ICCJ. Decizia nr. 1466/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1466/2011
Dosar nr. 41549/3/2009
Şedinţa publică de la 10 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti - secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 41549/3/2009, reclamantul D.C. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară – Bucureşti (U.S.A.M.V.) solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună:
I. În principal:
1. - anularea Hotărârii Senatului Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară – Bucureşti din 23 iunie 2009, prin care s-a dispus ca atât reclamantul, cât şi celălalt candidat la ocuparea postului de asistent la poziţia 42 catedra Ştiinţe Clinice din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară să fie declaraţi respinşi „întrucât s-a constatat că nu au fost respectate întocmai criteriile şi procedura de concurs”;
2. - obligarea pârâtei la validarea Hotărârii Consiliului Facultăţii de medicină Veterinară din 11 iunie 2009 privind rezultatele concursului şi declararea ca admis a reclamantului pentru ocuparea postului respectiv.
II. În subsidiar:
1. În cazul în care anularea concursului este legală, datorită motivelor invocate de către Senatul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară – Bucureşti (nerespectarea de către comisia de concurs a procedurii şi termenelor legale), obligarea pârâtei la plata de daune materiale şi morale în cuantum de 20.000 euro;
2. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în temeiul art. 274 C. proc. civ.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că fiind medic veterinar, doctor în ştiinţe medicale, ramura medicină veterinară, a candidat la ocuparea postului de asistent universitar, poziţia 42, la disciplina Patologie şi Clinică Chirurgicală a Facultăţii de Medicină Veterinară Bucureşti (F.M.V.B.), concurs organizat de către pârâta Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară – Bucureşti în perioada 11-15 mai 2009, a câştigat acest concurs, însă în mod nelegal pârâta, prin actele contestate a invalidat rezultatele concursului şi l-a declarat ca fiind respins.
Prin sentinţa civilă nr. 19 din 05 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a dispus admiterea excepţiei de necompetenţă materială a instanţei, invocată din oficiu şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că pârâta este o autoritate publică în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, ce poate fi inclusă în categoria autorităţilor publice centrale, astfel că cererile împotriva acesteia se soluţionează în primă instanţă de curtea de apel, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
La Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. 41549/3/2009.
Prin sentinţa nr. 2062 din 29 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul D.C., în contradictoriu cu pârâta Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti.
A anulat Hotărârea Senatului Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, din data de 23 iunie 2009, înregistrată sub nr. 3959 din 26 iunie 2009.
A obligat pârâta la validarea Hotărârii Consiliului Facultăţii de Medicină Veterinară din 11 iunie 2009 privind rezultatele concursului pentru ocuparea postului vacant de asistent universitar, poziţia 42 din statul de funcţii al catedrei de Ştiinţe Clinice din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară şi declararea ca admis a reclamantului D.C.
A obligat pârâta la plata sumei de 7675,5 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Contestaţia şi plângerea formulate de reclamant împotriva Hotărârii Senatului U.S.A.M.V.B. din 23 iunie 2009, au fost respinse de senatul U.S.A.M.V.B. în şedinţa din 24 septembrie 2009, sens în care s-a emis Decizia nr. 761 din 02 octombrie 2009 a Rectorului U.S.A.M.V.B., prin care s-au constatat următoarele:
- deschiderea lucrărilor (de la proba scrisă) şi întocmirea de către preşedintele comisiei, C.M., a borderoului final, pe baza celor individuale, a avut loc la data de 22 mai 2009 (cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 59 alin. (4) din Legea nr. 128/1997.
- Borderoul final (centralizatorul rezultatelor concursului) a fost semnat de preşedintele comisiei conf. univ, dr. C.M. şi conf. univ. dr. E.H.
- cel de-al doilea membru al comisiei, conf. univ. dr. T.A. a refuzat să semneze borderoul final, iar prin minuta din „22 mai 2009 ora 1115” – pe care a înmânat-o preşedintelui comisiei – nota din 22 mai 2009 şi nota explicativă din 22 mai 2009 a declarat, scris şi motivat, că refuză să semneze şi pentru care motiv anume (existenţa unor neregularităţi).
- partea a doua a propunerii biroului juridic, de a se continua concursul în termenul legal pentru finalizarea acestuia (conform art. 58 alin. (9) şi (10), constituind o nouă comisie ar fi însemnat prelungirea activităţii în perioada 23 iunie – 24 iulie finalizată cu o nouă şedinţă a Senatului.
