ICCJ. Decizia nr. 1476/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1476/2011
Dosar nr. 3788/2/2009
Şedinţa publică de la 11 martie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Z.O.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, anularea Ordinului nr. S/II/4406 emis de pârât la data de 19 decembrie 2008, restabilirea situaţiei anterioare emiterii acestui ordin, până la data de 27 ianuarie 2009 si recalcularea tuturor drepturilor băneşti, inclusiv a pensiei de serviciu şi acordarea de daune morale în valoare de 50.000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 19 decembrie 2008 a fost eliberat din funcţia de director al Direcţiei Buget contabilitate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi pus la dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei Române pe o perioada de 6 luni, iar la data de 27 ianuarie 2009 i-au încetat raporturile de serviciu ca urmare a pensionarii, în prezent fiind colonel în rezervă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că actul administrativ atacat a fost emis în temeiul art. 22 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 2217 din 11 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, a anulat ordinul nr. S/II/4406 din 19 decembrie 2008 emis de pârât, a dispus restabilirea situaţiei anterioare emiterii Ordinului nr. S/II/4406 din 19 decembrie 2008 până la 27 ianuarie 2009, în sensul recalculării drepturilor băneşti cuvenite, respingând capătul de cerere privind acordarea daunelor morale solicitate.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că din coroborarea dispoziţiilor art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 şi ale art. 10 lit. c) din Ordinul nr. 600 din 15 aprilie 2005 (potrivit căruia directorii şi directorii adjuncţi din aparatul central al Inspectoratului General al Poliţiei Române sunt eliberaţi din funcţie de către Inspectorul General al Poliţiei Române) normele de competenţă stabilite de aceste acte normative sunt imperative, de strictă interpretare, iar în aplicarea acestora nu poate fi reţinută incidenţa principiului qui potest plus, potest minus.
Astfel, în condiţiile în care eliberarea din funcţie a reclamantului, care deţinea funcţia de director al Direcţiei Buget contabilitate din cadrul inspectoratului, putea fi dispusă doar de către Inspectorul General al Poliţiei Române, iar măsura a fost luată prin ordinul emis de Ministrul Administraţiei şi Internelor, prima instanţă a apreciat că ordinul contestat este în ceea ce-l priveşte pe reclamant nul absolut, fiind emis de o persoană care nu avea competenţă în acest sens.
În considerarea cauzei de nulitate absolută reţinută, judecătorul fondul a considerat că nu se impune examinarea legalităţii sau a temeiniciei ordinului contestat şi sub celelalte aspecte menţionate în cuprinsul cererii introductive.
În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, prima instanţă a reţinut, pe de o parte, că reclamantul nu a făcut în vreun fel dovada prejudiciului moral suferit, iar pe de altă parte, că prin anularea ordinului vătămător pentru reclamant, s-a realizat o acoperire a prejudiciului pe care acesta l-ar fi putut suferi.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond a ignorat elementele de fapt şi de drept expuse de autoritatea emitentă şi nu a avut în vedere împrejurarea că în exercitarea controlului ierarhic, ministrul administraţiei şi internelor are prerogativa de a revoca orice act administrativ emis de unităţile aflate în subordine.
A mai arătat că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 600/2005, emis în aplicarea art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, ignorând un aspect esenţial în soluţionarea cauzei, acela că actul administrativ normativ care reglementează gestiunea resurselor umane în Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost emis de însuşi conducătorul acestei instituţii, în vederea delegării atribuţiilor aflate în competenţa sa celorlalte structuri şi unităţi inferioare din punct de vedere ierarhic, astfel că instanţa nu poate cenzura aplicarea lui.
A arătat, de asemenea, că din cuprinsul prevederilor imperative ale art. 15 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, singura persoană care are competenţa de a lua măsura destituirii din poliţie a ofiţerilor de poliţie (alţii decât chestorii) este ministrul administraţiei şi internelor, astfel că este de la sine înţeles că şi măsura temporară şi moderată a eliberării din funcţie a poliţiştilor poate fi dispusă de aceeaşi persoană.
În fine, a arătat că măsura dispusă în privinţa intimatului - reclamant s-a întemeiat pe prevederile art. 22 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 360/2002, ca urmare a deficienţelor constatate cu ocazia controlului tematic efectuat de comisia de control constituită la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române în perioada 29 octombrie - 12 decembrie 2008, cu privire la necesitatea, oportunitatea şi legalitatea achiziţiei, de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, a 2923 de autospeciale, prin leasing financiar pe o perioadă de 36 de luni.
3. Apărările intimatului - reclamant
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că prima instanţă a apreciat corect că ordinul a fost emis de o persoană necompetentă material.
În sprijinul apărărilor sale, a invocat prevederile art. 22 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 360/2002 şi ale art. 10 lit. c) din Ordinul nr. 600/2005, capitolul IV din anexă, şi a făcut referire la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, menţionând, în acest sens, deciziile nr. 5265 din 25 noiembrie 2010 (Dosarul nr. 7058/2/2009) şi nr. 5645 din 15 decembrie 2010 (Dosar nr. 5537/2/2009).
În altă ordine de idei, a arătat că măsura eliberării din funcţie a fost dispusă în considerarea unor dispoziţii legale abrogate, punerea la dispoziţie a fost dispusă în baza unor dispoziţii legale inaplicabile ca urmare a modificării lor în tot, ordinul este nemotivat şi nu există un act administrativ individual de încetare a raporturilor de serviciu.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Actul administrativ supus controlului instanţei de contencios administrativ este Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. S/II/4406 din 19 decembrie 2008, prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia de director al Direcţiei Buget - Contabilitate şi pus la dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei Române, în baza art. 22 alin (7) şi (8) din Legea nr. 360/2002.
Potrivit art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, în forma în vigoare la data respectivă, „poliţiştii sunt numiţi şi eliberaţi în/din funcţii potrivit normelor de competenţă aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, în condiţiile legii”.
Normele de competenţă la care se referă textul legal menţionat au fost adoptate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 600/2005 pentru aprobarea competenţelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administraţiei şi internelor, secretarilor de stat, secretarului general şi şefilor/comandanţilor unităţilor ministerului administraţiei şi internelor.
Conform art. 10 lit. c) din anexa acestui ordin, directorii şi directorii adjuncţi din aparatul central al Inspectoratului General al Poliţiei Române sunt numiţi, definitivaţi, împuterniciţi, eliberaţi ori suspendaţi din funcţie şi puşi la dispoziţie de inspectorul general al Poliţiei Române.
Competenţa autorităţii emitente este o condiţie de validitate a actului administrativ, caracterizată, printre alte trăsături esenţiale, prin aceea de a fi autonomă, astfel că susţinerile recurentului-pârât, în sensul că ordinul a fost emis de ministrul de resort ca efect al dreptului conducătorului instituţiei de a numi şi elibera din funcţie orice poliţist, în virtutea principiului „cine poate mai mult, poate şi mai puţin”, nu au fundament juridic.
Caracterul autonom al competenţei presupune, după cum subliniază doctrina de specialitate, dreptul titularului de a-şi exercita atribuţiile şi, implicit, obligaţia celorlalte persoane de a asigura independenţa operativă necesară realizării acesteia şi de a nu se substitui titularului competenţei, chiar dacă acesta este subordonat ierarhic.
Prin urmare, sentinţa pronunţată de curtea de apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 22 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 360/2002 şi ale Ordinului nr. 600/2005 al Ministrului Administraţiei şi Internelor.
Contrar susţinerilor recurentului-pârât, instanţa de contencios administrativ şi-a exercitat în mod corect şi în limitele legii atribuţiile de control al legalităţii actului administrativ conferite prin prevederile Legii nr. 554/2004, verificând validitatea ordinului contestat prin prisma unor norme clare de competenţă administrativă, de a căror respectare, autoritatea care le-a edictat nu este exonerată.
Având în vedere motivele prezentate mai sus, care afectează validitatea actului administrativ, Înalta Curte constată că analiza argumentelor privind faptele reţinute în sarcina intimatului - reclamant şi temeinicia măsurii dispuse a devenit de prisos.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Toate considerentele expuse impun soluţia respingerii recursului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei nr. 2217 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1475/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1480/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
