ICCJ. Decizia nr. 2006/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2006/2011
Dosar nr. 137/45/2010
Şedinţa publică de la 5 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta M.M. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestor autorităţi la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului situat în municipiul Vaslui, precum şi obligarea pârâtelor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în baza raportului de evaluare astfel întocmit.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin dispoziţia din 27 februarie 2008, Primarul municipiului Vaslui a respins cererea sa de restituire în natură, motivat de faptul că pe „imobilul-teren s-au edificat blocuri”, propunând acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţi şi justiţiei.
Dispoziţia din 27 februarie 2008 a Primarului municipiului Vaslui, împreună cu întreg dosarul aferent a fost comunicat Autorităţii Naţionale pentru Stabilirea Despăgubirilor în baza procesului-verbal din 01 octombrie 2009.
Reclamanta a solicitat să i se comunice, având în vedere prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, dacă Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a transmis dosarul său evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnaţi, în vederea emiterii raportului de evaluare şi dacă s-a desemnat un evaluator în cauza sa şi totodată să fie obligate autorităţile pârâte la realizarea acestor operaţiuni.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin concluziile scrise, a solicitat respingerea acţiunii motivat de faptul că este reglementată o modalitate specifică de transmitere a dosarelor spre evaluare, respectându-se ordinea înregistrării acestora, pentru a nu se încălca principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite, dosarul reclamantei fiind supus aceloraşi reguli.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei entităţi, motivat de faptul că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, aceasta nu a fost investită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel cum este prevăzut în Legea nr. 247/2005.
Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 172/CA din 21 iunie 2010, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a admis acţiunea promovată de reclamanta M.M. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi în consecinţă a dispus obligarea acestor autorităţi pârâte la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului situat în municipiul Vaslui, judeţul Vaslui.
Totodată, prima instanţă a obligat pârâtele să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în baza raportului de evaluare şi a respins capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată ca fiind nedovedit.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, că se impune respingerea acesteia, motivat de faptul că potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, „Secretariatul Comisiei Centrale se asigură de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor din subordinea Cancelariei Primului-ministru”, Comisia Centrală fiind cea care, într-adevăr, „dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubiri”, urmare a procedurilor administrative pentru acordarea acestora.
Aşadar, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor asigură secretariatul Comisiei Centrale, în concret atribuţiile acestei autorităţi vizând centralizarea dosarelor conţinând decizii/dispoziţii în care s-au consemnat/propus despăgubiri şi analizarea acestora din punctul de vedere al legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, precum şi alte lucrări necesare Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, toate aceste activităţi fiind în strânsă legătură şi determinând buna desfăşurare a activităţii Comisiei Centrale.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu a solicitat a-i fi soluţionat dosarul cu prioritate, astfel că nu a încălcat principiul egalităţii în drepturi a celorlalte persoane care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Mai arată că, într-adevăr nu s-a prevăzut un termen de soluţionare a dosarelor, dar până la data de 2 septembrie 2010, pârâtele nu au adus la cunoştinţa reclamantei stadiul în care se află dosarul, ceea ce justifică demersul acesteia din urmă.
2. Recursurile exercitate în cauză
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
2.1. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor
Invocând ca temei legal al recursului promovat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a criticat hotărârea primei instanţe, în esenţă, pentru modul în care a fost soluţionată excepţia invocată, cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive a acestei entităţi.
S-a susţinut că argumentele cuprinse în sentinţa recurată, în sensul respingerii acestei excepţii contravin reglementărilor aplicabile (art. 2 din H.G. nr. 361/2005 modificată şi completată prin H.G. nr. 1068/2007, privind aplicarea Legii nr. 10/2001) potrivit cu care, în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost investită cu emiterea titlului de despăgubire ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Aceasta înseamnă că nu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor analizează şi înaintează spre soluţionare dosarele privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor notificate în temeiul Legii nr. 10/2001, ci Comisia Centrală prin secretariatul său.
