ICCJ. Decizia nr. 1651/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1651/2011

Dosar nr. 6850/30/2009

Şedinţa publică de la 18 martie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei de fond.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş revizuenta SC T. SA a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 349 din 30 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 5845/30/2008, hotărâre prin care Tribunalul Timiş a admis acţiunea formulată de reclamanta SC T.T. SA în contradictoriu cu Municipiul Timişoara prin Primar, Comisia de aplicare a Legii nr. 550/2002 şi Consiliul Local Timişoara şi a obligat pârâţii să vândă spaţiul situat în Timişoara, b-dul Tinereţii, către reclamantă prin negociere directă, pornind de la preţul din raportul de evaluare întocmit şi a respins cererea de intervenţie formulată de intervenienta SC T. SA.

Revizuenta a formulat cerere de revizuire solicitând, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., admiterea cererii, susţinând că este potrivnică sentinţei anterioare cu nr. 367/ CA din 16 iunie 2004 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosar nr. 72/CA/2004, în sensul că s-a dispus obligarea autorităţilor publice intimate ca, în temeiul Legii nr. 550/2002 să vândă acelaşi spaţiu comercial iniţial către revizuentă, iar prin Hotărârea ulterioară, în beneficiul intimatei SC T.T. SA.

Prin Sentinţa civilă nr. 1045 din 18 decembrie 2009 a Tribunalului Timiş a fost declinată competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Curţii de Apel Timişoara, iar cauza a fost înregistrată sub nr. 6850/30/2009.

În faţa Curţii de Apel Timişoara, prin Întâmpinare, municipiul Timişoara, Consiliul Local Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara au invocat excepţia inadmisibilităţii şi tardivităţii cererii de revizuire.

2. Soluţia instanţei de fond.

Prin Sentinţa civilă nr. 201 din 19 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia tardivităţii cererii de revizuire, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă.

În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut:

- cu privire la excepţia tardivităţii cererii de revizuire

Pentru că cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., termenul se calculează potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv termenul de o lună se va socoti de la comunicarea hotărârii definitive pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 7, iar pentru cele prevăzute la art. 322 pct. 7 alin. (2), de la pronunţarea ultimei hotărâri şi deoarece nu s-au făcut probe referitoare la data comunicării către revizuentă a Sentinţei civile nr. 349/ CA din 30 martie 2009 nu s-a putut reţine împlinirea termenului de o lună de la comunicarea hotărârii respective, iar excepţia tardivităţii a fost respinsă.

- cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire

Inadmisibilitatea a vizat două aspecte: faptul că revizuirea este inadmisibilă atunci când se formulează împotriva unei decizii date în recurs prin care nu s-a evocat fondul, dar şi pe considerentul existenţei autorităţii de lucru judecat, în condiţiile în care această excepţie a fost analizată de instanţă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Referitor la primul aspect de inadmisibilitate s-a reţinut că revizuenta a solicitat revizuirea unei hotărâri prin care s-a soluţionat fondul unui litigiu iar nu decizia pronunţată în recursul formulat împotriva acelei sentinţe, astfel că cererea de revizuire sub acest aspect, nu este inadmisibilă.

În privinţa celui de-al doilea aspect, instanţa de fond a constatat că a fost invocată autoritatea de lucru judecat, excepţie respinsă de Tribunalul Timiş prin sentinţa civilă nr. 349 din 30 martie 2009, or, una din condiţiile de admisibilitate a revizuirii este aceea ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat această excepţie. Dacă în al doilea proces prima hotărâre a fost invocată, iar instanţa a respins excepţia puterii de lucru judecat, partea nu mai poate reitera această excepţie pe calea revizuirii, deoarece se opunea însăşi puterea de lucru judecat asupra rezolvării date excepţiei respective.

S-a considerat, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, rejudecarea unei cauze în privinţa căreia s-a pronunţat o hotărâre judecătorească irevocabilă aduce atingere dreptului la un proces echitabil, respectiv a principiului securităţii raporturilor juridice.

3. Calea de atac exercitată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC T. SA Timişoara, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei nr. 201/2010 şi admiterea cererii de revizuire.

În motivele de recurs se arată că, în mod greşit, a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă, deoarece Curtea de Apel Timişoara a omis să soluţioneze excepţia autorităţii de lucru judecat, pentru că nu s-a făcut o analiză a existenţei autorităţii de lucru judecat.

