ICCJ. Decizia nr. 1871/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1871/2011
Dosar nr. 8011/2/2009
Şedinţa publică de la 30 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul B.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe (în calitate de reprezentant al Secţiei Consulare a Ambasadei României din Chişinău) pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se stabilească o dată pentru primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române, împreună cu actele care dovedesc condiţiile prevăzute de lege, într-un termen rezonabil, dar care să nu fie mai mare de 3 luni, calculat de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este descendent al unor foşti cetăţeni români, născuţi în teritorii care au făcut parte din Regatul României şi consideră că este îndreptăţit la redobândirea cetăţeniei române, în conformitate cu dispoziţiile art. 101 Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română, precum şi faptul că s-a înscris pe lista de programare încă din anul 2005, însă nici până la data formulării acţiunii nu i s-a stabilit o dată la care să depună cererea de redobândire a cetăţeniei.
Prin sentinţa civilă nr. 992 din 24 februarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii şi prescripţiei dreptului la acţiune, invocate de pârât prin întâmpinare; a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe; a obligat pârâtul ca, prin intermediul Ambasadei României la Chişinău, să stabilească o zi pentru ca reclamantul să depună cererea şi actele necesare cu privire la redobândirea cetăţeniei române, în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; a luat act că reclamantul, prin avocat, a precizat că nu mai solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Examinând cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa a constatat că aceste excepţii de fond, absolute şi peremptorii, sunt neîntemeiate.
Astfel, sub aspectul excepţiei de inadmisibilitate, instanţa a constatat faptul că, potrivit cererii adresate Secţiei consulare a Ambasadei, precum şi potrivit dovezii de comunicare a cererii, prin poştă, cu scrisoare recomandată, reclamantul s-a adresat mai întâi ambasadei, susţinerea pârâtului fiind nereală, astfel încât excepţia de inadmisibilitate, întemeiată pe prevederile art. 12 Legea nr. 554/2004, a fost respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa a reţinut că, prin cererea sa, reclamantul a solicitat sa fie obligat pârâtul sa-i primească o cerere de redobândire a cetăţeniei române într-un termen rezonabil.
S-a reţinut că din actele dosarului şi susţinerile reclamantului reiese că acesta a depus o cerere de redobândire a cetăţeniei române în ianuarie 2006, dar pârâtul nu a soluţionat cererea reclamantului nici până la data pronunţării hotărârii, aşa încât nu se poate reţine în niciun caz că dreptul la acţiune al reclamantului este prescris, precum şi faptul că refuzul de soluţionare al cererii reprezintă o omisiune continuă, iar raportat la argumentul supraaglomerării cu care se apără pârâtul, caracterul rezonabil al termenului de aşteptare a reclamantului, dedus şi din dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei, este justificat.
Aşa fiind, s-a respins şi excepţia prescrierii dreptului la acţiune ca nefondată.
Pe fondul cauzei, instanţa a apreciat că acţiunea este întemeiată în parte, în raport de dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei, ratificată prin Legea nr. 396/2001 cu rezerve şi art. 12 alin. (2) Legea nr. 21/1991 republicată, reţinând că examinarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil presupune încadrarea în acest termen a tuturor activităţilor pe care ea le implică, respectiv în speţă, primirea cererii de către misiunea diplomatică sau oficiul consular competent, înaintarea cererii către Comisia pentru cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei, soluţionarea cererii etc.
Or, în speţă, instanţa a constatat că reclamantul a formulat la data de 30 ianuarie 2006, prin scrisoare recomandată, cerere de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, iar pârâtul nu i-a răspuns.
Astfel, instanţa a apreciat că, în raport de exigenţele prevederilor legale indicate anterior, răspunsul pârâtului la solicitarea reclamantului de stabilire a unui termen în vedere depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, chiar în condiţiile existenţei unor dificultăţi obiective de desfăşurare a activităţii la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, se constituie indubitabil într-un refuz nejustificat de soluţionare a cererii lui, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea greşită a legii.
Astfel, recurentul consideră că instanţa de fond a procedat greşit când a apreciat că „răspunsul pârâtului (...) chiar în condiţiile existenţei unor dificultăţi obiective de desfăşurare a activităţii (...) se constituie indubitabil într-un refuz nejustificat de soluţionare a cererii".
Recurentul apreciază că răspunsul administrativ emis în aceste situaţii de Ministerul Afacerilor Externe nu încorporează un refuz şi, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca fiind nejustificat, că ordinea internă stabilită de Ministerul Afacerilor Externe nu încorporează un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului, ci prevede condiţiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligaţiei prevăzute de Legea nr. 21/1991.
