ICCJ. Decizia nr. 1839/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 308/36 din 04 martie 2010 la Curtea de Apel Constanța, reclamanta S.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Pensii Și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și Ministerul Muncii, Familiei Și Protecției Sociale:
- anularea actului administrativ - Ordinul nr. 958 din 13 octombrie 2009 emis de pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale prin care a fost revocată din funcția de director coordonator al Casei Județene de Pensii Constanța, începând cu data de 13 octombrie 2009,
- reintegrarea în funcția deținută anterior, aceea de director coordonator și plata drepturilor cuvenite conform contractului de management, de la data emiterii ordinului și până la reintegrarea efectivă,
- plata unor daune morale în cuantum de 50.000 lei și cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, a arătat reclamanta că prin Ordinul nr. 1193 din 25 mai 2009 a fost numită în funcția de director coordonator la Casa Județeană de Pensii Constanța, cu contract de management asimilat contractului individual de muncă.
Ulterior, prin ordinul a cărei anulare o solicită reclamanta, s-a dispus în temeiul O.U.G. nr. 105/2009 încetarea raporturilor contractuale întemeiate pe contractul de management începând cu data de 14 octombrie 2009, fără a se indica motivele de fapt care au determinat luarea unei astfel de măsurii, ignorându-se că la acel moment se afla în concediu de odihnă și ulterior medical.
A mai solicitat reclamanta să se aibă în vedere ca în ordinul contestat nu se invoca nici un motiv care a determinat luarea măsurii de încetare a contractului de management iar, în concordanță cu dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Contractul de management încheiat cu Ministerul Muncii, pârâtul avea obligația, anterior revocării din funcție să o notifice, lucru pe care nu l-a îndeplinit, astfel și sub acest aspect ordinul fiind nelegal.
Reclamanta a invocat nelegalitate Ordinului nr. 958 din 13 octombrie 2009 motivat de faptul că acesta a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009 care a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 .
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect daune morale, s-a solicitat să se aibă în vedere dispozițiile art. 998 C. civ. care prevăd că orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat, a-l repara.
Pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție, nulitatea cererii reclamantei pentru neachitarea taxei de timbru conform dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile: lipsei calității sale procesuale pasive, necompetenței materiale a instanței și lipsei procedurii prealabile.
- excepția necompetenței materiale a instanței a fost invocată în considerarea dispozițiilor art. IV alin. (7) din O.U.G. nr. 105/2009 care asimilează contractul de management cu contractul individual de muncă fapt ce atrage competența tribunalului - secția de conflicte de muncă, litigiul dedus judecății fiind unul de muncă.
- excepția lipsei calității sale procesuale pasive a fost invocată în considerarea faptului că nu este emitentul actului contestat, pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale având potrivit art. 1 din Statutul său aprobat prin H.G. nr.13/2008 personalitate juridică în calitate de instituție publică de interes național.
- excepția lipsei procedurii prealabile în considerarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea pronunțată de Curtea de apel
Prin sentința nr. 159/CA din 28 aprilie 2010 Curtea de Apel Constanța a admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.M.F.P.S. și a respins acțiunea reclamantei față de această parte; a respins celelalte excepții invocate de M.M.F.P.S. ca rămase fără obiect, a admis acțiunea formulată de reclamanta - S.C., în parte; a anulat Ordinul nr. 958 din 13 octombrie 2009 ca nelegal; a obligat pârâta la repunerea reclamantei în situația anterioară emiterii ordinului contestat, în funcția de director coordonator al casei Județene de pensii Constanța, cu plata drepturilor de care este lipsită începând cu 14 octombrie 2009 și până la repunerea pe postul ocupat și a respins cererea privind plata daunelor morale ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut următoarele:
în ceea ce privește excepția nulității cererii reclamantei pentru neachitarea taxei de timbru s-a apreciat că este neîntemeiată deoarece reclamanta a achitat, conform chitanței nr. CT XWM 3345374 PJ taxa de 4 lei.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale s-a apreciat că este întemeiată și urmează a fi admisă întrucât această instituție nu este emitenta actului administrativ contestat și care i-a produs o vătămare reclamantei.
Referitor la excepția necompetenței materiale a Curții de asemenea s-a reținut că este neîntemeiată în considerarea dispozițiilor imperative din art. 1,art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 10 din Legea nr. 554/2004, Ordinul nr. 958/2009 întrunind toate trăsăturile actului administrativ, fiind emis de o instituție publică. Dispozițiile art. IV alin. (7) din O.U.G. nr. 105/2009 nu sunt incidente în cauză deoarece contractul de management nu face obiectul investirii instanței de judecată.
