ICCJ. Decizia nr. 1319/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1319/2011
Dosar nr. 4134/2/2009
Şedinţa publică de la 4 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 4134/2/2009 la 06 mai 2009 reclamanta P.G. a chemat în judecată parata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând instanţei de contencios administrativ ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a următoarelor sume:
- 72.200 RON, reprezentând contravaloarea pensiei cuvenită reclamantei pe perioada iulie 2008-august 2011, când partea estimează că va încasa prima pensie;
- 579 RON, reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a pensiei neîncasate în perioada cuvenită;
- 9.632 RON, reprezentând dobânzi legale calculate conform prevederilor art. 3 din O.G. nr. 9/2000, calculate de la data când trebuia să i se achite pensia şi până la data prognozată de parte a fi încasată efectiv;
- 33.085 RON, reprezentând dobânzi la creditele bancare pe care le-a contractat şi le va contracta în continuare pentru a-şi asigura sursele de existenţă;
- 9.300 RON, reprezentând costul medicamentelor şi al asistenţei medicale pe aceeaşi perioadă.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a împlinit vârsta de pensionare în luna iunie 2008, astfel că, potrivit art. 1672 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, îi revenea pârâtei, în calitate de angajator, obligaţia ca, cel mai târziu în termen de 90 de zile, să depună dosarul de pensionare pentru ca reclamanta să poată încasa pensia cuvenită în timp util, însă pârâta nu şi-a îndeplinit această obligaţie.
În data de 02 februarie 2009 reclamantei i s-a comunicat Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 78 din 26 iulie 2009, prin care s-a dispus în mod unilateral, încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantei cu pârâta începând cu data de 01 februarie 2009, fiind nerespectate prevederile art. 41 alin. (6) din Legea nr. 19/2000, care statuează că raporturile nu pot înceta decât după emiterea deciziei de pensionare.
Reclamanta a susţinut, că pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în calitate de angajator, nu şi-a respectat obligaţia de a depune dosarul de pensionare în termen de maxim 90 de zile din momentul în care împlinise vârsta de pensionare, potrivit art. 1672 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, în condiţiile în care reclamanta, în calitate de funcţionar public, se încadrează în ipoteza art. 5 alin. (1) pct. I din Legea nr. 19/2000.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 19/2000, prevederile Legii nr. 554/2004, art. 1073, 1083 şi 1088 C. proc. civ., O.G. nr. 9/2000.
Prin cererea precizatoare, reclamanta a indicat petitele acţiunii constând în contestarea actului administrativ reprezentat de scrisoarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din 04 februarie 2009, prin care îi comunica reclamantei refuzul de a depune dosarul de pensionare la Oficiul de Pensii al Sectorului 5, trimiţând reclamantei dosarul de pensionare pentru a-l depune personal, în acest sens partea susţinând ca refuzul nu are baza legală.
Reclamanta a mai arătat, în cuprinsul cererii precizatoare că, urmare sesizării adresată Guvernului României, cu privire la refuzul pârâtei de a depune dosarul de pensionare, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost obligată să se conformeze prevederilor legale şi în data de 24 iunie 2009 pârâta a depus dosarul de pensionare la Oficiul de Pensii al Sectorului 5, în această situaţie primul capăt de cerere din acţiune rămânând fără obiect.
Faţă de situaţia de fapt modificată, reclamanta şi-a restrâns şi cuantumul pretenţiilor, susţinând că perioada pentru care i se cuvine pensia neîncasată este 01 iulie 2008-23 iunie 2009, solicitând următoarele sume:
- 18.992 RON, reprezentând contravaloarea pensiei cuvenită reclamantei pe perioada iulie 2008-23 iunie 2009;
- 4.613 RON, reprezentând dobânzi la creditele bancare pe care le-a contractat pentru a-şi asigura sursele de existenţă şi pentru medicamente şi asistenţă medicală;
- 2.700 RON, reprezentând costul medicamentelor şi al asistenţei medicale (9 luni x 300 RON) pe perioada 01 februarie -13 octombrie 2009.
