ICCJ. Decizia nr. 1872/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1872/2011
Dosar nr. 9763/2/2009
Şedinţa publică de la 30 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul R.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând obligarea acestuia să-i primească cererea şi actele necesare cu privire la redobândirea cetăţeniei române şi să o trimită de îndată Comisiei pentru cetăţeniei din cadrul Ministerului Justiţiei.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat, în esenţă, că în luna octombrie 2009 s-a adresat secţiei consulare a Ambasadei României la Chişinău în vederea depunerii cererii şi a actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române în temeiul art. 10 Legea nr. 21/1991, însă i s-a refuzat primirea cererii.
Reclamantul a mai arătat că în data de 07 octombrie 2009 s-a adresat din nou, recomandat, cu cerere către pârâtă, fiind din nou refuzat, considerând că termenul de programare este exagerat de lung şi nu poate fi justificat, în condiţiile în care Legea nr. 21/1991 nu prevede o procedură de programare, lipsind-o de eficienţă juridică, atitudinea pârâtei conducând la restrângerea dreptului de a obţine cetăţenia.
La data de 26 februarie 2010, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând în esenţă că există un număr foarte mare de cereri care depăşeşte puterea de lucru a secţiei consulare a Ambasadei, prin luarea peste rând a cererii reclamantului ceilalţi solicitanţi ar fi discriminaţi, iar în această situaţie nu suntem în prezenţa unui refuz nejustificat.
Prin sentinţa civilă nr. 1087 din 2 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea precizată, formulată de reclamantul R.I. împotriva pârâtului Ministerul Afacerilor Externe; a obligat pârâtul să procedeze la înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, formulată de reclamant, într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; a obligat pârâtul la plata sumei de 4,3 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 08 octombrie 2009 reclamantul s-a adresat cu scrisoare recomandată secţiei consulare a Ambasadei României la Chişinău în vederea depunerii cererii şi a actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române în temeiul art. 101 Legea nr. 21/1991, însă nu a primit răspuns, adresându-se instanţei în data de 16 octombrie 2009.
Instanţa a apreciat că susţinerea pârâtului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri care depăşeşte puterea de lucru a secţiei consulare a Ambasadei, că prin luarea peste rând a cererii reclamantului ceilalţi solicitanţi ar fi discriminaţi, în această situaţie nefiind în prezenţa unui refuz nejustificat, nu poate fi reţinută.
S-a apreciat că, deşi Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen de soluţionare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române şi nici o procedură de urgentare sau o excepţie de la procedura obişnuită, aceasta nu presupune că cererea de redobândire nu trebuie înregistrată într-un interval de timp rezonabil în raport cu data formulării acesteia.
S-a mai reţinut de către instanţă că Legea nr. 21/1991 nu prevede competenţa secţiei consulare a Ambasadei României la Chişinău să stabilească o ordine internă, care să conducă la neînregistrarea unei cereri, precum şi că nu se poate invoca faptul că există un număr foarte mare de cereri care depăşeşte puterea de lucru a secţiei consulare a Ambasadei, întrucât nu se poate restricţiona, fără un temei legal, dreptul persoanei de a înregistra o cerere, pentru considerente ce ţin de organizarea administrativă a serviciului din secţia consulară a Ambasadei României la Chişinău.
Instanţa de fond a apreciat că amânarea cu cinci luni a înregistrării cererii reclamantului este nejustificată, aceasta neputând constitui în niciun caz un termen rezonabil în sensul Convenţiei Europene asupra cetăţeniei, precum şi faptul că prin nesoluţionarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil, acesta a fost vătămat în drepturile sale legate de aplicarea dispoziţiilor legale privind redobândirea cetăţeniei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea greşită a legii.
Astfel, recurentul consideră că instanţa de fond a procedat greşit când a constatat că „durata de 5 luni, de la data cererii şi până la data formulării cererii de chemare în judecată nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil în sensul Convenţiei".
Recurentul apreciază că răspunsul administrativ emis în aceste situaţii de Ministerul Afacerilor Externe nu încorporează un refuz şi, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca fiind nejustificat, că ordinea internă stabilită de Ministerul Afacerilor Externe nu încorporează un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului, ci prevede condiţiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligaţiei prevăzute de Legea nr. 21/1991.
