ICCJ. Decizia nr. 1656/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1656/2011
Dosar nr. 1403/36/2010
Şedinţa publică de la 18 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Constanţa – Secţia Comercială, Maritimă şi Fluvială, de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin sentinţa nr. 408 din 22 noiembrie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamanta Ţ.I. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, a anulat adeverinţa din 16 august 2010 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să emită o nouă adeverinţă, în conformitate cu prevederile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea adresată pârâtei la data de 13 august 2010 şi înregistrată sub nr. 825, reclamanta a solicitat aprobarea întocmirii dosarului de pensionare în vederea stabilirii pensiei de serviciu, începând cu data de 20 august 2010, în temeiul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
În urma acestei cereri, pârâta a eliberat reclamantei adeverinţa din 16 august 2010, în care a menţionat faptul că, la data de 20 august 2010, reclamanta are o vechime în magistratură de 25 ani şi 6 luni. Baza de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu este de 12.721 lei, reprezentând indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute la data de 31 decembrie 2009 (sporul de vechime în muncă de 25 ani, sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25%, sporul de confidenţialitate de 5% şi sporul pentru condiţii deosebite de muncă de 15%), conform dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 1/2010, fără a fi afectată de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, prevăzute de art. 10 din Legea nr. 329/2009 şi de măsurile de reducere a cuantumului brut al salariilor şi indemnizaţiilor lunare, prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010.
Reclamanta a formulat contestaţie administrativă împotriva acestei adeverinţe, care a fost respinsă de către pârâtă.
Instanţa de fond a apreciat că adeverinţa contestată în cauză este nelegală, deoarece a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care arată că baza de calcul, reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar şi, după caz, de sporurile avute, va fi în raport cu ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Ca atare, adeverinţa din 16 august 2010 trebuia să aibă în vedere luna iulie 2010, luna anterioară formulării cererii de pensionare de către reclamantă şi nu data de 31 decembrie 2009, stabilită prin art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 1/2010.
În plus, curtea de apel a arătat că dispoziţiile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 au caracterul unei norme speciale, în raport cu cele ale O.U.G. nr. 1/2010.
Pe de altă parte, prima instanţă a apreciat că sunt incidente în cauză şi prevederile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2004, potrivit cărora evenimentele legislative (modificare, completare, abrogare, etc.) pot fi dispuse prin acte normative cel puţin de acelaşi nivel.
Instanţa de fond a concluzionat în sensul că o dispoziţie dintr-o lege organică nu poate fi modificată printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului.
În speţă, reclamantei i s-a produs o vătămare, prin emiterea adeverinţei contestate cu încălcarea dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În motivarea căii extraordinare de atac, recurenta a susţinut că hotărârea judecătorească atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar.
În plus, recurenta a arătat că, în speţă, nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2004, întrucât instanţa de drept comun nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituţionalitate al acestora; ca atare, instanţa nu poate aprecia asupra legalităţii abrogării implicite a art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
La termenul de judecată din data de 4 martie 2011, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a pus în discuţia părţilor motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., referitor la necompetenţa materială a Curţii de Apel Constanţa – Secţia Comercială, Maritimă şi Fluvială, de Contencios Administrativ şi Fiscal în soluţionarea pe fond a cauzei, în raport de obiectul acţiunii deduse judecăţii şi de dispoziţiile art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Susţinerile părţilor pe acest motiv de ordine publică au fost consemnate în practicaua deciziei care face parte integrantă din aceasta.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate şi cu motivul de ordine publică invocat din oficiu, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Obiectul cererii deduse judecăţii îl reprezintă anularea adeverinţei din 16 august 2010 emisă de recurenta-pârâtă Direcţia Naţională Anticorupţie, ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
Litigiul de faţă este, aşadar, unul de asigurări sociale, întrucât vizează stabilirea pensiei de serviciu a intimatei-reclamantei.
În raport de prevederile art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţine secţiei specializate în litigii de asigurări sociale din cadrul tribunalului.
Pe cale de consecinţă, apreciind că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (6) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Constanţa – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei civile nr. 408/CA din 22 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Constanţa – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1642/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1658/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
