ICCJ. Decizia nr. 1661/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1661/2011
Dosar nr. 1129/116/2009
Şedinţa publică de la 22 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
1.1. Obiectul cererii şi apărările formulate de pârâtă
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Călăraşi, reclamanta V.B.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi Guvernul României, anularea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, anularea actului administrativ prin care reclamanta a fost eliberata din funcţia publica deţinută, anume Ordinul nr. 374 din 23 aprilie 2009, suspendarea executării atât a O.U.G. nr. 37/2009, cât şi actului administrativ cu caracter individual, Ordinul C.N.P.A.S. nr. 374/2009.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are calitatea de funcţionar public în cadrul C.N.P.A.S., fiind numită din data de 11 martie 2009 în funcţia publică de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Călăraşi, prin decizia nr. 147 din 11 martie 2008, în urma promovării concursului organizat, iar prin Ordinul C.N.P.A.S. nr. 374 din 23 aprilie 2009 s-a dispus eliberarea sa din funcţia publică deţinută, actul administrativ fiind emis în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009.
Reclamanta a criticat argumentat O.U.G. nr. 37/2009, în baza căreia s-a dispus demiterea sa, arătând că este neconstituţională, fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 11, 20, 54 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) si (6) si art. 120 alin. (1) din Constitutia Romaniei si a principiilor importante privind statutul funcţionarului public, anexând acţiunii de chemare în judecată şi cererea prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009.
În cauză s-a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, în calitatea acestei autorităţi publice de iniţiator al O.U.G. nr. 37/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 518 din 26 mai 2009, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe petitul având ca obiect anularea Ordinului C.N.P.A.S. nr. 374 din 23 aprilie 2009, excepţia inadmisibilităţii cererii având ca obiect anularea O.U.G. nr. 37/2009 faţă de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, cât şi excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării acestei ordonanţe de urgenţă, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
La rândul său, pârâta C.N.P.A.S. a invocat excepţia netimbrării, prematurităţii cererii şi lipsei procedurii prealabile potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ce priveşte petitul pretins în contradictoriu cu această pârâtă, iar, pe fond, respingerea acţiunii ca nefondată.
La termenul de judecată din 11 decembrie 2009 reclamanta a precizat că nu mai înţelege să invoce excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009, în condiţiile în care, pe parcursul judecăţii, O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională ca efect al Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1257 din 07 octombrie 2009 şi 1629 din 03 decembrie 2009, renunţând şi la judecarea petitelor având ca obiect suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009 şi a Ordinului C.N.P.A.S. nr. 374/2009.
1.2. Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa Civilă nr. 531 din 29 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei V.B.L. admiţând, pe cale de consecinţă, cererea de intervenţie în interesul Guvernului României formulată de către M.A.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în speţă, că, în ceea ce priveşte petitul având ca obiect anularea O.U.G. nr. 37/2009, obiectul controlului de legalitate în instanţa de contencios administrativ poate fi dat numai de un act administrativ, şi nu de o ordonanţă de urgenţă, iar, în ceea ce priveşte anularea Ordinului nr. 374 din 23 aprilie 2009, reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă, în condiţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 109 C. proc. civ.
Curtea a respins excepţia netimbrării cererii, prin raportarea obiectului petitului al doilea la dispoziţiile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, coroborate cu cele ale Legii nr. 188/1999, ce fac trimitere la raporturile de muncă.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta V.B.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă, reluând succint conţinutul acţiunii sale, a susţinut că instanţa de fond a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii şi a aplicat în mod nelegal prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, republicată, referitoare la neîndeplinirea procedurii prealabile.
În opinia recurentei parcurgerea acestei etape nu mai era necesară, dată fiind constatarea neconstituţionalităţii O.G. nr. 37/2009, ceea ce a şi determinat-o să renunţe la judecarea acestui capăt de cerere din acţiunea sa.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursul este fondat.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi raportat la prevederile legale aplicabile, apreciază că sunt întemeiate susţinerile recurentei-reclamante, astfel că în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., cu referire la art. 20 alin. (3) din Lega nr. 554/2004, republicată, se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru soluţionarea fondului cauzei, dată fiind soluţia pronunţată în sensul respingerii cererii reclamantei-recurente ca inadmisibilă, pentru argumentele înfăţişate în continuare.
Actele dosarului atestă că recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ, în principal, cu cererea de anulare a Ordinului nr. 374 din 23 aprilie 2009 emis de intimata Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale Bucureşti.
Prin aceeaşi acţiune introductivă a solicitat însă şi anularea O.U.G. nr. 37/2009, ca şi suspendarea executării acestui din urmă act normativ, ataşând acţiunii sale şi excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009.
Ca temei legal al acţiunii promovate recurenta-reclamantă a indicat prevederile art. 1, 9 şi 15 din Legea nr. 554/2004, republicată.
La termenul de judecată din 16 octombrie 2009, instanţa de fond a luat act de cererea precizatoare a reclamantei-recurente prin care aceasta a arătat că renunţă la invocarea excepţiei de neconstituţionalitate formulată în cauză.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, raportat la situaţia de fapt şi de drept învederată, Înalta Curte apreciază că în mod eronat, urmare aplicării prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, republicată, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca inadmisibilă, în ceea ce priveşte solicitarea de anulare a Ordinului nr. 374 din 23 aprilie 2009 emis de Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale, pentru lipsa procedurii prealabile.
Înalta Curte apreciază că cererii de faţă, cu care a fost investită instanţa, îi este aplicabil cadrul juridic prevăzut de art. 9 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Independent de împrejurarea că în chiar cuprinsul acţiunii introductive, astfel cum a fost aceasta iniţial formulată, prevederile art. 9 au fost indicate ca temei legal al cererii (fila 7 Dosar nr. 1129/116/2009 - Tribunalul Călăraşi), Înalta Curte reţine că în mod evident reclamanta a înţeles să promoveze acţiunea dedusă judecăţii în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată.
Potrivit acestei reglementări, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate.
Reclamanta s-a conformat acestor cerinţe prin faptul că a depus, anexat acţiunii principale, şi excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009 (filele 16-21 Dosar nr. 1129/116/2009 - Tribunalul Călăraşi).
Împrejurarea că ulterior, pe parcursul derulării procesului aceasta a renunţat la excepţia de neconstituţionalitate invocată, nu reprezintă, în opinia Înaltei Curţi, din perspectivă legală, o circumstanţă de natură a o exclude de la beneficiul prevederilor cuprinse în alin. (4) şi (5) ale aceluiaşi art. 9, potrivit cu care, în esenţă, în ipoteza special reglementată de acest text, nu se impune parcurgerea procedurii prealabile, acţiunea putând fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ.
Şi aceasta cu atât mai mult cu cât, la data la care instanţa de fond a luat act de precizarea de acţiune a reclamantei-recurente se pronunţase deja Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, prin care s-a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, fiind aşadar neconstituţională şi O.U.G. nr. 37/2009.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că se impunea aplicarea în cauză a prevederilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, devenite deplin incidente, mai cu seamă că şi la termenul de judecată din 11 decembrie 2009 (fila 95 Dosar nr. 1129/116- Curtea de Apel Bucureşti) părţile au declarat că au cunoştinţă de decizia Curţii Constituţionale.
A nu-i acorda reclamantei-recurente beneficiul normei derogatorii prevăzută la alin. (4) al art. 9 din Legea nr. 554/2004, republicată, în condiţiile în care acţiunea sa a fost demarată potrivit alin. (1) al aceluiaşi art. 9 şi în condiţiile în care actul normativ în discuţie a fost declarat neconstituţional, ar echivala, în opinia Înaltei Curţi, cu lipsirea pur formală de o procedură anume concepută de legiuitor în astfel de ipoteze, a anulării actelor administrative emise în baza unor ordonanţe de guvern apreciate ca fiind vătămătoare, declarate neconstituţionale.
Faţă de cele înfăţişate reţinând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează aşadar a admite recursul şi pe temeiul legal sus arătat a trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru a se pronunţa asupra cererii de anulare a Ordinului nr. 374/2009, în condiţiile în care s-a reţinut că nu se impune parcurgerea procedurii prealabile, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, acţiunea de faţă ca fiind admisibilă, sub acest aspect.
Cu ocazia rejudecării instanţa de fond urmează aşadar a se pronunţa numai cu privire la acest petit, capătul de cerere menţinut de recurenta-reclamantă în sensul anulării O.G. nr. 37/2009 (fila 95 verso - dosar Curtea de Apel Bucureşti) fiind în mod corect respins ca inadmisibil, prin sentinţa recurată, în condiţiile în care prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, republicată nu au în vedere posibilitatea transformării acţiunii în contencios administrativ într-o acţiune îndreptată „direct” împotriva ordonanţelor guvernului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de către V.B.L. împotriva sentinţei civile nr. 531 din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1657/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1662/2011. Contencios → |
---|