ICCJ. Decizia nr. 1998/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1998/2011
Dosar nr. 67/32/2010
Şedinţa publică de la 5 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată, astfel cum a fost ulterior precizată, pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, a solicitat obligarea acestei din urmă autorităţi la plata drepturilor salariale ce i se cuvin, aferente perioadei 01 iunie 2009 - 01 februarie 2010, şi la plata sumei de 110.000 euro, reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a îndeplinit funcţia de director executiv la Centrul Judeţean Bacău al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, iar prin Decizia 609 din 24 aprilie 2009 s-a dispus eliberarea sa din funcţie în baza O.U.G. nr. 37/2009.
A mai arătat reclamantul că prin emiterea deciziei contestate care, ulterior, pe cale judecătorească, a fost anulată, a suferit atât un prejudiciu material constând în drepturile salariale cuvenite pentru perioada menţionată, cât şi un prejudiciu moral, având în vedere reaua-credinţă a autorităţii pârâte şi încălcarea unor drepturi fundamentale.
La termenul de judecată din 26 februarie 2010 reclamantul a formulat precizări la acţiunea sa, arătând că solicitarea de plată a drepturilor salariale vizează numai perioada 1 iunie 2009 - 11 februarie 2010 dată fiind reintegrarea sa în funcţia deţinută, prin Decizia nr. 132 din 11 februarie 2010.
Cu privire la prejudiciul moral pretins reclamantul şi-a precizat cuantumul la suma de 440.000 RON.
1.1. Prin întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, arătând că prin adresa înregistrată la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură s-a cerut punerea în aplicare a sentinţei civile nr. 175 din 10 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 350/32/2009 al Curţii de Apel Bacău, prin dispunerea reintegrării imediate în funcţia publică de conducere a reclamantului.
A mai susţinut că prejudiciul material invocat putea fi evitat dacă reclamantul ar fi acceptat postul de şef de serviciu în cadrul Serviciului Măsuri de Sprijin - I.T. din cadrul Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Bacău, pus la dispoziţie de către instituţie prin adresa din 04 mai 2009.
Câtă vreme reclamantul a avut posibilitatea să-şi continue raporturile de muncă cu instituţia, însă nu şi-a manifestat voinţa în acest sens în interiorul termenului de preaviz, acesta nu are dreptul la sumele solicitate cu titlu de remuneraţie, în opinia pârâtei.
Referitor la plata sumei de 110.000 euro, cu titlu de daune morale, pârâta a apreciat că acestea sunt nedatorate, afirmaţia reclamantului cu privire la reaua credinţă a instituţiei şi la încălcarea unor drepturi fundamentale fiind nedovedită. Decizia de eliberare din funcţie a fost întemeiată pe dispoziţii legale în vigoare în momentul emiterii, aplicate în exercitarea obligaţiilor legale ale instituţiei, astfel că angajatorul nu şi-a manifestat unilateral voinţa, în mod abuziv.
1.2. Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 74 pronunţată la 11 iunie 2010, a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul M.I. şi a obligat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură către reclamantul M.I., la plata sumei de 57.620 RON, reprezentând drepturi salariale aferente perioadei 1 iunie 2009 - 11 februarie 2010, reactualizate cu indicele de inflaţie.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale precum şi cheltuielile de judecată în cuantum de 2.400 RON.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 175 din 10 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 350/32/2009 a fost admisă acţiunea principală şi acţiunea conexă formulată de reclamantul M.I. în contradictoriu cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură - Bucureşti, dispunându-se anularea deciziei nr. 609 din 24 aprilie 2009 emisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, cu obligarea pârâtei şi la plata sumei de 2.400 RON cheltuieli de judecată către reclamant (sentinţa fiind definitivă, nu şi irevocabilă).
A mai reţinut instanţa că prin decizia nr. 690 din 24 aprilie 2009, emisă de pârâtă, s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia publică de director executiv al Centrului Judeţean Bacău al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură în temeiul dispoziţiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009.
În acord cu prevederile Constituţiei, în art. 1 Legea nr. 554/2004 se consacră dreptul celor vătămaţi în drepturile sau interesele lor legitime prin acte administrative ilegale de a solicita instanţei de contencios administrativ, pe lângă anularea actelor şi acordarea de daune materiale sau morale.
Instanţa de fond a reţinut că fundamentul acordării daunelor materiale sau morale îl constituie atât dispoziţiile art. 998 C. civ., potrivit cărora „orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara”, text care nu distinge între prejudiciu patrimonial şi prejudiciu nepatrimonial, cât şi regulile care guvernează răspunderea civilă, respectiv principiul reparării integrale a prejudiciului.
În cauză, reclamantul a suferit o vătămare a unui astfel de drept subiectiv, respectiv dreptul de a avea o carieră administrativă şi de a evolua în carieră pe criterii de profesionalism şi în condiţii de totală neutralitate politică.
Mai mult, prin actul contestat reclamantul a pierdut o funcţie publică de conducere, fapt ce a determinat şi o privare de drepturi băneşti, ceea ce conduce la ideea că repararea prejudiciului de natură morală este condiţionată de anularea actului administrativ, aspect dovedit în cauză, şi pornind de la ideea că atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană şi anume cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional, imaginea, credibilitatea persoanei, afectarea poziţiei sale sociale, punerea în condiţii stresante, înjositoare, sunt generatoare de daune morale şi, ca atare, trebuie compensate.
În raport de consecinţele suferite, prima instanţă a apreciat că suma de 20.000 RON este de natură a compensa prejudiciul moral cauzat reclamantului şi constituie o reparaţie echitabilă pentru acesta.
