ICCJ. Decizia nr. 1993/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1993/2011

Dosar nr. 5069/1/2010

Şedinţa publică de la 5 aprilie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe

1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Blaj, în numele şi pentru Municipiul Blaj şi Primăria Municipiului Blaj au solicitat, în contradictoriu, cu pârâţii Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut cultelor Religioase din România şi Preşedintele Comisiei Speciale de Retrocedare, anularea Deciziei nr. 448 din 6 decembrie 2004 emisă de pârâtă.

În motivarea acţiunii,reclamanta a susţinut că decizia este nelegală având în vedere situaţia în care s-a restituit Mitropoliei Române Unită cu Roma o construcţie care nu exista pe terenul cu nr. top. aaa, bbb din CF nr. XXX Blaj, la data preluării imobilului prin Decretul nr. 358/1948, în prezent imobilul având destinaţia de „Clubul Copiilor”.

A mai arătat reclamanta că în prezent terenul având nr. top ccc, ddd este utilizat drept cale de acces, zone verzi reprezentând o intrare în Parcul „A.I." şi accesul către sala de sport.

Prin întâmpinarea formulată,pârâta Comisia Specială de Retrocedare a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Alba, având în vedere calitatea pârâtei de autoritate constituită la nivel central,excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui Comisiei, membru al Comisiei care nu poate fi decât reprezentant al acesteia.

A mai invocat pârâta şi excepţia lipsei procedurii administrative prealabile,susţinând că reclamanţii nu s-au adresat anterior introducerii acţiunii în instanţă autorităţii emitente pentru revocarea actului atacat.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, întrucât la emiterea deciziei şi, respectiv, retrocedarea nudei proprietăţi a imobilului s-a avut în vedere destinaţia actuală de Club al copiilor şi elevilor Blaj, Primăria Municipiului Blaj necomunicând la cererea Comisiei situaţia juridică şi locativă a imobilelor solicitate conform Legii nr. 501/2002.

Tribunalul Alba, prin sentinţa nr. 33/CA/2005, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtă, soluţionarea cauzei cauza fiind declinată în favoarea Curţii de Apel Alba-Iulia:

1.2. Ulterior înregistrării cauzei pe rolul curţii de apel, s-a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu, precizată ulterior, de către intervenienta Mitropolia Bisericii Române Unită Greco Catolică Blaj, prin care s-a invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamantei.

Intervenienta în nume propriu a invocat inadmisibilitatea acţiunii reclamanţilor, argumentând că nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 şi nu a justificat dreptul de proprietate asupra imobilului folosit de Clubul elevilor şi copiilor.

Totodată, cererea de intervenţie în interes propriu a fost formulată şi de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba care a solicitat admiterea acţiunii reclamanţilor, arătând că s-a restituit o construcţie care nu exista la data preluării, iar imobilele în care îşi desfăşoară activitatea Clubul copiilor şi elevilor fac parte din domeniul public al statului, fiind administrate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin inspectoratele şcolare judeţene, fiind imprescriptibile şi inalienabile.

Prin încheierile pronunţate de către prima instanţă au fost admise, în temeiul art. 52 C. proc. civ., în principiu, cele două cereri de intervenţie în nume propriu.

1.3. Acţiunea reclamanţilor, precum şi cererile de intervenţie au fost respinse prin sentinţa civilă nr. 131/2005 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, hotărâre casată prin Decizia nr. 2408/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în urma admiterii recursurilor declarate de reclamanţi şi intervenientul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba, în Dosarul nr. 10167/1/2005.

1.4. În fond după casare, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 48 pronunţată în data de 23 februarie 2010, a respins excepţia lipsei procedurii administrative prealabile invocată de către pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor religioase din România, a respins acţiunea formulată de reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Blaj, în numele şi pentru Municipiul Blaj şi Primăria Municipiului Blaj prin Primar, împotriva pârâtului Preşedintele Comisiei Speciale de Retrocedare, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă cererea de intervenţie în nume propriu formulată de intervenientul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba, admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Blaj în numele şi pentru Municipiul Blaj şi Primăria Municipiului Blaj, prin Primar,în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România. Prima instanţă a admis în parte şi cererea de intervenţie în nume propriu precizată, formulată de intervenienta Mitropolia Bisericii Unită Greco-Catolică Blaj şi în consecinţă a dispus parcelarea imobilului teren înscris în CF nr. YYY Blaj oraş de sub A+2 nr. top ccc reprezentând grădină de 648 mp conform Raportului de expertiză tehnică, completare II, întocmit de expertul A.G., ce face parte integrantă din hotărâre în:

nr. top ccc/1 - grădină de 633 mp şi reală de 616,74 mp;

nr. top ccc/2 - grădină în suprafaţă de 15 mp.