Nu a existat o analiză a elementelor autorităţii de lucru judecat deoarece SC T.T. SRL nu îndeplinea condiţiile minime de cumpărare a acelui spaţiu comercial prin negociere directă.

Intimata SC T.T. SA a invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire, a lipsei de interes şi a inadmisibilităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4. Soluţia instanţei de recurs.

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge excepţiile invocate şi recursul declarat, pentru următoarele considerente:

Excepţia inadmisibilităţii recursului va fi respinsă deoarece potrivit art. 328 alin. (2) C. proc. civ. „Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă”.

În cauză, temeiul cererii de revizuire a fost art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi sunt aplicabile dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., pentru că nu este incident cazul de excepţie prevăzut de acest text pentru că instanţa de revizuire a fost Curtea de Apel Timişoara, iar hotărârea este supusă recursului.

Excepţia lipsei de interes va fi respinsă pentru că recurenta are interes să desfiinţeze o hotărâre potrivnică alteia, iar motivul cererii de revizuire este tocmai contrarietatea de hotărâri.

Excepţia tardivităţii cererii de revizuire va fi respinsă având în vedere că, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, nu s-a făcut dovada datei comunicării sentinţei nr. 349/ CA din 30 martie 2009 a Tribunalului Timiş pentru a se putea stabili respectarea sau nu a termenului de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru formularea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, se constată că acesta este nefondat.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor irevocabile, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de aceleaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate; aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs.

Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunţat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- Există hotărâri definitive contradictorii.

Textul nu distinge, ceea ce înseamnă că această condiţie este îndeplinită chiar dacă prin hotărârile potrivnice nu s-a rezolvat fondul. Este necesar, însă, ca ambele hotărâri să fie pronunţate ori pe considerente procedurale ori pe fond, pentru că dacă una este pronunţată în temeiul unei excepţii procesuale, iar cealaltă este pronunţată în fond, nu există contrarietatea susceptibilă să facă admisibilă revizuirea.

- Hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină.

Ca atare, trebuie reţinută tripla identitate de părţi, obiect şi cauză care sunt elementele lucrului judecat.

- Hotărârile să fie date în dosare diferite.

Revizuirea nu este admisibilă dacă hotărârile contradictorii au fost pronunţate în aceeaşi cauză, pe parcursul mai multor cicluri procesuale, determinate de căile de atac exercitate de părţi.

- În al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei.

Dacă instanţa sesizată cu cea de-a doua acţiune a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, această apărare nu mai poate fi reiterată pe calea revizuirii, deoarece s-ar opune tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii date asupra primei acţiuni.

- Să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.

Condiţiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiţii duce la respingerea cererii de revizuire.

În speţă, se constată că nu este îndeplinită condiţia potrivit căreia în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa a omis să se pronunţe asupra ei.

Deşi, în motivele de recurs se apreciază că instanţa în faţa căreia a fost invocată autoritatea de lucru judecat a omis să cerceteze excepţia totuşi, în considerentele sentinţei civile nr. 349/ CA din 30 martie 2009 a Tribunalului Timiş s-au prezentat argumentele pentru care excepţia autorităţii de lucru judecat a fost respinsă.

Textul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu dă posibilitatea ca în cadrul cererii de revizuire să se poată analiza dacă soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat a fost corectă, ci numai dacă a fost invocată sau nu şi, dacă a fost invocată, numai în cazul în care instanţa a omis să se pronunţe poate să fie admisă cererea de revizuire.

Cum în cauză excepţia autorităţii de lucru judecat a fost invocată şi analizată condiţia aceasta nu este îndeplinită în cauză şi soluţia instanţei de fond de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă este legală.

Această condiţie impusă de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forţei obligatorii a unei hotărâri judecătoreşti, iar pe calea extraordinară a revizuirii poate fi schimbată o hotărâre judecătorească irevocabilă numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de lege, pentru că altfel s-ar aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul va nefondat dar şi excepţiile invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile inadmisibilităţii lipsei de interes şi tardivităţii cererii de revizuire invocate de intimata SC T.T. SA Timişoara.

Respinge recursul declarat de SC T. SA Timişoara împotriva Sentinţei civile nr. 201 din 19 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta - revizuentă la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC T.T. SA Timişoara, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1651/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs