ICCJ. Decizia nr. 1662/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1662/2011
Dosar nr. 6643/2/2010
Şedinţa publică de la 22 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa Civilă nr. 4598 din 17 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 5, 6, 7 şi 9 din Ordinul M.A.I. nr. 1122/2006, invocată de către reclamantul L.R.Ş. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, în cadrul Dosarului nr. 1807/2/2007, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, raportând dispoziţiile contestate la prevederile art. 50 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, act normativ în baza căruia a fost emis Ordinul nr. 1122/2006, care arată „evaluarea pagubelor se face la data constatării acestora”, că nu poate fi constatat cuantumul final al prejudiciului decât la data la care elevul/studentul instituţiei militare de învăţământ nu mai are această calitate, respectiv data îndepărtării din instituţie.
În speţă, a mai arătat prima instanţă, nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 16 din Constituţia României, întrucât egalitate nu înseamnă uniformitate, astfel încât unor situaţii diferite, respectiv situaţia unor elevi/studenţi îndepărtaţi la date diferite din instituţiile de învăţământ militare, trebuie să li se aplice un regim juridic diferit.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul L.R.Ş., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond s-a limitat a aprecia doar că în conformitate cu art. 50 din O.G. nr. 121/2008 evaluarea pagubelor se face la data constării acestora, astfel că nu se poate constata cuantumul final al prejudiciului decât la data la care elevul/studentul instituţiei militare de învăţământ nu mai are această calitate.
Or, el nu se află în această situaţie prevăzută în art. 1 lit. b) din Ordinul nr. 1122/2006, ci în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi ordin, referitoare la poliţiştii absolvenţii ai instituţiilor de învăţământ, care din motive imputabile lor nu au îndeplinit serviciul în unităţile la care au fost încadraţi.
Prin acţiune nu a contestat faptul că evaluarea eventualei pagube s-ar face la data constatării acesteia, ci a contestat metoda de calcul a cuantumului sumei pe care ar trebui să o restituie.
Astfel, este legal, normal şi firesc, ca evaluarea unei pagube să se facă la momentul la care unitatea a luat la cunoştinţă de producerea acesteia şi nu la o dată ulterioară, însă cuantumul acestei pagube trebuie calculat potrivit art. 9 din H.G. nr. 137/1991, conform căruia în cazul nerespectării angajamentului, absolventul este obligat să restituie cheltuielile de şcolarizare şi întreţinere, ţinându-se seama de timpul servit.
Astfel, art. 5, 6 şi 7 din Ordinul nr. 1222/2006 al M.A.I., adaugă la lege, respectiv la H.G. nr. 137/1991, instituind o regulă contrară prevederilor actului normativ în executarea căruia a fost emis.
Ordinul nr. 1222/2006 al M.A.I. nu a fost emis în baza O.G. nr. 121/1998, cum greşit a apreciat instanţa de fond, ci în baza H.G. nr. 137/1991 privind înfiinţarea Academiei de Poliţie a Ministerului de Interne, aşa cum rezultă de altfel din preambulul acesteia.
În ceea ce priveşte metoda de calcul a cuantumului sumei datorate, sunt incidente prevederile H.G. nr. 137/1991 şi ale Ordinului nr. 1222/2006 al M.A.I. şi nu O.G. nr. 121/1998, care stabilesc doar momentul la care se face evaluarea, respectiv data constatării pagubei şi procedura care trebuie urmată pentru recuperarea acesteia.
Referitor la motivarea instanţei de fond cu privire la cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, solicită să se constate că în cauză nu este vorba despre situaţii juridice diferite, instituţia de învăţământ în discuţie asigurând condiţii egale în ceea ce priveşte programa de învăţământ, cât şi condiţiile de cazare, pentru toţi studenţii. Prin urmare, nu poate fi vorba despre situaţii juridice diferite între studenţii din ani diferiţi de studiu.
Recursul este nefondat.
Textele din Ordinul nr. 1122 din 5 ianuarie 2006, despre care reclamantul susţine că sunt neconforme cu prevederile art. 9 din H.G. nr. 137/1991 privind înfiinţarea Academiei de Poliţie a Ministerului de Interne, sunt art. 5, 6 şi 7, al căror conţinut este următorul:
„Art. 5 La stabilirea sumei reprezentând cheltuielile cu hrănirea şi echiparea se are în vedere valoarea financiară a normelor de hrănire şi echipare în vigoare la data îndepărtării elevului, studentului / studentului ofiţer din instituţia de învăţământ, respectiv la dala trecerii în rezervă a cadrului militar în activitate sau încetării raporturilor de serviciu ale poliţistului şi funcţionarului public.
Art. 6 La stabilirea sumei reprezentând cheltuielile de cazare se are în vedere nivelul cheltuielilor efectuate în acest scop de instituţia de învăţământ la data îndepărtării elevului, studentului/ studentului ofiţer din instituţia de învăţământ, respectiv la data trecerii în rezervă a cadrului militar în activitate sau încetării raporturilor de serviciu ale poliţistului şi funcţionarului public.
