ICCJ. Decizia nr. 1649/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1649/2011
Dosar nr. 5774/2/2009
Şedinţa publică de la 18 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Iniţial, prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, S.R.I. (Serviciul Român de Informaţii) a solicitat, în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi C.G., anularea deciziei de restituire în natură nr. 2496 din 15 iulie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în oraşul Călimăneşti, str. Calea lui Traian, judeţul Vâlcea în favoarea doamnei Cosma Georgeta şi obligarea pârâtei să efectueze operaţiunea de convertire a titlurilor de despăgubiri a titlurilor de valoare nominală emise în favoarea numitei C.G.
Ca urmare a casării sentinţei civile nr. 2939 din 4 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2494 din 8 mai 2009, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 5774/2/2009.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin Sentinţa civilă nr. 2124 din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, după casare, a fost admisă în parte acţiunea formulată, a fost anulată Decizia nr. 2496 din 15 iulie 2008 de restituire în natură, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la convertirea titlurilor de despăgubire.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că din actele dosarului în raport cu motivarea deciziei de casare şi susţinerile părţilor, Curtea a arătat că prin decizia nr. 6 din 14 mai 2002 reclamantul, în calitate de unitate deţinătoare, a stabilit că pârâta C.G. este îndreptăţită la oferta de restituire în echivalent, sub formă de titluri de valoare folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni tranzacţionale pe piaţa de capital, în valoare de 5.790,2 milioane lei, reprezentând diferenţa între valoarea imobilului situat în oraşul Călimăneşti, str. Calea lui Traian, judeţul Vâlcea, şi valoarea despăgubirilor băneşti primite în baza Legii nr. 112/1995, actualizate. Decizia a fost emisă în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001, referitoare la oferta de restituire în echivalent.
Prin adresa nr. 37041 din 11 noiembrie 2002 pârâta C.G. a reconfirmat acceptul dat prin adresa din data de 22 iulie 2002, în sensul că est de acord cu oferta consemnată în decizia nr. 6 din 14 mai 2002.
Din probele administrate nu reiese că pârâta C.G. ar fi atacat decizia în termenul prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 (forma în vigoare la data emiterii actului), situaţie în care respectiva decizie a devenit definitivă, în temeiul alin. (3) al aceluiaşi text legal.
Prin Decizia nr. 2496 din 15 iulie 2008, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dispus restituirea în natură a imobilului, temeiurile de drept fiind art. 7, art. 9, art. 16, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/ 2001, precum şi ale art. 29, coroborat cu art. 21 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi pct. 29.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005.
Din adresa nr. 8976/ CC din 03 iunie 2008, emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reiese că în favoarea pârâtei C.G. au fost emise titlurile de valoare nominală, anterior emiterii deciziei contestate în prezent. Prin urmare, Curtea a constatat că procedura de soluţionare a notificării era finalizată la data emiterii deciziei de restituire în natură, situaţie în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu mai putea pune în discuţie legalitatea deciziei emise de reclamant. Prevederile art. 21 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu au în vedere situaţiile în care procedura de soluţionare a notificărilor a fost finalizată, cu atât mai puţin situaţiile în care persoana îndreptăţită nu numai că nu a contestat oferta de despăgubiri, dar, aşa cum reiese din preambulul decizia nr. 2496 din 15 iulie 2008, a solicitat convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire. În caz contrar, s-ar nega finalitatea întregului Capitol VIII din Legea nr. 247/2005.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la convertirea în titluri de despăgubire a titlurilor de valoare nominală, Curtea a constatat că numai persoana îndreptăţită poate formula o asemenea solicitare, motiv pentru care a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active cu privire la acest aspect.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva Sentinţei civile nr. 2124 din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a formulat recurs de către C.G. şi C.C.S.D., considerând hotărârea atacată nelegală şi netemeinică.
În motivele de recurs invocate de pârâta C.G. se arată că:
1. Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în anulare a deciziei de restituire în natură, cu încălcarea art. 129 C. proc. civ. procedură civilă şi art. 137 C. proc. civ.
Se arată că instanţa de fond a acordat cuvântul pe excepţii în şedinţa publică din 27 aprilie 2010 când s-a acordat şi cuvântul pe fond şi cauza a rămas în pronunţare, ce a fost amânată la 4 mai 2010, iar analiza s-a limitat la cea a excepţiei calităţii procesuale active vizând cel de-al doilea capăt de cerere, excepţia invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivarea excepţiei inadmisibilităţii, recurenta a arătat că actul administrativ atacat este emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în procedura de verificare a legalităţii respingerii cererii de restituire în natură prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care este una distinctă de cea a Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. procedează la verificarea legalităţii cererii de restituire în natură, iar art. 16 alin. (1) face referiri la dispoziţiile emise şi în care s-au consemnat sume de bani.
