ICCJ. Decizia nr. 2001/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2001/2011
Dosar nr. 1434/33/2010
Şedinţa publică de la 5 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin Cererea înregistrată pe rolul Curţii de apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu, cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Inspecţia Muncii, obligarea acestora la emiterea actul administrativ de numire a reclamantului în funcţia de inspector şef adjunct la Inspectoratul Teritorial Maramureş şi obligarea pârâtului din urmă la repunerea în această funcţie, precum şi acordarea corespunzătoare a drepturilor salariale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 478 din 23 aprilie 2009, având ca temei de drept O.U.G. nr. 37/2009, funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct a fost desfiinţată, raporturile de serviciu încetându-i la data de 25 mai 2009.
Printr-un ordin ulterior al Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, începând cu data de 25 mai 2009, a fost numit Director coordonator adjunct la Inspectoratul Teritorial Maramureş, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Începând cu data de 14 octombrie 2009, ca urmare a declarării neconstituţionale a O.U.G. nr. 37/2010 şi a adoptării O.U.G. nr. 105/2009, reclamantul a arătat că a fost eliberat din funcţia de director coordonator adjunct, prin decizia din 13 octombrie 2009 a Inspecţiei Muncii, reluându-şi funcţia publică de inspector de muncă.
Prin întâmpinarea formulată,pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prevăzută imperativ de art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007.
Pârâta Inspecţia Muncii Bucureşti, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 419/2010, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamantul C.M. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti şi Inspecţia Muncii Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile cu pârâtul Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, că aceasta este neîntemeiată, întrucât din actele dosarului rezultă că reclamatul s-a adresat autorităţilor cu solicitarea de a fi reîncadrat în funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct la data de 02 iulie 2010, iar prin adresa din 11 august 2010 i-a fost comunicat răspunsul negativ, astfel că a îndeplinit procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) a Legii nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei instanţa a reţinut că reclamantul invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în cazul constatării neconstituţionalităţii unor acte abrogate (în speţă cele două ordonanţe de urgenţă O.U.G. nr. 37/2009 şi respectiv O.U.G. nr. 105/2009 menţionate în raport cu funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct a serviciilor publice deconcentrate) potrivit cărora acestea îşi încetează efectele juridice în condiţiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efectele.
Prin urmare, în opinia reclamantului, începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să-şi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999 cu conţinutul său normativ de înainte de modificările ce i-au fost aduse prin cele două ordonanţe de urgenţa.
A mai arătat prima instanţă că reclamantul a acceptat funcţia de director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş, astfel că i-a profitat situaţia legislativă de la momentul numirii în acea funcţie şi drept urmare nu poate invoca în propriul interes neconstituţionalitatea actului normativ în baza căruia a fost numit pe funcţia respectivă.
Pe de altă parte, în condiţiile în care la momentul eliberării din funcţia publică de inspector şef nu şi-a manifestat în nici un fel nemulţumirea şi nu a contestat actul administrativ (Ordinul nr. 478 din 23 aprilie 2009) rezultă că implicit a acceptat ca fiind legală decizia autorităţii.
2.Motivele de recurs înfăţişate de recurentul-reclamant
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul C.M..
Prin motivele de recurs dezvoltate recurentul, în esenţă, a arătat că apreciază sentinţa primei instanţe ca fiind nelegală, pronunţată cu nesocotirea prevederilor Legii nr. 188/1999.
Recurentul a susţinut că nu poate pierde calitatea de inspector şef în baza unor acte normative neconstituţionale, şi întrucât efectele acestora au încetat, rămân aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999, sub imperiul căreia şi-a câştigat funcţia.
În opinia recurentului, începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să îşi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, ca efect al pierderii legitimităţii constituţionale a ordonanţelor de urgenţă ce s-au succedat, O.U.G. nr. 37/2009 şi respectiv O.U.G. nr. 105/2009, astfel că se impune revenirea lui la postul de conducere deţinut anterior Ordinului nr. 478 din 23 aprilie 2009 emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, chiar dacă acesta nu a fost atacat în instanţă.
În cuprinsul cererii de recurs recurentul a invocat şi excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 478 din 23 aprilie 2009, menţionat şi în cuprinsul acţiunii principale, prin care funcţia publică de conducere de şef adjunct a fost nelegal desfiinţată, fiind întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 37/2009.
