ICCJ. Decizia nr. 1927/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1927/2011
Dosar nr.732/59/2009
Şedinţa publică din 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. T. S.A. Arad a chemat în judecată pârâtele Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, pentru ca prin sentinţa ce va fi pronunţată să se dispună:
- anularea Deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 2 decembrie 2008 prin care petenta este obligată la plata T.V.A. în cuantum de 305.853 RON şi majorări T.V.A. în cuantum de 218.656 RON, suma totală contestată fiind în cuantum de 524.509 RON;
- anularea procesului-verbal din 27 noiembrie 2008 şi Anexelor 1 şi 2, prin care s-a constatat că petenta datorează T.V.A. în cuantum de 305.853 RON şi majorări în cuantum de 218.656 RON, suma totală fiind de 524.509 RON;
- anularea Deciziei nr. 666 din 10 iunie 2009 prin care s-a respins contestaţia reclamantei împotriva Deciziei de impunere cu nr. 36376 din 2 decembrie 2008;
- anularea Dispoziţiei nr. 5 din 16 ianuarie 2009 prin care s-a respins contestaţia petentei împotriva Procesului-verbal de control din 27 noiembrie 2008, cu obligarea pârâtei de rangul 1 la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 293 din 2 iunie 2010, Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. T. S.A. Arad în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad.
A dispus anularea Deciziei nr. 36376 din 2 decembrie 2008, a procesului-verbal din 27 noiembrie 2008, anularea Deciziei nr. 666 din 10 iunie 2009 şi a Dispoziţiei nr. 5 din 16 ianuarie 2009, cu exonerarea reclamantei de la plata sumei de 524.509 RON reprezentând T.V.A. şi accesorii, conform raportului de expertiză efectuat în cauzat.
A obligat autorităţile pârâte să plătească reclamantei suma de 5.504,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată, compuse din 4 RON taxă timbru, 03 RON timbru judiciar şi 5500 RON onorariu de expert.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs S.C. T. S.A. Arad, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad.
2.1. În recursul formulat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, au fost invocate motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 7 şi 9, cu raportări la dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, s-a susţinut că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină în ceea ce priveşte anularea actelor administrative fiscale, fiind încălcate prevederile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., considerentele hotărârii fiind o redare integrală a susţinerilor făcute de reclamantă în acţiune şi o copiere a raportului de expertiză contabilă, fără ca instanţa să prezinte argumentele proprii pe care le-a avut în vedere la adoptarea soluţiei pronunţate (art. 304 pct. 7).
Totodată, a mai susţinut că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, instanţa de fond limitându-se să preia concluziile expertului contabil în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente în cauză (art. 304 pct. 9).
Astfel, instanţa de fond şi-a însuşit concluzia expertului contabil, potrivit căreia „valoarea reziduală este numai valoarea stabilită prin contract, iar data plăţii acesteia, înainte, concomitent sau ulterior ultimei rate de leasing, este nerelevantă în conformitate cu textul de lege invocat", deşi, potrivit art. 2 lit. c) din OG nr. 57/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing la care se referă expertul, valoarea reziduală „reprezintă valoarea la care, la expirarea contractului de leasing, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către utilizator".
2.2. În recursul formulat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad sunt invocate aceleaşi motive de recurs, prevăzute la art. 304 pct. 7 şi 9 cu raportare la art. 3041 C. proc. civ. şi, în esenţă, se fac aceleaşi susţineri.
În plus, se susţine şi că suma de 5.504,30 RON acordată ca şi cheltuieli de judecată, este nepotrivit de mare în raport cu obiectul cauzei şi complexitatea acesteia, instanţele având dreptul ca, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., să micşoreze onorariile avocaţilor.
2.3. În recursul formulat de societatea comercială reclamantă au fost invocate în mod generic dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi s-a susţinut că instanţa de fond a redus în mod greşit onorariul de avocat de la 9.520 RON, la 5.500 RON.
2.4. Societatea comercială reclamantă a depus concluzii scrise prin care a combătut criticile aduse sentinţei pronunţate prin susţinerile făcute de către autorităţile publice, în recursurile formulate, susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Recursurile formulate în cauză sunt întemeiate şi vor fi admise pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
3.1. În ceea ce priveşte recursurile formulate de către autorităţile publice pârâte, care vor fi analizate şi tratate în ansamblu.
