ICCJ. Decizia nr. 1912/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1912/2011
Dosar nr.10784/2/2010
Şedinţa publică din 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa civilă nr. 4973 din 8 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta S.C. L. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Venituri, a suspendat executarea Raportului de Inspecţie Fiscală din 25 octombrie 2010 şi Decizia de impunere din 25 octombrie 2010 emise de pârâtă, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare şi a obligat pârâta la 5.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
2. Motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat convingerea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. L. S.R.L. a solicitat suspendarea executării actelor administrativ fiscale Raportul de Inspecţie Fiscală din 25 octombrie 2010 şi a Deciziei de Impunere din 25 octombrie 2010, emise de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu.
În raport cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Astfel, analizând sumar situaţia de fapt şi de drept, Curtea a reţinut că pârâta a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare la Fondul de Mediu datorită lipsei menţiunii că încredinţarea deşeurilor se face „în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare", în documentele de însoţire a deşeurilor, aşa cum impune art. 33 alin. (4) din Ordinul nr. 578/2006, dar instanţa a apreciat că respectarea prevederilor legale nu rezultă automat doar din inserarea acestei menţiuni.
De asemenea, prima instanţă a reţinut că producerea unei pagube iminente este previzibilă şi certă faţă de obligaţiile pecuniare stabilite în sarcina societăţii reclamante, dar şi raportat la criza economică generală.
3. Recursul formulat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva Sentinţei civile nr. 4973 din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
3.1. Cazul bine justificat care presupune că este probată de la început o îndoială puternică asupra legalităţii actului, nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, astfel cum a procedat instanţa de fond, deoarece acestea vizează fondul actului care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.
Astfel, consideră recurenta, nu pot fi reţinute ca argumente în dovedirea existenţei unui caz justificat, susţinerile instanţei de fond potrivit cărora nerespectarea art. 33 alin. (4) nu ar putea fi interpretat în sensul că „încredinţarea spre valorificare" a deşeurilor de ambalaje făcută în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje, ar putea fi dovedită exclusiv prin această sintagmă înscrisă pe documentele menţionate în actele a căror suspendare se solicită.
Prin simpla predare a cantităţilor de deşeuri către operatorii economici nu înseamnă că se îndeplinesc automat obiectivele anuale de valorificare şi reciclare, fiind absolut necesară respectarea tuturor obligaţiilor impuse de lege, în speţă, obligaţia operatorilor economici responsabili de a menţiona în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje.
3.2. Cu privire la condiţia pagubei iminente, recurenta apreciază că nu pot fi reţinute angajamentele instanţei de fond, deoarece reclamanta nu a dovedit intrarea în incapacitate de plată, nu a depus la dosar nici un act contabil din care să rezulte că suma executată ar reprezenta un efort financiar deosebit pentru societate.
4. Apărările formulate de intimata-reclamantă S.C. „L." S.R.L.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4.1. Sub aspectul producerii unei pagube iminente, intimata arată că are o situaţie financiară dificilă, aceasta rezultând din actele contabile depuse, respectiv disponibilul aflat în cont comparativ cu cheltuielile salariale şi fiscale.
4.2. În ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, se apreciază că instanţa de fond a constatat în mod corect că aparent există o sumă de vicii ale actelor administrativ-fiscale.
Astfel, recurenta a considerat că este inutilă verificarea actelor puse la dispoziţie de către societate din care rezultă că întreaga cantitate de deşeuri predate către S.C. „R.B.S." S.A. a fost reciclată.
Mai mult, potrivit art. 26 alin. (1) lit. e) din HG nr. 621/2005, nerespectarea prevederilor art. 17 (menţionarea în documente a faptului că predarea deşeurilor s-a făcut în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale) se sancţionează cu amendă contravenţională.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este nefondat.
1.1. Existenţa unui caz bine justificat impune prezenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.
În speţă, existenţa dispoziţiilor art. 17 alin. (4) din HG nr. 621/2005 conduce la o îndoială puternică asupra actului administrativ atacat.
Şi aprecierea recurentei-pârâte în sensul că inexistenţa menţiunii obligatorii pe documentele de însoţire a deşeurilor pe ambalaje fără a fi coroborate cu alte probe, dovedeşte prin ea însăşi încălcarea legii, este de natură a crea o îndoială asupra legalităţii actului.
Aceste aspecte pot fi reţinute în cadrul analizei prevăzute de art. 14 şi nu prejudecă fondul, întrucât cazul bine justificat, conform definiţiei date de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, presupune existenţa unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Faptul că intimata nu a fost lăsată să probeze contrariul celor susţinute, reprezintă numai una dintre aceste împrejurări ce se încadrează în textul art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
1.2. Prevenirea unei pagube iminente a fost dovedită de intimată prin înscrisuri din care rezultă lipsa disponibilităţilor financiare în raport cu obligaţiile ce le are (salarii, taxe, impozite, TVA), ceea ce ar duce evident la blocarea activităţii societăţii.
2. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva Sentinţei civile nr. 4973 din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1907/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1920/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