2. Motivele de recurs înfăţişate de pârâta-recurentă
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată cu greşita aplicare a legii, dezvoltând următoarele critici, în contextul unei succinte reluări a situaţiei de fapt:
- în privinţa plăţii drepturilor salariale ce fac obiectul litigiului de faţă, este de arătat că intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică de director executiv al Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ca urmare a desfiinţării funcţiei publice de conducere prin prevederile O.U.G. nr. 37/2009, în vigoare la acel moment, instituţia pârâtă însă a pus la dispoziţia reclamantului un post de şef serviciu, pe care acesta din urmă l-a refuzat;
- reclamantul nu poate solicita drepturi remuneratorii pentru perioada în care nu a prestat muncă, în condiţiile în care la data împlinirii perioadei de preaviz i-au încetat raporturile de muncă cu instituţia;
- nici daunele morale acordate, în sumă de 20.000 RON, nu sunt justificate, în condiţiile în care afirmaţiile referitoare la reaua credinţă a instituţiei şi la încălcarea unor drepturi fundamentale este nedovedită;
Este evident că în cazul reclamantului nu poate fi vorba de o lezare propriu-zisă a unor valori personale ale acestuia câtă vreme afirmaţia în sensul că autoritatea recurentă a săvârşit un abuz de drept este vădit disproporţionată şi neîntemeiată.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Examinând sentinţa recurată în raport de criticile ce i-au fost aduse, de apărările intimatului-reclamant ca şi faţă de prevederile legale aplicabile, incluzând art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul de faţă este întemeiat în sensul şi în limitele în continuare arătate, pentru următoarele considerente.
Prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 175 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, s-a dispus anularea deciziei nr. 609 din 24 aprilie 2009 emisă de autoritatea recurentă, actul atacat având ca temei juridic un act normativ declarat ulterior neconstituţional şi ca atare inapt de a mai produce efecte juridice, respectiv O.U.G. nr. 37/2009.
Mai mult, în acord cu cele reţinute de prima instanţă şi contrar criticilor recurentei pe acest aspect, Înalta Curte apreciază, în completarea celor deja arătate, că date fiind viciile de neconstituţionalitate evidenţiate în deciziile Curţii Constituţionale, ce au existat încă de la data emiterii actului normativ declarat neconstituţional, coroborate cu prevederile art. 106 alin. (1) Legea nr. 188/1999, în mod corect prima instanţă a obligat recurenta la plata către reclamant a sumei de 57.620 RON, reprezentând drepturi salariale aferente perioadei 1 iunie 2009 - 11 februarie 2010, actualizate cu indicele de inflaţie, situaţia acestora fiind prezentată chiar de către Centrul Judeţean Bacău al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi însuşită de autoritatea centrală.
Înalta Curte apreciază însă că sunt întemeiate criticile recurentei în ceea ce priveşte acordarea de către prima instanţă a sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale, chiar dacă într-un cuantum redus faţă de cel solicitat în acţiunea precizată a reclamantului-intimat.
Argumentul esenţial avut în vedere de prima instanţă în acordarea daunelor morale l-a constituit aprecierea în sensul că în cazul reclamantului, anularea actului administrativ a fost de natură a-i produce acestuia o vătămare a unui drept subiectiv, cu referire directă la pierderea de către reclamant a funcţiei publice de conducere deţinute, şi la posibilitatea de a evolua în carieră pe criterii de profesionalism.
Înalta Curte apreciază însă, că dincolo de afirmaţii generale, cu valoare de principiu referitoare la acordarea daunelor morale, instanţa de fond nu a evidenţiat şi nici nu a examinat vreun element de natură a demonstra impactul concret şi nici modalitatea în care reclamantului i-au fost lezate demnitatea, onoarea şi reputaţia, în condiţiile în care, într-un interval de numai câteva luni, pe cale judecătorească, s-a dispus anularea unui act emis de autoritatea recurentă în aplicarea unui act normativ pe care nu ea l-a emis, astfel că nu se poate vorbi, în mod efectiv, de împiedicarea reclamantului în dreptul său de a avea o carieră, de către autoritatea emitentă.
Conchizând pe acest aspect, Înalta Curte, în acord cu cele deja statuate în practica sa, corespunzător şi criteriilor de rezonabilitate şi proporţionalitate evocate de CEDO, arată că pentru acordarea daunelor morale este totuşi nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate, de natură a permite instanţei a decide atât în ceea ce priveşte necesitatea acordării lor cât şi asupra întinderii acestora, nefiind suficientă libera exprimare a instanţei şi simpla referire la principiile generale, ce guvernează instituţia acordării daunelor morale, în sensul arătat.
Având în vedere aşadar circumstanţele concrete ale cauzei de faţă, în care nu au fost evidenţiate astfel de elemente, Înalta Curte apreciază că este pe deplin aplicabil criteriul general evidenţiat tot în practica CEDO, potrivit cu care, anularea actului de eliberare a reclamantului intimat din funcţia publică de director executiv al Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Bacău şi reintegrarea efectivă cu plata drepturilor salariale aferente a acestuia reprezintă, în sine, o reparaţie echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral ce ar fi fost suferit de intimat.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. se va admite recursul de faţă numai cu privire la acest aspect, respectiv în sensul respingerii ca neîntemeiat al capătului de cerere din acţiunea reclamantului-intimat privind acordarea daunelor morale şi al menţinerii celorlalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei nr. 74 din 11 iunie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiat.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1993/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2001/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