Totodată, a dispus anularea parţială a Deciziei nr. 448 din 6 decembrie 2004 emisă de pârâtă cu privire la imobilul de la art. 1 a cărei nudă proprietate a fost retrocedată intervenientei Mitropolia Română Unită cu Roma Blaj (Greco-Catolică de Alba Iulia şi Făgăraş), situat în municipiul Blaj, jud.Alba, înscris în CF nr. YYY Blaj oraş de sub A+2 cu:

- nr. top aaa grădină în suprafaţă de 396 mp şi reală de 385,82 mp;

- nr. top bbb - casă în suprafaţă de 576 mp şi reală de 561,20 mp;

- nr. top ccc/1 grădină în suprafaţă de 633 mp şi reală de 616,73 mp.

Instanţa a dispus restabilirea situaţiei anterioare de CF cu privire la imobilele sus-menţionate, a dispus instituirea servituţii de trecere pe suprafaţa de 82,50 mp, ce face parte din parcela identificată în Raportul de expertiză tehnică, ca cuprinzând imobilele din CF YYY Blaj A+2 cu nr. top aaa, bbb şi ccc/1 şi în favoarea parcelei compusă din imobilele înscrise în acelaşi CF cu nr. top ccc/2 şi nr. top ddd, a dispus notarea în CF a acestei servituţi, a dispus restituirea de către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Alba a sumei de 2.700 RON achitată cu titlu de onorariu al expertului A.G. prin chitanţa emisă de Banca C. în favoarea intervenientei Mitropolia Română Unită cu Roma Greco catolică Blaj.

De asemenea, instanţa de fond a respins în rest acţiunea reclamanţilor şi cererea de intervenţie a intervenientei Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj şi a compensat cheltuielile de judecată ale reclamanţilor şi a intervenientei Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj.

Pentru a hotărî astfel instanţa, a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:

Prin Decizia nr. 448 din 6 decembrie 2004 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România s-a dispus retrocedarea nudei proprietăţi a imobilului compus din construcţie, împreună cu terenul aferent situat în Municipiul Blaj, jud. Alba, înscris în CF nr. XXX Blaj Oraş nr. top aaa, bbb, ccc, ddd în favoarea intervenientei Mitropolia Română Unită cu Roma, Blaj (Greco-Catolică de Alba Iulia şi Făgăraş).

Totodată, s-a decis menţinerea destinaţiei actuale a imobilului, respectiv Clubul copiilor şi elevilor din Blaj pe o perioadă de 5 ani începând cu momentul emiterii deciziei.

Instanţa a arătat că a fost cunoscută situaţia juridică a imobilelor la data formulării cererilor de retrocedare şi la momentul emiterii deciziei, iar împrejurarea preluării abuzive a acestora de către Statul român, prin Decretul nr. 358/1348, nu a fost contestată de către reclamanţi.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că, indiferent de faptul că imobilele fac parte din domeniul public al unităţii administrativ teritoriale, nu poate fi negat dreptul intervenientei Mitropolia Română Unită cu Roma de a beneficia de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, act normativ cu caracter special în raport de dispoziţiile Legii nr. 213/1998, în vederea retrocedării bunurilor cultelor religioase, preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei procedurii administrative prealabile invocată de pârâta Comisia Specială de Retrocedare prima instanţă a apreciat-o ca nefondată, urmând a o respinge în temeiul art. 2 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000,în forma în vigoare la data emiterii deciziei, în conformitate cu care deciziile comisiei se atacă cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă teritorial în termen de 30 de zile de la comunicarea actului.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut din concluziile Raportului de expertiză în construcţii efectuat că, în fapt, corpul nou de construcţie sub formă de "L" în care funcţionează Clubul Copiilor, edificat în perioada 1984-1985, se află pe nr. top eee.

S-a mai stabilit de către expert că cele de la nr. topo aaa, bbb reprezintă căi de acces, vechea construcţie fiind demolată, iar pe nr. topo ccc, ddd există două clădiri, în prima funcţionând Centrul Astra, iar a doua se află în proprietatea intervenientei Mitropolia Română.

A mai indicat instanţa că intervenientul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba nu a contestat în termenul prevăzut de art. 2 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2002 decizia pârâtei Comisia Specială de Retrocedare, astfel că, raportat şi la identificarea corectă a imobilului cu nr. top eee, susţinerile acestei părţi privind restituirea nudei proprietăţi a imobilului aflat în domeniul public al statului şi administrat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Inspectoratul Judeţean nu au putut fi reţinute.

