ICCJ. Decizia nr. 2013/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2013/2011
Dosar nr. 210/64/2010
Şedinţa publică de la 5 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 60/F din 29 martie 2010, a admis cererea formulată de reclamanta SC S.M. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate şi, pe cale de consecinţă, a dispus suspendarea executării deciziei din 20 octombrie 2009 şi a deciziei din 19 februarie 2010 emise de pârâtă, până la soluţionarea acţiunii în fond.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei, următoarele:
În cauză s-a solicitat suspendarea unei decizii emisă de Comisia pentru autorizarea de produse supuse accizelor armonizate prin care s-a dispus revocarea unei autorizaţii de antrepozit fiscal, emisă reclamantei în calitate de antrepozitar autorizat, pentru nerespectarea prevederilor art. 183 alin. (1) lit. f) Legea nr. 571/2003 coroborat cu art. 70 alin. (1) şi (2) H.G. nr. 44/2004 precum şi a deciziei dată în soluţionarea plângerii prealabile prin care s-a dispus respingerea acesteia.
Prima instanţă, văzând consecinţele măsurii revocării unei autorizaţii de antrepozit fiscal, prevăzute de articolele mai sus menţionate, apreciind că prejudiciul suferit de reclamantă este previzibil şi iminent în situaţia respingerii cererii de suspendare, a admis acţiunea, reţinând că susţinerile reclamantei, însoţite de înscrisurile de la dosar sunt în măsură să demonstreze şi îndeplinirea cerinţei cazului bine justificat.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-pârâtă
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov.
Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta Autoritatea Naţională a Vămilor a susţinut că prima instanţă, cu uşurinţă, a admis cererea de suspendare a executării deciziei emise din 20 octombrie 2009, prin care a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal din 21 aprilie 2004, prin care a fost autorizată societatea reclamantă, în condiţiile în care nu s-a demonstrat îndeplinirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004, republicată.
Recurenta a susţinut că nu s-a probat existenţa unei îndoieli puternice asupra legalităţii actului administrativ, după cum nu s-a demonstrat nici paguba iminentă, considerentele hotărârii atacate rezumându-se la o simplă înşiruire de fapte şi argumente, fără a răspunde şi la apărările pe care autoritatea pârâtă le-a înfăţişat.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, faţă de actele şi lucrările dosarului, precum şi în raport de prevederile legale incidente, Înalta Curte apreciază că nu pot fi primite motivele de recurs înfăţişate, întrucât nu sunt întemeiate, pentru considerentele în continuare expuse.
Astfel cum în mod constant a statuat Înalta Curte în jurisprudenţa sa în materie, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004, republicată, fără însă a se realiza o examinare pe fond a legalităţii actului a cărui suspendare se solicită, în sensul că analizarea actului administrativ se limitează la o simplă „pipăire a fondului”.
Din această perspectivă, instanţa de recurs reţine că în mod judicios prima instanţă a reţinut că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în sensul prevăzut de art. 2 lit. (t) din acelaşi act normativ.
Contrar celor susţinute de recurentă, împrejurările legate de starea de fapt şi de drept de natură a crea o îndoială în privinţa legalităţii actului administrativ au fost judicios evidenţiate în considerentele hotărârii primei instanţe, cu referire specială la data controlului şi dispunerea revocării autorizaţiei raportat la data limită prevăzută de pct. 70 alin. (3) H.G. nr. 44/2004, introdus prin H.G. nr. 1618/2008.
Argumentele şi concluzia instanţei de fond sunt de altfel confirmate şi susţinute şi prin înscrisul nou depus la dosarul de recurs, respectiv Nota Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor din 21 decembrie 2009 emisă în atenţia Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate prin care, în cazul concret al intimatei-reclamante SC S.M. SRL se propune admiterea plângerii prealabile depusă cu privire la actul administrativ vătămat şi totodată anularea prevederilor deciziei din 20 octombrie 2009 de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal.
Este evident că un astfel de document întăreşte practic îndoiala în privinţa legalităţii actului administrativ atacat, reţinută de prima instanţă şi este de natură a atrage menţinerea soluţiei pronunţate.
Totodată, în cauză s-a demonstrat că şi condiţia pagubei iminente a fost dovedită şi de altfel, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ asupra căruia există o îndoială serioasă în ceea ce priveşte legalitatea lui, conduce justificat şi la îndeplinirea acestei condiţii, astfel cum această noţiune este definită în art. 2 alin. (1) lit. (ş) Legea nr. 554/2004, republicată.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov împotriva sentinţei nr. 60/F din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2009/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2026/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