Aşa cum s-a reţinut şi în expunerea rezumată a circumstanţelor cauzei şi soluţiei date de instanţa de fond, Decizia nr. 36376 din 2 decembrie 2008 pentru regularizarea situaţiei obligaţiilor fiscale, a fost emisă de Autoritatea Naţională a Vămilor în urma unui control efectuat cu privire la modul de încheiere a operaţiunilor suspensive începute înainte de data aderării României la Uniunea Europeană, privind operaţiunile efectuate de societatea comercială reclamantă în regim de leasing.
Prin această decizie au fost stabilite obligaţii de plată suplimentare în sumă totală de 524.509,00 RON, reprezentând 305.853,00 RON TVA şi, respectiv, 218.656,00 RON majorările aferente, calculate până la data de 27 noiembrie 2008, obligaţii menţinute şi prin Decizia nr. 666 din 10 iunie 2009 emisă de A.N.A.F., prin care a fost respinsă contestaţia fiscală formulată împotriva deciziei de regularizare.
Instanţa de fond, admiţând acţiunea formulată de societatea comercială reclamantă, a anulat actele administrative fiscale şi a exonerat-o de la plata obligaţiilor bugetare suplimentare care fuseseră stabilite de organele competente, însuşindu-şi pe deplin concluziile expertizei contabile care a avut ca obiective să stabilească:
- „dacă în mod corect şi legal organele de control au stabilit în sarcina reclamantei TVA în cuantum de 305.853 RON la închiderea operaţiunilor de import temporar în regim de leasing";
- „dacă reclamanta datorează bugetului suma totală de 524.509 RON din care TVA în cuantum de 305.853 RON şi accesorii în cuantum de 218.656 RON".
Autorităţile publice recurente au susţinut, în cadrul criticilor aduse soluţiei, că instanţa de fond a preluat integral constatările şi concluziile expertului contabil, ca motivare a propriei soluţii pronunţate, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.
Analizând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că, într-adevăr, constatările şi concluziile expertizei sunt preluate integral, inclusiv cu semnele de punctuaţie şi greşelile de tehnoredactare, judecătorul fondului referindu-se la acestea ca la propriile considerente, în baza cărora a dispus anularea actelor fiscale atacate de societatea comercială reclamantă.
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea dată de instanţă trebuie să cuprindă „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei" ceea ce trebuie interpretat în sensul că judecătorii sunt datori ca, în cadrul considerentelor hotărârilor pe care le adoptă, să prezinte argumentele proprii pe baza cărora au ajuns la concluziile care au fundamentat soluţia.
Mai mult, judecătorul fondului cauzei era dator să observe că expertul contabil şi-a depăşit domeniul de expertiză, concluziile sale fiind formulate ca urmare a interpretării personale a dispoziţiilor legale incidente în cauză, aspecte care revin, în exclusivitate judecătorului cauzei, ceea ce impune înlăturarea expertizei contabile efectuate în cauză.
Totuşi, din actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că litigiul în cauză a pornit de la faptul că societatea comercială reclamantă a finalizat contractele respective de leasing prin plata în avans a ratelor, precum şi a valorilor reziduale prevăzute în contracte, iar la controlul efectuat s-a constatat că reclamanta calculase şi colectase TVA doar pentru sumele reziduale din contracte.
Din actele dosarului nu se poate verifica dacă societatea comercială a achitat TVA şi în cazul ratelor achitate în avans, la data finalizării contractelor de leasing, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d) Cod Fiscal, care considera ca fiind prestare de serviciu operaţiunea de închiriere de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing.
Astfel fiind, recursurile formulate de către autorităţile publice pârâte vor fi admise, soluţia instanţei de fond va fi desfiinţată iar cauza va fi trimisă pentru rejudecarea aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va trebui să ceară precizări societăţii comerciale reclamante şi, în situaţia în care se va susţine că s-a calculat şi achitat TVA şi pentru ratele plătite în avans, cu ocazia finalizării contractelor de leasing, va aprecia cu privire la necesitatea efectuării unei expertize contabile care să verifice acest aspect.
3.2. În ceea ce priveşte recursul formulat de societatea comercială reclamantă;
Într-adevăr, din ultima frază a considerentelor sentinţei recurate, rezultă că instanţa de fond a redus onorariul de avocat de la 9.520 RON la 5.500 RON fără nicio motivare, ceea ce constituie o încălcare a art. 261 alin. (1) C. proc. civ., soluţia fiind nelegală şi pentru acest motiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de S.C. T. S.A. Arad, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, împotriva Sentinţei nr. 293 din 2 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1926/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2881/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
