ICCJ. Decizia nr. 1625/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1625/2011
Dosar nr. 7922/2/2009
Şedinţa publică de la 18 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1473 din 23 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta SC „H.B.C.” SRL în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări şi a obligat pârâtul să procedeze la emiterea autorizaţiei de muncă pentru cetăţeanul chinez G.Q.
Împotriva acestei hotărâri pârâta Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
În art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 autoritatea publică este definită ca fiind orice organ de stat sau al unităţilor administrativ teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public.
Într-un litigiu de contencios administrativ, pentru a avea calitatea de pârât sau intimat, este suficient să se facă dovada că acea autoritate publică este emitenta actului administrativ, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării şi a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
În cauză se contestă adresa prin care Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti a comunicat refuzul de acordare a autorizaţiei de muncă.
Având în vedere rangul local al Direcţiei pentru Muncă a Municipiului Bucureşti în calitate de emitent al actului contestat se constată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Fiind un motiv de ordine publică, acest motiv de recurs poate fi invocat şi din oficiu de către instanţa de recurs.
Pentru că se contestă un act emis de o autoritate publică locală potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 3 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii, în primă instanţă, nu aparţine curţii de apel ci tribunalului – Secţia contencios administrativ.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi pe cale de consecinţă va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1473 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1624/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1626/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
