ICCJ. Decizia nr. 2032/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2032/2011
Dosar nr. 6037/2/2009
Şedinţa publică de la 6 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 30 iunie 2009, reclamanta SC P. SA Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale să înainteze la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor contestaţiile administrative înregistrate sub din 30 aprilie 2009 la Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti - Activitatea de Inspecţie Fiscală în termen de 5 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a formulat contestaţii împotriva proceselor-verbale de control din 20 martie 2009, dar pârâta a refuzat în mod nejustificat să procedeze la soluţionarea acestora, considerând că nu pot fi atacate în procedura Legii nr. 554/2004, pentru că sunt anexe la procesele-verbale de contravenţie şi nu reprezintă acte juridice de sine stătătoare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 1482 din 23 martie 2010, cu motivarea că, procesele-verbale contestate nu au natura juridică de acte administrative fiscale în înţelesul dispoziţiilor art. 41 din O.G. nr. 92/2003, fiind anexe ale proceselor-verbale de contravenţie care pot fi contestate în procedura prevăzută de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a încălcat normele legale privind soluţionarea contestaţiilor în materie fiscală, deoarece nu trebuia analizat dacă este sau nu justificat refuzul de soluţionare exprimat de autoritatea intimată, în condiţiile în care aceasta avea obligaţia să se pronunţe printr-o decizie asupra contestaţiilor formulate.
De asemenea, s-a arătat că instanţa de fond a dat o calificare greşită actelor contestate şi nu s-a precizat natura lor juridică, deşi reprezintă acte administrative fiscale, în sensul definit de art. 41 C. proc. fisc..
Recurenta a precizat că procesele-verbale de control întrunesc toate atributele unor acte administrative fiscale de sine stătătoare, întrucât emană de la o autoritate publică, reprezintă manifestarea unilaterală de voinţă a acesteia şi produc efecte juridice, prin stabilirea unor obligaţii fiscale .
Prin considerarea lor ca fiind anexe ale proceselor-verbale de contravenţie, s-a arătat că a fost în mod nelegal modificată competenţa materială de soluţionare a litigiului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Procesele-verbale din 20 martie 2009 fac parte integrantă din procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor din 20 martie 2009, astfel cum rezultă din menţiunile exprese inserate în cuprinsul acestor acte.
Natura juridică a acestor acte a fost corect determinată de instanţa de fond, în sensul că, fiind anexe ale proceselor-verbale de contravenţie nu produc efecte juridice în mod distinct de acestea şi nu pot fi contestate într-o altă procedură judiciară decât aceea incidentă pentru actul principal şi anume, procedura reglementată de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
În consecinţă, actele administrative contestate de recurenta-reclamantă nu pot fi examinate în procedura de soluţionare a contestaţiilor prevăzute de Titlul IX C. proc. fisc. datorită regimului juridic aplicabil actului principal din care fac parte integrantă şi anume, procesul-verbal de contravenţie.
În atare situaţie, instanţa de fond a constatat judicios că este incidentă o altă procedură judiciară, pentru care intimata-pârâtă nu are obligaţia să se pronunţe printr-o decizie în conformitate cu dispoziţiile H.G. nr. 109/2009.
Legalitatea refuzului exprimat de autoritatea intimată a constituit chiar obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că în mod neîntemeiat s-a susţinut în recurs că nu trebuia să se analizeze dacă acesta a fost sau nu justificat.
Obligarea intimatei-pârâte la soluţionarea contestaţiilor înregistrate din 30 aprilie 2009 este condiţionată de existenţa unui temei legal şi faţă de natura juridică a actelor contestate, s-a reţinut judicios în hotărârea atacată că acestea nu pot fi atacate decât în condiţiile prevăzute de O.G. nr. 2/2001.
Procedura de soluţionare a contestaţiilor şi respectiv, competenţa materială a instanţei de judecată sunt o consecinţă a dispoziţiilor legale care stabilesc regimul juridic al actelor deduse judecăţii şi deci acestea nu sunt rezultatul unei aprecieri greşite a legii prin hotărârea atacată.
Instanţa de fond a motivat în fapt şi în drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. calificarea juridică a actelor contestate, precum şi soluţia dată în cauză, astfel că este neîntemeiată şi critica formulată sub acest aspect în recurs.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC P. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1482 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2029/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2035/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
