ICCJ. Decizia nr. 1722/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 121 din 12 mai 2010, Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul E.A.V., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Camera Agricolă Județeană Prahova și Consiliul Județean Prahova.
Pentru a pronunța această sentința, instanța de fond a reținut în esență că reclamantul E.A.V. a fost numit prin Ordinul nr. 2598 din 02 noiembrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în funcția de director coordonator în cadrul Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Prahova, iar prin Ordinul nr. 3135 din 11 decembrie 2009, același minister a dispus suspendarea prevederilor ordinului nr. 2598, până la soluționarea litigiului cu M.C.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că prin sentința nr. 247 din 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel București a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul M.C., fost director coordonator în cadrul Oficiului Județean de consultanță agricolă Prahova, dispunând suspendarea executării ordinului nr. 2094 din 09 octombrie 2009, privind postul deținut de reclamantul E.A.V.
Instanța de fond a constatat că ordinul ce face obiectul acțiunii, a fost emis ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești, instituția publică fiind obligată să-i permită fostului director să-și reia raporturile de serviciu, iar între reclamant și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nu s-a încheiat contractul de management la care face referire Ordinul nr. 2598 din 02 noiembrie 2009, astfel că raporturile acestuia de serviciu sunt guvernate de Legea nr. 188/1999, fiind incidente dispozițiile art.94 alini lit. o).
Referitor la susținerile reclamantului privind emiterea actului administrativ în perioada în care se afla în concediu, instanța de fond a apreciat că acestea nu pot fi reținute, întrucât Ordinul nr. 3135 a fost emis la data de 11 decembrie 2009, iar reclamantul s-a aflat în concediu medical începând cu data de 14 decembrie 2009.
împotriva sentinței a declarat recurs E.A.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
In motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins cererea sa de anulare a Ordinului nr. 3135, cu ignorarea faptului că reclamantul că a fost director coordonator în cadrul Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Prahova, funcție pe care a ocupat-o în urma promovării concursului.
Recurentul-reclamant a criticat sentința de fond și sub aspectul faptului că instanța de fond nu a pus în vedere pârâtului să depună la dosar hotărârea judecătorească prin care s-a anulat ordinul de destituire a fostului director M.C., la dosar existând doar un certificat de grefă cu privire la aceste aspecte.
A mai precizat recurentul că apreciază ca fiind nelegală destituirea sa din funcție, fără indicarea unui temei legal, bazată pe o hotărâre judecătorească pe o sentință civilă care nu-i este opozabilă.
In opinia recurentului-reclamant, prima instanță, în mod greșit a apreciat că nu poate fi reținută susținerea sa cum că se afla în concediu medical la data emiterii actului administrativ, recurentul arătând că deși actul administrativ a fost emis la data 11 decembrie 2009, acesta i-a fost comunicat la data 14 decembrie 2009, dată la care se afla deja în concediu medical, motiv pentru care este lovit de nulitate absolută.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 3041C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Sentința atacată este legală și temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 94 lit. o) din Legea nr. 188/1999 în raport de situația de fapt.
Din probele administrate rezultă că reclamantul a fost încadrat începând cu data de 2 noiembrie 2009, în funcția de director coordonator în cadrul Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Prahova, în baza Ordinului nr. 2598 din 02 noiembrie 2009, fără a se încheia contractul de management, astfel că în mod corect instanța de fond a constatat că în lipsa contractului de management, raporturile de serviciu ale reclamantului sunt guvernate de Legea nr. 188/1999 alin. (1) lit. o).
Prin Ordinul nr. 3135 din 11 decembrie 2009, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a dispus suspendarea prevederilor Ordinului nr. 2598 privind numirea domnului E.A.V. în funcția de director coordonator.
Prin urmare, instanța de fond , în mod temeinic și legal a apreciat că ordinul a cărui anulare se solicită, a fost emis în temeiul unei sentințe judecătorești, instituția publică fiind obligată să respecte hotărârea judecătorească prin care s-a dispus reintegrarea celui care a deținut postul, anterior reclamantului.
Nu poate fi primită critica recurentului privind lipsa de la dosar a hotărârii judecătorești în temeiul căreia a fost emis actul administrativ atacat, atâta vreme cât la dosar există certificatul de grefă care atestă faptul că există o hotărâre judecătorească prin care instituția pârâtă este obligată săi permită fostului director să-și reia raporturile de serviciu.
Mai mult decât atât, din analiza înscrisurilor de la dosar, înalta Curte constată că Ordinul nr. 2598 din 02 noiembrie 2009, respectiv ordinul de numire în funcție a reclamantului E.A.V., este emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009, ordonanță ce a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1629/2009 pronunțată de Curtea Constituțională.
înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași forță juridică le-a prevăzut.
Viciul de neconstituționalitate al actului normativ primar, al O.U.G. nr. 105/2009 este de natură a antrena și viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, întrucât pierderea legitimității constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantului-intimat într-o funcție publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.
înalta Curte precizează că potrivit prevederilor art. 142 și art. 146 din Constituția României, Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției și unica autoritate care se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgare și asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele.
Judecătorul de drept administrativ nu judecă legea sau ordonanța, constituționalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituționale, după ce Curtea Constituțională a declarat actul primar neconstituțional.
Pentru aceleași considerente, se dovedesc a fi neîntemeiate susținerile recurentului privind eliberarea sa din funcție în perioada de incapacitate temporară de muncă și aceasta, cu atât mai mult cu cât, nu a depus înscrisuri concludente privind existența unei asemenea situații de fapt, anterioare emiterii ordinului contestat.
Pentru aceste considerente, apreciind că nu există motive de modificare a sentinței instanței de fond, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte urmează a respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
în consecință, criticile formulate de reclamant fiind nefondate, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca neîntemeiat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1797/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 172/2011. contencios → |
|---|
