ICCJ. Decizia nr. 1926/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1926/2011
Dosar nr.742/54/2009
Şedinţa publică din 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. „C.D." S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mici şi Mijlocii şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, să se anuleze Decizia nr. 8240 din 24 octombrie 2008 emisă de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mici şi Mijlocii şi Decizia nr. 161 din 19 ianuarie 2009 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, precum şi procesul-verbal şi referatul de atragere a răspunderii solidare a S.C. „C.D." S.R.L. cu S.C. „S." S.R.L.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii
În motivarea cererii reclamanta a arătat că s-a atras răspunderea solidară a sa pentru debitorul S.C. „S." S.R.L. reţinându-se că a dobândit dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la S.C. „S." S.R.L., a căror valoare contabilă reprezintă mai mult de jumătate din valoarea netă a tuturor activelor corporale ale S.C. „C.D." S.R.L.
Reclamanta a precizat că Decizia este nelegală şi netemeinică întrucât bunurile pe care le-a dobândit de la S.C. „S." S.R.L. au fost achiziţionate în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare, pentru care s-a efectuat plata preţului pentru acestea şi că nu a dobândit cu rea-credinţă bunurile iar starea de insolvabilitate nu a fost determinată de înstrăinările care au avut loc.
S-a mai învederat că S.C. „S." S.R.L. a înregistrat obligaţii bugetare pentru care s-a antrenat răspunderea solidară, nu datorită S.C. „C.D." S.R.L., acestea fiind constituite anterior, aşa cum reiese din actele contabile ale debitoarei.
Reclamanta arată că, tot din actele contabile, reiese că bunurile au fost cumpărate la un preţ mai mare decât cel din evidenţa contabilă, astfel că nu poate fi acuzată de rea-credinţă în cumpărarea mijloacelor fixe de la S.C. „S." S.R.L., atâta timp cât mijloacele fixe sechestrate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice au fost vândute la un preţ de circa 15 ori mai mic.
Cu privire la clienţii S.C. „S." S.R.L., reclamanta arată că din balanţele pe anii 2006 - 2008 ale celor două firme, reiese că dintr-un număr de 22 de clienţi ai S.C. „S." S.R.L. numai 4 au avut relaţii comerciale cu S.C. „C.D." S.R.L. şi numai pentru o perioadă scurtă de timp şi că ulterior, niciunul dintre clienţii S.C. „S." S.R.L. nu a mai avut relaţii contractuale cu S.C. „C.D." S.R.L.
3. Apărările formulate de pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj şi Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mici şi Mijlocii Craiova.
Pârâtele nu au depus întâmpinare deşi au fost citate cu această menţiune.
În cauză a fost întocmită expertiza contabilă de către expert contabil P.E.D. iar la obiecţiunile formulate expertul a răspuns la 16 aprilie 2010.
4. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 222 din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. „C.D." S.R.L., împotriva pârâtelor Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mici şi Mijlocii şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal.
A dispus anularea Deciziei nr. 8240 din 24 octombrie 2008 emisă de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mici şi Mijlocii şi Decizia nr. 161 din 19 ianuarie 2009 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj.
5. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanţe
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
5.1. Prin Decizia nr. 8240 din 24 octombrie 2008 s-a dispus atragerea răspunderii solidare a S.C. „C.D." S.R.L. pentru sumele de 5.137.497 RON debit şi 5.212.786 RON accesorii, ca urmare a declarării stării de insolvabilitate pentru S.C. „S." S.R.L.
5.2. Organele fiscale au reţinut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la S.C. „S." S.R.L. a căror valoare contabilă reprezintă mai mult de jumătate din valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale S.C. „C.D." S.R.L., că în baza cesiunii din 4 aprilie 2006 s-a convenit cesionarea drepturilor de import temporar asupra unor autovehicule achiziţionate în leasing de S.C. „S." S.R.L. şi că, în baza contractului de prestări servicii nr. 368/2007 reclamanta a devenit intermediar în relaţiile S.C. „S." S.R.L. cu partenerii externi limitând astfel relaţiile contractuale externe ale acestei societăţi.
5.3. Potrivit art. 27 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal, temeiul în baza căruia organul fiscal a dispus antrenarea răspunderii, pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil răspund solidar cu acesta persoanele fizice şi juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă dobândesc în orice mod active de la debitorii care îşi provoacă astfel insolvabilitatea.
5.4. În speţă, din raportul de expertiză întocmit în cauză reiese că mijloacele fixe ale debitoarei S.C. „S." S.R.L. au fost achiziţionate de reclamantă la un preţ mult mai mare decât valoarea rămasă neamortizată din evidenţa contabilă şi că starea de insolvabilitate a debitoarei nu a fost provocată de înstrăinarea acestor active.
5.5. Cesiunea din 4 aprilie 2006 încheiată între cele două societăţi comerciale, nu se încadrează în dispoziţiile prevăzute de art. 27 alin. (1) lit. a) din C. proCod Fiscal, întrucât nu a intervenit un transfer de proprietate, ci doar cedarea drepturilor de import temporar pentru două autovehicule deţinute de debitoare, în baza unui contract de leasing, în care aceasta avea calitatea de utilizator şi nu de locator (proprietar al bunurilor).
