ICCJ. Decizia nr. 1411/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1411/2011
Dosar nr. 240/57/2010
Şedinţa publică de la 9 martie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 136 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Alba - Iulia a fost respinsă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Comuna Cristian, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi P.E. C.A., având ca obiect anularea Deciziei nr. 2232 din 21 decembrie 2009 emisă de pârâta Comisia Specială.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 2232 din 21 decembrie 2009 emisă de Comisia Specială s-a dispus retrocedarea în natură P.E. CA. din Cristian, imobilul compus din construcţii, cu terenul aferent situat în comuna Cristian judeţul Sibiu, înscris în C.F. 6731 Cristian, nr. top. 938, 939 şi 940, cu obligaţia pentru beneficiarul acestei decizii de a menţine afectaţiunea de şcoală generală dată acestui imobil pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii deciziei.
Pentru a adopta această decizie, Comisia a reţinut, pe baza documentaţiei depuse de P.E. CA. Cristian, că cererea se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000; imobilul solicitat la retrocedare a fost la data preluării de către Statul Român, în proprietatea Bisericii Cristian recunoscută de Autoritatea Clericală de la Augsburg; preluarea a fost abuzivă, iar la data solicitării imobilul solicitat se afla în domeniul public al comunei Cristian, având destinaţia de şcoală generală.
Pentru a fi incidente prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, actul normativ de reparaţie, prima instanţă a reţinut că trebuie îndeplinite două condiţii: imobilul a cărui retrocedare se solicită să fi fost în patrimoniul unui cult religios la data preluării de către Statul Român, iar această preluare să fie abuzivă, momentul acestei operaţiunii fiind necesar a se situa în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în care a apreciat legiuitorul român că s-a manifestat statul totalitar.
Prima instanţă a mai reţinut că termenul de preluare utilizat de legiuitor semnifică transferul dreptului de proprietate din patrimoniul cultului religios în patrimoniul statului, prin oricare din organele sau organismele sale, legal constituite.
Din acest punct de vedere instanţa a constatat că până la apariţia Legii nr. 7/1996, cel puţin, în Transilvania, în ce priveşte publicitatea imobiliară era aplicabil sistemul de carte funciară de sorginte germană, înscrierile în acest sistem de publicitate, având efecte constitutive de drepturi, şi aceasta indiferent de incidenţa Codului civil austriac sau a Decretului-lege nr. 115/1938.
Imobilul construcţii şi cu terenul aferent situat în comuna Cristian, judeţul Sibiu înscris în C.F. 6731 Cristian, nr. top. 938, 939 şi 940 a aparţinut, potrivit înscrierilor din C.F. 990 Cristian, Bisericii Cristian - recunoscută de Autoritatea Clericală din Augsburg.
Prin încheierea din 16 iunie 1948 imobilul în discuţie a fost transcris în C.F. 6065 Cristian, concomitent operându-se întabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român prin Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Direcţiunea proprietăţii Bucureşti. Temeiul juridic al acestei întabulări l-a constituit art. 1 din Legea nr. 485/1944 şi Legea nr. 1022/1946.
Prin Legea nr. 233/1944 s-a abrogat actul normativ de înfiinţare a Grupului Etnic German şi s-a legitimat preluarea de către Statul Român a patrimoniului persoanei juridice desfiinţate.
În altă ordine de idei, a reţinut că între Grupul Etnic German şi Biserica Regnicolară Evanghelică CA. nu există identitate de personalitate juridică, diferenţa fiind evidenţiată de faptul că grupul Etnic German era persoană juridică de drept public înfiinţată prin lege în 1940, ce reunea toţi cetăţenii români ce au fost recunoscuţi ca fiind de origine germană, având aşa cum sugerează şi denumirea un evident caracter etnic, iar Biserica Regnicolară Evanghelică, formată din comunitatea credincioşilor de rit evanghelic C.A., caracterul acestuia fiind a unui cult religios.
Diferenţa de personalitate juridică rezidă din însăşi încheierea şi asumarea Convenţiei Generale din 1942, între cele două persoane juridice, în care fiecare, în mod reciproc şi-au asumat şi recunoscut personalitatea distinctă, ce denotă, în mod firesc, diferenţa de patrimonii.
Pe de altă parte, Convenţia Generală din 1942 încheiată între Grupul Etnic German şi Biserica Evanghelică Regnicolară nu a realizat transferul dreptului de proprietate asupra acestui imobil, această operaţiune fiind condiţionată pentru realizarea ei plenară conform art. III pct. 7 de manifestarea de voinţă expresă a reprezentanţilor legali ai bisericii în cadrul congreselor regionale şi locale, urmată de înscrierea corespunzătoare a dreptului de proprietate în favoarea Grupului Etnic German, evenimente care nu s-au concretizat. De asemenea, semnatarii convenţiei au supus validitatea ei de autorizaţia Statului Român, concretizată într-o lege, care însă n-a mai fost adoptată până la desfiinţarea Grupului Etnic German.
Prin urmare, prima instanţa a apreciat că legea, prin ea însăşi, nu constituie o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate, caracterul său de reglementare generală şi cu caracter abstract a relaţiilor sociale relative la dreptul de proprietate, presupunând ca necesară emiterea de acte administrative ori jurisdicţionale de punere în executarea a legii.
Din acest punct de vedere instanţa a înlăturat susţinerile reclamantei, conform cărora data preluării ar coincide cu momentul adoptării Legii nr. 233/1944, această susţinere fiind contrazisă de efectul înscrierilor de carte funciară, efecte constitutive de drepturi, ce în esenţă condiţionau existenţa dreptului în patrimoniul unei persoane fizice sau juridice de efectuarea înscrierii acestui drept în acest sistem de publicitate.
Concluzionând, a reţinut că imobilul în litigiu nu a trecut în patrimoniul Grupului Etnic German, iar preluarea de către stat a imobilului în cauză în baza unei legi ce-1 autorizează să facă o asemenea preluare, însă de la o persoana juridică ce nu îi era aplicabilă legea respectivă, denotă caracterul abuziv al preluării, această operaţiune efectuându-se la data înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român în cartea funciară - 16 Iunie 1948, în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000.
2. Recursul declarat de reclamanta Comuna Cristian prin Primar
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii şi pe cale de consecinţă, anularea Deciziei nr. 2232 din 21 decembrie 2009 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare.
În motivarea căii de atac, reclamanta Comuna Cristian prin Primar a criticat sentinţa atacată sub următoarele aspecte:
1. Instanţa de fond în mod nelegal a constatat că imobilul în cauză a fost preluat abuziv, interpretând greşit dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.
2. Esenţial pentru dezlegarea pricinii este că actul normativ în baza căruia s-a făcut preluarea, în speţă, Legea nr. 485 din 7 octombrie 1944, a fost emis în afara perioadei de referinţă, 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, stabilită de O.U.G. nr. 94/2000 şi că „Statul Român devine la data prezentei legi proprietar al bunurilor aparţinând Grupului Etnic German din România”.
3. De asemenea, se arată că din C.F. nr. 2423 Cristian, la înscrierea de sub B6 şi C.F. 447 Cristian la înscrierea de sub B8 rezultă că Statul Român îşi intabulează dreptul de proprietate „cu titlu de drept conform art. 1 din Legea nr. 485 din 7 octombrie 1944”. Prin urmare, temeiul preluării îl constituie o lege în afara perioadei de referinţă stabilită de O.U.G. nr. 94/2000, fiind astfel fără relevanţă faptul că întabularea dreptului de proprietate s-a făcut la data de 16 iunie 1948.
4. Prin Decretul-lege nr. 485/1944 s-a abrogat Legea nr. 830/1940 şi s-a prevăzut că Statul Român devine titularul drepturilor aparţinând Grupului Etnic German, subrogându-se acestuia, astfel că instanţele de carte funciară au procedat din oficiu la efectuarea înscrierii drepturilor Statului Român ca proprietar al acestor bunuri.
