ICCJ. Decizia nr. 1585/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1585/2011
Dosar nr. 1117/36/2009
Şedinţa publică de la 17 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC D. SRL Constanţa, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 222 din 29 iunie 2009 pronunţată de pârâtă în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 94 din 22 august 2007 - emisă de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa.
În motivarea cererii s-a arătat că prin actul administrativ fiscal - Decizia pentru regularizarea situaţiei nr. 94/2712 din 22 august 2007 încheiat de reprezentantul D.R.A.O.V. Constanţa, s-a concluzionat că societatea a încălcat prevederile art. 40 din H.G. nr. 1114/2001 prin depunerea la vămuire de documente conţinând date nereale, dispunându-se obligarea la plata drepturilor vamale de import, conform art. 100 din Legea nr. 86/2006 C. vam., sumele datorate fiind de 358.911 lei drepturi vamale şi de 435.558 lei drepturi accesorii.
Împotriva acestui act administrativ fiscal a exercitat contestaţia reglementată de art. 175 C. proc. fisc., înregistrată la 5 septembrie 2007 sub nr. 22922, la organul emitent al celor 2 acte administrativ fiscale.
Prin Decizia nr. 222 din 29 iunie 2009 s-a respins contestaţia reţinându-se în esenţă că drepturile vamale la import trebuie calculate în acord cu facturile externe ale exportatorului prezentate autorităţii vamale din statul de export.
S-a mai arătat că soluţionarea contestaţiei s-a făcut cu încălcarea regulilor de competenţă materială, reglementate de art. 209 C. proc. civ., normă cu caracter imperativ care atrage anularea deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei la organul administrativ competent.
Pe fond, a susţinut că decizia este nelegală, atâta timp cât s-a acordat preferinţă unor înscrisuri prezentate de exportator autorităţii vamale în dauna constatărilor proprii ale lucrătorilor vamali români, în sensul că marfa importată a fost supusă nu unui control documentar ci unui control fizic exercitat de însăşi organele emitente şi prin urmare, este exclus de plano, ca societatea să fi importat cantităţi mai mari decât cele trecute în facturile prezentate organului vamal, cantităţi care au coincis cu rezultatul controlului fizic.
Prin Sentinţa civilă nr. 173 din 10 mai 2010, Curtea de Apel Constanţa a respins contestaţia promovată în contencios administrativ şi fiscal de reclamanta SC D. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- prin Decizia nr. 94/2007 de regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize al Operaţiunii Vamale Constanţa - Serviciul Antifraudă Vamală a stabilit obligaţii de plată suplimentară în sarcina reclamantei în cuantum de 793.469 lei.
- aceste obligaţii suplimentare au fost stabilite ca urmare a controlului operaţiunilor de import derulate de reclamantă în perioada 1 noiembrie 2003 - 31 decembrie 2006, avându-se în vedere un număr de 27 DVI dar şi facturile emise de exportatorul olandez.
Împotriva acestei decizii pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal reclamanta a formulat contestaţie ce a fost soluţionată prin Decizia nr. 222 din 29 iunie 2009, în sensul respingerii sale şi menţinerii deciziei de regularizare pentru suma de 793.469 lei.
Decizia nr. 222/2009 a avut în vedere faptul că reclamanta a prezentat autorităţilor vamale române facturi externe pentru importuri de flori cu o valoare inferioară faţă de cele care au fost obţinute de la autorităţile vamale olandeze, fiind incidente prevederile art. 1 din Acordul privind aplicarea art. VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ (GAAATT) iar societatea nu a adus argumente prin care să combată constatările organelor de control vamal;
În urma verificărilor, Administraţia vamală din Olanda, prin adresa nr. 06/381/39343 din 14.VII.2007 a comunicat rezultatul cercetărilor efectuate în cauză şi a arătat că între facturile transmise de autorităţile române şi cele originale s-au descoperit în ceea ce priveşte importul de flori dintre reclamantă şi firma olandeză Bloemen en Platen Export Van Der Meij, diferenţe de valoare de 75.457,00 euro (fila 114 vol. II).
