ICCJ. Decizia nr. 1941/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1941/2011
Dosar nr. 700/2/2010
Şedinţa publică de la 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Hotărârile primei instanţe
Prin sentinţa nr. 4088 din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, având ca obiect anularea Ordinului emis de conducătorul autorităţii pârâte sub nr. 128 din 10 decembrie 2009, prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului, şi obligarea pârâtului la repunerea în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului contestat, cu plata tuturor drepturilor salariale aferente şi plata daunelor morale suferite ca urmare a dispunerii încetării raportului de muncă.
De asemenea, prin încheierea din data de 20 septembrie 2010, prima instanţă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamant cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse în Capitolul IV din Legea nr. 329/2009, reţinând că prevederile legale faţă de care s-a invocat excepţia nu sunt contrare dispoziţiilor constituţionale, deoarece exerciţiul drepturilor invocate de reclamant referitoare la cumulul pensiei cu salariul nu au fost înlăturate ci doar restrânse şi dispuse astfel, fiind limitate în funcţie de un plafon în ceea ce priveşte cuantumul acestora, motivat fiind de situaţia de criză financiară şi stabilitate economică a ţării.
Pentru a pronunţa soluţia cu privire la fondul cauzei, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În scopul reducerii cheltuielilor bugetare, prin dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Capitolul IV al Legii nr. 329/2009 s-au dispus măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, astfel încât beneficiarii dreptului la pensie aparţinând sistemului public de pensii şi sistemelor neintegrate sistemului public, care realizează venituri salariale în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, să poată cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate numai dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie.
Conform art. 7 din Instrucţiunile pentru aplicarea Capitolului IV din lege, pensionarii care la data intrării în vigoare a dispoziţiilor Capitolului IV se aflau în situaţia prevăzută la art. 17 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 329/2009 aveau obligaţia de a-şi exprima în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei şi încetarea raportului de muncă sau de serviciu, după caz.
În temeiul acestor dispoziţii legale i s-a solicitat reclamantului, prin nota din 4 decembrie 2009, să-şi îndeplinească obligaţia de opţiune în vederea aplicării prevederilor art. 7 din lege, dar acesta nu a depus în termenul legal declaraţia pe proprie răspundere din care să rezulte opţiunea pentru suspendarea plăţii pensiei sau pentru încetarea activităţii.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut că ordinul contestat, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, a fost emis în conformitate cu dispoziţiile art. 20 şi art. 23 alin. (1) din lege, în sensul că angajatorul avea obligaţia de a lua măsurile necesare constatării cazurilor prevăzute la art. 18 şi 19.
În concluzie, faţă de prevederile Capitolului VI din Legea nr. 329/2009, care reglementează modalitatea de exercitare a cumulului pensiilor stabilite în sistem public, în alte sisteme neintegrate sistemului public precum şi a pensiilor de serviciu stabilite prin legi speciale, ordinul contestat de reclamant este legal.
2.Recursul exercitat de reclamant
reclamantul a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, precum şi a soluţiei privind excepţia de neconstituţionalitate, cu privire la care instanţa de fond s-a pronunţat prin încheierea din 20 septembrie 2010, considerându-le netemeinice şi nelegale.
În ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Capitolului IV din Legea nr. 329/2009, recurentul-reclamant a arătat că soluţia este greşită, pentru că în speţă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute în art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar prevederile legale vizate limitează atât dreptul la pensie prevăzut în art. 47 alin. (2) din Constituţia României, cât şi dreptul la muncă reglementat în art. 41 din Legea fundamentală.
Cu privire la sentinţa prin care a fost soluţionat fondul cauzei, recurentul-reclamant a arătat că la data emiterii Ordinului nr. 128/2009, de încetare a raportului său de serviciu, era în vigoare Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, care în art. 26 alin. (2) conferă poliţiştilor dreptul de a cumula pensia cu salariul, indiferent de nivelul salariului respectiv.
A mai arătat că, în cazul poliţiştilor, regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale este supus unei duble reglementări, dar în temeiul normelor de tehnică legislativă cuprinse în art. 65 alin. (3) din Legea nr. 24/2004, care nu îngăduie evenimentele legislative implicite în cazul actelor normative speciale, Legea-cadru nr. 329/2009 nu poate înlătura normele cuprinse în legea specială, pe care nu le-a modificat sau abrogat expres.
În altă ordine de idei, recurentul- reclamant a arătat că prin ordinul emis la data de 10 decembrie 2008 s-a dispus încetarea raportului de serviciu începând cu aceeaşi zi, fiind încălcare prevederile C. muncii referitoare la preavizul de minim 15 zile lucrătoare în cazul concedierii din motive ce nu ţin de persoana salariatului. Astfel, au fost ignorate prevederile art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, care trimit la normele legislaţiei muncii, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice şi au fost încălcate, de asemenea, dispoziţiile cuprinse în art. 9 alin. (6) din Instrucţiunile de aplicare a Capitolului IV din Legea nr. 329/2009 potrivit cărora „în situaţia în care pensionarul nu depune, până la data prevăzută la art. 7, declaraţia pe propria răspundere prevăzută la art. 8 alin. (1) lit. c), angajatorul va constata existenţa cauzei prevăzute la art. 20 din Legea nr. 329/2009 şi va declanşa procedura încetării raporturilor de muncă, stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcţie, precum şi a raporturilor de serviciu”.