În fine, recurenta a susţinut că simplul fapt că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor asigură organizarea şi funcţionarea secretariatului amintit nu îi conferă calitate procesuală pasivă, întrucât numai Comisia Centrală are atribuţii în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care nici nu fac referire la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, astfel că a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei faţă de această autoritate, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
2.2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a criticat soluţia primei instanţe, apreciind-o ca fiind netemeinică şi nelegală în privinţa obligării la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare precum şi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în baza raportului de evaluare.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a susţinut că instanţa de fond a nesocotit împrejurarea că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape, dosarul reclamantei-intimate fiind în situaţia în care a parcurs etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, impunându-se în continuare respectarea deciziei din 16 septembrie 2008, emisă la nivelul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare, în ordinea înregistrării lor.
Aşa fiind, nu se poate încălca principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite cu atât mai mult cu cât, şi în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că procedurile administrative stabilite pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv şi care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, ce cuprind mai multe etape distincte.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
3.1. Cu privire la recursul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor
Analizând sentinţa atacată faţă de criticile formulate de această recurentă şi în raport de prevederile legale aplicabile din materia supusă examinării, Înalta Curte reţine că recursul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor este fondat şi urmează a fi admis, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., cu consecinţa modificării hotărârii primei instanţe, în sensul în continuare arătat şi pentru motivele expuse.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că se impunea admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta-recurentă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la termenul din 10 mai 2010.
În raport de obiectul acţiunii reclamantei, astfel cum a fost acesta menţionat şi în expunerea rezumativă de mai sus, şi faţă de atribuţiile şi competenţele legale prevăzute în sarcina acestei autorităţi (art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările şi completările ulterioare), Înalta Curte apreciază, în acord cu cele susţinute şi de recurentă, că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu are nici un fel de atribuţii privind desemnarea unui evaluator şi nici cu referire la emiterea ulterioară a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, cum a solicitat reclamanta, acestea fiind expres prevăzute în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Aşa fiind, se impunea ca acţiunea reclamantei, având obiectul arătat, să fie respinsă faţă de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca fiind îndreptată faţă de o autoritate lipsită de calitate procesuală pasivă.
Aşadar, urmare admiterii recursului Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, se va modifica în parte hotărârea primei instanţe, în sensul că acţiunea reclamantei va fi respinsă faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, urmare admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată.
3.2. Cu privire la recursul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor
Totodată, Înalta Curte examinând hotărârea primei instanţe şi faţă de motivele de recurs invocate de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va reţine că acest recurs nu este fondat şi urmează a fi respins ca atare.
Înalta Curte apreciază că se impune menţinerea soluţiei primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii reclamantei-intimate numai faţă de pârâta-recurentă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Criticile acestei recurente nu sunt întemeiate date fiind argumentele reţinute de prima instanţă, ce pun în evidenţă, pe de-o parte, necesitatea transparenţei şi a comunicării din partea autorităţii legal investite cu procedura desemnării evaluatorului şi mai apoi a emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire,iar pe de alta, imperativul soluţionării cererilor de acest gen cu respectarea termenului rezonabil, astfel cum acest concept a fost dezvoltat în jurisprudenţa CEDO, cu referire specială la protejarea dreptului de proprietate.
Totodată, împrejurarea că prima instanţă a dispus deopotrivă obligarea la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului indicat şi apoi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în baza raportului de evaluare ce va fi întocmit nu înseamnă că pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca unică autoritate în sarcina căreia se menţin cele dispuse prin hotărârea recurată, i se impune a nu urma şi respecta etapele şi procedura prevăzută de lege sub acest aspect.
Aşadar, nici aceste critici vizând cele menţionate nu sunt fondate şi urmează a fi respinse.
Faţă de cele arătate, instanţa de control judiciar constată că, în ceea ce o priveşte pe recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat şi a realizat o judicioasă aplicare şi interpretare a legii şi în consecinţă, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, urmând deci ca hotărârea primei instanţe să fie numai în parte modificată, în sensul arătat, cu menţinerea celorlalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei nr. 172/CA din 21 iunie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea faţă de această autoritate pârâtă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca nefondat împotriva aceleiaşi sentinţe.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2001/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2009/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
