăd acordarea unor majorări salariale de natura celor stabilite prin O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 10/2007 şi O.G. nr. 16/2007.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că acţiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă este neîntemeiată, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond.
Pentru considerentele deja expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că susţinerile recurenţilor-reclamanţi sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.D., B.M., G.S., M.M.D., G.I.L., M.D.A., S.S.G., N.D.J., M.D.G., T.C.R., B.D.M., B.E.M., P.I., F.F.A., M.I.T., T.O.V., L.M.D., V.A.D., Ş.W., G.M. şi M.N.D., împotriva sentinţei civile nr. 2083 din 03 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1323/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1326/2011. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
