ICCJ. Decizia nr. 1666/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1666/2011
Dosar nr. 331/42/2010
Şedinţa publică de la 22 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
a. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamantul N.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.M.F.P.S. - A.N.P.S., constatarea nulităţii Ordinului nr. 229 din 12 octombrie 2009, al Preşedintelui Agenţiei pentru Prestaţii Sociale, repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii acestui ordin în sensul reintegrării sale în funcţia de director coordonator al Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Dâmboviţa şi plăţii unei despăgubiri reprezentând suma drepturilor salariale şi/ sau prestaţiilor de asigurări sociale, indexate, majorate şi reactualizate de la momentul eliberării nelegale din funcţia de director coordonator al Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Dâmboviţa, până la reîncadrarea efectivă şi obligarea la plata sumei de 50.000 lei reprezentând daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a ocupat funcţia de director al Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Dâmboviţa, începând cu data de 25 mai 2009, ca urmare a emiterii de către pârât a Ordinului nr. 830 din 25 mai 2009 şi a încheierii contractului de management, anexă la ordin şi că prin Ordinul nr. 229 din 12 octombrie 2009 al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale s-a dispus revocarea sa din funcţia de director coordonator şi încetarea contractului de management, în temeiul O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe, ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale şi ale altor servicii publice.
Reclamantul a criticat ordinul contestat pentru nelegalitate, în condiţiile în care O.U.G. nr. 105/2009 nu poate constitui temeiul încetării contractului de management, cu atât mai mult cu cât acest act normativ a fost declarat neconstituţional, iar, pe de altă parte, Ordinul nr. 229/2009 a fost emis cu nerespectarea dispoziţiilor legale imperative ale art. 62 şi art. 74 C. muncii.
b. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 125 din 19 mai 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantului Negru Emil şi, în consecinţă, a anulat Ordinul nr. 229 din 12 octombrie 2009 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia de director coordonator al Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Dâmboviţa şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului contestator drepturile salariale cuvenite de la data emiterii ordinului şi până la reintegrarea efectivă, reactualizate cu rata inflaţiei, respingând capătul de cerere privind daunele morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că Ordinul nr. 229 din 12 octombrie 2009, emis de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a fost emis în temeiul dispoziţiilor IV şi XIV din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe, ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale şi ale altor servicii publice, fără a cuprinde o motivare a emiterii actului administrativ, singura motivare fiind O.U.G. nr. 105/2009, care nu are dispoziţii exprese în sensul schimbării directorilor coordonatori numiţi în baza O.U.G. nr. 37/2009.
A mai reţinut prima instanţă, examinând dispoziţiile O.U.G. nr. 105/2009, că, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale a României s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.
Curtea a apreciat că, potrivit art. IV alin. (7) din O.U.G. nr. 105/2009, contractul de management este asimilat contractului individual de muncă, circumstanţe în care ordinul contestat nu respectă condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 62 alin. (1) şi (2) din Legea 53/2003 - C. muncii, aspect de natură a atrage sancţiunea nulităţii absolute.
Capătul de cerere privind daunele morale a fost respins de către instanţa de fond ca neîntemeiat, cu motivarea că reclamantul nu dovedit cu probele administrate în cauză producerea unui atare prejudiciu.
c. Calea de atac exercitată în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul M.M.F.P.S. - A.N.P.S., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, următoarele:
- ordinul contestat a fost emis în aplicarea dispoziţiilor legale imperative pe care instituţia pârâtă trebuia să le ducă la îndeplinire;
- dispoziţiile art. IV alin. (11) din O.U.G. nr. 105/2009 nu sunt incidente în speţă, reclamantul nefăcând parte din categoria funcţionarilor publici şi personalului contractual avută în vedere de aceste dispoziţii;
- în speţă nu sunt incidente dispoziţiile Codului Muncii, contractul de management fiind un contract atipic care nu poate fi asimilat unui contract de muncă;
- reintegrarea reclamantului nu mai este posibilă, în condiţiile în care, pe de o parte, atât O.U.G. nr. 37/2009, cât şi O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituţionale, iar, pe de altă parte, funcţia pe care reclamantul a deţinut-o nu mai există, fiind desfiinţată în temeiul H.G. nr. 1384/2009; recurenta a evocat şi considerentele Deciziilor nr. 413 şi 414/2010 ale Curţii Constituţionale:
- pârâtul-recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale reclamantului-intimat, întrucât revocarea acestuia din funcţie s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale, iar, pe de altă parte, calcularea acestora este dificilă în condiţiile în care reintegrarea reclamantului nu mai este posibilă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi înscrisurile dosarului prin prisma susţinerilor părţilor şi a dispoziţiilor legale incidente, precum şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este întemeiat şi îl va admite, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte constată că intimatul-reclamant a fost numit în funcţia de director coordonator al Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Dâmboviţa, începând cu data de 25 mai 2009, prin Ordinul nr. 830 din 25 mai 2009, emis de către Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, fiind încheiat un contract de management pentru o perioadă de maxim 4 ani.
Ulterior, prin Ordinul nr. 229 din 12 octombrie 2009 al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale s-a dispus revocarea intimatului din funcţia de director coordonator şi încetarea contractului de management, în temeiul O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe, ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale şi ale altor servicii publice.
O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională în cadrul unei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de aprobare a acestei ordonanţe.
Prin decizia susmenţionată s-a reţinut neconstituţionalitatea extrinsecă, a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanţă de urgenţă în domeniul rezervat prin Constituţie legii organice.
Aşa cum s-a arătat şi în decizia nr. 1257/2009, dar şi în jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituţionalitate rezultată din Ordonanţa prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.
În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a arătat că atât modalitatea de reglementare a funcţiei publice cât şi actul administrativ de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze adoptate cu încălcarea competenţei materiale a Guvernului.
În ceea ce priveşte O.U.G. nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională şi această ordonanţă de urgenţă, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, întrucât conţine aceleaşi soluţii legislative.
Înalta Curte constată că, în speţă, reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanţe de urgenţă declarată neconstituţională şi lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanţe de urgenţă, declarată de asemenea neconstituţională.
Or, lipsirea de temei constituţional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire şi a contractului de management.
pierderea legitimităţii constituţionale a actului normativ primar produce efecte directe şi imediate asupra actului administrativ, situaţie în care însăşi numirea reclamantului-intimat într-o funcţie publică de conducere în alte condiţii decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.
Viciul de neconstituţionalitate al Ordonanţei de urgenţă, adoptată cu nesocotirea regimului constituţional atinge şi actul administrativ, conferindu-i o existenţă lipsită de suport legal.
În consecinţă, reclamantul-intimat nu mai poate invoca protecţia legală a statutului său împotriva măsurilor dispuse ulterior, această protecţie dispărând ca efect al deciziilor Curţii Constituţionale.
În aceste condiţii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) din C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursul şi, modificând sentinţa recurată, va respinge cererea reclamantului N.E. ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale împotriva sentinţei civile nr. 125 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantului N.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1662/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1667/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
