ICCJ. Decizia nr. 1802/2011. Contencios

Prin sentința nr. 3090 din 24 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligându-1 pe acesta din urmă să primească cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, precum și actele necesare, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Au fost respinse capetele de cerere referitoare la acordarea daunelor.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că nesoluționarea, într-un termen de peste 4 ani, a cererii reclamantei contravine prevederilor comunitare, potrivit cărora fiecare stat trebuie să examineze, într-un termen rezonabil, cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, precum și redobândirea acesteia.

împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ.

In motivarea cererii de recurs, în care se reiterează apărările și argumentele invocate în fața primei instanțe, se arată, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii, în sensul constatării greșite a existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatei având ca obiect redobândirea cetățeniei române.

în acest sens, recurentul susține că cererea intimatei nu a fost respinsă ci urma să fie soluționată, în contextul procesării celorlalte cereri similare ale altor petenți, depuse în aceeași perioadă, conform unui criteriu obiectiv, anume cel cronologic.

De asemenea, recurentul a reluat susținerea, făcută și în fața instanței de fond, în sensul că există motive de ordin administrativ, organizatoric, constând în numărul foarte mare de cereri înregistrate cu acest obiect, care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.

în concluzie, recurentul a arătat că, în speță, nu sunt întrunite condițiile existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatei, conform definiției legale a acestei noțiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

înalta Curte reține ca fiind nefondată critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:

într-adevăr, Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

în lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă, însă, aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora "Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".

In același sens sunt, de asemenea, și prevederile art.7 din Recomandarea CM / Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat "Principiul acționării într-un termen rezonabil", potrivit căruia "Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinesc atribuțiile într-un termen rezonabil".

Cu privire la noțiunea de "termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un "termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

în acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

In opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

In speța dedusă judecății, înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - septembrie 2006 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea "principiului acționării într-un termen rezonabil", care guvernează materia aflată în discuție, în conformitate cu art.10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mai sus menționate.

Așa fiind, faptul de a nu răspunde solicitărilor repetate ale intimatei-reclamante de soluționare a cererii formulate în anul 2006 reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele arătate, recursul a fost respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1802/2011. Contencios