ICCJ. Decizia nr. 1822/2011. Contencios
| Comentarii |
|
La data 18 martie 2009 reclamanta comuna Agigea prin Primar a învestit Curtea de Apel Constanța cu o acțiune formulată în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, C.N.A.C.N. SA Constanța solicitând anularea parțială a mențiunilor din anexa 16 - poziția MF 33595 a M.G. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului - în ceea ce privește apartenența la domeniul public al statului al activelor : Bieful II situat între ecluza Cernavodă și Agigea; depozitul de pământ în suprafață de 7,20 ha, depozit de pământ în suprafață de 54 ha, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii a arătat reclamanta că în temeiul unui proces-verbal încheiat la 22 martie 1990 între D.G.A.I.A. / U.J.T.L. și comuna Agigea s-a realizat predarea-primirea unei suprafețe de 100 ha reprezentând pășune, reprezentând parcelele A387/4, 396, 387/2, 394, 391, 388/1, 433/2, 443/5, 387, 386/2, 399/3, 181/1, 418/3, 419/6, 181/2 și 14 ha de-a lungul Canalului Dunărea - Marea Neagră.
Ulterior, prin Ordinul 32/94 al Prefectului Județului Constanța s-a reconstituit islazul comunei Agigea - în suprafață de 130 ha.
în perimetrul acestei suprafețe de teren,menționată mai sus, a arătat reclamanta că se regăsesc și activele depozit de pământ, Agigea C, depozit de pământ gmd.
Inițial, aceste suprafețe de teren au fost preluate de Administrația Canalului Dunărea Marea Neagră, în vederea organizării de șantier pentru obiectivul Canalul Dunărea Marea-Neagră.
Operațiunea juridică a preluării a constat în acordarea gratuită a dreptului de folosință asupra acestora, fără a se realiza procedurile de expropriere prin scoaterea din circuitul agricol, conform Decretului nr. 17/1981 și Decretului nr. 91/1982.
A arătat reclamanta că deși la finalizarea lucrărilor (în anul 1984) suprafețele de teren preluate urmau a fi restituite comunei Agigea, astfel că nerealizându-se acest lucru activele au fost expropriate din domeniul privat al comunei Agigea și transferate în domeniul public al statului în mod nelegal și abuziv - fără dreaptă și prealabilă despăgubire.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare pe calea căreia a invocat tardivitatea formulării acțiunii.
Prin sentința nr. 183/CA din 18 mai 2010 Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta comuna Agigea prin Primar.
Pentru a pronunța această hotărârea, Curtea a reținut că demersul reclamantei nu este întemeiat atâta vreme cât bunurile ce fac obiectul actului administrativ contestat în speță sunt parte integrantă a obiectivului de investiție canalul Dunăre Marea Neagră, iar atestarea acestora ca aparținând domeniului public al statului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii 213/1998, respectiv prin emiterea unei hotărâri de Guvern, la emiterea căreia s-au respectat atât dispozițiile constituționale cât și cele prevăzute în Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.
Hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv prin însușirea proiectului inițial, de la acea dată, de Ministerul Finanțelor Publice, ca organ de specialitate al administrației publice centrale cu atribuții și competențe în acest domeniu.
La elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizelor și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la acea dată. Proiectul a fost avizat de către Ministerul Justiției, care potrivit art. 8 alin. (6) din Regulamentul mai sus menționat " avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalității, încheind succesiunea operațiunilor din etapa de avizare".
Art. 20 din Legea nr. 213/1998 prevede, la alin. (1), că " Inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmește, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și de autoritățile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri", iar la alin. (2) Centralizarea inventarului menționat la alin. (1) se realizează de către Ministrul Finanțelor și se supune spre aprobare Guvernului.
In temeiul acestor dispoziții, ministerele, organele de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiile publice care aveau în administrare bunuri aparținând domeniului public al statului, au reactualizat inventarele acestor bunuri și l-au transmis, spre centralizare, Ministerului Economiei și Finanțelor.
Astfel cum reiese și din Nota de Fundamentare ce a însoțit proiectul actului administrativ atacat, de la data intrării în vigoare a H.G. nr. 2060/2004 și până la adoptarea H.G. nr. 1705/2006, în inventarele bunurilor din domeniul public al statului au intervenit modificări ca urmare a mișcărilor și transferurilor de bunuri în/ din domeniul public al statului, care nu fuseseră operate la momentul efectuării acestora în inventarele depuse și aprobate de către ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiile publice care aveau în administrare asemenea bunuri.
Imobilul în discuție a fost inventariat ca aparținând domeniului public al statului, figurând, succesiv, în anexele la hotărârile de Guvern pentru aprobarea inventarelor bunurilor ce aparțin domeniului public al statului ( din anul 2000 până în prezent) - în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Potrivit susținerilor pârâtelor, persoanele fizice care au fost expropriate cu ocazia edificării Canalului Dunăre - Marea Neagră, au primit despăgubiri iar cei nemulțumiți au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001.
A arătat și dovedit pârâta CN A.C.N. SA că a acordat despăgubiri persoanelor expropriate la data începerii construirii canalului navigabil și care au formulat notificări în temeiul Legii 10/2001 , iar în unele cazuri încă mai analizează cererile de acordare de despăgubiri primite ulterior .
Un alt aspect susținut și necontestat de către pârâta C.N. A.C.N. SA este și acela conform cu care odată cu exproprierea bunurilor respective, majoritatea proprietarilor au fost despăgubiți de statul român încă de la momentul la care au fost deposedați.
Cererea reclamantei apare ca nefondată și din perspectiva faptului că nu s-a făcut dovada că activele menționate s-ar fi aflat în proprietatea privată a comunei Agigea.
împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs Comuna Agigea prin Primar.
înalta Curte sesizată cu soluționarea acestei cauze, mai înainte de a cerceta motivele invocate, constată că recurenta-reclamantă a formulat o cerere de renunțare la judecată.
Manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, care nu este supusă cenzurii înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.
Văzând dispozițiile prevăzute de art. 246 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă și având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., înalta Curte a luat act de renunțarea la judecarea recursului declarat de Comuna Agigea prin Primar.
| ← ICCJ. Decizia nr. 184/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1788/2011. contencios → |
|---|