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Parata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare în cauză, invocând excepţia conexităţii, în considerarea existentei între părţi a unui alt litigiu (Dosar nr. 4648/3/2009) pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, excepţie respinsă de instanţă prin încheiere motivată.
c) Sentinţa şi motivarea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 2334 din 14 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta P.G., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; a respins ca rămas fără obiect capătul având ca obiect obligarea pârâtului să depună dosarul de pensionare la Casa de Pensii Sector 5; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei reprezentând pensia cuvenită pe perioada 04 mai 2009-23 iunie 2009, calculată la un cuantum de 2.690 RON, ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii; a respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că cererea având ca obiect obligarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de a înainta dosarul de pensionare a reclamantei către Casa de Pensii Sector 5, a rămas fără obiect deoarece dosarul a fost înaintat la Casa de pensii la data de 24 iunie 2009, fiind emisă şi decizia de pensionare începând cu aceeaşi dată.
Cu privire la despăgubiri s-a apreciat că acestea sunt datorate începând cu 01 februarie 2009, dată la care s-a formulat cerere de pensionare şi nu de la data împlinirii vârstei deoarece reclamanta a solicitat continuarea activităţii la acelaşi angajator, fără încetarea raporturilor de serviciu.
S-a avut în vedere că dacă angajatul continuă activitatea, în cadrul aceluiaşi angajator, cu acordul acestuia din urmă, fără a se produce încetarea raporturilor de serviciu, nu se impune depunerea dosarului de pensionare.
În privinţa refuzului exprimat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin adresa din 04 februarie 2009, Curtea a constatat că acesta are un caracter nejustificat, obligaţia angajatorului revenindu-i în raport de prevederile art. 1672 alin. (2) raportat la art. 5 alin. (1) pct. I din Legea nr. 19/2000. Pârâtul trebuia să-şi îndeplinească obligaţia de a depune cererea de pensionare (adresată de reclamantă în 01 februarie 2009) şi actele doveditoare în termen de maxim 90 de zile de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare astfel cum s-a reţinut mai sus, aşadar începând cu data de 01 februarie 2009. Ori, pârâtul a depus aceste acte abia în data de 24 iunie 2009, astfel încât a întârziat pe perioada cuprinsă între 04 mai 2009-23 iunie 2009, perioadă pe care datorează reclamantei suma cu titlu de pensie cuvenită, anume 2.690 RON, calculată în funcţie de pensia stabilită prin decizia de pensionare şi perioada stabilită (1 lună şi 20 zile), Curtea apreciind că pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are calitate procesuală pasivă, cât timp pretenţiile sunt solicitate în virtutea emiterii unui act administrativ asimilat (refuz nejustificat) şi îndeplinirea obligaţiei legale cu întârziere.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi reclamanta P.G.
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a susţinut că reclamanta a îndeplinit condiţiile de pensionare din luna iunie 2008, ulterior beneficiind de aprobare pentru menţinerea în activitate încă 8 luni şi ca urmare reclamanta avea obligaţia de a depune în nume propriu dosarul de pensionare la casa teritorială de pensii, după trecerea a 90 de zile de la împlinirea condiţiilor de pensionare.
Recurenta a menţionat că în situaţia reclamantei nu sunt aplicabile prevederile art. 1672 din Legea nr. 19/2000, privind depunerea dosarului de către instituţia angajatoare, tocmai pentru că reclamanta a fost menţinută în activitate încă 8 luni, astfel că aceasta trebuia să depună personal dosarul de pensionare la casa de pensii.
Reclamanta a arătat în motivele de recurs că trebuie obligată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să-i plătească pensia începând cu data când avea dreptul să se pensioneze, respectiv 01 iulie 2008, deoarece drepturile i se cuveneau prin efectul legii şi nu sunt condiţionate de continuarea activităţii profesionale.
Cu privire la dobânzi s-a precizat că pârâta trebuia obligată la plata acestora, deoarece prin neîncasarea pensiei a utilizat credite bancare.
b) Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte examinând motivele de recurs, acţiunea, probele cauzei şi legislaţia aplicabilă reţine:
Situaţia de fapt
Prin cererea înregistrată în 02 februarie 2009, reclamanta-recurentă a solicitat pensionarea începând cu 01 februarie 2009.
Prin ordinul nr. 78 din 26 ianuarie 2009, în baza O.U.G. nr. 221/1998, au încetat raporturile de serviciu ale reclamantei P.G., începând cu 01 februarie 2009, potrivit prevederilor art. 97 lit. a) şi art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999.
