ICCJ. Decizia nr. 210/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 1514 din 24 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea reclamantului F.V.; a obligat pârâtul Ministerul Afacerilor Externe să primească cererea acestuia de redobândire a cetățeniei române însoțită de actele doveditoare, în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și să le transmită de îndată către organul competent din cadrul Ministerului Justiției și la plata către reclamant a sumei de 3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că s-a depășit durata termenului rezonabil de soluționare, în sensul art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 și a apreciat că în raport cu Legea nr. 554/2004, prin nesoluționarea cererii într-un termen rezonabil, reclamantul a fost vătămat în drepturile sale legate de aplicarea dispozițiilor legale privind redobândirea cetățeniei.
2. Recursul declarat de pârât
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ.
Criticând concluzia nerespectării termenului rezonabil, recurentul a susținut că potrivit juriprudenței europene termenul rezonabil nu reprezintă neapărat un termen scurt și că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu i s-a stabilit o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei române.
Pentru instanța de fond nu a avut relevanță starea de fapt obiectivă invocată de M.A.E., deși tocmai aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situația specifică a derulării procedurii consulare în discuție.
Motivele obiective invocate, care nu au fost valorificate drept cauză exoneratoare de culpă administrativă, au o importanță esențială, din moment ce actul de organizare a activității M.A.E. în Republica Moldova nu a aparținut integral deciziei luate la nivelul instituției acestuia, așa cum o pot face celelalte autorități administrative române de pe cuprinsul țării în gestionarea atribuțiilor ce le revin.
în opinia recurentului, nu se poate pune semnul echivalenței între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire și pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.
Or, în lipsa unei culpe administrative, instituția pârâtă nu putea fi obligată, în baza legii contenciosului administrativ, să schimbe ordinea cronologică stabilită și să primească cererea reclamantului.
Totodată, susține recurentul, în lipsa unui termen legal concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii legislative în a edicta termenele de primire a cererilor, dereglând activitatea secției consulare a Ambasadei Române la Chișinău.
Pe de altă parte, durata termenului rezonabil, decantată în jurisprudența CEDO, se aplică numai în cazurile expres specificate, respectiv atunci când solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită, putându-li-se limita drepturile față de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiesc în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește și reclamantul.
Mai mult, durata termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări trebuie determinată în funcție de toate circumstanțele relevante, în sensul aceleiași jurisprudențe, neputându-se omite faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza aceste cereri raportat la condițiile obiective în care activitatea în cauză se poate desfășura.
Prin urmare, a concluzionat recurentul, instanța nu avea niciun temei legal pentru obligarea M.A.E. la stabilirea datei de depunere a cererii de redobândire a cetățeniei, fiind inacceptabil ca aceasta să judece cauza în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific spațiului anglo-saxon, în condițiile în care sistemul de drept de origine continentală (franceză și germană) nu admite decât aplicarea metodei tehnico-juridice de interpretare a legii.
S-a precizat, de asemenea, că, raportat la numărul mare (peste 300.000) al cererilor de programare, s-au făcut demersuri pentru modificarea cadrului legislativ, astfel încât documentele vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea fi depuse și la prefecturile oricărui județ din România, concluzionându-se că lipsa de diligență a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns în ceea ce privește activitatea actului de preluare a cererilor nu poate fi reținută.
II.Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.
1. Argumente relevante de fapt și de drept
Așa cum rezultă din actele dosarului, la data de 12 octombrie 2009 reclamantul a sesizat instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 101și art. 12 alin. (2) și (3) din Legea nr. 21/2001, precum și pe cele ale Legii nr. 554/2004, solicitând obligarea pârâtului M.A.E. ca, prin intermediul Ambasadei Române la Chișinău, să-i primească cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române, apreciind că termenul de programare de 3 ani, raportat la prima solicitare formulată în septembrie 2006, este exagerat de lung.
A precizat, totodată, că la data de 13 iulie 2009 a formulat o nouă cerere către Ministerul Afacerilor Externe, cu rugămintea de a fi înaintată către secția Consulară din Chișinău, însă nici aceasta nu a primit o soluționare favorabilă.
A fost anexată acțiunii și cererea adresată la aceeași dată Ambasadei Române la Chișinău, prin care s-a solicitat aprobarea depunerii actelor într-un termen cât mai scurt posibil (fila 9 la dosarul de fond).
Reglementând obiectul acțiunii judiciare, art. 8 alin. (1), teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Totodată, în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei, existența unei vătămări a reclamantului în interesul său legitim derivat din vocația dobândită în temeiul art. 101din Legea nr. 21/1991 - de a redobândi sau de a i se recunoaște cetățenia română - care să fie produsă printr-un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale, grefat pe un exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i), teza I și lit. n) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi reținută, impunându-se a se examina doar dacă o atare vătămare a fost cauzată din perspectiva nerespectării limitelor rezonabilității în stabilirea termenelor pentru depunerea actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei.
Legiuitorul a reglementat, prin art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, dreptul persoanelor care au domiciliul sau reședința în străinătate de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile sau oficiile consulare competente ale României, fără a stabili și un termen în care autoritățile române trebuie să proceseze astfel de cereri.
Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, dispune însă, prin art. 10, că "fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale sau eliberarea unui atestat de cetățenie".
Obligația astfel instituită subsumează, în mod evident, toate etapele unei proceduri, iar aprecierea caracterului rezonabil al duratei acesteia trebuie făcută în fiecare cauză în parte, în funcție de toate circumstanțele relevante și ținând cont de criteriile consacrate în jurisprudența CEDO, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.
în speța dedusă judecății, înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - septembrie 2006 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și se impune a se concluziona că limita rezonabilității în soluționarea cererii reclamantului, raportat desigur și la obiectul acesteia, a fost depășită, motiv pentru care soluția adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.
2. Temeiul soluției adoptate în recurs.
Reținând, față de cele expuse, că nu subzistă în cauză nici un motiv care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 215/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1505/2011. Contencios → |
|---|
