ICCJ. Decizia nr. 1426/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1426/2011

Dosar nr. 3738/2/2009

Şedinţa publică de la 10 martie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 12951/3/2006 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, reclamanta SC S. SRL Bacău s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.N.D.R. SA Bucureşti şi C.N.A.N.D.R. SA - D.R.D.P. Iaşi în principal, obligarea pârâtei C.N.A.D.N.R. la plata sumei de 3.280.155,61 RON, cu titlu de penalităţi, actualizată în continuare de la data scadenţei şi până la data plăţii efective a debitului restant, în subsidiar, obligarea aceleiaşi pârâte la plata sumei de 1.885.529,52 RON, cu titlu de penalităţi calculate până la data semnării Convenţiei din 25 august 2005, cu cheltuieli de judecată ocazionate reclamantei de desfăşurarea prezentului litigiu în toate fazele procesuale.

Prin sentinţa nr. 3383 din data de 11 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL Bacău şi, în consecinţă, a obligat pârâta C.N.A.N.D.R., prin D.R.D.P. Iaşi, să achite reclamantei suma de 14.618.709,6 RON cu titlu de penalităţi de întârziere calculate până la concurenţa debitului principal.

Prin aceeaşi sentinţă, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 51.105,5 RON, cheltuieli de judecată.

S-a arătat, prin considerentele hotărârii, următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin decizia nr. 873 pronunţată în data de 12 martie 2009, a casat hotărârile instanţelor de fond comerciale pentru necompetenţă şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea pe fond a cauzei având în vedere dispoziţiile art. 10 teza a doua din Legea nr. 554/2004.

Investită cu soluţionare cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că în prezenta cauză s-au solicitat penalităţile de întârziere pretinse de reclamantă, mai exact incidenţa asupra acestora a Convenţiei nr. 14259 din 25 august 2005 şi a emiterii biletelor la ordin.

A argumentat instanţa de fond că se impune a fi analizat dacă însăşi Convenţia din 25 august 2005, prin care părţile au convenit asupra emiterii biletelor la ordin, a adus sau nu modificări, prin ea însăşi, contractului de execuţie de lucrări, în sensul invocat de pârâte.

În acest sens instanţa a constat că această Convenţie din 2005 a consacrat înţelegerea părţilor în legătură cu emiterea biletelor la ordin, în privinţa debitului principal exclusiv, nestatuând nimic în legătură că modificarea vreunor clauze din contractul iniţial, inclusiv termenele de plată şi curgerea penalităţilor, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 1066 C. civ. raportat la art. 22.1 din convenţia părţilor a obliga pârâta C.N.A.N.D.R., prin D.R.D.P. Iaşi, să achite reclamantei suma de 14.618.709,6 RON cu titlu de penalităţi de întârziere calculate până la concurenţa debitului principala

În ceea ce priveşte suma solicitată în principal, instanţa a reţinut că actualizarea la care se referă solicitarea reclamantei nu vizează actualizarea sumei de 3.280.155,61 RON în raport de rata inflaţiei, ci calculul în continuare al penalităţilor datorate, până în momentul plăţii efective a debitului principal, debit neachitat nici la momentul pronunţării prezentei.

Împotriva sentinţei civile nr. 3833 din data de 11 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta C.N.A.N.D.R. SA Bucureşti - D.R.D.P. Iaşi prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac de reformare, casarea hotărârii atacate în sensul exonerării recurentei pârâte de plata sumei de 14.618.709,6 RON în favoarea reclamantei reprezentând penalităţi de întârziere contractuale calculate până la concurenţa debitului principal şi de plata sumei de 51.105,5 RON în favoarea reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:

1. Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, acordând nejustificat şi nelegal cu titlu de penalităţi de întârziere suma de 14.618.709,6 RON, când suma maximă ce putea fi acordată, raportat la scadenţa debitului principal şi data plăţii acestuia, raportat la suma reclamată şi conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, 8.504.615,66 RON, iar acest motiv de nelegalitate este prevăzut expres de art. 304 pct. 6 C. proc. civ..

2. Instanţa de judecată a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, iar acest motiv de nelegalitate este prevăzut expres de art. 304 pct. 8 C. proc. civ..

3. Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, iar acest motiv de nelegalitate este prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

S-a învederat, sub aspectul primului motiv de recurs, că instanţa de fond a acordat nejustificat şi nelegal cu titlu de penalităţi de întârziere suma de 14.618.709,6 RON , când suma maximă ce putea fi acordată, raportat la scadenţa debitului principal şi data plăţii acestuia, raportat la suma reclamată şi conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, 8.504.615,66 RON, prejudiciind astfel în mod grav interesele procesuale şi implicit patrimoniale ale recurentei, prin admiterea unei cereri prin care se solicita suma de 3.280.155,61 RON cu titlu de penalităţi, cu actualizarea acestora până la data plăţii efective, plata care a avut loc efectiv la scadenţa biletelor la ordin, aspect necontestat, primul judecător reţinând total greşit şi fără o cercetare judecătorească riguroasă că debitul principal nu a fost achitat nici la momentul prezentei. Reclamanta a cerut astfel actualizarea sumei reclamate prin cererea de chemare în judecată, care la data formulării acţiunii era exigibilă doar în cuantum de 3.280.155,61 RON, până la data plăţii efective, respectiv până la data la care debitul principal facturat a fost achitat conform scadenţei biletelor la ordin, respectiv 1 septembrie 2006, 1 iunie 2007, 1 decembrie 2007, 1 martie 2008 şi 1 decembrie 2008.

Dacă avea dubii cu privire la faptul plăţii la scadenţa biletelor la ordin cu care s-a achitat debitul principal de 14.837.289,52 RON potrivit facturii din 23 decembrie 2004 şi 4.040,03 RON potrivit facturii din 11 aprilie 2005 instanţa era obligată, în virtutea rolului activ, pentru aflarea adevărului şi mai ales pentru pronunţarea unei soluţii legale să ceară lămuriri părţilor, ori aceasta s-a pronunţat la primul termen de judecată fără a fi edificată, aşa cum se observă din considerentele hotărârii pronunţate, asupra acestui aspect. Neplata debitului la scadenţa biletelor la ordin nu a fost invocată de către reclamantă şi astfel, necontestat, nu s-a impus o dovadă a faptului plăţii la aceste date convenite, căci potrivit principiilor în materia probaţiunii faptele necontestate nu se dovedesc (reclamanta nu a învederat că până la rejudecarea fondului de către instanţa competentă material nu s-au achitat debitele, deoarece aceasta nu era o situaţie reală, debitul fiind achitat la data înscrisă în biletele la ordin, pentru ca pârâta să producă dovada contrarie, deşi pentru dovedirea bunei credinţe privind plata la datele convenite prin convenţia din august 2005 s-au produs înscrisuri doveditoare). Instanţa putea şi trebuia să observe că reclamanta a solicitat expertului contabil Zamfir Nicolae ca prim obiectiv al raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză calcularea penalităţilor de întârziere de la data scadenţei facturilor în litigiu şi până la data achitării integrale a debitului principal, respectiv până la data scadenţei biletelor la ordin emise pentru achitarea acestuia, pentru ca, în eventualitatea în care instanţa ar găsi acţiunea întemeiată să oblige pârâta la plata acestor sume - 8.504.615,66 RON (plafonul maxim la care putea fi obligă recurenta) şi nu doar la suma exigibilă reclamată - 3.280.155,61 RON. Pentru evitarea pronunţării unei astfel de soluţii abuzive, judecătorul era obligat să investigheze acest aspect asupra căruia s-a pronunţat fără o minimă verificare, în condiţiile în care toate biletele la ordin pe care apar facturile în litigiu au fost onorate la plată în mod legal, la scadenţă, potrivit angajamentului asumat.

Cu referire la motivul de recurs privind interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, recurenta pârâtă a arătat că în mod eronat prima instanţă a considerat convenţia din 2005 un act juridic subsecvent care nu poate produce efectele indicare de către pârâtă, respectiv de a îndeplini obligaţiile asumate şi de a stopa curgerea penalităţilor la care ar fi fost îndreptăţit creditorul dacă nu ar fi operat, prin voinţa părţilor, eşalonarea în rate trimestriale a sumelor datorate; astfel, primul judecător al fondului a apreciat criticabil că respectiva convenţie nu a face altceva decât să consacre înţelegerea părţilor în legătură cu emiterea biletelor la ordin, în privinţa debitului principal exclusiv, nestatuând nimic în legătură cu modificarea vreunor clauze din contractul iniţial. A se interpreta în acest mod actul juridic în discuţie şi mai ales efectele pe care acesta este apt obiectiv să le producă, avându-se în vedere intenţia părţilor exteriorizată juridic, a se acorda penalităţi până la finalul anului 2008 - ultima scadenţă a biletelor la ordin - ar însemna practic lipsirea în totalitate de efecte a convenţiei de plăţi şi ar fi un non-sens juridic. Toate clauzele convenite de către părţi, inclusiv convenţii ulterioare modificatoare a clauzelor stipulate în contractul iniţial, trebuie interpretate prin coroborare, unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg. Instanţa de fond statuează în mod greşit că această convenţie din anul 2005 lasă intacte toate celelalte obligaţii şi prevederi contractuale, inclusiv termenele de plată şi curgerea penalităţilor şi că o păsuire la plată nu înseamnă nicidecum renunţarea la daunele generate de întârziere, omiţând şi nereţinând că pentru această amânare a plăţii recurenta a avut acordul expres al reclamantei, contrar ar fi achitat debitele, nu ar fi încheiat convenţia şi nu ar fi consimţit la plata prin bilete la ordin. Or, prin convenţie s-a stabilit cu certitudine o rescadenţare a debitului principal, reclamanta fiind de acord cu cele 10 rate arătate expres în conţinutul convenţiei. Pe de altă parte, recurenta pârâtă a precizat că instanţa de fond a interpretat, motivat, reţinut şi aplicat greşit dispoziţiile inserate în Convenţia din 25 august 2005, reţinând şi dând efect doar punctului 1 din acest act juridic considerând această clauză un argument suficient pentru interpretarea convenţiei, în sensul că plata prin intermediul biletelor la ordin nu modifică prevederile contractuale referitoare la modalităţile şi termenele de plată. Instanţa trebuia să analizeze convenţia prin coroborarea tuturor dispoziţiilor care o compun şi nu să se servească ca singur argument de motivul invocat exclusiv de către reclamantă. Or, în art. 2 din convenţia pusă în discuţie părţile convin expres că sumele înscrise în biletele la ordin şi scadenţa acestora vor corespunde celor din anexa la scrisoarea de confort din 20 iulie 2005 (1 septembrie 2006 - 1 decembrie 2008), iar potrivit punctului 5 celelalte clauze contractuale rămân nemodificate. Pe cale de consecinţă, per a contrario, rămân nemodificate doar clauzele care nu fac obiectul respectivei convenţii. Cum această convenţie are ca obiect exclusiv stabilirea modului de plată a reclamantei, modificându-se astfel şi termenele de plată, termene care sunt prorogate la datele indicate în respectiva convenţie începând cu data de 1 septembrie 2006 până la 1 decembrie 2008. Cum aceste termene au fost acceptate prin primirea biletelor la ordin s-a acceptat deci plata sumelor datorate în mod eşalonat, în 10 rate semestriale, acestea devenind scadente abia la data de 1 septembrie 2006. Deci prin semnarea fără obiecţiuni a convenţiei din 25 august 2005 reclamanta a fost de acord ca plata să se efectueze eşalonat în 10 rate trimestriale începând cu data de 1 septembrie 2006. Faptul rămânerii valide a celorlalte clauze contractuale care nu au fost renegociate prin încheierea convenţiei de plăţi (art. 4 din convenţie) semnifică şi rămânerea în fiinţă a clauzei penale inserată în contractele ce i se opun recurentei pârâte, împrejurare care nu este contestată, însă aceasta se poate activa după ce rata devenită scadentă nu este achitată de către debitoare, aspecte ce pot fi puse în discuţie după data de 1 septembrie 2006, conform celor 10 rate eşalonate prin acordul de voinţă al părţilor, prevederi aplicabile integral şi justificat doar după ce sumele eşalonate în cele 10 rate trimestriale devin scadente, deci după ce creanţa ce i se opune recurentei devine exigibilă - exigibilitate raportată la noile termene de plată.

