ICCJ. Decizia nr. 1918/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1918/2011
Dosar nr. 76/57/2010
Şedinţa publică de la 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, reclamantul L.Ş., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulţi (Comisia Superioară) şi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, a solicitat anularea deciziei din 06 iulie 2009 emisă de Comisia Superioară şi obligarea acestei instituţii la emiterea unei noi decizii de încadrare cu caracter permanent în gradul de handicap grav cu asistent personal.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este luat în evidenţă cu boala Alzheimer din anul 2005 şi că, deşi a prezentat documente medicale actualizate pentru afecţiunea diagnosticată, prin decizia contestată, s-a prevăzut un nou termen de revizuire, respectiv martie 2010.
Prin sentinţa nr. 152/CA din 1 iunie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, respingând acţiunea formulată de reclamantul L.Ş. împotriva acestei pârâte; a admis acţiunea formulată de reclamant împotriva Comisiei Superioare şi, în consecinţă, a anulat decizia de încadrare în grad de handicap din 6 iulie 2009 emisă de această comisie pe care a obligat-o să emită o nouă decizie privind încadrarea reclamantului în gradul de handicap grav, cu asistent personal.
De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa aceasta soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pârâta Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât, potrivit art. 1 alin. (3) O.U.G. nr. 14/2003, aceasta nu are capacitate administrativă în procedurile de încadrare într-un grad de handicap şi, implicit, legitimare procesuală în litigiile ce privesc legalitatea actelor administrative emise de către Comisie, iar, în cauză, decizia atacată a fost emisă de către Comisia Superioară.
Curtea a constatat nelegalitatea deciziei din 6 iulie 2009, emisă cu o perioadă de valabilitate de 12 luni, cu termen de revizuire în luna martie 2010, arătând, în considerentele sentinţei atacate, că reclamantul a fost încadrat în grad de handicap grav, beneficiind de asistent personal, la baza măsurilor dispuse stând evaluarea şi reevaluarea sa complexă, pe baza criteriilor şi principiilor prevăzute de art. 46-50 H. G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Concluzia instanţei de fond s-a întemeiat pe documentele medicale depuse la dosar, din care rezultă că reclamantul suferă de boala Alzheimer - forma gravă, fiind neîntemeiate apărările Comisiei Superioare în sensul că documentaţia depusă de reclamant nu este concludentă, fiind contrazise tocmai de conduita acesteia de recunoaştere a afecţiunilor de care suferă reclamantul şi încadrarea acestuia, în grad de handicap grav, tocmai pe baza acestei documentaţii.
De asemenea, prima instanţă, având în vedere şi Raportul de expertiză medico-legală din 16 aprilie 2010 efectuat în cauză, a apreciat că afecţiunea reclamantului constituie o boală psihică majoră cu caracter ireversibil care poate fi socotită ca o boală cu caracter permanent, iar în aceste condiţii refuzul pârâtei de a emite decizia de încadrare în grad de handicap grav cu caracter permanent este nejustificat, fiind dispus cu exces de putere.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a declarat recurs pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi prin Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ..
Astfel, se susţine că hotărârea instanţei de fond este motivată pe aspecte străine de natura pricinii, argumentându-se adoptarea soluţiei prin faptul că reclamantul fusese încadrat anterior într-un grad de handicap grav (art. 304 pct. 7).
În susţinerea celui de-al doilea motiv de recurs (art. 304 pct. 9), recurenta susţine că administrarea probei cu expertiza medico-legală încalcă prevederile Ordinului nr. 1134/C din 25 mai 2000 al Ministerului Justiţiei şi Ordinului nr. 255 din 4 aprilie 2000 al Ministrului Sănătăţii şi Familiei, care nu permit administrarea unei asemenea probe în ceea ce priveşte stabilirea gradului de handicap.
