ICCJ. Decizia nr. 186/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 186/2011
Dosar nr.1772/95/2010
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 775 din 14 aprilie 2010, Tribunalul Gorj a admis acţiunea reclamantului S.P. în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculări Autovehicule şi a obligat pârâta să procedeze la înmatricularea autoturismului fără plata taxei de poluare, respectiv autoturismul marca Volvo, număr de identificare culoare albastru, an de fabricaţie 1999.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculări Autovehicule.
In faţa instanţei de recurs, intimatul-reclamant S.P. a formulat cerere de sesizare a Curţii de Justiţie Europene cu o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, întemeiată pe dispoziţiile art. 267 (fost art. 234TCE) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Prin încheierea din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins atât cererea de amânare formulată de avocatul intimatului-reclamant S.P., cât şi cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, întemeiată pe dispoziţiile art. 267 ( fost art. 234 TCE) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, după care a acordat cuvântul părţii prezente asupra recursului.
Împotriva aceste încheieri a declarat recurs S.P., arătând, în esenţă, că în mod greşit i s-a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
Înainte de a proceda la analizarea motivelor de recurs Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele pe care le vom expune în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 147 C. proc. civ. „Dezbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă, care va fi semnată de judecători şi grefier".
Prin urmare, încheierea de şedinţă este actul procedural în care se consemnează conţinutul dezbaterilor în cadrul unei şedinţe de judecată.
Încheierile de şedinţă preced, în mod firesc hotărârea finală, motiv pentru care art. 268 alin. (1) C. proc. civ. le numeşte „încheieri premergătoare", iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că „Judecătorii nu sunt legaţi prin aceste încheieri". Interpretând dispoziţiile art. 268 alin. (1)-(4) C. proc. civ., doctrina a distins între două categorii de încheieri premergătoare: încheierile preparatorii şi încheierile interlocutorii.
Primele sunt acelea prin care instanţa adoptă măsuri necesare soluţionării cauzei, fără ca prin acestea să anticipeze asupra soluţiei finale, în timp ce prin încheierile interlocutorii se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului asupra acestora instanţa nemaiputând reveni.
Analizând conţinutul încheierii atacate cu prezentul recurs, în raport de dispoziţiile legale şi interpretarea doctrină expusă mai sus, Înalta Curte constată că prin această încheiere, Curtea de Apel Craiova a dispus o măsură necesară soluţionării pricinii, respectiv respingerea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a dispus amânarea pronunţării hotărârii, fără însă a se pronunţa asupra vreunui aspect care să anticipeze soluţia finală.
Prin urmare, încheierea recurată are caracter vădit preparator, nici măcar interlocutor.
Fiind stabilită natura încheierii atacate, urmează să analizăm dacă acest act procedural poate face obiectul unei căi de atac, în speţă a recursului.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului".
Din enumerarea limitativă a textului legal, rezultă că pot face obiectul recursului hotărârile judecătoreşti pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului, dar o prevede pe cea a recursului, precum şi cele pronunţate în apel. Or, încheierea din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova nu se încadrează în nici una dintre ipoteze.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 316 C. proc. civ., dispoziţiile procedurale privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în capitolul recursului.
In acest context, dispoziţiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile în speţă, prin acestea stabilindu-se că „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel (n.r. recurs) decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii".
Cum încheierea recurată nu face parte din categoria de excepţie a celor care întrerup cursul judecăţii şi pentru care există dispoziţii procedurale exprese în ceea ce priveşte atacarea lor, rezultă că aceasta urmează regimul juridic comun al tuturor încheierilor premergătoare, care ca regulă, nu pot fi atacate decât odată cu fondul cauzei.
Prin urmare, textul art. 282 alin. (2) C. proc. civ. consacră regula inadmisibilităţii atacării separate cu apel sau recurs a încheierilor premergătoare cum este şi cea recurată în acest dosar.
Pentru argumentele juridice şi de fapt expuse mai sus, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este inadmisibil şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.P. împotriva încheierii din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1852/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2069/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
