ICCJ. Decizia nr. 2024/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2024/2011
Dosar nr.509/33/2010
Şedinţa publică din 5 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 194 din 30 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul N.C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi, în consecinţă, a anulat Ordinul nr. 6 din 04 ianuarie 2010, emis de către pârât, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia de director coordonator la Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Cluj, a obligat pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri în cuantum de 1.212 RON/lună, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale aferente funcţiei de director coordonator şi cele corespunzătoare funcţiei de comisar principal, calculată de la 4 ianuarie 2010 şi până la data reintegrării în funcţie a reclamantului, suma urmând a fi indexată în raport cu indicele de inflaţie la momentul plăţii, precum şi la plata sumei de 1.504,30 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Curtea a respins cererea reclamantului privind acordarea de daune morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul nr. 802 din 25 mai 2009 al Ministrului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, reclamantul a fost încadrat cu contract de management, pe o perioadă determinată de 4 ani, în funcţia de director coordonator la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Cluj, cu un salariu brut de 1739 RON, o indemnizaţie de conducere de 50% şi un spor de vechime corespunzător legislaţiei în vigoare, iar prin Ordinul nr. 6 din 4 ianuarie 2010 al Ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri s-a dispus încetarea, începând cu data de 4 ianuarie 2010, a contractului de management încheiat de reclamantul N.C., director coordonator la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Cluj, cu Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, ca urmare a obţinerii de către reclamant a calificativului „necorespunzător" la evaluarea activităţii prestate în perioada mai - septembrie 2009.
Ordinul contestat a fost motivat, în drept, prin prevederile art. 5A lit. d) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) din contractul de management aprobat prin HG nr. 527/2009, Ordinul Ministrului nr. 1215 din 19 octombrie 2009 privind constituirea comisiei de evaluare a activităţii directorilor coordonatori/directorilor coordonatori adjuncţi din cadrul Comisariatelor Regionale/Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor, Adresa din 4 ianuarie 2010 la care este anexat procesul-verbal încheiat în data de 28 octombrie 2009, privind rezultatele obţinute de directorii coordonatori/directorii coordonatori adjuncţi în urma evaluării, prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 precum şi dispoziţiile OUG nr. 115/2009.
Apreciind că, potrivit contractului de management, angajatorul are prerogativa de a analiza periodic modul de îndeplinire a obligaţiilor pe care şi le-a asumat directorul coordonator prin contract şi de a adopta măsuri de recompensare sau sancţionare potrivit legii, Curtea a constatat că, în speţă, reclamantul N.C. a obţinut un punctaj final de 5,5, ceea ce impunea, conform anexei nr. 1 la contractul de management, acordarea calificativului „satisfăcător", or, comisia de evaluare a constatat că reclamantul a obţinut calificativul necorespunzător, propunând ordonatorului principal de credite dispunerea măsurilor consecvente constatării că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite şi asumate prin contractul de management, după cum rezultă din cuprinsul adresei înregistrate la Cabinetul ministrului din 3 noiembrie 2009.
Prima instanţă a mai reţinut că evaluarea reclamantului s-a efectuat fără a i se aduce la cunoştinţă desfăşurarea acestei proceduri şi fără a i se conferi posibilitatea de a face observaţii sau comentarii asupra punctajului acordat, cu încălcarea evidentă a dreptului său la apărare.
A mai apreciat Curtea că prerogativa pârâtului de evaluare a activităţii reclamantului trebuia să fie realizată cu motivarea calificativului acordat, pentru a se putea efectua controlul judiciar al legalităţii acestei proceduri, or, în speţă nu rezultă din documentaţia ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat care au fost considerentele concrete avute în vedere de către angajator, la exercitarea activităţii de evaluare, nefiind descrise faptele constatate şi care au determinat acordarea calificativului „necorespunzător".