De asemenea, mai argumentează recurenta, instanţa a dat o soluţie netemeinică şi nelegală prin interpretarea greşită a dispoziţiilor legale incidente - Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.E.S. şi nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al M.S.P., punând temei pe concluziile incerte ale raportului de expertiză medico-legală.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a susţinut să soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, reţinând în mod corect că Raportul de expertiză medico-legală efectuat de Serviciul de medicină legală Alba Iulia a stabilit că boala de care suferă are caracter ireversibil şi poate fi socotită ca fiind o boală cu caracter permanent.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă a circumstanţelor cauzei, Comisia Judeţeană Hunedoara a emis Certificatul din 30 martie 2009 pentru încadrarea intimatului-reclamant în gradul de handicap grav, cu asistent personal, cu termen de revizuire la data de 31 august 2009, iar prin decizia din 6 iulie 2009 emisă de Comisia Superioară recurentă, gradul de handicap grav a fost menţinut, precum şi beneficiul unui asistent personal, dar a fost mărit termenul de valabilitate de la 6 luni la 12 luni, stabilindu-se ca revizuirea situaţiei acestuia să fie realizată la 31 martie 2009.
Instanţa de fond, admiţând acţiunea formulată de reclamant, a reţinut, în esenţă, că boala de care suferă acesta este o afecţiune cu caracter ireversibil, aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală, astfel că autoritatea pârâtă era obligată să-l încadreze într-un grad de handicap grav cu asistent personal, dar cu caracter permanent, nu revizuibil la o perioadă de 12 luni, concluzie care este lipsită de temei.
Din prevederile art. 85 Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, precum şi din dispoziţiile generale ale Ordinului nr. 762/2007 rezultă că autoritatea administrativă competentă (Comisia Judeţeană şi, respectiv, Comisia Superioară) are o competenţă exclusivă în ceea ce priveşte încadrarea în grad şi tip de handicap a persoanelor afectate de o voală care produce handicap, având atribuţii de a verifica încadrarea acestora în criteriile stabilite prin ordinul respectiv.
Totuşi, atunci când instanţa de contencios are îndoieli justificate în legătură cu modul în care autoritatea competentă şi-a exercitat prerogativele de apreciere cu privire la încadrarea în gradul şi tipul de handicap, ea poate să uzeze de dispoziţiile art. 201 şi următoarele din C. proc. civ. pentru a cere părerea unor specialişti în legătură cu concordanţa bolilor de care suferă o persoană şi bolile şi gravitatea avute în vedere de către comisia respectivă.
Astfel fiind, Înalta Curte respinge susţinerea recurentei, potrivit căreia instanţa de fond ar fi administrat o probă nelegală, prin dispunerea efectuării expertizei medico-legale.
Instanţa de fond a greşit, însă, atunci când a dat şi a întemeiat soluţia exclusiv pe concluzia medicului legist, exprimată ca posibilitate, iar nu ca certitudine („afecţiunea poate fi socotită ca o boală cu caracter permanent”).
Or, nici medicul legist şi, cu atât mai puţin, instanţa de fond, nu au specificat care sunt condiţiile, împrejurările, situaţiile, acţiunile în care această boală „poate fi socotită” ca având caracter permanent, pentru a fi înlocuită, astfel, concluzia Comisiei Superioare potrivit căreia stadiul bolii trebuie reverificat peste 12 luni, încadrarea în grad şi tip de handicap fiind deci, revizuibilă.
Mai mult, din Raportul de evaluare complexă rezultă că intimatul-reclamant, examinat în mediul ambiant, se descurcă singur, îşi face mâncare, curăţenie, spală, etc., fără dificultăţi de comunicare şi relaţionare, aspecte care au justificat pe deplin cerinţa ca încadrarea în gradul şi tipul de handicap să fie cu caracter revizuibil periodic - la 12 luni.
Or, potrivit indicatorilor din Lista afecţiunilor care creează handicap ireversibil şi pentru care se poate emite certificat de persoană cu handicap cu caracter permanent, Cap. A, pct. 9 se prevede că boala Alzheimer, demenţa senilă şi demenţa Pick, trebuie să prezinte forme avansate, iar din Raportul de evaluare complexă rezultă că boala de care suferă intimatul-reclamant nu a atins o formă avansată.
Astfel fiind, rezultă că soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, urmând ca recursul să fie admis, sentinţa recurată să fie desfiinţată şi, pe fond, acţiunea formulată să fie respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi prin Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap împotriva sentinţei nr. 152/CA din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1917/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1923/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
