ICCJ. Decizia nr. 229/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 77 din 26 martie 2010, a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului Inspectoratul Școlar al județului Buzău, pentru lipsa calității procesuale pasive; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educatiei, Cercetării, Tineretului și Sportului; a anulat Ordinul nr. 3928 din 06 mai 2009 emis de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării; a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior deciziei anulate; a obligat pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și recalculate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data neacordării acestora, urmare deciziei anulate, și până la data reintegrării; a respins cererea privind daunele morale ca neîntemeiată și a obligat pârâtul la 1640,5 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
în esență, pentru a hotărâ în sensul arătat, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 3828 din 30 aprilie 2008 emis de către Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, reclamantul a fost numit în funcția de inspector școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Buzău, iar în baza acestui ordin a încheiat cu Inspectorul Școlar General un contract de management educațional pe o perioadă de patru ani.
în ceea ce privește capătul de cerere ce vizează anularea Ordinul nr. 3928 din 06 mai 2009 emis de autoritatea pârâtă, instanța de fond, în exercitarea controlului legalității asupra actului administartiv, a reținut că a fost emis în temeiul prevederilor art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, dispozițiile acestui act normativ fiind declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, efectele acesteia răsfrângându-se evident și asupra cauzelor în curs de soluționare, precum în speța de față.
în raport de prevederile art. 78 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, prima instanță a admis capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior și obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și recalculate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data neacordării acestora și până la data reintegrării.
Cererea de acordare a daunelor morale în cuantum de 100.000 lei a fost respinsă ca neîntemeiată, prima instanță apreciind că anularea actului nelegal, reintegrarea în funcția deținută și plata drepturilor de care ar fi beneficiat, de la data neacordării acestora, urmare deciziei anulate, constituie o reparație suficientă pentru prejudiciul suferit.
Acțiunea formulată împotriva pârâtului Inspectoratul Școlar Județean Buzău a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive, având în vedere că nu este emitentul actului a cărui anulare se solicită.
2. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Cu referire la măsura anulării Ordinului nr. 3928 din 06 mai 2009 autoritatea recurentă a criticat hotărârea pronunțată sub următoarele aspecte:
Instanța de fond a încălcat un principiu fundamental de drept, acela al neretroactivității legii, întrucât la data emiterii ordinului în discuție O.U.G. nr. 37/2009 era aplicabilă, decizia Curții Constituționale de declarare a neconstituționalității acestui act normativ fiind ulterioară și având aplicabilitate numai pentru viitor;
Ordinul a cărui anulare se solicită a fost legal emis, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, în vigoare la acel moment;
Hotărârea primei instanțe este nelegală, raportat la principiul efectului imediat al legii și la principiul simetriei actelor juridice;
în mod greșit, instanța de fond a admis cererea de reintegrare și plata către intimatul-reclamant a drepturilor salariale având în vedere faptul că raporturile de muncă ale acestuia nu au încetat, reclamantul continuându-și activitatea de cadru didactic.
3. Apărările formulate de reclamant
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 decembrie 2010 intimatul-reclamant M.I. respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurent și a solicitat cheltuieli de judecată, pentru care a depus la dosar chitanța privind achitarea onorariului de avocat în sumă de 2500 lei și un bon de combustibil în valoare de 169,99 lei.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a prevederilor art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt și de drept relevante
Intimatul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Ordinul nr. 3928 din 06 mai 2009, emis de Ministrul Educației Cercetării și Inovării, prin care s-a dispus încetarea contractului de management educațional încheiat de reclamant și totodată, eliberarea reclamantului-intimat din funcția de inspector școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Buzău.
Ordinul a fost emis în aplicarea art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.
Examinând criticile vizând nelegalitatea și netemeinicia soluției de anulare a actului administrativ, înalta Curte reține că această măsură a fost dispusă exclusiv în temeiul actului normativ menționat, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009, fără a fi indicate alte motive care să impună o astfel de decizie.
Curtea de apel a reținut corect că Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și a înseși prevederilor ordonanței de urgență, devenite parte integrantă a legii de aprobare, a produs efecte asupra fondului litigiului.
Controlul de constituționalitate nu are ca finalitate numai asanarea sistemului legislativ, prin înlăturarea normelor neconstituționale din ordinea juridică, ci vizează, în ultimă instanță, protecția efectivă a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale potențialelor destinatari ai prevederii declarate neconstituționale.
De altfel, după cum s-a statuat deja în deciziile Curții Constituționale, lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora, cum este cazul ordinului emis în aplicarea O.U.G. nr. 37/2009, în ceea ce-l privește pe reclamantul-intimat M.I.
Prin urmare, acceptarea tezei susținute de recurentul-pârât, în sensul că ordinul își păstrează validitatea pentru că O.U.G. nr. 37/2000 era în vigoare la data emiterii lui, ar echivala cu o golire de conținut a mecanismului contenciosului constituțional.
Independent de efectele deciziei pronunțate în exercitarea controlului de constituționalitate se constată că la data pronunțării instanței de fond, actul normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ contestat nici nu mai era în vigoare, fiind expres abrogat prin art. XIV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009, publicată în M.Of., Partea I, nr. 668 din 6 octombrie 2009, Curtea Constituțională constatând că sunt neconstituționale și prevederile acestui act normativ, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009.
Reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului anulat constituie o măsură de înlăturare a efectelor vătămătoare ale actului administrativ nelegal, încadrându-se în prevederile generale ale art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și în cele speciale, aplicabile în materia funcției publice, cuprinse în art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, conform cărora "la solicitarea funcționarului public, instanța care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcția publică deținută".
în contextul declarării neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009, argumentele recurentului-pârât legate de inadmisibilitatea măsurii de reintegrare a reclamantului în funcția publică deținută anterior, pot fi reținute cu atât mai puțin.
în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de intimatul-reclamant în cuantum de 2670 lei, înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi acordate în totalitate raportat la dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
înalta Curte apreciază că suma de 1170 lei corespunde criteriilor prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv obiectul pricinii și munca îndeplinită de avocat în prezentul recurs, soluționat la primul termen de judecată, această apreciere neducând însă atingere contractului încheiat de intimat și reprezentantul său.
2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art. 3041C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 252/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 215/2011. Contencios → |
|---|