A arătat instanţa de fond că încălcarea obligaţiei de motivare a actelor administrative face imposibil ca persoana vizată sau instanţa de judecată, cu ocazia controlului judiciar, să fie în măsură a stabili dacă puterea discreţionară a angajatorului a fost exercitată în limitele legalităţii, reţinând exercitarea, în speţă, a dreptului de apreciere cu al acestuia cu exces de putere, în accepţiunea art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Curtea a apreciat însă că reclamantul nu şi-a dovedit în niciun fel susţinerile privind prejudiciul nepatrimonial ce i-ar fi fost produs, prin afectarea imaginii sale în cadrul comunităţii locale şi prin starea de nesiguranţă ce i-ar fi fost indusă, astfel încât acest capăt de cerere apare ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat, în esenţă, următoarele:
Ordinul Ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a avut la bază Ordinul nr. 1215 din 19 octombrie 2009 a Ministrului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Adresa nr. X a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care a efectuat controlul asupra activităţii reclamantului.
În aceste condiţii, instanţa de fond, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., trebuia să stăruie asupra aspectelor invocate de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin întâmpinare, şi să observe că activitatea reclamantului a fost evaluată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi nu de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, cum în mod greşit a reţinut, şi prin urmare să introducă în cauză şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Deşi reclamantul a susţinut că nu a cunoscut despre faptul că activitatea sa urmează să fie supusă controlului, întrucât se afla în concediu medical, certificatul medical prezentat de către acesta, valabil pentru perioada 10 octombrie 2009 - 31 octombrie 2009, a fost înregistrat la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Cluj abia în anul 2010, probabil în luna ianuarie, însă instanţa a trecut cu uşurinţă peste această chestiune fără să facă nicio verificare.
Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri a organizat la data de 28 octombrie 2009 o şedinţă cu toţi directorii de la Comisariatele Regionale pentru Protecţia Consumatorilor, din ţară, cu scopul de a analiza activitatea desfăşurată de către directorii coordonatori şi directorii coordonatori adjuncţi ai acestora, astfel că nu se poate reţine că reclamantul nu a cunoscut că urmează să fie supus evaluării. Pe de altă parte, în contractul de management nu se specifică în legătură cu aceste controale că vor fi făcute neapărat în prezenţa directorilor coordonatori, iar potrivit art. 5 lit. d) din contract angajatorul trebuia să analizeze periodic modul de îndeplinire a obligaţiilor asumate de către directorii coordonatori, astfel că se poate concluziona că acele controale puteau fi întreprinse şi inopinat, fără o înştiinţare prealabilă.
Deşi reclamantul susţine că i-a fost încălcat dreptul de muncă, menţinerea acestuia în funcţia de director coordonator s-ar fi putut realiza numai dacă la evaluarea ce s-a întreprins ar fi obţinut un calificativ corespunzător, însă acesta a obţinut un punctaj insuficient.
Astfel, în mod legal, ca urmare a calificativului obţinut de către reclamant, şi potrivit prerogativelor care i-au fost conferite, ministerul a emis Ordinul nr. 6 din 4 ianuarie 2010, prin care a dispus încetarea contractului de management, respectiv eliberarea d-lui N.C. din funcţia de director coordonator al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Cluj.
De altfel, aşa cum rezultă din conţinutul contractului de management, acesta a avut la bază dispoziţiile OUG nr. 37/2009 şi ulterior ale OUG nr. 105/2009, dispoziţii care reglementau în mod clar şi neechivoc statutul persoanelor beneficiare ale acestor contracte, prevederi legale care însă la acest moment nu mai sunt în vigoare, OUG nr. 37/2009 fiind abrogată, iar OUG nr. 105/2009 fiind declarată neconstituţională.
Recursul este nefondat.
Astfel cum se degajă din prevederile art. 13 ale Legii nr. 554/2004, calitatea de pârât în litigiile de contencios administrativ o are autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat sau autoritatea publică care refuză nejustificat soluţionarea unei cereri ori care nu o soluţionează în termenul legal.
În speţă, emitentul Ordinului nr. 6 din 4 ianuarie 2010, prin care s-a dispus încetarea contractului de management încheiat de reclamant cu Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, este Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, fiind, în consecinţă, singura autoritate publică, care poate sta ca pârât în prezenta cauză.
Din perspectiva art. 13 din Legea nr. 554/2004, este complet lipsit de relevanţă că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este autoritatea publică care a efectuat controlul şi care a întocmit procesul-verbal privind calificativele acordate directorilor evaluaţi, astfel că aceasta nu poate sta în proces în calitate de pârât, contrar celor susţinute de către recurent.
