ICCJ. Decizia nr. 1671/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1671/2011
Dosar nr. 1765/54/2010
Şedinţa publică de la 22 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta R.A. Termoficare Craiova a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C., suspendarea executării actelor administrativ fiscale reprezentate de Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 197 din 29 iulie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 23 iulie 2010 sub nr. de înregistrare 35184 din 26 iulie 2010, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că prin adresa cu nr. 7486 din 30 iulie 2010 i-au fost comunicate Raportul de Inspecţie Fiscală nr. 35184 încheiat la data de 26 iulie 2010, Decizia de impunere nr. 198 din 29 iulie 2010, Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecţia Fiscală nr. 197 din 29 iulie 2010, prin care i s-a impus să plătească suma totală de 36.656.459 lei, reprezentând impozit pe profit 5.390.786 lei, majorări întârzieri impozit pe profit 2.928.188 lei, T.V.A. 13.678.756 lei, majorări întârziere T.V.A. 14.625.605 lei şi penalităţi întârziere TVA 33.124 lei, acte a căror legalitate o contestă.
Reclamanta a criticat modul de stabilire a impozitului pe profit şi a TVA suplimentar şi a susţinut că paguba iminentă este evidentă în condiţiile în care este necesară achitarea cu prioritate a facturilor restante către furnizorii agentului termic, respectiv Complexul Energetic Craiova si SC CEZ Vânzare SA, GDF Suez Romania care se ridică în total la valoarea de 170 miliarde de lei vechi, iar indisponibilizarea sumei de 366 miliarde lei vechi ar avea ca efect imediat imposibilitatea asigurării încălzirii şi apei calde în tot Municipiul Craiova.
Prin sentinţa civilă nr. 551 din 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea reclamantei şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 197 din 29 iulie 2010, emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la pronunţarea instanţei de fond, respingând cererea de suspendare a raportului de inspecţie fiscală nr. 35184 din 26 iulie 2010.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 215 C. proc. fisc. şi art. 14 din Legea nr. 554/2004.
A apreciat instanţa de fond că executarea, înainte de soluţionarea contestaţiei reclamantei şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluţiei de suspendare a executării actului fiscal contestat, iar criticile reclamantei privind interpretarea eronată a unor operaţiuni cu privire la bunuri si implicit a dispoziţiilor legale considerate incidente în cauză sunt de natură a contura anumite suspiciuni ce se circumscriu noţiunii de „caz bine justificat”.
A mai arătat Curtea de apel că, de vreme ce executarea s-a pornit împotriva reclamantei, prin emiterea titlului executoriu şi a somaţiei pentru plata sumei de 3.305.613 lei, stabilită în sarcina sa prin actele fiscale, se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activităţii, în condiţiile în care aceasta nu mai poate achita debitele către furnizori, pe când pârâta îşi poate valorifica oricând creanţa, având la dispoziţie şi o serie de măsuri asigurătorii în acest sens.
Instanţa de fond a reţinut totodată că raportul de inspecţie fiscală reprezintă un act premergător emiterii deciziei de impunere conform art. 109 C. proc. fisc., conţinând constatări din punct de vedere faptic şi legal, fără însă ca prin el însuşi să producă efecte juridice fiscale, acestea fiind produse de decizia de impunere emisă în baza raportului de inspecţie fiscală, potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. fisc., condiţii în care cererea de suspendare a acestuia este inadmisibilă.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs dezvoltate recurenta-pârâtă, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a susţinut următoarele critici faţă de sentinţa primei instanţe:
- în mod greşit s-a reţinut că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, întrucât susţinerile reclamantei privind nelegalitatea actului administrativ fiscal nu demonstrează existenţa cazului bine justificat, în sensul conturat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- suspendarea actului administrativ este o situaţie de excepţie, ce intervine numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de lege, dată fiind prezumţia de veridicitate şi de legalitate a actului administrativ ca şi principiul executării acestuia din oficiu;
- nici cerinţa pagubei iminente, în sensul în care acest termen este definit în Legea nr. 554/2004, republicată, nu este întrunită în cazul concret al reclamantei, instanţa de fond reţinând în mod greşit că s-a probat producerea unei pagube iminente, în condiţiile în care, conform bilanţului depus pe anul 2009 societatea reclamantă avea o cifră de afaceri de 95.786.139 lei şi creanţe de recuperat de 115.509.319 lei, astfel că nu se poate vorbi despre un real prejudiciu în situaţia sa.