În drept, recurentul- reclamant şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ..
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Recursul declarat împotriva încheierii din data de 20 septembrie 2010
Înalta Curte constată că, deşi formal calea de atac este exercitată numai împotriva sentinţei nr. 4088 din 25 octombrie 2010, recurentul-reclamant a criticat, pentru nelegalitate, şi încheierea din data de 20 septembrie 2010, prin care curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de acesta.
Încheierile pronunţate în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 nu urmează însă regimul de drept comun al încheierilor premergătoare, susceptibile de a fi atacate odată cu fondul, ci sunt supuse unui termen special expres prevăzut în textul legal menţionat, de 48 de ore de la pronunţare.
Întrucât, în speţă, recursul împotriva încheierii a fost declarat abia la data de 28 februarie 2011, în temeiul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea decăderii din dreptul de exercitare a căii de atac şi va respinge recursul ca tardiv formulat.
2. Recursul declarat împotriva sentinţei
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul exercitat împotriva sentinţei nu este fondat.
Ordinul atacat pe calea contenciosului administrativ are ca obiect încetarea raporturilor de serviciu ale recurentului-reclamant în temeiul art. 20 din Legea nr. 329/2009, privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
La emiterea ordinului au fost avute în vedere declaraţia din 8 decembrie 2009 şi talonul de pensie, acte ale recurentului-reclamant, şi s-a făcut aplicarea Instrucţiunilor pentru aplicarea prevederilor cap. IV "Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare" din Legea nr. 329/2009.
Prin art. 17 al Legii nr. 329/2009 s-au statuat următoarele:
„(1). Beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
(2).Prevederile alin. (1) sunt aplicabile persoanelor care:
a) la data intrării în vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi;
b) după data intrării în vigoare a prezentului capitol devin pensionari cumularzi”.
Recurentului- reclamant, încadrat în prevederile art. 17 alin. (2) lit. a), i s-a solicitat, prin nota din 4 decembrie 2009, conform art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege, să-şi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raportului de serviciu, până la data de 9 decembrie 2009, inclusiv.
Cum funcţionarul public nu s-a conformat obligaţiei legale, depunând numai o declaraţie înregistrată din 8 decembrie 2009, prin care a arătat că primeşte pensie de la Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, la care a anexat talonul de pensie, intimatul-pârât a făcut aplicarea art. 20 din Legea nr. 329/2009, potrivit căruia „Neîndeplinirea obligaţiei privind exprimarea opţiunii în termenul prevăzut la art. 18 şi la art. 19 alin. (3) şi (4) constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcţie, precum şi a raporturilor de serviciu”.
Aşa cum rezultă din conţinutul normei juridice citate, încetarea raportului de serviciu intervine de drept, nefăcând obiectul unui drept de apreciere al autorităţii sau instituţiei publice. Dimpotrivă, aceasta are obligaţia de a lua măsurile necesare constatării cazurilor prevăzute la art. 18 şi 19 alin. (3) şi (4), sub sancţiunea angajării răspunderii contravenţionale, conform art. 23 din aceeaşi lege.
Cu referire punctuală la motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, constată că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă din perspectiva aplicării art. 65 din Legea nr. 24/2000, în ceea ce priveşte raportul dintre Legea nr. 329/2009, ca lege generală, şi Legea nr. 179/2004, ca lege specială anterioară , pentru că art. 25 din legea nouă prevede expres că dispoziţiile Capitolului IV, având ca obiect de reglementare măsurile privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare, „se aplică, în mod corespunzător şi beneficiarilor de pensie de serviciu stabilită prin legi speciale”.
Singurele excepţii sunt cele rezultate din Decizia nr. 1414 din 4 noiembrie 2009 a Curţii Constituţionale, vizând persoanele pentru care durata mandatului este prevăzută expres prin Constituţie.
Nici critica referitoare la încălcarea dreptului la un preaviz de cel puţin 15 zile lucrătoare, conform normelor C. muncii, pe care partea le consideră aplicabile în virtutea art. 117 din Legea nr. 188/1999, nu este întemeiată, pentru că încetarea raportului de serviciu a operat de drept, ca efect al neîndeplinirii obligaţiei funcţionarului public de a-şi exprima opţiunea impusă prin normele speciale analizate anterior în cuprinsul prezentelor considerente.
În consecinţă, recursul declarat împotriva sentinţei va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva sentinţei nr. 4088 din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamant împotriva Încheierii din data de 20 septembrie 2010, pronunţată de aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1932/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1942/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