Recurentul a arătat că nelegalitatea ordinului de încetare a numirii sale în funcţia de inspector şef adjunct este susţinută de faptul că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale a fost declarată neconstituţională Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009.
3. Apărările intimaţilor
Intimaţii-pârâţi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale ca şi Inspecţia Muncii au formulat fiecare întâmpinare la motivele de recurs ale recurentului-reclamant solicitând respingerea acestora ca nefondate.
Sub aspectul excepţiei de nelegalitate invocată în faţa instanţei de recurs, intimaţii au susţinut că aceasta nu poate fi primită câtă vreme Ordinul nr. 478 din 23 aprilie 2009, formează implicit şi obiectul acţiunii în contencios, de faţă.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Analizând sentinţa recurată în raport cu criticile formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., faţă de prevederile legale incidente şi de apărările intimaţilor-pârâţi, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage fie modificarea, fie casarea hotărârii primei instanţe, pentru considerentele în continuare expuse.
Examinând cu prioritate excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 478 din 23 aprilie 2009 invocată de recurentul-reclamant prin motivele de recurs, Înalta Curte, raportat la prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată, reţine că aceasta nu poate fi primită, în condiţiile în care obiectul acţiunii îl reprezintă, chiar şi dacă numai în manieră indirectă, verificarea legalităţii aceluiaşi act administrativ.
Nu este admisibilă, astfel cum a stabilit Înalta Curte în jurisprudenţa sa, examinarea legalităţii unui act în cadrul aceleiaşi acţiuni, deopotrivă pe cale principală dar şi incidentală, în speţă, pe calea excepţiei de nelegalitate.
Nici motivele de recurs vizând modalitatea de soluţionare a cauzei de către instanţa de fond nu pot fi primite.
Judecătorul fondului în mod judicios a decis că cererea reclamantului de a fi repus în situaţia anterioară adoptării O.U.G. nr. 37/2009 şi a Ordinului nr. 105/2009, dar şi a Ordinului nr. 478 din 23 aprilie 2009, emis de intimatul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, nu este reglementată ca modalitate de ocupare a unei funcţii de conducere de Legea nr. 188/1999, privind statutul funcţionarilor publici.
Reclamantul-recurent nu a înţeles să atace distinct şi nici să solicite anularea vreunuia dintre ordinele ce au fost emise în perioada în care cele două ordonanţe declarate neconstituţionale, au fost în vigoare şi nici ulterior incluzând Ordinul nr. 478 din 23 aprilie 2009 prin care funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct pe care a deţinut-o până la 25 mai 2009, a fost desfiinţată.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine în acord şi cu cele stabilite de prima instanţă, că prezintă relevanţă, din perspectiva aprecierii asupra interesului dar şi a temeiniciei cererii de faţă, că recurentul, la momentul eliberării sale din funcţia de inspector şef nu şi-a manifestat, în niciun fel, nemulţumirea şi nu a contestat în procedurii Legii nr. 554/2004, republicată, actul administrativ menţionat, respectiv Ordinul nr. 478 din data de 23 aprilie 2009, acceptând aşadar, cel puţin implicit, decizia autorităţii.
Mai mult, ulterior emiterii acestui Ordin, nr. 478/2009, întemeiat pe prevederile O.G. nr. 37/2009, recurentul-reclamant, în baza unui alt ordin, din data de 25 mai 2009, emis de intimatul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a fost numit Director coordonator adjunct la Inspectoratul Teritorial Maramureş, în temeiul aceleiaşi O.G. nr. 37/2009, act normativ care, în contextul respectiv i-a fost favorabil.
Faţă de argumentele înfăţişate, reţinând că acţiunea de faţă a reclamantului în mod corect a fost respinsă ca neîntemeiată, în condiţiile în care, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, nu a fost practic atacat şi nici expres indicat actul administrativ vătămător, simpla referire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale cu privire la acte administrative ce nu au fost contestate şi care şi-au produs efectele nefiind de natură a legitima obiectul acţiunii de faţă, astfel cum a fost ea formulată, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant C.M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva sentinţei nr. 419 din 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1998/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2006/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
