ICCJ. Decizia nr. 2026/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2026/2011
Dosar nr. 19/39/2010
Şedinţa publică de la 6 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 ianuarie 2010, reclamanta SC T.A. SA Suceava a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României să se dispună obligarea primului pârât la întocmirea documentaţiei , solicitarea şi obţinerea vizei controlului delegat al Ministerului Finanţelor Publice în vederea deschiderii creditelor bugetare aferente şi necesare plăţii deconturilor lunare centralizatoare expediate, în cuantum de 614.978,25 RON, reprezentând 50%, respectiv 100% din contravaloarea cupoanelor de călătorie de care au beneficiat pensionarii şi veteranii de război în temeiul Legii nr. 147/2000 şi al Legii nr. 44/1994.
Reclamanta a solicitat de asemenea obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii la plata unei amenzi pentru persoana culpabilă de neexecutarea obligaţiei în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii care se va pronunţa în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (5) şi art. 24 Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a întocmit documentaţii centralizatoare lunare şi a emis şi a expediat primului pârât facturi privind decontarea contravalorii cupoanelor de călătorie, însă decontările nu au fost efectuate, începând cu luna mai 2009.
Pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivând că procedura prealabilă efectuată de reclamantă la data de 20 noiembrie 2009 nu întruneşte condiţiile cerute de lege . Pârâtul a formulat şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice în baza dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 147/2000.
Aceeaşi excepţie a fost invocată de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României, arătându-se că reclamanta nu a urmat procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004.
Inadmisibilitatea acţiunii a fost motivată de pârâtul Guvernul României şi pe dispoziţiile art. 11 lit. e) Legea nr. 90/2001 şi art. 115 din Constituţia României, cu precizarea că actele emise de guvern sunt exceptate de la controlul judecătoresc pe cale directă, fiind supuse numai controlului parlamentar.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa nr. 146 din 14 iunie 2010, prin care a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi a admis excepţiile de inadmisibilitate invocate de pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice, respingând acţiunea formulată de reclamantă împotriva acestor pârâţi ca inadmisibilă.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă acţiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 337.068,55 RON, reprezentând 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie de care au beneficiat pensionarii şi 100% din contravaloarea cupoanelor de călătorie de care au beneficiat veteranii de război sau văduvele acestora, sumă actualizată cu indicele de inflaţie de la data pronunţării hotărârii şi până la plata efectivă.
De asemenea, instanţa de fond a admis cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice şi a obligat chematul în garanţie să asigure pârâtului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii finanţarea şi creditele necesare în vederea efectuării plăţii.
Cererea reclamantei de aplicare a unei amenzi în baza dispoziţiilor art. 18 alin. (5) Legea nr. 554/2004 a fost respinsă pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 24 din aceeaşi lege.
Instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii , constatând că faţă de acest minister a fost îndeplinită procedura prealabilă prin recursul administrativ exercitat la data de 17 noiembrie 2009.
Cu privire la pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice s-a constatat că reclamanta nu a respectat cerinţele prevăzute de art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004, în sensul că nu a formulat plângere prealabilă şi din acest motiv, acţiunea împotriva celor doi pârâţi a fost respinsă ca inadmisibilă.
Cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a fost admisă în raport de dispoziţiile art. 60 şi următoarele din C. proc. civ. şi art. 2 Legea nr. 147/2000, conform cărora cheltuielile care decurg din aplicarea acestei legi se suportă din bugetul de stat.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că reclamanta a întocmit documentaţii centralizatoare lunare şi a emis concomitent facturi privind decontarea contravalorii cupoanelor de călătorie auto şi le-a expediat pârâtului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, fiind îndreptăţită să primească sumele solicitate în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (2) H.G. nr. 2403/2004 .
Conform art. 30 din acest act normativ, operatorul de transport răspunde de realitatea, oportunitatea şi exactitatea datelor prezentate la decontare, iar în urma efectuării verificărilor de către Direcţia generală economică şi buget din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nu s-a relevat că documentele înaintate de reclamantă ar cuprinde date neconforme sau inexacte, astfel că pretenţiile din acţiune au fost considerate ca fiind întemeiate pentru 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie emise în baza Legii nr. 147/2000 şi pentru 100% din contravaloarea cupoanelor de călătorie emise în baza Legii nr. 44/1994.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice.
Recurentul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii în principal ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar în subsidiar, ca nefondată.
În dezvoltarea cererii de recurs , ministerul recurent a arătat că intimata-reclamantă nu a îndeplinit procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004, iar pe fondul pricinii, a susţinut că a fost greşit admisă acţiunea, prin stabilirea obligaţiei sale de plată, deşi nu se poate reţine culpa sa pentru neplata la termen a sumelor datorate societăţii intimate.