3. Apărările formulate de pârâta Comisia Specială de Retrocedare
Pârâta Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Consideră intimata că imobilul în cauză nu s-a aflat în proprietatea Grupului Etnic German la momentul preluării abuzive, astfel că nu avea cum să i se aplice Legea nr. 485/1944.
A mai arătat că nu s-a operat niciun transfer al dreptului de proprietate din patrimoniul Bisericii Cristian, în patrimoniul Grupului Etnic German, imobilul fiind preluat de către Statul Român la data de 16 iunie 1948, în perioada de referinţă a legii, direct de la Biserica Cristian.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, circumscrise motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 dar şi sub toate aspecte potrivit art. 3041 C. proc. civ., şi ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor şi de probele administrate în faţa instanţei de fond, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 2232 din 21 decembrie 2009, prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a dispus retrocedarea în natură, către P.E. C.A. imobilul construcţii împreună cu terenul aferent, situat în Comuna Cristian, judeţul Sibiu, înscris în C.F. 6731 Cristian, nr. top. 938, 939 şi 940.
Decizia a fost emisă în cadrul procedurii reglementate de O.U.G. nr. 94/2000, care în art. 1 alin. (1) prevede că: „Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă”.
În demersul de verificare a legalităţii deciziei menţionate, instanţa a avut de lămurit două aspecte: 1) dacă imobilul a fost preluat de Statul Român de la un cult religios şi 2) dacă preluarea imobilului de către stat a avut loc în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Înalta Curte apreciază că, în raport de situaţia de fapt concretă dovedită prin probele administrate, instanţa de fond a interpretat în mod greşit prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 şi ale Decretului-lege nr. 485/1944, în sensul că, imobilul vizat de decizia de retrocedare intră sub incidenţa reglementării cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000.
Conform înscrierilor din Cartea funciară nr. 6731, imobilul în litigiu a fost înscris în favoarea Bisericii Cristian – recunoscută de Autoritatea Clericală de la Augsburg.
În septembrie 1940, prin Legea nr. 830/1940 s-a constituit Grupul Etnic German. La data de 11 august 1942 s-a semnat Convenţia generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice de confesiune augsburgică faţă de Grupul Etnic German din România.
Conform dispoziţiilor Capitolului II din această convenţie, Biserica Regnicolară a predat Grupului Etnic German toată averea mobilă şi imobilă, care era proprietatea sa şi a servit scopurilor şcolare şi de educaţie, precizând la art. 2 că averea imobilă se compune din imobilele şi fundaţiile de tot felul, care au servit scopurilor şcolare şi de educaţie.
Prin Decretul–lege nr. 485/1944 s-a abrogat Legea nr. 830/1940 şi s-a prevăzut că Statul român devine titularul tuturor drepturilor aparţinând Grupului Etnic German din România, subrogându-se acestuia, urmând ca instanţele de carte funciară să procedeze din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor bunuri .
În temeiul subrogaţiei legale astfel reglementate, Statul român a devenit proprietarul bunurilor care au aparţinut Grupului Etnic German de la data intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 485/1944, care este anterioară perioadei de referinţă prevăzută în art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.
În consecinţă, Statul român a dobândit proprietatea imobilelor respective prin efectul legii, astfel că nu prezintă relevanţă data înscrierii dreptului în cartea funciară, cum neîntemeiat au susţinut intimatele.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) – (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va admite acţiunea şi va anula decizia nr. 2232 din 21 decembrie 2009 emisă de Comisia Specială de Retrocedare.
În baza art. 274, raportat la art. 316 C. proc. civ., intimatele-pârâte Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România şi P.E. C.A. vor fi obligate să plătească recurentei-reclamante Comuna Cristian, prin primar, cheltuieli de judecată în sumă de 2500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta Comuna Cristian, prin Primar împotriva sentinţei nr. l36 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică hotărârea atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de recurenta Comuna Cristian, prin Primar şi anulează Decizia nr. 2232 din 21 decembrie 2009 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România.
Obligă intimatele-pârâte Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România şi P.E. la 2500 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă Comuna Cristian, prin Primar.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1409/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1415/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
