ICCJ. Decizia nr. 1929/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1929/2011
Dosar nr. 10196/2/2010
Şedinţa publică de la 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Soluţia instanţei de fond.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC T. SA a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se suspende executarea Ordonanţei nr. 438 din 30 septembrie 2010 a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare prin care a fost sancţionată cu amendă în sumă de 182.408,88 RON pentru împrejurarea că în cadrul Adunării Generale a SC A. SA Braşov din 18 august 2010 a votat pentru retragerea de la tranzacţionarea pe piaţa de capital a societăţii deşi, la acel moment, nu erau întrunite condiţiile cumulative dispuse prin dispunerea de măsuri din 15 iunie 2006 a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că împotriva acestui act administrativ unilateral a formulat plângere prealabilă la unitatea emitentă, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, prin care a solicitat revocarea acestuia, urmând a fi promovată în continuare, în condiţiile Legii nr. 554/2004 acţiune în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti.
Întrucât, prin executarea actului administrativ a cărui revocare a solicitat-o potrivit procedurii prealabile, există pericolul producerii unui prejudiciu iminent, se impune luarea măsurii suspendării până la revocarea actului, respectiv a obţinerii unei hotărâri judecătoreşti de anulare a acestuia, în cazul în care nu va fi revocat.
A mai arătat reclamanta că dacă s-ar conforma dispoziţiilor ordonanţei ar presupune, la acest moment, alocarea unei sume extrem de ridicate de bani care ar putea greva situaţia economica a societăţii la acest moment.
În aceste condiţii a solicitat instanţei să se constate întrunirea condiţiilor art. 14 Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat (în speţă fără a prejudeca fondul să se observe că se contestă legalitatea măsurii de sancţionare dispusă prin Ordonanţa atacată cu referire expresă la faptul că se încalcă dreptul la vot al unui acţionar în cadrul Adunării Generale al Acţionarilor), precum şi prevenirea unei pagube iminente produsă în patrimoniul său.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 14 Legea nr. 554/2004.
La termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2010 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/ 2004, respectiv „cazul bine justificat” şi „paguba iminentă”.
Prin sentinţa civilă nr. 4629 din 19 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a executării Ordonanţei nr. 438 din 30 septembrie 2010, emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare formulată de reclamanta SC T. SA, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
- pentru soluţionarea cererii de suspendare a executării actului administrativ menţionat trebuie să se analizeze întrunirea cumulativă a condiţiilor impuse de art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, astfel cum sunt acestea definite prin art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) Legea nr. 554/2004;
- în ceea ce priveşte „cazul bine justificat”, s-a reţinut că actul administrativ a cărui suspendare se solicită se bucură de prezumţia de legalitate, veridicitate şi autenticitate, în sensul că Ordonanţa Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 438 din 30 septembrie 2010 este emisă în temeiul Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi a Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, fiind motivată în fapt şi în drept;
- în acest sens s-a constatat că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) din cadrul dispunerii de măsuri a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare din 2006, retragerea de la tranzacţionarea ca urmare a hotărârii A.G.E.A. se poate realiza dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: a) În ultimele luni anterioare datei publicării 50 de tranzacţii cu acţiuni ale respectivului emitent, excepţie făcând tranzacţiile efectuate între persoane implicate sau persoane aflate în legături strânse sau persoane care fac parte din acelaşi grup, iar numărul de acţiuni tranzacţionate să reprezinte cel mult 1% din totalul acţiunilor reprezentând capitalul social al emitentului.
- la data convocării A.G.E.A. din 18 august 2010 SC A. SA Braşov nu îndeplinea condiţiile cumulative dispuse prin art. 2 pct. 1 lit. a) din cadrul dispunerii de măsuri a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare din 15 iunie 2006, hotărârea A.G.E.A. din 18 august 2010 fiind adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) din dispunerea de măsuri a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare din 15 iunie 2006;
- a mai apreciat prima instanţă că existenţa cazului bine justificat presupune dovedirea unei împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, or, în speţă, fără a antama fondul cauzei, nu se constată aparenţa unei împrejurări de asemenea natură, încât să impună suspendarea executării actului administrativ.
- în ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, aceea a pagubei iminente, prima instanţă a reţinut că împrejurarea stabilirii unui cuantum ridicat ale amenzii nu conduce în mod automat la aprecierea existenţei acestei pagube, reclamanta având obligaţia de a proba prejudiciul însemnat pe care l-ar produce aplicarea prevederilor Ordonanţei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 438 din 30 septembrie 2010, probă pe care aceasta nu a efectuat-o.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs reclamanta SC T. SA
Prin cererea de recurs se aduc critici sentinţei recurate în sensul că instanţa de fond nu a avut în vedere în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei referitoare la cazul bine justificat faptul că s-a contestat caracterul legal al sancţiunii aplicate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
De asemenea, nu s-a ţinut seama de caracterul subiectiv şi disproporţionat al sancţiunii aplicate în raport de faptul că votul său a fost nesemnificativ în ceea ce priveşte adoptarea hotărârii, fiindu-i aplicată o sancţiune uriaşă.
Reiterând argumentele din cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă susţine că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004 pentru a fi suspendată executarea Ordonanţei nr. 438/2010 a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că este legală şi temeinică sentinţa recurată, nefiind întrunite în cauză condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004 pentru a putea fi dispusă suspendarea executării Ordonanţei nr. 438/2010.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Deşi recurenta-reclamantă nu a precizat temeiul de drept al recursului, instanţa de recurs apreciază criticile formulate ca fiind circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Potrivit art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de art. 14 alin. (1) menţionat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
După cum se constată, prima instanţă, soluţionând cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 438/2010 emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, în mod corect a apreciat că în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea condiţiei referitoare la cazul bine justificat, astfel cum acesta a fost definit de legiuitor.
De altfel, recurenta-reclamantă nici la instanţa de fond şi nici în recurs, nu a făcut dovezi referitoare la îndeplinirea acestei condiţii.
Argumentele privind nelegalitatea, caracterul subiectiv şi disproporţionat al sancţiunii aplicate, nu pot constitui decât obiect al analizei instanţei care va fi investită cu fondul cauzei.
Simpla afirmaţie că prin măsura sancţionării i se încalcă dreptul la vot, nu prezintă caracterul unei îndoieli serioase asupra legalităţii actului administrativ fiscal care să răstoarne prezumţia de legalitate a acestuia, cu ocazia cercetării sumare a aparenţei dreptului, astfel cum impun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) menţionate anterior.
În concluzie, susţinerile invocate de recurenta-reclamantă nu fac dovada îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.
Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, astfel cum a fost definită în art. 1 alin. (1) lit. ş) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele recurentei-reclamante sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.
Recurenta-reclamantă a susţinut doar că i s-a aplicat o „sancţiune uriaşă”, însă, nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
Mai mult, în cazul în care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.
În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 438 din 30 septembrie 2010 a Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, astfel că nu poate fi reţinută incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC T. SA Alba împotriva sentinţei civile nr. 4629 din 19 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1923/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1932/2011. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