Ca o dovadă a executării obligaţiilor care îi revin în baza H.G. nr. 2403/2004, ministerul recurent a arătat că, pe parcursul judecării cauzei, ca urmare a desfăşurării procedurii de decontare a sumelor pretinse, a fost creditat bugetul ministerului şi a fost achitată o parte din sumele respective, ceea ce a şi determinat diminuarea cuantumului debitului iniţial.
Ministerul Finanţelor Publice a solicitat modificarea în parte a acţiunii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în garanţie, arătând că, potrivit dispoziţiilor art. 31-32 din H.G. nr. 2403/2004, nu are decât obligaţia de a viza documentaţia transmisă de Ministerul Transporturilor în vederea deschiderii creditelor bugetare, astfel că nu erau îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ. pentru chemarea sa în garanţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi va admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a soluţionat corect excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, constatând pe baza înscrisurilor depuse la dosar că intimata-reclamantă a depus la data de 17 noiembrie 2009 plângere prealabilă în privinţa perioadei mai-octombrie 2009 pentru contravaloarea de 50% din cupoanele de călătorie de care au beneficiat pensionarii, precum şi în privinţa perioadei mai-iulie 2009 pentru contravaloarea a 100% din cupoanele de călătorie de care au beneficiat veteranii de război.
De asemenea, se reţine că, prin solicitările înregistrate la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din 12 iunie 2009, din 10 iulie 2009, din 12 august 2009, din 11 septembrie 2009 şi din 10 noiembrie 2009 intimata-reclamantă a transmis deconturile aferente Legii nr. 147/2000, iar prin solicitările înregistrate la acelaşi minister din 20 iulie 2009, din 21 august 2009 şi din 22 octombrie 2009 au fost transmise deconturile întocmite în temeiul Legii nr. 44/1994.
Pe fondul cauzei, recurentul a criticat neîntemeiat soluţia de admitere a acţiunii, faţă de îndeplinirea în cauză a condiţiilor prevăzute de art. 2 alin. (2) H.G. nr. 2403/2004, prin care au fost aprobate normele metodologice de aplicare a Legii nr. 147/2000 şi a O.U.G. nr. 71/2004.
Conform acestor norme metodologice, diferenţa dintre tariful stabilit pentru călătoriile efectuate se suportă de la bugetul de stat, care se recuperează de agentul economic care a efectuat transportul.
În art. 28 din respectivele norme, s-a prevăzut că, după verificarea deconturilor până la data de 20 a lunii în care au fost primite, Ministerul Transporturilor - Direcţia Generală Economică şi Buget va întocmi documentaţia pentru solicitarea şi obţinerea vizei controlorului delegat al Ministerului Finanţelor Publice, în vederea deschiderii creditelor bugetare, iar după aprobarea finanţării şi primirii creditelor bugetare de la Ministerul Finanţelor Publice, aceeaşi direcţie va efectua viramente către operatorii de transport feroviari, rutieri şi navali, cu încadrarea în limitele aprobate pentru această destinaţie prin buget la Ministerul Transporturilor.
Instanţa de fond a interpretat corect această reglementare, constatând că Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are atribuţia de a efectua viramentele pentru decontarea cupoanelor de călătorie emise în baza Legii nr. 147/2000 şi a Legii nr. 44/1994, astfel că este neîntemeiată apărarea ministerului respectiv privind calitatea sa de intermediar în operaţiunile de decontare între operatorul de transport şi Ministerul Finanţelor Publice.
Contrar susţinerilor din recurs, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii este titularul raporturilor juridice stabilite în procedura de decontare prevăzută de H.G. nr. 2403/2004 şi în consecinţă, a fost corect stabilită obligaţia sa de plată a sumelor solicitate prin acţiune de intimata - reclamantă.
Pentru considerentele expuse, va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice urmează a fi admis, constatându-se că instanţa de fond a admis greşit cererea de chemare în garanţie a acestui minister.
În procedura prevăzută de H.G. nr. 2403/2004 Ministerul Finanţelor Publice are numai obligaţia de a viza documentaţia transmisă de Ministerul Transporturilor, în vederea deschiderii creditelor bugetare şi în consecinţă, nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ. pentru chemarea sa în garanţie.
Admiterea acestei cereri faţă de prerogativele Ministerului Finanţelor Publice în previzionarea bugetului şi în disponibilizarea sumelor reprezentând cuantumul pretenţiilor deduse judecăţii nu are temei legal, întrucât acestea sunt atribuţii cu caracter general fără alte efecte juridice în procedura de efectuare a viramentelor către operatorii de transport.
În consecinţă, va fi admis recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi se va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că va fi respinsă cererea de chemare în garanţie a acestui minister , urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii împotriva sentinţei nr. 146 din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că respinge ca nefondată cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2013/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2029/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
