ICCJ. Decizia nr. 2047/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2047/2011
Dosar nr. 738/54/2010
Şedinţa publică de la 6 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 9 martie 2010, reclamantul L.T. a solicitat anularea deciziei din 23 aprilie 2009 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care despăgubirea să fie stabilită la valoarea actuală de circulaţie pentru terenul în suprafaţă de 320 mp, situat în municipiul Târgu-Jiu.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin decizia nr. 264 din 5 octombrie 2004 a Tribunalului Gorj, în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, s-a stabilit dreptul său la o despăgubire în sumă de 131.352 RON pentru terenul în suprafaţă de 320 mp, dar această valoare corespunzătoare anului 2004 nu a fost actualizată de comisia pârâtă, vătămând astfel dreptul său la acordarea valorii actualizate a bunului.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată prin sentinţa nr. 316 din 17 iunie 2010, cu motivarea că actul administrativ atacat a fost emis de comisia pârâtă în conformitate cu decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 16 Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor sau dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în temeiul Legii nr. 10/2001.
În cauză, s-a reţinut că pentru reclamant cuantumul despăgubirilor a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, astfel că titlul de despăgubire a fost corect emis în baza hotărârii.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul şi a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii şi anulării deciziei din 23 aprilie 2009, cu obligarea autorităţii pârâte la emiterea unui nou titlu de despăgubire în raport de reactualizarea sumei de 131.351,82 RON pentru perioada 1 ianuarie 2005 şi până la emiterea actului solicitat.
Recurentul a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 Legea nr. 247/2005, potrivit cărora autoritatea intimată avea obligaţia să transmită dosarul către evaluator pentru stabilirea corectă a cuantumului despăgubirilor pe baza standardelor internaţionale de evaluare.
Recurentul a considerat că instanţa de fond a interpretat de asemenea greşit decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără a avea în vedere că soluţionarea dosarului său în procedura administrativă a fost tergiversată peste 2 ani de zile şi în consecinţă, la data emiterii titlului de despăgubire, suma de 131.351,82 RON nu mai reflecta valoarea de piaţă a bunului său în anul 2004. Prin neacordarea unei juste despăgubiri, recurentul a arătat că este încălcat dreptul său de proprietate, garantat prin art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 5978 din 23 aprilie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 131.351,82 RON în favoarea recurentului-reclamant, reprezentând valoarea despăgubirilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 264 din 5 octombrie 2004 a Tribunalului Gorj, secţia civilă, definitivă şi irevocabilă.
Legalitatea acestei decizii a fost corect constatată de instanţa de fond, întrucât despăgubirile cuvenite recurentului în baza Legii nr. 10/2001 au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă şi nu există temei legal pentru aplicarea procedurii administrative instituite prin dispoziţiile art. 16 din Capitolul 5 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Actul dedus judecăţii a fost emis în conformitate cu decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin care s-a statuat că prevederile art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii şi care au fost contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
În acelaşi sens, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 431 din 26 martie 2009, reţinând că persoanele îndreptăţite ale căror notificări au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 prin emiterea de către entitatea învestită de lege a unei decizii sau dispoziţii motivate prin care s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum şi cuantumul acestora, contestate în instanţă şi soluţionate, au beneficiat de toate garanţiile reglementate de legea specială în vigoare, instanţa pronunţându-se asupra măsurilor reparatorii prin echivalent prin hotărâre definitivă şi irevocabilă.
Din acest motiv, instanţa de contencios constituţional a considerat că, a recunoaşte acestor persoane posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor înseamnă a recunoaşte o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 129 din Constituţie potrivit cărora, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
În consecinţă, instanţa de fond a constatat corect că recurentul-reclamant nu are dreptul la reevaluarea despăgubirilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă şi că nu există temei pentru anularea titlului de despăgubire emis în favoarea sa de către autoritatea intimată.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de L.T. împotriva sentinţei nr. 316 din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2044/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2048/2011. Contencios → |
|---|
