ICCJ. Decizia nr. 1474/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
INALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1474/2011
Dosar nr. 1221/42/2010
Şedinţa publică de la 11 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii P.L., A.L., V.V., F.N., M.I. şi T.V.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea executării H.G nr. 735/2010 privind metodologia de recalculare a pensiilor militare prevăzute la art. 1, pct. a din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în M.O., Partea I nr. 528/2010, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt îndeplinite condiţiile textului de lege sus menţionat, privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ atacat.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin încheierea din 9 decembrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării H.G. nr. 735/2010 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au făcut dovada îndeplinirii condiţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi anume existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
În aprecierea condiţiilor privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, prima instanţă a reţinut că se justifică măsura suspendării prin existenţa unui caz bine justificat de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii atacate, iar prin executarea acestei hotărâri s-ar produce prejudicii reclamanţilor determinate de recalcularea pensiilor, astfel că aceştia vor suferi un prejudiciu material, cert şi previzibil. În plus, recalcularea veniturilor acestora în funcţie de datele obţinute de la unităţile unde şi-au desfăşurat activitatea înainte de a intra în rândul cadrelor militare, necesită o activitate aproape imposibil de realizat fără erori în timpul de prescripţie acordat de Legea nr. 119/2010.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei încheieri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a declarat recurs pârâtul Guvernul României, invocând motivele prevăzute de art. 304 punctele 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, invocată prin întâmpinare, arătând că reclamanţii nu au urmat această procedură obligatorie prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
O altă critică adusă de către recurent constă în aceea că obiectul cauzei îl reprezintă doar cererea formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cererea privind anularea actului administrativ atacat, aşa cum menţionează de altfel şi reclamanţii, formează obiectul unui alt dosar, astfel că prima instanţă a fost în eroare atunci când a soluţionat pricina prin încheiere şi nu prin sentinţă, acordând în mod greşit termen pentru soluţionarea acţiunii în anulare, în această pricină.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a arătat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi existenţa unei pagube iminente, hotărârea primei instanţe fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Totodată, a arătat că suspendarea executării are caracterul unei măsuri procesuale facultative şi nu obligatorii, această măsură putând fi dispusă numai după verificarea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi dovedirea faptului că este mai oportună neaplicarea temporară şi provizorie a actului administrativ, decât aplicarea acestuia.
În fine, recurentul a arătat că din motivarea hotărârii atacate, rezultă că în mod netemeinic şi nelegal s-au antamat în această etapă procesuală chestiuni de fond, iar analiza făcută de prima instanţă excede cadrului procesual limitat al unei cereri de suspendare provizorie a executării, ceea ce reprezintă în fapt o prejudecare a fondului, contravenind dispoziţiilor art. 14 din textul menţionat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Actul administrativ a cărui suspendare de executare a fost dispusă de prima instanţă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 îl reprezintă H.G. nr. 735 din 2 iulie 2010, privind recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
H.G. nr. 735/2010 a fost abrogată prin art. 10 al O.U.G. nr. 1/2011 intrată în vigoare la data de 31 ianuarie 2011.
Astfel cum s-a cristalizat atât în doctrina de specialitate cât şi în jurisprudenţă, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este aceea ca reclamantul să justifice în persoana sa interesul de a promova acţiune.
Prin urmare, interesul constituie una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii în justiţie, necesară nu numai în momentul declanşării procedurii judiciare prin formularea cererii de chemare în judecată, ci pe tot parcursul derulării procesului.
Interesul trebuie să fie legitim, personal şi direct şi de asemenea să fie născut şi actual, sub acest ultim aspect deci să existe la momentul la care este formulată cererea.
Cum în speţă, H.G. nr. 735/2010 a fost abrogată în mod expres prin O.G. nr. 1/2011, în acest moment nu mai subzistă interesul în promovarea recursului împotriva hotărârii curţii de apel, caz în care ar fi de prisos cercetarea motivelor de recurs formulate de pârâtă.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva încheierii din 9 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1471/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1475/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