2. Motivele de recurs înfăţişate de recurentul în nume propriu

Împotriva acestei sentinţe,în termen legal, a declarat recurs, intervenientul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba.

Recurentul-intervenient, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. a criticat hotărârea primei instanţe, pronunţată în fond după casare pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând că în opinia sa, în mod greşit prin Decizia nr. 448 din 6 decembrie 2004 Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România a fost retrocedată şi construcţia nouă, întrucât aceasta nu a făcut obiectul Decretului 358/1948, fiind cel edificat în perioada 1984-1985 şi în care funcţionează Clubul Copiilor.

S-a mai arătat că instanţa de fond a reţinut că Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba nu a contestat decizia pârâtei Comisia de Retrocedare, fără a menţiona însă că acestei autorităţi nu i-a fost comunicată această decizie.

În fine, recurentul-intervenient în nume propriu a susţinut că bunurile care au aparţinut domeniului public al Municipiului Blaj, atestat prin H.G. nr. 974/2002, retrocedate prin actul atacat, sunt inalienabile şi supuse regimului juridic reglementat de Legea nr. 213/1998.

3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Recursul nu este fondat.

Examinând sentinţa atacată raportat la motivele de recurs formulate faţă de actele şi lucrările dosarului şi prin prisma prevederilor legale incidente din materia supusă analizei, incluzând art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu subzistă motive de nelegalitate de natură a atrage fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin sentinţa nr. 48 din 23 februarie 2010 prima instanţă rejudecând cauza în fond după casare, în conformitate cu îndrumările cuprinse în Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. ddd8/2006 a anulat în parte Decizia nr. 448 din 6 decembrie 2004, tocmai pentru că pe o parte din terenul restituit se aflau construcţii noi şi urmare a validării expertizei tehnice judiciare efectuată în cauză, s-a dispus dezmembrarea şi reparcelarea imobilului în discuţie, conform celor stabilite de expert.

Prin aceeaşi hotărâre a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenţie formulată de intervenientul în nume propriu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba.

Judecătorul fondului şi-a fundamentat soluţia, pe de-o parte pe împrejurarea că cererea de intervenţie formulată, deşi în nume propriu, justificată prin calitatea acestei instituţii de utilizator al Clubului copiilor şi elevilor, în realitate s-a limitat la susţinerea motivelor reclamanţilor. Pe de altă parte s-a reţinut că raportat la identificarea corectă a imobilului cu nr. top eee, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză, şi la împrejurarea că nuda proprietate a imobilului aflat în domeniul public al statului se află în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin Inspectoratele Judeţene, susţinerile acestei din urmă autorităţi sunt nefondate.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate criticile recurentului-intervenient, în condiţiile în care hotărârea primei instanţe apare ca fiind temeinic şi convingător motivată. De altfel relevanţă prezintă şi împrejurarea că soluţia instanţei reflectă practic concluziile raportului de expertiză tehnică şi transpune propunerile de parcelare ale expertului, astfel cum au fost acestea agreate de toate părţile.

Reţinând că acesta este de fapt argumentul esenţial pe care prima instanţă şi-a fundamentat hotărârea, considerentul potrivit cu care intervenientul recurent nu a atacat în termenul legal decizia de retrocedare, chiar acceptând ca acestuia nu i-a fost comunicată respectiva decizie, apare ca subsidiar şi fără relevanţă directă în ceea ce priveşte soluţia adoptată, astfel că nici din această perspectivă criticile recurentului nu sunt întemeiate.

În fine, nici celelalte critici sumare ale recurentului-intervenient nu sunt fondate faţă de împrejurarea că prevederile din Legea nr. 213/1998 la care se face referire nu prezintă relevanţă din perspectiva art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, alin. (1) şi (7), potrivit cu care, contrar celor susţinute de recurent, apartenenţa unui imobil la domeniul public al statului sau al unei unităţi administrativ teritoriale nu constituie un impediment la restituirea acestuia, ordonanţa amintită stabilind totodată şi procedura de urmat şi termenul în care bunul urmează a fi scos din domeniul public.

Faţă de cele mai sus arătate aşadar, apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, că reflectă concluziile expertizei ştiinţifice de specialitate, la care părţile au achiesat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul promovat de recurentul intervenient.

Nu sunt incidente prevederile art. 56 C. proc. civ. potrivit cu care recursul făcut de cel ce intervine în interesul unei dintre părţi se socoteşte neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi recurs, astfel cum a susţinut intimata Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică, dată fiind calitatea recurentului de intervenient în nume propriu, căruia îi este recunoscut dreptul de a formula recurs, astfel cum rezultă din textul de lege sus-indicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de intervenientul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba împotriva sentinţei nr. 48/CA/2010 din 23 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1993/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs