ICCJ. Decizia nr. 2025/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2025/2011
Dosar nr.1397/33/2010/a.1
Şedinţa publică din 6 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul F.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Casa Naţională de Pensii Publice, Guvernul României şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, anularea Ordinului nr. 496 din 09 iulie 2010 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale; admiterea excepţiei de nelegalitate având ca obiect următoarele acte administrative: Ordinul nr. 356/2009, Ordinul nr. 1170/2009, Ordinul nr. 934/2009, Ordinul nr. 1070/2009, nr. 1356/2009, nr. 1230/2009, nr. 1533/2010, nr. 21/2010, nr. 201/2010, nr. 320/2010; repunerea reclamantului în funcţia publică de conducere de director executiv şi obligarea pârâţilor în solidar la repararea prejudiciului suferit.
În cadrul aceluiaşi dosar, la data de 30 noiembrie 2010, reclamantul a înregistrat şi o cerere de suspendare a executării Ordinelor nr. 1142 din 15 noiembrie 2010 şi nr. 1148 din 19 noiembrie 2010 emise de către Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, până la soluţionarea cauzei pe fond.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat, în esenţă, că actele administrative a căror suspendare o solicită, sunt netemeinice şi nelegale, fiind emise de către pârât ulterior momentului la care instanţa a dispus suspendarea actelor administrative anterioare şi care îl vizau în mod direct. Astfel, a arătat că prin Ordinul nr. 1141 din 15 noiembrie 2010 s-a dispus suspendarea executării Ordinului Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 496/2010 şi acordarea drepturilor salariale cuvenite, anterioare Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 496/2010, iar prin Ordinul nr. 1142 din 15 noiembrie 2010 s-a dispus încetarea prevederilor Ordinului nr. 1141 din 15 noiembrie 2010 privind numirea acestuia în funcţia de director coordonator al Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud, începând cu data de 15 noiembrie 2010, efectele hotărârii judecătoreşti pronunţate fiind astfel înlăturate.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Casa Naţională de Pensii Publice a solicitat respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 26 ianuarie 2011, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul F.I. în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Casa Naţională de Pensii Publice, Guvernul României şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării Ordinelor nr. 1142 din 15 noiembrie 2010 şi nr. 1148 din 19 noiembrie 2010 emise de pârâtul Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale, până la soluţionarea cauzei pe fond.
În considerentele încheierii, prima instanţă a reţinut că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi anume sesizarea prealabilă a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Astfel, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, instanţa de fond a reţinut existenţa unor împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii ordinelor atacate, având în vedere că pârâta prin Ordinul nr. 1142/2010 a ignorat dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti executorii prin care a fost suspendată executarea Ordinului nr. 496 din 09 iulie 2010 de demitere a reclamantului din funcţie iar prin Ordinul nr. 1142 din 15 noiembrie 2010.
Referitor la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, instanţa de fond a constatat că prin executarea actului administrativ atacat s-ar produce prejudicii reclamantului determinate de privarea în mod nelegal de remuneraţia aferentă funcţiei sale, dar şi pârâtei care ar fi pusă în situaţia de a achita de două ori remuneraţia aferentă funcţiei publice, atât ocupantului actul al funcţiei, cât eventual reclamantului.
În fine, judecătorul fondului a constatat că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, scopul reglementării acestui text de lege fiind acela de a împiedica autorităţile publice să sfideze hotărârile judecătoreşti, dispoziţiile executorii cuprinse în acestea, prin emiterea unor acte administrative ce au ca finalitate tocmai perpetuarea efectelor actului administrativ suspendat.
În acest sens, s-a constatat că există o identitate de conţinut între Ordinul nr. 496/2010 şi Ordinele nr. 1141/2010, respectiv nr. 1148/2010.
Astfel, prin Ordinul nr. 496/2010 se dispune revocarea reclamantului din funcţia deţinută; prin Ordinul nr. 1141/2010 pârâta a dispus suspendarea revocării ca urmare a pronunţării Încheierii civile nr. 44/2010 a Curţii de Apel Cluj; prin Ordinul nr. 1142/2010 s-a dispus revocarea Ordinului nr. 1141/2010 iar prin Ordinul 1148/2010, atribuţiile aferente funcţiei ocupate de către reclamant sunt încredinţate unei alte persoane.
3. Recursurile declarate în cauză
Împotriva Încheierii din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, actuala Casa Naţională de Pensii Publice criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
3.1 Astfel, prin recursul formulat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale susţine că instanţa, cu încălcarea art. 137 Cod de procedură civilă a omis să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesual pasive invocată prin întâmpinare şi a procedat direct la soluţionarea fondului cererii de suspendare. În acest sens, arată recurentul că cele două ordine atacate în cauză sunt emise de pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale.
3.2 Printr-un set de critici întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale susţine că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, aşa încât suspendarea executării Ordinelor Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 1142 din 15 noiembrie 2010 şi nr. 1148 din 19 noiembrie 2010 s-a dispus în mod eronat şi într-o totală contradicţie cu dispoziţiile legale în vigoare.
Astfel, susţine recurenta că atâta timp cât în preambulul ordinelor suspendate se menţionează expres temeiul juridic, respectiv Legea nr. 19/2000, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 140/2010, respectiv HG nr. 13/2004, nu poate fi reţinută existenţa unor motive care să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ contestat şi nici faptul că prin executarea actului administrativ reclamantul ar fi supus unei vătămări iminente şi ireparabile, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
Consideră recurenta că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că lipsirea reclamantului de drepturile salariale ar constitui o vătămare ireparabilă ce poate fi înlăturată exclusiv prin suspendarea executării ordinelor atacate, în condiţiile în care o astfel de lipsire este o consecinţă legală a încetării contractului de management iar în cazul anulării ordinelor instanţa poate dispune plata drepturilor salariale retroactiv.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenţi, precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este temeinică şi legală, doar în raport de pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
4.1 În primul rând Înalta Curte văzând şi dispoziţiile art. 13 din Legea contenciosului administrativ constată că recurentul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nu are calitate procesual pasivă în raport de capătul de cerere privind suspendarea executării Ordinelor nr. 1142 din 15 noiembrie 2010 şi nr. 1148 din 19 noiembrie 2010 emise de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale, aşa încât în mod greşit instanţa de fond a pronunţat Încheierea din 26 ianuarie 2011, ce face obiectul prezentului recurs, în contradictoriu cu recurentul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
În raport cu cele expuse mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi va modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii privind suspendarea executării faţă de acest recurent.
4.2 Totodată, Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurenta Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, referitoare la respectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, reafirmă că este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură cele două acte administrative şi fac verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod justificat instanţa de fond a reţinut că din motivarea cererii de chemare în judecată, din modul în care s-au derulat raporturile juridice între părţi prin emiterea a 12 ordine cu privire la funcţia de conducere ocupată de reclamant, din modul în care pârâta a înţeles să se raporteze la o hotărâre judecătorească irevocabilă, referitoare la suspendarea ordinului prin care reclamantul a fost demis la 9 iulie 2010, din funcţia de conducere ocupată rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a celor două acte administrative contestate, şi o paguba iminentă constând atât în prejudiciu suferit de reclamant prin privarea în mod nelegal de remuneraţia aferentă funcţiei sale dar şi de pârâtă care în cazul anulării celor două ordine va fi nevoită să achite drepturile salariale aferente unei singure funcţii de conducere către două persoane. Prin urmare, vor fi înlăturate toate criticile formulate de recurentă pe acest aspect.
De asemenea, sunt lipsite de temei susţinerile recurentei referitoare la lipsa unei analize din partea instanţei de fond în condiţiile în care din simpla lecturare a considerentelor hotărârii rezultă fără echivoc că instanţa de fond a făcut o corectă evaluare a situaţiei de fapt pe baza probelor administrate în cauză ceea ce justifică pe deplin hotărârea pronunţată în cauză.
Înalta Curte, reamintind că principiul legalităţii actelor administrative presupune nu numai ca autorităţile administrative să îşi întemeieze toate deciziile lor pe lege dar şi ca respectarea legii să fie în mod efectiv asigurată va înlătura şi criticile referitoare la neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat în raport cu indicarea temeiului legal în preambulul celor două ordine contestate.
În acest sens, Înalta Curte subliniază că simpla enumerare a unor acte normative ca şi temei al măsurilor dispuse prin cele două ordine contestate creează doar o aparenţă de legalitate care însă poate fi înlăturată de instanţa de fond în urma analizei situaţiei de fapt şi de drept evidenţiată în cauză.
În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 pentru admiterea măsurii provizorii solicitate de reclamant.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia de suspendare pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, împotriva Încheierii din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte hotărârea, în sensul că respinge cererea privind suspendarea executării formulate de reclamantul F.I., faţă de acest pârât, pentru lipsa calităţii procesual pasive.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Respinge recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva aceleiaşi hotărâri, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2024/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2028/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
