ICCJ. Decizia nr. 1441/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1441/2011
Dosar nr. 620/33/2010
Şedinţa publică de la 10 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 267/2010 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamanţilor M.I.M.F. şi A.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pe aceasta din urmă la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobile, potrivit dispoziţiei nr. 917 din 19 februarie 2009 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
Totodată, a obligat pârâta să achite reclamanţilor suma de 1800 lei cheltuieli de judecată, câte 900 lei pentru fiecare reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanţii M.I.M.F. şi A.M., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, urmare a evaluării efectuate în condiţiile art. 16 alin. (5) şi (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru apartamentele nr. 1-5 din imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris iniţial în C.F. nr. 5724 Cluj, nr. top. 662, care ulterior naţionalizării efectuate în baza Decretului nr. 92/1950 au fost transcrise în C.F. colectivă nr. 120359 Cluj-Napoca, şi în C.F. individuală nr. 120360 Cluj-Napoca, nr. top. 662/1/1-662/1/V şi obligarea pârâtei să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în sumă de 1.800 lei, reprezentând onorariu avocaţial.
Reclamanţii au arătat că prin Dispoziţia primarului mun. Cluj-Napoca nr. 917 din 19 februarie 2009 s-a dispus acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru apartamentele nr. 1-5 din imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris iniţial în C.F. nr. 5724 Cluj, nr. top. 662, care ulterior naţionalizării efectuate în baza Decretului nr. 92/1950 au fost transcrise în C.F. colectivă nr. 120359 Cluj-Napoca, nr. top. 662/1/I-662/1/V şi individuală nr. 120360 Cluj-Napoca.
Au arătat reclamanţii că dosarul a fost înaintat către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind predat acesteia prin procesul-verbal înregistrat în evidenţele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sub nr. 13736 din 27 ianuarie 2010 însă, până în momentul introducerii acţiunii, pârâta nu a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire, urmare a evaluării efectuate în condiţiile art. 16 alin. (5) şi (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acţiunii arătând că faţă de susţinerile reclamanţilor privind incidenţa în cauza a termenului de 30 zile prevăzut de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum şi existenţa în cauză a unui refuz nejustificat din partea Comisiei Centrale de a soluţiona cererea acestora, soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prev. de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptăţită. În speţă, dosarul privind acordarea de despăgubiri, în favoarea reclamanţilor, face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, respectiv transmis prin Instituţia Prefectului Cluj la data de 28 ianuarie 2010, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.
A arătat prima instanţă că, prin Dispoziţia emisă de autoritatea administraţiei publice locale reclamanţilor li s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri în echivalent bănesc, pentru o parte din imobil, astfel se consideră că au achiesat la modalitatea de soluţionare a notificării prin acordarea de despăgubiri.
Instanţa a mai reţinut că este necesar a da eficienţă acţiunii reclamanţilor, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti constrângătoare pentru autoritatea administrativă în vederea îndeplinirii în cel mai scurt timp şi eficient a atribuţiilor sale, întrucât, pe lângă necesitatea protejării dreptului de proprietate este important de reţinut că şi termenul ce implică durata de rezolvare a cererilor în procedura administrativă este socotit că face parte din proces, iar dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului impun rezolvarea acestor cereri într-un termen rezonabil, optim şi previzibil.
S-au apreciat astfel ca fiind incidente prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD).
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., apreciindu-se că sentinţa este nelegală şi netemeinică deoarece nu s-a ţinut seama de Decizia CCSD nr. 2815 din 16 septembrie 2008 cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare respectiv în ordinea înregistrărilor, şi de faptul că dosarul reclamanţilor a fost înregistrat la Comisie la data de 28 ianuarie 2010, aşa încât nu se poate pune în discuţie încălcarea termenului rezonabil consfinţit de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu atât mai mult cu cât Curtea Europeană a statuat prin jurisprudenţa sa că termenul rezonabil pentru soluţionarea unei cauze este termenul de 6 luni.
De asemenea s-a considerat că în privinţa cheltuielilor de judecată la care a fost obligată recurenta-pârâtă, soluţia corectă era aceea de respingere a acestei cereri faţă de dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., deoarece a recunoscut implicit pretenţiile reclamanţilor încă din data de 28 ianuarie 2010, iar în subsidiar de reducere a sumei acordate reclamanţilor în considerarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurentă, a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., a normelor legale incidente şi a probatoriului administrat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor sentinţei aflate în control judiciar, obiectul cererii în contencios administrativ formulate de reclamanţi a vizat obligarea pârâtei CCSD la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, urmare a evaluării în condiţiile art. 16 alin. (5) şi (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 conform Dispoziţiei primarului municipiului Cluj-Napoca nr. 917 din 19 februarie 2009 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale menţionate.
Abordarea solicitărilor reclamanţilor în temeiul Legii nr. 247/2005, a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (art. 6 § 1) este corectă, iar invocarea de către recurentă a Deciziei nr. 2815/2008 potrivit căreia ordinea de soluţionare a dosarelor este cea a înregistrării lor la Comisie cu schimbă cu nimic datele problemei.
Dispoziţiile Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor” din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei precum şi unele măsuri adiacente) cu modificările şi completările ulterioare nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Un asemenea termen nu se regăseşte nici în Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din lege – aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 şi nici în Decizia nr. 2815/2008 prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a stabilit ordinea în care se soluţionează cererile.
În lipsa unei dispoziţii exprese referitoare la termenul de soluţionare a cererii fundamentate pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII, instanţa de judecată este datoare a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorităţii administrative pentru a asigura o protecţie reală drepturilor fundamentale ale cetăţenilor garantate atât de Constituţia României cât şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Omisiunea legiuitorului se poate complini prin raportare la termenul rezonabil consacrat de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care constituie o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil.
Garanţia unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu doar în procedura contencioasă, ci şi în procedura administrativă preliminară.
În speţă demersurile pentru restituirea în natură sau prin echivalent pentru imobilul în litigiu au început în anul 2001 prin notificarea nr. 48350/2/452, astfel că în mod corect s-a apreciat că termenul rezonabil a fost încălcat.
În acest context, dată fiind situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că soluţia de admitere a acţiunii şi de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire este singura soluţie de natură a proteja şi respecta dreptul de proprietate al reclamanţilor.
În privinţa cheltuielilor de judecată instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Dispoziţiile art. 275 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză cu atât mai mult cu cât însăşi recurenta a precizat că are cunoştinţă de pretenţiile intimaţilor de la data înregistrării dosarului lor la Comisie, respectiv 28 ianuarie 2010.
Cererea de reducere a cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, neexistând un criteriu obiectiv în baza căruia să se procedeze la o asemenea operaţiuni şi neputându-se susţine în mod rezonabil că suma de 900 lei pentru fiecare reclamant este nepotrivit de mare.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 267/2010 din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1434/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1442/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