În fine, recurenta a susţinut şi că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, nefăcându-se astfel interpretarea şi aplicarea cu rigurozitate a dispoziţiilor legale privind interpretarea convenţiilor. Potrivit regulilor generale de interpretare a contractelor, o convenţie se încheie în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul. În speţă, a afirmat recurenta, este evident că încheierea convenţiei de plăţi a survenit pentru a produce efecte juridice, fiind o convenţie modificatoare a raporturilor juridice iniţiale care - legal întocmită, are putere de lege între părţi şi aceea şi forţă probantă ca şi contractul iniţial, ori reclamanta a ignorat în mod voit clauzele acesteia prevalându-se în mod exclusiv de clauza penală inserată în contractul iniţial pentru justificarea pretenţiilor sale, instanţa de fond, prin sentinţa pronunţată, înlăturând nejustificat efectul practic al acestei convenţii. Dacă în convenţia din 25 august 2005 există clauze primitoare de mai multe înţelesuri şi se impunea interpretarea acesteia prin aplicarea regulilor prevăzute în art. 977-985 C. civ., în interpretare trebuia să se ţină seama că la baza întocmirii convenţiei se află H.G. nr. 726/2005 şi scrisoarea de confort din 2005, în care sunt prevăzute alte termene de scadenţă decât cele din contractele iniţiale şi că la pct. 2 din convenţie se face trimitere expresă la scadenţa stabilită în scrisoarea de confort. Toate aceste corelaţii permiteau judecătorului fondului să aplice corect dispoziţiile legale în materia interpretării convenţiilor.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata SC S. SRL Bacău a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 3833 din data de 11 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă în recurs.

Recursul este nefondat.

Prin acţiunea introductivă de instanţă (înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 10 aprilie 2006) reclamanta SC S. SRL a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor C.N.A.N.D.R. şi D.R.D.P. Ia şi din cadrul C.N.A.D.N. din România la plata sumei de 3.280.155,61 RON reprezentând penalităţi calculate până la data de 1 februarie 2006. Prin aceea şi acţiune reclamanta, cu motivarea că penalităţile curg în continuare până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor conform art. 22.1 din contractul de execuţie de lucrări din 11 octombrie 2004, a solicitat şi actualizarea penalităţilor până la data îndeplinirii efective a obligaţiei principale de plată. Prin raportare la aceste împrejurări se reţine că nu este operant motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 teza I C. proc. civ., prima instanţă neacordând mai mult decât s-a solicitat prin acţiunea introductivă de instanţă şi prin concluziile scrise depuse cu prilejul soluţionării fondului procesului.

Se constată că în mod legal şi întemeiat prima instanţă, prin sentinţa recurată a admis acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.N.D.R. şi C.N.A.N.D.R. - D.R.D.P. Iaşi şi a obligat pârâta C.N.A.N.D.R. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 14.618.709,6 RON cu titlu de penalităţi de întârziere calculate până la concurenţa debitului principal şi a sumei de 51.105,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, această soluţie impunându-se în cauză, prin raportare la clauza prevăzută de art. 22. 1 din contractul de execuţie de lucrări din 11 octombrie 2004 încheiat între reclamantă şi în calitate de executant şi C.N.A.D.R. S.A - D.R.D.P. Iaşi în calitate de autoritate contractantă şi la cuprinsul convenţiei din data de 25 august 2005 încheiată între aceleaşi părţi.

Este probat, în cauză, că între părţi a intervenit contractul de execuţie de lucrări din data de 11 octombrie 2004 având ca obiect executarea, finalizarea şi întreţinerea lucrărilor la obiectivul ”Îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie pe DN 23 Km” şi că, urmare executării de către intimată a lucrărilor contractate, a fost emisă factura din 23 decembrie 2004 în valoare de 14.837.289, 52 RON şi factura din 11 aprilie 2005 în valoare de 4.040,03 RON, care nu au fost onorate la plată de către recurentă potrivit prevederilor art. 18.1 din contractul de executare de lucrări. Ulterior scadenţei plăţilor, între părţi a intervenit Convenţia din data de 25 august 2005 prin care, având în vedere prevederile H.G. nr. 726/2005 privind autorizarea C.N.A.D.N. din România SA de a emite bilete la ordin în favoarea unor creditori ai companiei şi scrisoarea de confort din 20 iulie 2005 emisă de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Ministerul Finanţelor Publice în anexa căreia SC S. SRL Podul Turcului se regăseşte ca vând dreptul să beneficieze de bilete la ordin în sumă totală de 138.483.746 RON sumă eşalonată la plată în 10 rate trimestriale, s-a convenit că sumele datorate de pârâte nedecontate până la data încheierii convenţiei să fie achitate pe baza biletelor la ordin emise în baza H.G. nr. 726/2005 în conformitate cu anexa la scrisoarea de confort nr. 183718/2005 fără ca aceasta să modifice prevederile contractuale referitoare la modalităţile de plată şi termenele de plată prevăzute în contractele enumerate şi s-a stabilit că pentru toate sumele datorate de pârâte rămân aplicabile clauzele din contracte. Potrivit clauzei de la art. 22.1 din contractul de executare de lucrări din 11 octombrie 2004, în cazul în care executantul sau achizitorul nu reuşesc să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin contract, atunci fiecare parte are dreptul de a pretinde celeilalte părţi, ca penalităţi, 0,06% pentru fiecare zi de întârziere aplicată la valoarea obligaţiei neonorate.