Susţinerea contestatoarei potrivit cu care facturile emise de autorităţile olandeze conţin date nereale sub aspectul menţionării unor cantităţi mai mari de flori şi implicit şi a valorii acestora faţă de cele prezentate autorităţii române, este nereală, nefiind susţinută probator în acest sens;
Cu ocazia cercetării penale împotriva administratorului societăţii, s-a reţinut că acesta nu a cunoscut că facturile prezentate autorităţii vamale sunt falsificate şi nicidecum că cele olandeze sunt false, astfel încât, în mod corect, s-au luat în considerare facturile prezentate de autorităţile olandeze şi s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1 din Acordul GATT, raportat la art. 77 şi art. 141 din Legea nr. 141/1997 în vigoare la data derulării importurilor.
Expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit că reclamanta a efectuat importuri în valoare de 21.334,23 euro, dar s-a raportat la facturile pe care aceasta le-a prezentat autorităţilor vamale româneşti, şi nu la facturile prezentate de autoritatea vamală olandeză.
Din ansamblul probator s-a reţinut că s-a achitat cu virament bancar doar în limita facturilor prezentate la autorităţile române (pentru sume mai mici), pentru restul achitându-se cash furnizorului olandez.
În legătură cu susţinerea contestatoarei potrivit cu care marfa importată a fost supusă controlului fizic, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 67 alin. (1), lit. b) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, controlul vamal fizic al mărfurilor ambalate în cutii (aşa cum au fost şi bunurile reclamantei) s-a efectuat prin sondaj şi constă în identificarea acestora pe baza declaraţiei vamale.
În acest sens s-a reţinut că operaţiunea de control vamal fizic nu reprezintă un impediment pentru o nouă verificare în termen de 5 ani de la data importului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 86/2006 şi 244 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României aprobat prin H.G. nr. 707/2006.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei potrivit căreia Decizia nr. 222/2008 a fost emisă cu încălcarea normelor de competenţă, prima instanţă a constatat că nici aceasta nu este întemeiată, întrucât conform art. 209 pct. c) din O.G. nr. 92/2003 (în vigoare la data formulării contestaţiei) contestaţia a fost soluţionată de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. – M.F.P.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe, apreciată ca netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta SC D. SRL Constanţa, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta aduce în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- instanţa de fond nu a apreciat corect asupra problemei privind competenţa materială a organului ce a soluţionat contestaţia formulată în raport de dispoziţiile art. 209 alin. (2) C. proc. fisc., în forma modificată prin O.G. nr. 47/2007 ce a intrat în vigoare la 2 septembrie 2007;
- soluţia pe fondul cauzei este nelegală şi netemeinică întrucât nu a importat cantităţi mai mari decât cele trecute în facturile prezentate organului vamal, care au coincis şi cu rezultatul controlului fizic efectuat de organele vamale, astfel că în mod greşit au fost confirmate actele contestate emise doar în raport de documentele transmise de autoritatea vamală olandeză.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
După cum se constată, prin Decizia pentru regularizarea situaţiei nr. 94/2712 din 22 august 2007 i-a fost imputată recurentei suma de 793.469 lei. Această decizie a fost emisă de un organ central, respectiv Autoritatea Naţională a Vămilor.
Împotriva acestei decizii recurenta a formulat contestaţie la 5 septembrie 2007.
Potrivit art. 79 din Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 7521/2006, pentru aprobarea Normelor metodologice privind realizarea supravegherii şi controlului vamal ulterior, „decizia de regularizare poate fi contestată potrivit procedurii prevăzute în Titlul IX din O.G. nr. 92/2003 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi instrucţiunile pentru aplicarea acesteia, aprobate prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 519/2005.
În cauză, ceea ce se contestă sunt taxe, datorii vamale, accesorii aferente acestora.