Referitor la excepția lipsei procedurii prealabile față de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale s-a apreciat că este lipsită de obiect, în condițiile în care este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că Ordinul nr. 958 din 13 octombrie 2009 a fost emis de pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale în considerarea O.U.G. nr. 105/2009 care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr.1629/2009 de către Curtea Constituțională, constatându-se că aceasta preia în integralitate și cu modificări nesemnificative conținutul dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, în prezent abrogată.
Ordonanță de urgență nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 de către Curtea Constituțională care a constatat că, prin emiterea acestui act normativ a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, în sensul încălcării disp. art. 115 alin. (6) din Constituție.
In esență, Curtea a reținut că prin reglementările sale, O.U.G. nr. 37/2009 afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale stabilite prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prev. art. 73 alin. (3) lit. f) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică și că prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială, încălcând, astfel, disp. art. 115 alin. (6) din Constituție.
în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 "în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
In atare situație, Curtea a retine că termenul de un an de zile prevăzut de textul mai sus enunțat a fost respectat de către reclamantă.
S-a apreciat că atât timp cât temeiul de drept ce a stat la baza emiterii ordinului a fost constatat ca fiind în vădită contradicție cu Constituția României, orice măsură dispusă în temeiul său este nelegală, deci implicit măsura de revocare din funcția deținută de reclamantă.
Cu privire la solicitarea reclamantei de plată a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale Curtea a constatat că recunoașterea vătămării produse și repunerea în drepturi a reclamantei reprezintă în sine o reparație corespunzătoare pentru repararea și a oricărui prejudiciu moral ce ar fi fost suferit de reclamantă.
3. Cererea de recurs
împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 3041C. proc. civ. și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004.
In motivarea căii de atac se arată, în esență, că Ordinul nr. 958 din 13 octombrie 2009 a fost emis în temeiul dispozițiilor legale în vigoare, solicitând astfel instanței să se constate că cererea reclamantei referitoare la anularea ordinului este netemeinică și nelegală.
4. Hotărârea instanței de recurs
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
în cauză este necontestat faptul că ordinul prin care a fost numit ă reclamanta - intimată Ordinul nr. 1193 din 25 mai 2009 privind numirea în funcția de director coordonator în cadrul Casei Județene de Pensii Constanța, a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe.
In cadrul controlul a priori realizat pe calea obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare a ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi disociată de legea de aprobare.
Prin decizia susmenționată s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin Constituție legii organice.
Așa cum s-a arătat și în decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.
în ceea ce privește O.U.G. nr. 105/2009, prin decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, întrucât conține aceleași soluții legislative.
în speță, reclamanta a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată de asemenea neconstituțională.
înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași forță juridică le-a prevăzut.
însă, în cauză suntem în prezența unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluțiile jurisdicției constituționale.
Puterile discreționare ale autorităților de legiferare, ale Parlamentului și respectiv ale Guvernului, în condițiile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României, sunt însă limitate de prevederile Constituției ca lege fundamentală în stat.
In principiu, Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreționare, însă cu limitările reglementate în Constituție.
In situația legiferării prin ordonanță sau ordonanță de urgență, Guvernul, în baza delegării legislative, poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuții proprii autorității legiuitoare, dar numai în condițiile și limitările aduse prin Constituție, respectiv art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României.
In ceea ce privește O.U.G. nr. 37/2009, legea de aprobare și implicit cuprinsul normativ al ordonanței a fost declarat neconstituțională, reținându-se de Curtea Constituțională că atât modalitatea de reglementare a funcției publice cât și actul administrativ de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale a Guvernului.
Lipsirea de temei constituțional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire și a contractului de management.
Pierderea legitimității constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantei într-o funcție publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.
Viciul de neconstituționalitate al actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009 este de natură a antrena și viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent.
înalta Curte precizează că potrivit prevederilor art. 142 și art. 146 din Constituția României, Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției și unica autoritate care se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgare (control a priori) și asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele.
Judecătorul de drept administrativ (ca și cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanța, constituționalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituționale, după ce Curtea Constituțională a declarat actul primar neconstituțional.
Viciul de neconstituționalitate al Ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită de suport legal.
în același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională, iar în Decizia nr. 414/2010 referitoare la neconstituționalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999 atunci când se face o analiză a efectelor Deciziilor nr.1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629 din 3 noiembrie 2009, s-a precizat că "lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative data în aplicarea celor două ordonanțe de urgență).
în consecință, în baza art. 312 și art. 3041C. proc. civ., s-a admis recursul și s-a modificat hotărârea atacată în sensul că s-a respins în totalitate acțiunea reclamantei ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1850/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 190/2011. Contencios → |
|---|