Prin adresa din 04 februarie 2009, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală i-a comunicat reclamantei ca răspuns la cererea din data de 02 februarie 2009, că potrivit art. 1672 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, în perioada de eşalonare a vârstei de pensionare, cererea de pensionare pentru limită de vârstă se depune de solicitant, în termen de 90 de zile de la împlinirea condiţiilor de pensionare, la casa teritorială de pensii în a cărei rază teritorială se află domiciliul acestuia, motiv pentru care i-a restituit actele depuse.
La data de 23 iunie 2008, reclamanta a solicitat continuarea activităţii profesionale pentru 9 luni, cerere avizată favorabil, însă, ulterior la 30 decembrie 2008 s-a aprobat memorandumul pentru restrângerea unor categorii de cheltuieli bugetare în cadrul administraţiei publice centrale, potrivit căruia începând cu 01 februarie 2009 încetează raporturile de serviciu al mai multor categorii de personal, între care şi pentru cei care au fost menţinuţi în activitate, după împlinirea vârstei de pensionare.
Legislaţia aplicabilă
Legea nr. 19/200, art. 1672 alin. „(1) În perioada eşalonării vârstelor standard de pensionare şi a stagiilor de cotizare prevăzute în anexa nr. 3, cererea de pensionare pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parţială, împreună cu actele doveditoare, se depune de către solicitant, în termen de 90 de zile de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, la casa teritorială de pensii în a cărei rază se află domiciliul acestuia .
(2) În cazul persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. I, II şi III, cererea de pensionare împreună cu actele doveditoare se depun de către angajator sau instituţia care efectuează plata drepturilor de şomaj, după caz, în termen de 90 de zile de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului.”
Având în vedere situaţia de fapt şi legislaţia aplicabilă instanţa pentru a stabili dacă reclamanta are dreptul la despăgubiri, urmează să examineze prevederile legale aplicabile în cauză.
Din analiza art. 1672 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, reiese că legiuitorul a stabilit două ipoteze privind modalitatea de depunere a cererii de pensionare.
Astfel, art. 1672 din Legea nr. 19/2000 reglementează situaţia depunerii cererii de pensionare în perioada eşalonării vârstelor standard de pensionare şi a stagiilor de cotizare.
În perioada de eşalonare, situaţie în care se alfa reclamanta la data împlinirii vârstei de pensionare, cererea de pensionare pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parţială, se depune de către solicitant, în termen de 90 de zile de la data împlinirii condiţiilor de pensionare, la casa teritorială de pensii în a cărei rază teritorială se află domiciliul acestuia.
În cauză nu sunt incidente prevederile art. 1672 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, deoarece reclamanta se afla într-o situaţie atipică, constând în continuarea raporturilor de funcţie şi după împlinirea condiţiilor de pensionare.
Reclamanta îndeplinea condiţiile de pensionare privind vârsta şi stagiul, în perioada de eşalonare, prevăzută de art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, teză reglementată de art. 1672 alin. (1), astfel că aceasta trebuia să depună personal la Casa de pensii, cu atât mai mult cu cât a continuat raportul de funcţie, după împlinirea vârstei de pensionare, cu acordul angajatorului.
Din probele cauzei rezultă că angajatorul i-a explicat reclamantei cum trebuie să procedeze, însă aceasta nu a acceptat să-şi ridice cererea şi actele depuse pentru a le prezenta personal la casa de pensii.
În concluzie, pârâta-recurentă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu datorează reclamantei despăgubiri pentru că refuzul de a depune actele la casa de pensii a fost întemeiat.
c) Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere, considerentele de mai sus, se constată că recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este fondat, iar cel declarat de reclamantă este neîntemeiat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de P.G., se va admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că se va respinge capătul de cerere privind obligarea la plata sumei de 2.690 RON, reprezentând pensia cuvenită reclamantei, pe perioada 04 mai 2009-23 iunie 2009 şi se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.G. împotriva sentinţei civile nr. 2334 din 14 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea la plata sumei de 2.690 RON, reprezentând pensia cuvenită reclamantei, pe perioada 04 mai 2009-23 iunie 2009.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1318/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1323/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
