ICCJ. Decizia nr. 1479/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1479/2011
Dosar nr. 11657/2/2009
Şedinţa publică de la 11 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta R.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestuia la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce priveşte stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Tulcea.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a dispus plata de despăgubiri pentru acest imobil prin dispoziţia din 31 decembrie 2006 a Primăriei Tulcea şi această plată nu a fost realizată până în prezent datorită faptului că imobilul nu a fost evaluat.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat conexarea prezentei cauze cu pricina ce formează obiectul Dosarului nr. 5677/2/2009 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar pe fond, a cerut respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât Legea nr. 247/2005 stabileşte o serie de etape pentru acordarea despăgubirilor, iar dosarul reclamantei urmează să fie analizat în raport de ordinea de înregistrare şi, în plus, mai sunt necesare o serie de acte privind descrierea imobilului supus evaluării.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 2448 din 25 mai 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia conexităţii invocată de către pârât şi a admis acţiunea formulată, obligând pârâtul să desemneze un evaluator pentru evaluarea proprietăţii ce face obiectul Dosarului 29345.
3.Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de apel
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa excepţiei de conexitate, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 3155 din 08 octombrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 5677/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, astfel că cele două pricini se află pe rolul a două instanţe diferite, neputându-se susţine astfel că ambele instanţe ar fi deopotrivă competente pentru a se putea proceda la reunirea cauzelor.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanta este privată de dreptul de a primi despăgubiri datorită întârzierii în soluţionarea cererii sale.
Astfel, a reţinut prima instanţă că într-adevăr Legea nr. 247/2006 stabileşte o serie de etape în procedura de acordare a despăgubirilor, însă parcurgerea acestor etape trebuie să se realizeze într-un termen rezonabil în raport cu data emiterii dispoziţiei prin care s-au acordat despăgubiri (31 august 2006), or, acest termen rezonabil a fost depăşit, astfel că refuzul autorităţii pârâte de a numi un evaluator, indiferent de motive, nu face decât să sporească prejudiciul ce i se produce reclamantei prin lipsirea ei de despăgubirile la care este îndreptăţită.
4.Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ..
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţint, în esenţă, că în mod netemeinic prima instanţă a obligat autoritatea pârâtă la desemnarea unui evaluator pentru evaluarea proprietăţii ce face obiectul Dosarului nr. 29345/CC, reţinând încălcarea principiului procesului rezonabil, fără a ţine cont de aspectele obiective ale soluţionării dosarului de despăgubire al reclamantei.
În concret, criticile recurentei-pârâte aduse sentinţei atacate constau în faptul că prima instanţă a ignorat prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că dosarul reclamantei trebuie să respecte ordinea stabilită prin această decizie şi, în plus, respectivul dosar nu a fost completat cu actele solicitate privind descrierea construcţiei şi situaţia încasării despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv.
În concluzie, recurenta a susţinut că, neputându-se trece peste etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005, în speţă, nu se poate reţine un refuz al Comisiei de a soluţiona cererea reclamantei.
II Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1.Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.
Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a desemna un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului situat în Tulcea, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri fiindu-i recunoscută prin dispoziţia din 31 august 2006, emisă de Primăria Tulcea, prin care a fost soluţionată notificarea înregistrată din 2001.
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de parcurgere a etapelor procedurii administrative cu care a fost învestită, reţinând că în mod corect, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, prima instanţă a obligat pârâtul să transmită dosarul către evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, aceasta fiind o etapă premergătoare emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii 247/2005, are ca atribuţie doar verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, or, acest aspect nu a fost contestat, refuzându-se trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu există înscrisuri suficiente pentru descrierea construcţiei şi situaţia încasării despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv.
Instanţa de control judiciar constată că reclamanta a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziţia de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat sub nr. 29345 /CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Totodată, reţine că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008.
Dispoziţiile art. 20 din Constituţia României şi normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Aşadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce priveşte respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunţarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.
2.Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 2448 din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1477/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 1482/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