3. Apărările formulate de intimata-reclamantă
Intimata-reclamantă R.A. Termoficare Craiova a depus întâmpinare faţă de motivele de recurs ale recurentei, solicitând respingerea recursului declarat de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
În esenţă, intimata a arătat că în mod just şi pe deplin motivat prima instanţă a reţinut îndeplinirea în cauză a condiţiilor impuse de lege pentru a dispune suspendarea executării actelor administrative atacate.
S-a mai indicat că de altfel şi prin Decizia nr. 45 din 16 februarie 2011, emisă de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, depusă în copie şi în dosarul de recurs, prin care s-a soluţionat contestaţia sa administrativă împotriva deciziei de impunere nr. 197 din 29 iulie 2010 rezultă că a fost răsturnată prezumţia de veridicitate şi legalitate a actului atacat.
4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimatei precum şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care, la rândul său se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu nerespectarea legii. Aşa fiind, suspendarea executării unui act administrativ poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ numai în situaţii de excepţie, cu observarea strictă a îndeplinirii exigenţelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Aceste principii, în mod constant au fost evidenţiate în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie.
Curtea reafirmă că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile, b) condiţia cazului bine justificat şi c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
Acestor trei condiţii li se adaugă în materia contenciosului fiscal şi condiţia plăţii anticipate a unei cauţiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proc. fisc.
Totodată, în cuprinsul art. 125 C. proc. fisc. se prevede că introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, însă dispoziţiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ, cu condiţia plăţii unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
Înalta Curte apreciază, raportat la prevederile legale sus-citate că instanţa de fond în mod corect şi cu justa aplicare a legii a reţinut că în cauză este îndeplinită cerinţa cazului bine justificat, criticile recurentei pe acest aspect fiind nefondate. Elementele de fapt învederate de reclamantă şi reţinute de judecătorul fondului ca rezultând din actele prezentate, cu privire la modalitatea de desfăşurare a controlului ca şi la interpretarea unor operaţiuni cu privire la bunuri au conturat suspiciuni pertinente în ceea ce priveşte legalitatea actelor administrativ fiscale contestate ce satisfac exigenţa textului legal ce defineşte cazul bine justificat.
De altfel cele reţinute de instanţa de fond, prima facie, sunt confirmate, cel puţin în parte, prin conţinutul deciziei nr. 45 din 16 februarie 2011, emisă chiar de autoritatea recurentă în contextul soluţionării contestaţiei administrative formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 197 din 29 iulie 2010, în condiţiile în care a fost desfiinţată această din urmă decizie pentru suma de 16.930.071 lei (reprezentând TVA majorări de întârziere aferente), urmând ca organele de inspecţie fiscală să procedeze la o nouă verificare.
În acest mod, în mod evident nu se mai poate susţine că prezumţia de legalitate a actului atacat operează pe deplin.
Aspectele noi relevate în cursul soluţionării recursului, vizând reluarea controlului pentru parte din suma iniţială reţinută în sarcina reclamantei sunt, în opinia Înaltei Curţi, de natură să consolideze concluziile primei instanţe şi în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţei prevenirii pagubei iminente, contrar celor susţinute de recurentă.
Este evident că executarea chiar şi numai în parte, a unui act administrativ fiscal care nu se mai bucură deplin de prezumţia de legalitate este şi poate fi generatoare de prejudicii însemnate, din această perspectivă fiind edificator şi cuantumul ridicat al sumelor reţinute, de natură a afecta activitatea societăţii reclamante, în ipoteza executării învederate. Din această perspectivă susţinerile recurentei, referitoare la cifra de afaceri a societăţii reclamante apar ca fiind irelevante.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 551 din 30 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1667/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1672/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