- propunerea biroului juridic nu s-a acceptat,printre altele şi datorită faptului că, Senatul (compus din 53 cadre didactice şi 18 studenţi) nu poate fi convocat între 01 iulie – prima jumătate a lunii septembrie, fiind vacanţă didactică şi perioada concediilor cadrelor didactice.
Pe baza acestor constatări s-a dispus:
- respingerea contestaţiei şi menţinerea Hotărârii senatului din 23 iunie 2009 cu privire la contestatorul D.C., în sensul că acesta a fost declarat respins la concurs (întocmai ca şi candidatul G.I. care nu a contestat Hotărârea Senatului);
- aplicarea prevederilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 în sensul că, postul în cauză, întrucât nu a fost ocupat concursul va fi reluat cu respectarea procedurii complete şi cu o comisie de concurs din care să nu facă parte nici una dintre persoanele care s-au aflat în componenţa ultimei comisii.
Totodată, în Decizia Rectorului U.S.A.M.V.B. nr. 761 din 02 octombrie 2009 s-a menţionat că, „din actele dosarelor ambilor candidaţi, din notele şi referatele depuse de conf. univ. dr. T.A., conf. univ. dr. L.T., candidatul G.I., cercetările întreprinse de Comisia de etică (aflate în curs), rezultă că sunt invocate şi alte neregularităţi (ex. părtinire în acordarea notelor), aspecte discutabile şi care pot fi, cel mult, subsidiare motivului principal, respectiv cel care a stat la baza emiterii celor două Hotărâri ale Senatului susmenţionate”.
Cu privire la Hotărârea Senatului U.S.A.M.V.B. din data de 23 iunie 2009 prima instanţa a reţinut ca aceasta nu este motivată, în sensul că nu evidenţiază motivele de fapt şi de drept care au determinat invalidarea concursului şi declararea ambilor candidaţi respinşi, pentru postul de asistent, poziţia 42 la catedra de Ştiinţe Clinice.
Obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanţie contra arbitrarului administraţiei publice şi se impune îndeosebi în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale şi subiective, cum este situaţia dedusă judecăţii.
S-a mai reţinut că motivarea urmăreşte o dublă finalitate. Ea îndeplineşte în primul rând o funcţie de transparenţă, în favoarea beneficiarului actului, care va putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat. Ea permite, de asemenea, instanţei exercitarea controlului de legalitate.
Simpla trimitere la avizul Biroului juridic, înregistrat sub nr. 3811 din 23 iunie 2009, fără elemente din care să rezulte că emitentul hotărârii a făcut o proprie analiză a împrejurărilor de fapt şi a respectării prevederilor legale aplicabile procedurii de concurs, nu acoperă cerinţa motivării, întrucât, pe de o parte, nu permite verificarea limitei de demarcaţie între puterea discreţionară şi arbitrariu, iar pe de altă parte, nici acest aviz nu indică în cuprinsul său vreun motiv de fapt şi de drept care să justifice soluţiile propuse, ci face trimitere la rândul său, la alte două înscrisuri, respectiv nota explicativă din 22 mai 2009 şi adresa din 01 iunie 2009.
A mai considerat prima instanţă ca Hotărârea Senatului U.S.A.M.V.B. din 23 iunie 2009 se întemeiază exclusiv pe avizul Biroului juridic nr. 3811 din 23 iunie 2009, însă soluţiile adoptate, respectiv invalidarea concursului şi declararea ca respinşi a ambilor candidaţi, nu sunt în concordanţă cu acest aviz, iar această neconcordanţă nu a fost în vreun fel justificată în considerentele hotărârii.
De asemenea, aspectele prezentate în Nota explicativă întocmită de conf. univ. dr. T.A. – membru al comisiei de concurs, înregistrată sub nr. 2095 din 22 mai 2009 şi invocată în avizul Biroului Juridic nr. 3811 din 23 iunie 2009, sunt neîntemeiate şi nu justifică hotărârea de invalidare a concursului, întrucât refuzul exprimat de conf. univ. dr. T.A. de semnare a borderoului final s-a datorat faptului că nu a fost de acord cu rezultatele înscrise în acesta, împrejurare evidenţiată în nota înregistrată sub nr. 2094 din 22 mai 2009.
În condiţiile în care borderoul final nu reprezintă altceva decât consemnarea cumulată a notelor date fiecărui candidat de fiecare dintre membrii comisiei de concurs, pe baza borderourilor individuale de notare, iar nici un membru al comisiei nu are posibilitatea de a analiza şi cenzura evaluarea făcută de ceilalţi membri ai comisiei, refuzul de semnare a borderoului final de conf. univ. dr. T.A. este unul nejustificat.