Pentru că reclamanta face parte din sistemul organelor statului nu poate contesta măsura restituirii în natură dispusă de autoritatea statului, în raport de interpretarea sistematică a dispoziţiilor Titlului VII (art. 19 face parte din capitolul VI - Căi de atac în justiţie, iar art. 21 face parte dintr-un capitol subsecvent, respectiv Cap. VII - Dispoziţii tranzitorii şi finale) şi împotriva acestor decizii neputându-se formula nicio cale de atac.
II. Instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt incompletă ce a condus la o concluzie eronată.
S-a invocat faptul că, din actele dosarului rezultă că fiind declanşată procedura de convertire a titlurilor nominale în titluri de despăgubire, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor avea obligaţia de verificare a legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, din oficiu.
În cadrul procedurii de verificare a legalităţii respingerii, Serviciul Român de Informaţii a fost invitat pentru a lămuri situaţia juridică şi s-a stabilit că imobilul notificat nu este destinat desfăşurării activităţilor specifice şi că, totodată, a fost consemnată la CEC (restituită) suma actualizată ce a fost acordată cu titlu de despăgubire conform Legii nr. 112/1995.
III. Hotărârea instanţei de fond este nelegală deoarece:
a) au fost încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (4) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dispoziţii potrivit cărora Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor avea obligaţia de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură;
b) încălcarea art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este consecinţa interpretării/ calificării greşite a actului juridic dedus judecăţii şi ale art. 21 din Titlul VII;
c) interpretarea greşită a actului contestat a condus la concluzia că finalizarea procedurii de soluţionare a notificării prin necotestarea deciziei de soluţionare a notificării, exclude de plano, aplicarea prevederilor art. 21 din Titlul VII;
d) au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 10/2001 pentru că niciunde în cuprinsul acesteia nu se condiţionează restituirea în natură de neapartenenţa acestora la domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, iar în art. 18 din Legea nr. 10/2001 sunt prevăzute expres (limitativ) cazurile în care măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, or, în speţă, nu ne aflăm în niciuna dintre aceste situaţii;
e) raţionamentul ce constituie motivarea hotărârii este greşit şi nu sprijină concluzia că decizia atacată este nelegală deoarece are ca premisă finalizarea procedurii conform Legii nr. 10/2001.
S-a solicitat admiterea recursului şi să se modifice sentinţa atacată în sensul respingerii primului capăt de cerere ca inadmisibil şi, în raport de excepţia invocată şi respingerea primului capăt de recurs prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 2496 din 15 iulie 2008 ca neîntemeiat.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor critică soluţia instanţei de fond deoarece:
- în mod greşit s-a reţinut că prevederile art. 21 din Titlul VII nu au în vedere situaţiile în care procedura de soluţionare a notificărilor a fost finalizată, cu atât mai puţin situaţiile în care persoana îndreptăţită nu numai că nu a contestat oferta de despăgubiri, chiar a solicitat convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubiri deoarece pentru a aplica dispoziţiile titlului VII este imperativa existentă unei dispoziţii privind soluţionarea unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, indiferent dacă printr-o astfel de dispoziţie a fost propusă fie acordarea de titlu de valoare nominală, fie acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile legii speciale;
- în legătură cu susţinerile instanţei de fond conform cărora prevederile art. 21 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu au în vedere situaţiile în care procedura de soluţionare a notificărilor a fost finalizată, se arată că procedura verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură se declanşează ex oficio şi nu la cererea persoanei îndreptăţite;
- susţinerile instanţei de fond potrivit cărora Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu mai poate pune în discuţie legalitatea deciziei emise de reclamant este greşită întrucât, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Secretariatul C.C.S.D. procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, iar art. 1 al aceluiaşi articol se referă la decizii dispoziţii emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume şi care au fost transmise Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Se invocă faptul că, potrivit dispoziţiilor pct. 29.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. poate stabili că imobilul pentru care au fost emise titlurile de valoare nominală este restituibil în natură, prin decizie motivată.
Această obligaţie de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură a fost instituită pentru a evita prejudicierea statului prin acordarea de despăgubiri chiar şi în cazul în care astfel de imobile pot fi restituire în natură.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată, urmând să fie menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S.R.I. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După analiza motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente:
Mai întâi, în legătură cu excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei, motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă C.G., se constată că acesta este nefondat.
Într-adevăr, art. 19 care prevede posibilitatea contestării deciziilor emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este în Cap. VI - căi de atac în justiţie, iar art. 21 care reglementează posibilitatea restituirii în natură a unui imobil prin decizia motivată a C.C.S.D. este înscris în Cap. VII - Dispoziţii finale şi tranzitorii, dar aceasta nu înseamnă că decizia emisă potrivit art. 21 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu ar putea fi contestată în faţa instanţei de contencios administrativ pentru că altfel s-ar încălca principiul accesului la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din CEDO.
De precizat ar fi că dispoziţiile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 preved că „Deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004…”, textul nefăcând nicio distincţie între deciziile adoptate prin care să emită titlu de despăgubiri sau prin care s-a dispus restituirea în natură, iar inadmisibilitatea nu poate fi analizată în raport de modul de „aşezare” al textelor în cuprinsul unei legi.
Referitor la celelalte critici din motivele de recurs, Înalta Curte apreciază că şi acestea sunt nefondate.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond este corectă deoarece recurenta-pârâtă C.G. a formulat notificare, potrivit Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Călimăneşti-Căciulata, str. Calea lui Traian, judeţul Vâlcea, pe care l-a evaluat la 5 miliarde în luna iunie 2001, făcând precizarea că a primit despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995.
Unitatea deţinătoare a emis Decizia nr. 6 din 14 mai 2002 prin care au fost acordate despăgubiri în echivalent sub formă de titlu de valoare folosite exclusiv în procesul de privatizare pentru diferenţa faţă de despăgubirile acordate în baza Legii nr. 112/1995, decizie care nu a fost contestată de titulara ei.
Ministerul Finanţelor Publice a emis titlurile de valoare nominală, dar pentru că nu au fost valorificate până la modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, dosarul a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea convertirii acestora în titlu de despăgubiri potrivit art. 29 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Problema care se impune a fi soluţionată în prezenta cauză este aceea dacă în cadrul procedurii prevăzute de art. 29 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. poate emite decizie de restituire în natură a imobilului pentru care au fost emise titluri de valoare nominală.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 „Titlurile de valoare nominală emise de Ministerul Finanţelor Publice în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001, republicată, până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil emisă în temeiul H.G. nr. 498/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se convertesc şi prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în titlu de despăgubire”.
Din interpretarea textului rezultă că, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu s-ar aplica în cazul în care, în baza deciziei/ dispoziţiei unităţii deţinătoare, au fost emise titluri de valoare nominală.
De altfel, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă că însăşi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a avut aceeaşi interpretare în alte cauze (Decizia nr. 728 din 25 mai 2006 a C.C.S.D. privind pe B.E. prin care s-a respins cererea de restituire în natură a unei cote dintr-un imobil, cotă pentru care au fost acordate despăgubiri, potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005 prin convertirea titlurilor de valoare nominală de către autoritatea publică cu motivarea că titulara deciziei a solicitat convertirea titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire).
Ar trebui menţionat că Decizia nr. 728 din 25 mai 2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost contestată de instanţă şi unde şi-a menţinut punctul de vedere, iar contestaţia a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 215 din 18 aprilie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 28 din 9 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar unitatea deţinătoare a fost tot S.R.I.
Practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în acelaşi sens, respectiv în condiţiile în care nu a fost contestată decizia/ dispoziţia unităţii deţinătoare prin care au fost acordate titluri de valoare nominală, a fost formulată cerere de convertire a titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire, nu se mai poate analiza posibilitatea restituirii în natură de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Mai mult, în speţă, recurenta-pârâtă C.G. nici nu a solicitat expres, în cadrul notificării restituirea în natură, iar referirea că evaluează imobilul la suma de 5 miliarde lei poate conduce la concluzia că s-a solicitat restituirea în echivalent, ceea ce s-a şi întâmplat.
Faptul că în hotărârea instanţei de fond nu s-a precizat cum se va soluţiona procedura administrativă, nu este o dovadă de superficialitate a instanţei pentru că nu a fost învestită cu o asemenea cerere.
Însă, în condiţiile în care s-a anulat decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de restituire în natură a imobilului preluat abuziv şi nu s-au făcut referiri la dispoziţiile art. 29 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nici nu era nevoie ca instanţa de fond să precizeze că recurenta-pârâtă va relua procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv va proceda la emiterea unei alte decizii prin care să dispună convertirea titlurilor de valoare nominală în titlu de despăgubire, cu respectarea prevederilor art. 29 din acelaşi titlu şi să remită recurentei-reclamante C.G. sumele de bani restituire de aceasta şi care au fost încasate potrivit Legii nr. 112/1995, urmând a fi indexate la data remiterii.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de C.G. şi de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 2124 din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1641/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1651/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