Instanţa de control judiciar constată că argumentul decisiv reţinut de judecătorul fondului este acela că dreptul de apreciere exercitat cu privire la evaluarea reclamantului s-a produs cu exces de putere în accepţiunea art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care deşi d-nul N.C. a obţinut un punctaj corespunzător calificativului „satisfăcător", potrivit anexei 1 la Contractul de management, finalmente, i s-a acordat calificativul „necorespunzător". A mai reţinut judecătorul fondului, sub acest aspect, că autoritatea pârâtă avea obligaţia să motiveze Decizia cu privire la acordarea calificativului „necorespunzător", pentru a se putea efectua controlul judiciar al acesteia, însă nu a procedat în acest sens, iar din documentaţia ce a stat la baza emiterii actului administrativ atacat nu rezultă care au fost considerentele concrete care au determinat acordarea calificativului respectiv.
În deplin acord cu prima instanţă, instanţa de control judiciar constată că exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii pârâte în privinţa performanţelor manageriale ale reclamantului, s-a produs cu „exces de putere", astfel cum a fost definit în art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, reclamantul N.C. a obţinut un punctaj de 5,5, ceea ce corespunde calificativului „satisfăcător". În anexa 1 la Contractul de management erau indicate 4 calificative: „nesatisfăcător" - căruia îi corespunde punctajul între 1,00 - 4,00; „satisfăcător" - cu un punctaj între 5,00 - 6,00; „bine" - cu un punctaj între 7,00 - 8,00; „foarte bine" - cu un punctaj între 9,00 - 10,00.
Decizia de a i se acorda reclamantului calificativul „necorespunzător" este una arbitrară, în condiţiile în care în pofida punctajului obţinut la evaluare, superior celui pentru care se acorda „nesatisfăcător", autoritatea publică pârâtă nu şi-a motivat respectiva decizie, astfel încât să acorde posibilitatea celui evaluat să-şi poată formula apărările, iar instanţei de judecată să exercite în mod efectiv controlul judecătoresc al actului administrativ contestat.
În concluzie, procedând în acest fel, autoritatea publică pârâtă a încălcat limitele dreptului de apreciere de care dispune în privinţa evaluării funcţionarilor publici, drept pe care nu îl poate exercita discreţionar absolut, fără a oferi o explicaţie de ce punctajul obţinut era insuficient pentru menţinerea în funcţie a reclamantului.
Incontestabil că autoritatea publică angajatoare are dreptul de a face controale, inclusiv inopinate, fără o înştiinţare prealabilă. Cu toate acestea, în mod corect prima instanţă a reţinut că fiind vorba de evaluarea performanţelor manageriale ale reclamantului, acestuia trebuia să i se aducă la cunoştinţă că o astfel de evaluare are loc, iar în lipsa aducerii la cunoştinţă a acestui fapt i se încalcă dreptul la apărare. Control inopinat înseamnă că acesta se desfăşoară fără o înştiinţare prealabilă, dar odată declanşat este cât se poate de evident că acest lucru trebuie comunicat persoanei care este vizată.
Este irelevant că reclamantul a depus certificatul medical, ulterior desfăşurării procedurii de evaluare, după cum sunt la fel de irelevante motivele pentru care depunerea respectivului document medical s-a făcut cu întârziere. Sub acest aspect, instanţa de fond a avut în vedere doar faptul că la data evaluării, reclamantul se afla în concediu medical şi din această cauză nu a avut cunoştinţă de controlul efectuat, situaţie în care a fost în imposibilitate de a face observaţii sau comentarii în privinţa punctajului acordat.
În fine, controlul judecătoresc asupra legalităţii actelor administrative presupune analiza actelor infralegislative contestate, prin prisma prevederilor legale în baza cărora au fost emise. Din această perspectivă, este irelevant care sunt temeiurile legale care au stat la baza încheierii contractului de management, pentru că nu acel contract este supus cenzurii instanţei de judecată, ci Ordinul nr. 6 din 4 ianuarie 2010, prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia de conducere deţinută.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurentul-pârât Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri împotriva Sentinţei civile nr. 194 din 30 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2004/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2025/2011. Contencios → |
|---|