5.6. Nici contractul de prestări servicii nr. 368/2007 prin care reclamanta a devenit intermediar în livrările intracomunitare, nu dovedeşte, în mod absolut, reaua-credinţă a reclamantei de a provoca debitoarei starea de insolvabilitate, ci încercarea acesteia de a redresa activitatea economică a S.C. „S." S.R.L. prin degrevarea acesteia de anumite cheltuieli neproductive şi împovărătoare.
A concluzionat prima instanţă în sensul că faptele reţinute în sarcina reclamantei nu dovedesc reaua-credinţă a acesteia de a se sustrage de la plata obligaţiilor la bugetul general consolidat al statului astfel încât, actele administrativ-fiscale sunt nelegale.
6. Recursul formulat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj în nume propriu şi pentru Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mici şi Mijlocii Craiova împotriva Sentinţei nr. 222 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Motivele de recurs au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
6.1. Recurenta solicită a se constata că raportul de expertiză pe care s-a întemeiat soluţia instanţei de fond s-a referit la starea de insolvenţă definită de Legea nr. 85/2006 şi nu la starea de insolvabilitate generală de înstrăinarea activelor.
6.2. Insolvabilitatea a fost cauzată de imposibilitatea continuării activităţii, situaţie în care S.C. „S." S.R.L. a ajuns în lipsa activelor preluate de intimata-reclamantă şi în lipsa partenerilor comerciali, deveniţi acum parteneri ai reclamantei.
6.3. Nu s-a dovedit că insolvabilitatea era anterioară vânzării activelor.
6.4. Nu a fost dovedită nici afirmaţia potrivit căreia prin Contractul nr. 368/2007 reclamanta a încercat să redreseze activitatea economică a S.C. „S." S.R.L., pe care ar fi degrevat-o de anumite cheltuieli, în condiţiile în care această din urmă societate obţinea venituri din desfăşurarea activităţii prevăzute în contractele cu partenerii externi, venituri care ulterior încheierii contractului de prestări servicii au fost obţinute de reclamantă.
6.5. Reaua-credinţă este dovedită şi de faptul că plata nu s-a efectuat în conturile bancare asupra cărora exista înfiinţată poprire, recurenta fiind nevoită să constate declanşarea stării de insolvabilitate a S.C. „S." S.R.L.
6.6. Art. 27 C. proCod Fiscal se referă la dobândirea în orice mod a activelor de la debitori şi nu la transferul dreptului de proprietate.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este nefondat.
1.1. Expertiza efectuată în dosar a concluzionat că S.C. „S." S.R.L. avea la data încheierii operaţiunilor cu reclamanta active reprezentate de terenuri, construcţii, echipamente tehnologice, aparate de măsură şi control, precum şi mijloace de transport.
Activele vândute către reclamantă (echipamente tehnologice) au fost valorificate la un preţ mai mare decât valoarea rămasă neamortizată din evidenţa contabilă.
Prin vânzarea utilajelor s-a înregistrat TVA de recuperat de 120.433,12 RON, suma diminuându-se faţă de perioada anterioară.
Suma TVA de plată de 1.956.176 RON, evidenţiată în procesul-verbal de declarare a insolvabilităţii ca datorată la 31 decembrie 2006 nu a rezultat din vânzarea utilajelor către reclamantă, a conchis expertiza, care s-a referit în mod cert şi la insolvabilitate, pe lângă procedura insolvenţei.
1.2. Raportul de expertiză a concluzionat că starea de insolvabilitate a S.C. „S." S.R.L. nu s-a produs urmare a achiziţionării de către reclamantă a activelor acesteia.
1.3. Tot expertul a arătat în raportul de expertiză că starea de insolvenţă şi nu de insolvabilitate putea fi declanşată înainte de vânzarea bunurilor, având în vedere natura debitelor şi termenele scadente ale acestora.
1.4. Aprecierea instanţei de fond conform căreia încheierea Contractului de prestări servicii nr. 368/2007 nu dovedeşte în mod absolut reaua-credinţă a reclamantei de a provoca debitoarei starea de insolvabilitate, ci încercarea acesteia de a redresa activitatea economică a S.C. „S." S.R.L. prin degrevarea de anumite cheltuieli neproductive, a avut la bază analizarea clauzelor contractului.
Astfel, se constată că S.C. „S." S.R.L. avea obligaţia să producă şi să livreze produsele prevăzute în contract, iar plata se făcea conform înţelegerii intervenite, prin emiterea de facturi de către această societate.
Nu este dovedită afirmaţia recurentei conform căreia S.C. „S." S.R.L. nu mai obţinea venituri după încheierea contractului de prestări servicii din moment ce chiar recurenta afirmă că S.C. „C.D." S.R.L. a efectuat plata, dar în alte conturi decât cele asupra cărora se înfiinţase poprirea.
1.5. Obligaţia reclamantei este aceea de a efectua plata în contul arătat de S.C. „S." S.R.L. şi nu îi poate fi imputat faptul că nu a folosit conturile asupra cărora era înfiinţată deja poprirea.
1.6. Instanţa de recurs subscrie la afirmaţia recurentei conform căreia textul art. 27 C. proCod Fiscal se referă la dobândirea în orice mod a activelor de la debitori, dar aceasta nu este suficientă, deoarece în speţă nu s-a dovedit reaua-credinţă a reclamantei pentru declanşarea procedurii prevăzute de art. 27.
2. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj în nume propriu şi pentru Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mici şi Mijlocii împotriva Sentinţei nr. 222 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova - secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1924/2011. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 1927/2011. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