În motivarea recursului se mai arată că pentru instanţa de fond nu a avut relevanţă starea obiectivă de fapt invocată de Ministerul Afacerilor Externe, deşi tocmai aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare sub potenţialul pe care Ministerul Afacerilor Externe îl învedera şi pe care şi l-a dorit să se atingă în anii următori.
Recurentul mai arată că, la data declarării recursului, stadiul procesării cererilor de dobândire a atins un nivel satisfăcător faţă de anii anteriori, prin deschiderea unei locaţii a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, precum şi prin deschiderea consulatelor generale de la Cahul şi Bălţi, dar acumularea cererilor de intenţie a cetăţenilor moldoveni pentru redobândirea cetăţeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează şi astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanţelor acestor cetăţeni de a fi programaţi cât mai repede în vederea depunerii actelor.
Mai mult, arată recurentul, în locaţiile din Republica Moldova nou-înfiinţate (Cahul şi Bălţi), procesarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române are loc fără programare şi fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenţie.
Se mai arată în motivele de recurs formulate în cauză că potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetăţenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispoziţiile art. 101 Legea nr. 21/1991, pot depune cererea şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fără nicio restricţie în ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România, ori de o programare prealabilă şi că, astfel, pentru cetăţenii moldoveni în mod specific, alternativa oferită de ultimele modificări legislative trebuie considerată ca fiind salutară, iar instanţa de contencios administrativ trebuie să ţină seama de faptul că nu mai subzistă nicio imposibilitate a reclamantului de a-şi valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991.
În lipsa unei culpe administrative, pentru argumentele precizate, recurentul consideră că nu putea fi obligat, în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantului, dar care nu au formulat acţiune în instanţă), să schimbe ordinea cronologică stabilită şi să primească cererea reclamantului.
Se mai arată în motivele de recurs că, şi dacă s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, durata acestui termen rezonabil a fost decantată numai în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar, chiar şi aşa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate. În condiţiile în care solicitanţii sunt rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului faţă de celelalte persoane în mijlocul cărora trăieşte în mod statornic şi care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetăţean, ipoteză în care nu se regăseşte reclamantul.
Interpretarea potrivit căreia aprecierea caracterului „rezonabil" al unui termen depinde de complexul circumstanţelor fiecărui caz în parte, şi nu doar de durata termenului, este constantă şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În lipsa unui temei legal concret, recurentul consideră că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Recurentul mai menţionează că la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009, ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991, astfel că nu se poate invoca lipsa de diligenţă a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău în activitatea de colectare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Obiectul cererii de chemare în judecată a vizat constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Afacerilor Externe de a soluţiona cererea privind stabilirea datei pentru primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române, împreună cu actele care dovedesc condiţiile prevăzute de lege, obligarea ca această cerere să îi fie primită în termen rezonabil, dar care să nu fie mai mare de 3 luni, calculat de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Reclamantul a invocat dispoziţiile art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 101 Legea nr. 21/1991, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 374/2009: „ Foştii cetăţeni români care au dobândit cetăţenia română prin naştere sau prin adopţie şi care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi descendenţii acestora până la gradul III, pot redobândi sau li se poate acorda cetăţenia română, la cerere, cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e)”.
Art. 12 alin. (2) Legea nr. 21/1991 (varianta în vigoare la momentul formulării acţiunii) stipulează că: „ Persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire sau de acordare întemeiată pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi art. 101, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice ori oficiile consulare competente după domiciliul sau reşedinţa solicitanţilor. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie”.
Potrivit art. 12 alin. (2) Legea nr. 21/1991 (varianta în vigoare la momentul pronunţării hotărârii) : „ Cererile de redobândire sau de acordare a cetăţeniei române întemeiate pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi art. 101 pot fi depuse şi la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României. În cazul în care cererile au fost depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, acestea vor fi trimise de îndată Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie ”.
De asemenea, potrivit art. 15 O.U.G. nr. 5/2010, prin care a fost modificat art. II Legea nr. 354/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991: „Începând cu data de 1 ianuarie 2010, în vederea înregistrării cererilor de redobândire sau acordare a cetăţeniei române, formulate în temeiul dispoziţiilor art. 101 Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se vor înfiinţa birouri teritoriale în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie”.
Prin urmare, potrivit acestor reglementări , cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei române vor putea fi înregistrate şi la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcţiei Cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, astfel că nu se poate invoca lipsa de diligenţă a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău în activitatea de colectare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Astfel, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetăţenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispoziţiile art. 101 Legea nr. 21/1991, pot depune cererea şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fără nicio restricţie în ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România, ori de o programare prealabilă.
Deci, ultimele modificări legislative oferă alternativă cetăţenilor moldoveni, în mod specific, astfel că nu mai subzistă nicio imposibilitate a reclamantului de a-şi valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 992 din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1869/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1872/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