Prima instanţă a făcut, în litigiu, prin considerentele hotărârii pronunţate, o corectă interpretare a clauzei de la art. 22.1 din contractul de executare de lucrări din 2004 şi a clauzelor din convenţia din 25 august 2005 şi procedat, prin dispozitivul sentinţei, la pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice, prin aplicarea legii ce guvernează raportul juridic litigios dedus judecăţii. Într-adevăr, corect s-a reţinut, de către instanţa de fond, că operaţiunea de emitere a biletelor la plată, prin ea însăşi, nu constituie temei pentru stoparea curgerii penalităţilor, şi că nu au fost aduse modificări, prin clauzele Convenţiei din 25 august 2005, contractului de executare de lucrări în sensul invocate de recurentă. Convenţia din 2005 consacră doar înţelegerea părţilor în legătură cu emiterea biletelor la ordin, exclusiv în privinţa debitului principal, fără a statua în vreun fel cât priveşte modificarea altor clauze din contract. Dimpotrivă, în art. 1 al convenţiei din 25 august 2005 se prevede cu claritate că plata debitului principal se va face prin bilete la ordin ”fără ca aceasta să modifice prevederile contractuale referitoare la modalităţile de plată şi termenele de plată prevăzute în contractele enumerate mai sus”, în art. 4 că ”pentru toate sumele datorate de C.N.A.N.D.R. SA prin D.R.D.P. Iaşi rămân aplicabile clauzele prevăzute în contractele nominalizate mai sus”, iar la art. 5 că ”celelalte clauze contractuale rămân nemodificate”. Prin urmare, luând în considerare regulile de interpretare a convenţiilor prevăzute de art. 977-985 C. civ., în mod întemeiat s-a concluzionat, de judecătorul fondului, că rămân pe deplin aplicabile, ulterior încheierii convenţiei din 25 august 2005, celelalte obligaţii şi prevederi din contractul din 11 octombrie 2004, inclusiv cele referitoare la termenele de plată şi la cuantumul şi momentul de la care se datorează penalităţile de întârziere. Nu s-a făcut, în mod pertinent şi concludent, nici la prima instanţă şi nici în recurs, dovada plăţii de către recurentă a debitului principal datorat reclamantei potrivit contractului de executare de lucrări din 2004, astfel că în mod justificat, printr-o simplă operaţie matematică, având în vedere şi prevederile art. 4 alin. (3) Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, judecătorul fondului, prin raportare la perioada scursă de la scadenţa facturilor din 23 decembrie 2004 şi din 11 aprilie 2005 şi până la pronunţarea sentinţei, a stabilit cuantumul penalităţilor de întârziere la suma de 14.618.709,6 RON.

Faţă de cele mai sus arătate, nefiind operant în cauză nici unul din motivele de recurs indicate de pârâta recurentă, prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., şi constatându-se că hotărârea atacată este legală şi temeinică, urmează a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din acelaşi cod, respingerea ca nefondat a recursului declarat de C.N.A.N.D.R. SA - D.R.D.P. Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 3833 din data de 11 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ în Dosarul nr. 3738/2/2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C.N.A.N.D.R. SA Bucureşti - D.R.D.P. Iaşi împotriva sentinţei nr. 3833 din data de 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1426/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs