ICCJ. Decizia nr. 1505/2011. Contencios
| Comentarii |
|
La 15 octombrie 2009, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 9637/2, cererea SINDICATULUI NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO LEX" pentru P.F. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMâNE, prin care a solicitat obligarea pârâților la repararea prejudiciului cauzat membrului de sindicat ca urmare a discriminării prin neacordarea majorărilor salariale de 5%, începând cu data de 01 ianuarie 2007 (fata de nivelul din luna decembrie 2006), cu 2 % începând cu data de 01 aprilie 2007 (fata de nivelul din luna martie 2007) si cu 11% începând cu data de 01 octombrie 2007 (fata de nivelul din luna septembrie 2007);
A mai solicitat, totodată, plata dobânzilor legale [calculate conform art. 3 alin. (3) din O.G. 9/2000 începând cu luna ianuarie 2007 până la efectuarea plații; indexarea sumelor datorate (prin aplicarea coeficienților de inflație] începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubire - 1 ianuarie 2007 si până în momentul efectuării plății efective a drepturilor salariale revendicate ca urmare a discriminării și efectuarea mențiunilor privitoare la majorările salariale in dosarul personal al membrului de sindicat.
In motivarea acțiunii reclamanta P.F. a arătat ca a avut statutul de funcționar public în cadrul paratului I.G.P.R..
In anul 2007 Guvernul României a emis un număr de trei Ordonanțe prin care a dispus majorarea salariului - începând cu 01 ianuarie 2007, tuturor demnitarilor, magistraților, funcționarilor publici si salariaților contractuali. Legea nr. 232 din 06 iulie 2007 publicata in M. Of. nr. 171 din 16 iulie 2007 pentru aprobarea O.G. nr. 6/2007, modificând art. 39 alin. (2) al acestei ordonanțe, prevede majorări salariale în cota de 7% aplicată la salariul din 2006 și de 11 % cu începere de la 01 octombrie 2007, aplicată la salariul din luna septembrie 2007 pentru toți funcționarii publici, insă la aplicarea ei au fost exceptați polițiștii.
O.G. nr. 10/2007 a prevăzut, deasemenea creșteri salariale de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001 cu modificările si completările ulterioare, precum si indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar si a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publică.
Reclamanta a mai susținut că prin excluderea polițiștilor de la acordarea majorărilor salariale mai sus-arătate s-a produs o discriminare în sensul art. 2 din OG nr. 137/2000, constând în lipsirea de veniturile corespunzătoare majorărilor salariale acordate celorlalte categorii salariale, aceste ordonanțe de guvern având drept finalitate majorarea - indexarea - salariilor corespunzător inflației existente, inflație ce afectează toate categoriile de salariați, fără deosebire.
De asemenea, exceptarea reclamantei-membră de sindicat - de la creșterile salariale pe anul 2007, conform O.G. nr. 10/2007, contravine cu prevederile directivei 2000/78/CE, de creare de cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de munca, unde se definește discriminarea directă, ca fiind tratamentul diferențiat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile și nu în situații similare.
S-a mai arătat că potrivit art. 1 din O.G. nr. 10/2007, s-a procedat la majorarea salariilor, majorare de la care a fost exclusă reclamanta, astfel că în cauză sunt incidente prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000.
Au fost invocate prevederile art. 16 din Constituția României care arată ca cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii si fără discriminări; art. 20 din Constituția României prevede ca dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanța cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care România este parte; art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea 30/1994 care prevede ca exercitarea drepturilor si libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie sa fie asigurată fără nici o deosebire, bazata în special pe sex, rasă., culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționala sau sociala, apartenența la o minoritate naționala, avere sau orice alta situație; dispozițiile art. 7 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, Carta Socială Europeana revizuita si ratificata prin Legea nr. 74/1999, decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 a I.C.C.J. și practica judiciara.
La data de 8 martie 2010, pârâtul M.A.I. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
Prin întâmpinarea depusa la 12 aprilie 2010 si paratul I.G.P.R. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2782 din 9 iunie 2010 a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
A respins acțiunea formulată de reclamanta P.F., prin SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO LEX", în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINSITRAȚIEI ȘI INTERNELOR, și INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMâNE.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul M.A.I. a fost considerată neîntemeiată, deoarece posibilitatea acordării sau nu prin hotărâre judecătorească a unor drepturi de natura salarială, ține de temeinicia cererii formulate iar nu de admisibilitatea acțiunii.
Decizia Curții Constituționale nr. 819/2008 nu stabilește inadmisibilitatea acțiunilor care au ca obiect repararea unor prejudicii create prin discriminare ci doar imposibilitatea instanțelor de a înlocui acte normative cu prevederi din alte acte normative.
Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamanta nu face parte din categoriile de personal indicate în mod limitativ de art. 39 din O.G. nr. 6/2005 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 232/2007, nefiind funcționar public preluat de M.E.I. de la M.I.E., ci polițist in cadrul pârâtului I.G.P.R.. Temeiul de drept indicat de reclamant, a apreciat instanța de fond, nu prevede creșteri salariale pentru toți funcționarii publici, mai puțin polițiștii, ci se adresează unei categorii restrânse de personal, cei preluați între ministerele individualizate.
De asemenea, potrivit art. 1 din O.G. 10/2007, în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit O.G. nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr.323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape, astfel: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Astfel că, a considerat Curtea, actul normativ a avut in vedere personalul contractual și personalul care ocupă funcții de demnitate publică, și în concluzie nu poate fi aplicabil polițiștilor.
Instanța de fond a mai reținut că, într-adevăr, prevederile art. 43 din O.G. nr. 38/2003, precizează că salariile stabilite în raport cu coeficienții de ierarhizare, prevăzute în ordonanță, sunt brute și se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar, însă aceste dispoziții nu trebuie interpretate în sensul că se aplică polițiștilor toate dispozițiile privind drepturile salariale prevăzute de legislația în vigoare.
Prin urmare, a stabilit instanța, reclamanta nu a dovedit ca este îndreptățită să beneficieze de creșterile salariale pretinse, cu dobânda legală aferentă și cu consecința efectuării mențiunilor în dosarul personal.
Aliniatul 2 al art. 39 din O.G. nr. 6/2007, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 232/2007, prevede ca "salariile de bază ale funcționarilor publici prevăzuți la alin. (1) se majorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care intră în vigoare legea de aprobare a prezentei ordonanțe cu 7% față de nivelul din luna decembrie 2006 și cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007 față de nivelul din luna septembrie 2007."
Prin urmare indexarea prevăzuta de acest text de lege s-a referit nu la toți funcționarii publici, ci la o categorie restrânsă a acestora.
Nici art. 48 din O.G. nr. 6/2007 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 232/2007 nu se interpretează in sensul ca indexările pentru anumite categorii de bugetari s-ar aplica si funcționarilor publici.
In fine, instanța de fond a stabilit că nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 16 din Constituția României si nici cele ale O.G. nr. 137/2000 sau ale art. 14 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale referitoare la principiul nediscriminării, deoarece situația diferitelor categorii de salariați sau funcționari nu este identică, aceștia având statute diferite pe categorii.
La pronunțarea hotărârii instanța a avut în vedere si deciziile Curții Constituționale nr. 818/2008, 819/2008 care a statuat ca "instanțele nu mai pot aplica prevederile unor alte acte normative in privința salarizării unor categorii de salariați, funcționari publici, acte normative care nu le sunt aplicabile acestora si sa refuze aplicarea actelor normative aplicabile acestor categorii".
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta P.F. prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex, criticând-o pentru nelegalitate șu netemeinicie.
Recurenta a susținut, în esență, că interpretarea instanței conform căreia polițiștii sunt excluși de la indexarea salariilor, așa cum a fost ea aplicata funcționarilor publici, pe motiv ca aceștia sunt încadrați în baza Legii nr. 360/2002, iar nu în temeiul Legii nr. 188/1999, contravine chiar textelor de lege specială. O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor, stipulează clar că salariile prevăzute în acest act normativ se vor indexa în baza reglementarilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar, în speță O.G. nr. 6/2007 modificata de Legea nr. 232/2007.
De asemenea, a menționat că Legea nr. 232 din 06 iulie 2007 publicata în M.Of. nr. 171 din 16 martie 2007 pentru aprobarea O.G. nr. 6/2007, modificând art. 39 alin. (2) al acestuia, prevede majorări salariale pentru toți funcționarii publici.
Recurenta a mai arătat că potrivit art. 43 din O.G. nr. 38/2003 "salariile stabilite în raport cu coeficienții de ierarhizare, prevăzute în prezenta ordonanță, sunt brute și se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar" , în speță majorarea salarială urmând a se face in conformitate cu prevederile Legii 232/2007, care modificând art. 48 din O.G. nr. 6/2007 stipulează ca "prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar - în cauza de față cu reglementările O.G. nr. 38/2003 și ale Legii nr. 360/2002.
Nu poate fi primită opinia părții adverse si a instanței, conform căreia se solicită extinderea sferei de aplicare a altor dispoziții legale si categoriei din care face parte reclamantul, întrucât exista dispoziție clară chiar in actul normativ ce reglementează salarizarea polițiștilor, potrivit căreia indexarea salariilor se face in baza dispozițiilor legale privind personalul din sectorul bugetar.
Astfel, a susținut recurenta, dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 38/2003, nu numai că sunt aplicabile în speța, dar reprezintă un exemplu tipic de norma de trimitere, prin care textul legal, prin dispoziția sa, leagă în mod obligatoriu si automat și dispune completarea conținutului actului normativ și a sferei sale de aplicare cu situații noi ce urmează a fi conținute in ipoteza unor acte normative viitoare.
Pe de alta parte, a mai arătat recurenta, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile O.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 38/2003 iar nu pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
A susținut cu nu a pus în discuție validitatea ori aplicabilitatea vreunui text legal, ci că, în procesul de aplicare a legii, organele administrației publice parate, respectiv Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Politiei Romane, au produs o discriminare în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000, prin excluderea polițiștilor de la acordarea majorărilor salariale indicate in cerere, constând în lipsirea de veniturile corespunzătoare majorărilor salariale acordate celorlalte categorii salariale, aceste ordonanțe de guvern având drept finalitate majorarea - indexarea - salariilor corespunzător inflației existente, inflație ce afectează toate categoriile de salariați, fără deosebire.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta fac parte din categoria funcționarilor publici cu statut special (polițiști) salarizați conform dispozițiilor din O.U.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel încât înalta Curte constată că recurenților-reclamanți nu le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 10/2007, întrucât norma specială menționează categoriile de personal cărora li se aplică dispozițiile legale arătate, iar recurenții nu fac parte din acele categorii expres prevăzute.
Pentru polițiști s-au prevăzut creșteri salariale începând cu data de 01 ianuarie 2007, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea O.G. nr. 57/2006 pentru modificarea O.G. nr. 38/2003, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile deținute.
Prin urmare, instanța de fond, în mod corect a reținut că reglementarea modalității de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice constituie opțiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată și la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru, astfel că presupusa discriminare invocată în recurs nu există.
Astfel, Curtea constată că soluția instanței este legală, problema care face obiectul litigiului, modul de stabilire prin lege a unor drepturi salariale în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de altă categorie - polițiștii - neputând fi apreciat din punctul de vedere al discriminării, aceasta depășind cadrul legal reglementat de O.G. nr. 137/2000.
In acest sens, Curtea Constituțională a statuat, prin decizii repetate, că instanțele judecătorești nu au competența de a anula o dispoziție legală considerând că este discriminatorie și de a aplica dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care a formulat acțiunea se consideră discriminată.
De asemenea, nu poate fi vorba de încălcarea art. 6 și art. 13 din C.E.D.O. pentru că nu s-a arătat și nici nu s-a dovedit de recurenți în ce constă încălcarea dreptului la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv, cu atât mai mult cu cât aceștia au uzat de calea de atac a recursului.
întrucât recurenta nu se află în situații identice cu persoanele vizate de dispozițiile O.G. nr. 10/2007, astfel cum s-a reținut și anterior, nu poate fi reținută în cauză incidența prevederilor Protocolului nr. 14 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
In concluzie, instanța de fond a reținut în mod justificat că reclamantei, funcționar public cu statut special în cadrul I.G.P.R., i se aplică în materie de salarizare normele cuprinse în O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care nu prevăd acordarea unor majorări salariale de natura celor stabilite prin O.G. nr. 10/2007. In concluzie, solicitarea reclamantei nu are temei legal, fiind corect respinsă.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul formulat ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 210/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 209/2011. Contencios → |
|---|