Potrivit pct. 32 al art. I din O.G. nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, a fost modificat cuprinsul art. 209 alin. (1) C. proc. fisc.
În forma modificată, conform art. 209 alin. (1) lit. b) teza a II-a, contestaţiile formulate împotriva actelor emise de organele centrale care au ca obiect taxe, datorii vamale, inclusiv accesorii ale acestora, indiferent de cuantum, se soluţionează de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F.
Prin urmare, chiar şi în situaţia aplicării dispoziţiilor O.G. nr. 47/2007, contestaţia împotriva deciziei de regularizare a fost soluţionată de organul fiscal competent, astfel că este nefondată critica din această perspectivă, nefiind incidente în cauză prevederile art. 209 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., cum eronat susţine recurenta.
De asemenea, este nefondată şi critica privind soluţia asupra fondului cauzei.
Argumentele invocate de recurenta-reclamantă în susţinerea acestei critici nu pot fi reţinute.
Necontestat este faptul că SC D. SRL Constanţa a fost obligată la plata drepturilor vamale de import conform art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României.
Potrivit acestor dispoziţii, autoritatea vamală are dreptul, din oficiu, să modifice declaraţia vamală, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, urmare a verificării oricăror documente, registre şi evidenţe referitoare la mărfurile vămuite.
Conform alin. (3) al art. 100 menţionat, „când după verificarea declaraţiei sau după controlul ulterior rezultă că dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situaţiei, ţinând seama de noile elemente de care dispune”.
În raport de aceste dispoziţii, în mod corect prima instanţă a reţinut că efectuarea controlului vamal fizic nu reprezintă un impediment pentru o nouă verificare.
De altfel, controlul fizic nu exclude ulterior modificarea declaraţiei vamale conform dispoziţiilor art. 100 din Legea nr. 86/2006, menţionate anterior.
Necontestat este şi faptul că Autoritatea Vamală din Olanda a pus la dispoziţia Autorităţii Vamale din România facturi cu o valoare mai mare decât cea înscrisă în cele prezentate de recurenta-reclamantă la vămuire, despre care în cursul cercetării penale s-a stabilit că sunt falsificate, conform Rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa din 18 iulie 2008.
Potrivit art. 60 din Normele metodologice privind realizarea supravegherii şi controlului vamal ulterior, aprobate prin Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 7521/2006, „documentele obţinute în baza acordurilor sau convenţiilor internaţionale trimise de administraţiile vamale ale altor state sau cele obţinute pe baza recomandării Consiliului de Cooperare Vamală din cadrul Organizaţiei Mondiale a Vămilor pot constitui mijloace de probă pentru determinarea stării de fapt”.
Aceste dispoziţii condus la concluzia că documentele transmise de autorităţile vamale olandeze reprezintă mijloace de probă pentru determinarea în mod corect a drepturilor de import pentru valoarea în vamă a mărfurilor importate de recurenta-reclamantă din Olanda.
Prin urmare, aceste documente în mod corect au fost avute în vedere la stabilirea taxelor, datoriilor vamale datorate de recurenta-reclamantă pentru mărfurile importate.
Cum facturile transmise de autoritatea vamală olandeză confirmă că recurenta a declarat eronat valoarea în vamă privind importul de flori din Olanda, atât cantitativ cât şi valoric, prin documente falsificate, fapt ce rezultă din Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, din 18 iulie 2008, pronunţată în dosarul nr. 903/11/2/2008, rămasă definitivă în căile de atac, în mod corect s-a procedat la recalcularea drepturilor de import pentru valoarea în vamă, conform art. 1 din Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ (G.A.T.T.), ţinând cont de preţul efectiv plătit sau de plată, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a adus dovezi prin care să combată constatările organului de control vamal.
Faţă de cele expuse, argumentele recurentei privind nelegalitatea actelor contestate, confirmate ulterior de prima instanţă prin soluţia recurată, sunt nefondate.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/204 cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC D. SRL Constanţa împotriva Sentinţei civile nr. 173 din 10 mai 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1582/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1615/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