S-a apreciat ca neîntemeiată afirmaţia potrivit căreia tematica pentru concurs nu a fost pusă la dispoziţia fiecărui candidat, având în vedere că, pe de o parte, nu a fost dovedită, iar pe de o altă parte, niciunul dintre candidaţi nu a invocat faptul că aceasta nu i-ar fi fost pusă la dispoziţie în ziua depunerii dosarului.
A mai reţinut instanţa de fond, ca termenul de 5 zile de la susţinerea ultimei probe, prevăzut de art. 59 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, pentru întocmirea de către comisia de concurs a unui raport asupra desfăşurării concursului, cu concluzii de recomandare a candidatului care a obţinut media cea mai mare, este un termen de recomandare, astfel că depăşirea lui nu poate avea ca efect anularea concursului, cu atât mai mult cu cât nu s-a invocat şi nu s-a dovedit existenţa vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin invalidarea concursului.
Depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de lege a fost determinată de faptul că membrii comisiei de concurs au fost implicaţi în diverse activităţi didactice în afara instituţiei şi, respectiv, în afara ţării.
Astfel, conf. dr. H.E. (membru) a fost în Elveţia în perioada 15-19 mai 2009, conform Dispoziţiei Rectorului din 13 noiembrie 2009, conf. dr. A.T. (membru) a fost plecat la ferma S.C.A.I. Pantelimon cu studenţii în data de 20 mai 2009 (în cadrul programului didactic), iar conf. dr. M.C. (preşedinte comisie) a fost delegat la Constanţa în 21 mai 2009, în cadrul Sistemului Naţional de Educaţie Continuă.
S-a apreciat că întocmirea borderoului final a fost posibilă în data de 22 mai 2009, când conf. dr. A.T. a refuzat semnarea lui, pe motiv că nu este de acord cu rezultatele concursului.
Motivele care au determinat imposibilitatea de întocmire a borderoului final în termenul prevăzut de lege au fost evidenţiate în adresa nr. 2094 din 02 iunie 2009 întocmită de conf. univ. dr. M.C. – preşedintele comisiei şi nu au fost contestate de autoritatea pârâtă.
Acestea constituie, în opinia instanţei, cauze obiective, care au avut ca efect suspendarea termenului de 5 zile prevăzut de lege, astfel că decizia de invalidare a concursului, pe motivul nerespectării acestui termen este nelegală.
Invocarea unor discuţii între membrii comisiei după susţinerea probei orale, a unor opinii privitoare la „tratamentul cu potcoava ortopedica”, inclusiv cele exprimate de două grupe de studenţi nu justifică nicidecum refuzul de semnare a borderoului final de către conf. univ. dr. T.A., întrucât aspectele la care s-a făcut referire nu constituie încălcări ale procedurii de concurs, ci argumente în susţinerea propriei evaluări, care sunt lipsite de relevanţă, în condiţiile în care nicinul dintre candidaţi nu a contestat notele acordate de membrii comisiei de concurs.
Instanţa de fond a opinat ca nici constatările din Referatul din 01 iunie 2009 întocmit de conf. univ. T.L. – prodecan nu pot fi reţinute ca încălcări ale Regulamentului de concurs, cu consecinţa vicierii rezultatului prin lipsa de obiectivitate a membrilor comisiei, deoarece:
Afirmaţia potrivit căreia, notele acordate, la toate probele au fost vădit părtinitoare, cu diferenţe în majoritatea cazurilor, mai mari de două puncte pentru fiecare candidat, la probe similare, este nereală.
Astfel, din Raportul privind desfăşurarea concursului din 25 octombrie 2009 rezultă că, din totalul celor 9 notări/candidat au existat doar 3 situaţii în care s-au înregistrat diferenţe mai mari de două puncte şi aceasta la probele oral şi practic, în favoarea fiecărui candidat, ceea ce nu poate determina invalidarea concursului, întrucât nu există nicio prevedere legală care să reglementeze această situaţie. De altfel, prima instanţa a reţinut că autoritatea pârâtă nici nu a făcut trimitere la vreo dispoziţie legală aplicabilă procedurii concursului, care să fi fost încălcată în ipoteza înregistrării unor diferenţe de notare mai mari de două puncte la probele oral şi practic.
De asemenea, simpla susţinere a existenţei unor conflicte de interese, fără elemente concrete şi fără dovezi în acest sens, a fost apreciată că nu poate reprezenta un motiv legal de invalidare a concursului.
Concluzionând, Curtea a constatat că motivele de nelegalitate invocate de reclamant sunt întemeiate, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a admis acţiunea şi a anulat Hotărârea Senatului Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară – Bucureşti din data de 23 iunie 2009, cu obligarea pârâtei la validarea Hotărârii Consiliului Facultăţii de Medicină Veterinară din 11 iunie 2009 şi declararea ca admis a reclamantului D.C. la concursul pentru ocuparea postului de asistent universitar, poziţia 42, la catedra de Ştiinţe Clinice.
Împotriva acestei hotărâri, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9, şi art. 3041 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se arată că hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, respectiv a Tribunalului Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal întrucât Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti este asimilată autorităţilor publice locale, iar competenţa materială a litigiului se stabileşte în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.
Referitor la al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor imperative ale art. 59 alin. (4) din Legea nr. 128/1997.
Se menţionează că nu s-a respectat procedura de concurs, fapt care a condus la nevalidarea acestuia şi implicit emiterea hotărârii senatului din 23 iunie 2006, apreciată ca legală şi temeinică.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. întrucât pârâta este o autoritate publică centrală, exercitarea atribuţiilor sale nefiind limitată la o parte a teritoriului statului, iar universităţile sunt înfiinţate sau recunoscute la nivel naţional de un organ central al administraţiei publice.
Pe de altă parte, se arată că anterior, Tribunalului Bucureşti prin sentinţa nr. 19 din 5 ianuarie 2010 a fost stabilită în mod irevocabil competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se menţionează că acesta este nefondat, apreciindu-se ca fiind legală şi temeinică sentinţa recurată, fiind combătute criticile recurentei.
Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este fondat, însă pentru următoarele considerente ce vor fi expuse.
În cauză, s-a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora „hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe”.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, intimatul-reclamant solicită anularea unor acte emise de recurenta-pârâtă în ceea ce priveşte concursul pentru ocuparea unui post de asistent la catedra Ştiinţe Clinice din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară, validarea rezultatelor concursului şi declararea ca admis.
Este adevărat că actul a cărui anulare se solicită, respectiv Hotărârea Senatului Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din 23 iunie 2009 a fost emis de recurenta-pârâtă care are calitatea de autoritate publică în sensul Legii nr. 554/2004, deoarece prestează un serviciu public.
Însă, această hotărâre nu este un act administrativ, astfel cum această noţiune este definită în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care să naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”, întrucât actul menţionat, nu întruneşte cerinţa de a fi emis în regim de putere publică de către autoritatea publică.
Postul de asistent pentru care a concurat intimatul-reclamant implică derularea unor raporturi contractuale, de dreptul muncii, ori în această situaţie, recurenta-pârâtă în raporturile juridice cu intimatul-reclamant îşi exercită atribuţiile ca angajator şi nu în regim de putere publică.
Prin urmare, cererea având ca obiect anularea rezultatelor concursului pentru ocuparea unei funcţii contractuale şi obligarea autorităţii pârâte de a emite actul de numire ca asistent în cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară, nu se circumscrie dispoziţiilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nefiind o acţiune tipică în anularea unui act vătămător emis de o autoritate publică, ci este o acţiune pentru soluţionarea unui conflict de muncă în temeiul dispoziţiilor C. muncii.
Potrivit art. 281 din Legea nr. 53/2003, privind Codul muncii, „jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Conform art. 284 din acelaşi act normativ „1). Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă; 2). Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul”.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanţă conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.
Întrucât, aşa cum s-a reţinut anterior, acţiunea reclamantului vizează un conflict de muncă care în situaţia de faţă nu este supus unor reglementări speciale, devin incidente dispoziţiile menţionate anterior C. muncii şi Codul de procedură civilă, care reglementează competenţa materială de soluţionare a unor astfel de litigii, aceasta revenind, în cauza dedusă judecăţii, Tribunalului Bucureşti – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Cum competenţa materială de soluţionare a cauzelor este o chestiune de ordine publică, potrivit art. 159 C. proc. civ., instanţa de recurs apreciază că instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea competenţei altei instanţe, fapt care atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi implicit casarea hotărârii recurate, conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
Faţă de cele expuse, nu se poate reţine nici autoritatea de lucru judecat referitoare la stabilirea competenţei materiale de soluţionare a cauzei cu atât mai mult cu cât, prin sentinţa nr. 19 din 5 ianuarie 2010 a Tribunalului Bucureşti s-a dispus cu privire la competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ.
Dezlegarea acestei probleme face de prisos analiza celorlalte critici privind sentinţa recurată.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3), art. 313 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2062 din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1442/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1469/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