Art. 7 La stabilirea sumei reprezentând cheltuielile de transport se are în vedere preţul documentelor de transport la data îndepărtării elevului, studentului/ studentului ofiţer din instituţia de învăţământ, respectiv la data trecerii în rezervă a cadrului militar în activitate sau încetării raporturilor de serviciu ale poliţistului şi funcţionarului public.”
La rândul său, art. 9 din H.G. nr. 137/1991, prevede că „în cazul nerespectării angajamentului, precum şi în cazul în care este îndepărtat din şcoală ori trecut în rezervă pentru comiterea unor infracţiuni ori săvârşirea unor abateri disciplinare grave, care îl fac incapabil cu calitatea de militar, studentul sau absolventul este obligat să restituie cheltuielile de şcolarizare şi întreţinere, ţinându-se seama de timpul servit. Prin cheltuieli de şcolarizare şi întreţinere se înţeleg cheltuielile efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea şi alte drepturi primite de studenţi.”
Reclamantul susţine că dispoziţiile precitate din Ordinul nr. 1122/2006 adaugă la prevederile H.G. nr. 137/1991, instituind o regulă contrară prevederilor actului normativ în executarea căruia a fost emis.
Conform reclamantului, deşi potrivit art. 9 din H.G. nr. 137/1991 cheltuielile de şcolarizare constau în acele cheltuieli pe care instituţia le-a efectuat efectiv cu hrănirea, echiparea şi cazarea poliţistului care nu şi-a respectat angajamentul, precum şi a celorlalte drepturi pe care de asemenea le-a primit efectiv, art. 5, 6 şi 7 din ordin instituie o regulă diferită şi anume că la stabilirea sumei ce trebuie restituită să fie avute în vedere normele de hrănire, echipare, cazare şi transport de la data încetării raporturilor de serviciu, adică normele de care beneficiază un student care studiază în Academia de Poliţie „A.I.C.” la data încetării raporturilor de serviciu ale domnului L.R.Ş.
Astfel, arată reclamantul, valorile normelor de hrană, echipament, transport etc., au crescut în fiecare an de la data în care raporturile de serviciu ale acestuia au încetat, încât cuantumul lor este cu mult superior celui care a fost efectiv cheltuit în perioada şcolarizării sale.
În deplin acord cu cele reţinute de prima instanţă, instanţa de recurs constată că între normele cuprinse în art. 5, 6 şi 7 ale Ordinului nr. 1122/2006 şi norma din art. 9 din H.G. nr. 137/1991, nu există nicio contradicţie, respectiv dispoziţiile din ordin nu adaugă la conţinutul hotărârii de guvern mai sus menţionate. Reclamantul contestă prevederile din ordin sub aspectul datei la care se calculează cheltuielile cu şcolarizare ce i-au fost imputate, susţinând că data îndepărtării din instituţia de învăţământ/trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu este în mod nelegal stabilită ca reper pentru calculul sumei reprezentând cheltuielile ce urmează a fi restituite instituţiei de învăţământ. În realitate, observă instanţa de recurs, această prevedere nu este neconformă cu art. 9 din H.G. nr. 137/1991, întrucât textul art. 9 din hotărârea de guvern nu stabileşte o altă dată la care se raportează emitentul deciziei de impunere la stabilirea cuantumului sumei ce urmează a fi plătită şi nici nu interzice adoptarea unui act administrativ, cum este cazul ordinului în discuţie, în care să se precizeze momentul la care se calculează prejudiciul.
În ceea ce priveşte O.G. nr. 121/1998, este de reţinut că Ordinul nr. 1122/2006 nu a fost emis în executarea respectivului act normativ, fiind anterior ordonanţei, astfel că nu se poate discuta în cadrul excepţiei de nelegalitate despre conformitatea ordinului cu această ordonanţă, urmând ca în dosarul de fond să se stabilească incidenţa/ neincidenţa în cauză a acestor prevederi legale.
Aşa cum susţine reclamantul excepţia de nelegalitate a prevederilor amintite din Ordinul nr. 1122/2006, acesta vizează în realitate evaluarea pagubei produse şi modul de stabilire a sumei stipulate în decizia de impunere (metoda de calcul), ceea ce constituie însuşi fondul litigiului şi nu poate fi examinat în cadrul prevăzut de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
Nici cel de-al doilea motiv de nelegalitate la care se referă reclamantul nu poate fi reţinut. Posibilitatea stabilirii unor niveluri diferite pentru sumele imputate altor persoane aflate în aceeaşi situaţie cu reclamantul, nu are nicio legătură cu legalitatea dispoziţiilor contestate de către acesta, raportat la faptul că momentul evaluării sumei datorate este diferit pentru fiecare dintre aceste persoane, cum s-a arătat mai sus.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de L.R.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 4598 din 17 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1661/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1666/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