În motivarea recursului se mai arată că pentru instanţa de fond nu a avut relevanţă starea obiectivă de fapt invocată de Ministerul Afacerilor Externe, deşi tocmai aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare sub potenţialul pe care Ministerul Afacerilor Externe îl învedera şi pe care şi l-a dorit să se atingă în anii următori.
Recurentul mai arată că, la data declarării recursului, stadiul procesării cererilor de dobândire a atins un nivel satisfăcător faţă de anii anteriori, prin deschiderea unei locaţii a secţiei consulare a Ambasadei României la Chişinău, dar acumularea cererilor de intenţie a cetăţenilor moldoveni pentru redobândirea cetăţeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează şi astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanţelor acestor cetăţeni de a fi programaţi cât mai repede în vederea depunerii actelor.
În lipsa unei culpe administrative, pentru argumentele precizate, recurentul consideră că nu putea fi obligat, în baza legii contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamantului, dar care nu au formulat acţiune în instanţă), să schimbe ordinea cronologică stabilită şi să primească cererea reclamantului.
Se mai arată în motivele de recurs că, şi dacă s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, durata acestui termen rezonabil a fost decantată numai în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar, chiar şi aşa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate. În condiţiile în care solicitanţii sunt rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului faţă de celelalte persoane în mijlocul cărora trăieşte în mod statornic şi care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetăţean, ipoteză în care nu se regăseşte reclamantul.
Interpretarea potrivit căreia aprecierea caracterului „rezonabil" al unui termen depinde de complexul circumstanţelor fiecărui caz în parte, şi nu doar de durata termenului, este constantă şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În lipsa unui temei legal concret, recurentul consideră că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Recurentul mai menţionează că la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009, ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991.
Se mai arată în motivele de recurs formulate în cauză că potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetăţenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispoziţiile art. 101 Legea nr. 21/1991, pot depune cererea şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fără nicio restricţie în ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România, ori de o programare prealabilă şi că, astfel, pentru cetăţenii moldoveni în mod specific, alternativa oferită de ultimele modificări legislative trebuie considerată ca fiind salutară, iar instanţa de contencios administrativ trebuie să ţină seama de faptul că nu mai subzistă nicio imposibilitate a reclamantului de a-şi valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Obiectul cererii de chemare în judecată a vizat constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Afacerilor Externe de a soluţiona cererea privind stabilirea datei pentru primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române, împreună cu actele care dovedesc condiţiile prevăzute de lege şi să le trimită de îndată către Comisia pentru cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei.
Potrivit art. 101 Legea nr. 21/1991, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 374/2009: „ Foştii cetăţeni români care au dobândit cetăţenia română prin naştere sau prin adopţie şi care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi descendenţii acestora până la gradul III, pot redobândi sau li se poate acorda cetăţenia română, la cerere, cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e)”.
Art. 12 alin. (2) Legea nr. 21/1991 (varianta în vigoare la momentul formulării acţiunii) stipulează că: „ Persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire sau de acordare întemeiată pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi art. 101, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice ori oficiile consulare competente după domiciliul sau reşedinţa solicitanţilor. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie”.
Potrivit art. 12 alin. (2) Legea nr. 21/1991 (varianta în vigoare la momentul pronunţării hotărârii) : „ Cererile de redobândire sau de acordare a cetăţeniei române întemeiate pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi art. 101 pot fi depuse şi la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României. În cazul în care cererile au fost depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, acestea vor fi trimise de îndată Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie ”.
De asemenea, potrivit art. 15 O.U.G. nr. 5/2010, prin care a fost modificat art. II Legea nr. 354/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991: „Începând cu data de 1 ianuarie 2010, în vederea înregistrării cererilor de redobândire sau acordare a cetăţeniei române, formulate în temeiul dispoziţiilor art. 101 Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se vor înfiinţa birouri teritoriale în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie”.
Prin urmare, potrivit acestor reglementări , cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei române vor putea fi înregistrate şi la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcţiei Cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, astfel că nu se poate invoca lipsa de diligenţă a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău în activitatea de colectare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Astfel, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetăţenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispoziţiile art. 101 Legea nr. 21/1991, pot depune cererea şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fără nicio restricţie în ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România, ori de o programare prealabilă.
Deci, ultimele modificări legislative oferă alternativă cetăţenilor moldoveni, în mod specific, astfel că nu mai subzistă nicio imposibilitate a reclamantului de a-şi valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 1087 din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1871/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1873/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
