ICCJ. Decizia nr. 185/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.185/2011
Dosar nr. 976/95/2010
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.L.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculări Autovehicule, obligarea acesteia la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehiculului marca Adam Opel AG J96 cu seria de saşiu WOLOJBF3511085988.
Prin sentinţa nr. 462 din 5 martie 2010, Tribunalul Gorj a admis acţiunea formulată de către reclamantul C.L.I., în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului judeţul Gorj - Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere înmatriculări Autovehicule şi a obligat pârâta Instituţia Prefectului judeţul Gorj - Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere înmatriculări Autovehicule să înmatriculeze autoturismul proprietatea reclamantului C.L.I., autovehicul marca Adam Opel AG J96, cu seria de şasiu WOLOJBF3511085988, fără plata taxei pe poluare, prevăzură de OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Instituţia Prefectului Gorj, Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculări Autovehicule
In fata instanţei de recurs, intimatul-reclamant C.L.I. a formulat cerere de sesizare a Curţii de Justiţie Europene cu întrebarea preliminară cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 7 lit. j) din Ordinul MAI 1501/2006, întemeiată pe art. 90 din Tratatul Comunităţilor Europene (TCE), în prezent art. 110 din Tratatul Uniunii Europene (TUE).
Prin încheierea din 9 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, formulată de intimatul-reclamant C.L.I., întrucât legislaţia internă este suficient de clară şi conformă cu legislaţia europeană, respingând, totodată, şi cererea de amânare pentru comunicarea acesteia.
De asemenea, s-a apreciat că se impune amânarea pronunţării asupra recursului pentru data de 16 septembrie 2010, pentru a da posibilitatea intimatului-reclamant C.L.I., prin apărător să depună concluzii scrise.
Împotriva aceste încheieri a declarat recurs C.L.I., arătând că, în mod greşit i s-a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
În susţinerea motivelor de recurs, C.L.I. a invocat dispoziţiile art. 304 punctele 8 şi 9 C. proc. civ.
Înainte de a proceda la analizarea motivelor de recurs Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele pe care le vom expune în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 147 C. proc. civ. „Dezbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă, care va fi semnată de judecători şi grefier".
Prin urmare, încheierea de şedinţă este actul procedural în care se consemnează conţinutul dezbaterilor în cadrul unei şedinţe de judecată.
Încheierile de şedinţă preced, în mod firesc hotărârea finală, motiv pentru care art. 268 alin. (1) C. proc. civ. le numeşte „încheieri premergătoare", iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că „Judecătorii nu sunt legaţi prin aceste încheieri".
Interpretând dispoziţiile art. 268 alin. (1)-(4) C. proc. civ., doctrina a distins între două categorii de încheieri premergătoare: încheierile preparatorii şi încheierile interlocutorii.
Primele sunt acelea prin care instanţa adoptă măsuri necesare soluţionării cauzei, fără ca prin acestea să anticipeze asupra soluţiei finale, în timp ce prin încheierile interlocutorii se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului asupra acestora instanţa nemaiputând reveni.
Analizând conţinutul încheierii atacate cu prezentul recurs, în raport de dispoziţiile legale şi interpretarea doctrină expusă mai sus, Înalta Curte constată că prin această încheiere Curtea de Apel Craiova a dispus o măsură necesară soluţionării pricinii, respingând cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene fără însă a se pronunţa asupra vreunui aspect care să anticipeze soluţia finală. Prin urmare, încheierea recurată are caracter vădit preparator, nici măcar interlocutor.
Fiind stabilită natura încheierii atacate, urmează să analizăm dacă acest act procedural poate face obiectul unei căi de atac, în speţă a recursului.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului".
Din enumerarea limitativă a textului legal, rezultă că pot face obiectul recursului hotărârile judecătoreşti pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului, dar o prevede pe cea a recursului, precum şi cele pronunţate în apel. Or, încheierea din 9 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova nu se încadrează în nici una dintre ipoteze.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 316 C. proc. civ., dispoziţiile procedurale privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în capitolul recursului.
In acest context, dispoziţiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile în speţă, prin acestea stabilindu-se că „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel (n.r. recurs) decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii".
Cum încheierea recurată nu face parte din categoria de excepţie a celor care întrerup cursul judecăţii şi pentru care există dispoziţii procedurale exprese în ceea ce priveşte atacarea lor, rezultă că aceasta urmează regimul juridic comun al tuturor încheierilor premergătoare, care nu pot fi atacate decât odată cu fondul cauzei.
Prin urmare, textul art. 282 alin. (2) C. proc. civ. consacră regula inadmisibilităţii atacării separate cu apel sau recurs a încheierilor premergătoare cum este şi cea recurată în acest dosar.
Pentru argumentele juridice şi de fapt expuse mai sus, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este inadmisibil şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.L.I., împotriva încheierii din 9 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 178/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1852/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
